Cereţi făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe
Domnul face promisiuni generoase şi ne asigură că va îndeplini aceste promisiuni.
Vă aduc dragostea şi urările sfinţilor credincioşi din insulele Pacificului de Sud.
Primul principiu al Evangheliei este credinţa în Domnul Isus Hristos. Aceasta include credinţa în naşterea Sa divină şi în moştenirea cerească şi credinţa că, sub îndrumarea Tatălui Său, El a creat pământul şi toate lucrurile din lume (vezi Ioan 1:10; Mosia 3:8). În centrul credinţei noastre în Hristos stă siguranţa că, prin sacrificiul Său ispăşitor, de vor fi păcatele noastre precum cârmâzul, se vor putea face albe ca zăpada (vezi Isaia 1:18).
Credinţa în Isus Hristos ţine de cunoaşterea că, după răstignirea Sa, El S-a ridicat din mormânt, iar învierea Lui a făcut posibil ca toată omenirea sa trăiască din nou (vezi 1 Corinteni 15:21-23). Credinţa în Hristos este încrederea că El şi Tatăl Său Ceresc au apărut unui tânăr băiat, Joseph Smith, pregătind calea pentru restaurarea tuturor lucrurilor în dispensaţia plenitudinii timpurilor. Isus Hristos este capul Bisericii ce-I poartă numele sfânt.
Atunci când credem în învăţăturile Sale, sperăm în „făgăduinţele [Lui] nespus de mari şi scumpe“ şi devenim „părtaşi firii dumnezeieşti“ (2 Petru 1:4), credinţa în Domnul Isus Hristos este evidentă. Promisiuni nenumărate sunt proclamate de către profeţii Săi, iar Domnul ne asigură: „cuvântul Meu nu va trece, ci va fi îndeplinit în întregime, fie prin propriul Meu glas, fie prin glasul slujitorilor Mei, este acelaşi lucru“ (D&L 1:38).
În aceste zile din urmă, Domnul a revelat că: atunci „când obţinem orice binecuvântare de la Dumnezeu, aceasta este prin supunere faţă de acea lege pe care este bazată binecuvântarea“ (D&L 130:21). Domnul face promisiuni generoase şi ne asigură că va îndeplini aceste promisiuni, pentru că El a spus: „Eu, Domnul, sunt obligat când faceţi ceea ce spun Eu; dar, când nu faceţi ceea ce spun, nu aveţi promisiuni“ (D&L 82:10).
Făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe
Nenumăratele făgăduinţe nespus de mari şi scumpe ale Domnului includ iertarea păcatelor atunci când le „mărturisi[m] şi le… abandon[ăm]“ (D&L 58:43; vezi, de asemenea, D&L 1:32). Celor care plătesc o zeciuială cinstită li se promite că zăgazurile cerurilor le vor fi deschise (vezi Maleahi 3:10), şi celor care ţin Cuvântul de Înţelepciune le revin„mari comori de cunoştinţe“ (D&L 89:19).
Celor care ţin ziua de sabat sfântă li se promite că se vor păstra neîntinaţi de lume (vezi D&L 59:9; Exodul 31:13). Celor care se „ospăt[ează] din cuvintele lui Hristos“ (2 Nefi 32:3-5) şi celor care „[fac ca toate] scripturile să [l]i se aplice“ (1 Nefi 19:23) le sunt promise îndrumare şi inspiraţie divine.
Domnul a promis, de asemenea, că „orice veţi cere voi de la Tatăl în numele Meu, care este drept, crezând că voi veţi primi, iată, lucrul acesta vă va fi dat vouă“ (3 Nefi 18:20). Ni se promite că Duhul Sfânt va fi tovarăşul nostru permanent atunci când „virtutea… [ne va] înfrumuseţ[a], fără încetare, gândurile“ (vezi D&L 121:45-46). Putem să cerem promisiunea postului care ne eliberează spiritual, care va dezlega „lanţurile răutăţii“, ne va deznoda „legăturile robiei“ şi va „rupe orice fel de jug“ (Isaia 58:6).
Cei care sunt pecetluiţi în templul sfânt şi care îşi păstrează legămintele cu credinţă vor primi slava lui Dumnezeu, care „va fi o plenitudine şi o continuare a seminţiei în vecii vecilor“ (D&L 132:19).
Câteodată, în nerăbdarea noastră omenească, putem să pierdem din vedere promisiunile preţioase ale Domnului şi să uităm că îndeplinirea acestor promisiuni depinde de supunerea noastră. Domnul a declarat:
„Cine sunt Eu, spune Domnul, ca să fac o promisiune şi să nu o îndeplinesc?
Eu am poruncit, şi oamenii nu se supun; Eu revoc, şi ei nu mai primesc binecuvântarea.
Şi atunci, ei spun în inima lor: Aceasta nu este lucrarea Domnului, pentru că promisiunile Lui nu s-au îndeplinit. Dar, vai de ei, pentru că răsplata lor îi aşteaptă jos şi nu sus“ (D&L 58:31-33).
Văzând promisiunile de departe
Răbdarea, suferinţa îndelungată şi îndurarea până la sfârşit sunt componente importante ale credinţei. Apostolul Pavel relatează despre credinţa lui Abel, a lui Enoh, a lui Noe, a lui Avraam şi a Sarei, ajungând la concluzia că: „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ“ (vezi Evrei 11:4-13). Aceşti sfinţi credincioşi au ştiut că această viaţă pământească era o experienţă prin care să treacă, şi nu scopul ei final.
Când Avram era în vârstă de şaptezeci şi cinci de ani, iar el şi Sarai încă nu aveau copii Domnul i-a promis: „Voi face din tine un neam mare“ (Geneza 12:2-3). Avram avea optzeci şi şase atunci când roaba lui Sarai, Agar, „i-a născut… pe Ismael“ (Geneza 16:16).
Iar Domnul i-a schimbat numele lui Avram în Avraam şi pe cel al lui Sarai în Sara, iar când el avea o sută de ani şi ea nouăzeci, li s-a promis că Sara va naşte un fiu care se va numi Isaac (vezi Geneza 17:17, 19). În mijlocul necredinţei lor, Domnul a întrebat: „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?“ (Geneza18:4). Şi „Sara a rămas însărcinată, şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe“ (Geneza 21:2), iar Domnul a promis: „[î]ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării“ (Geneza 22:17).
Tânărul Isaac a crescut şi a devenit bărbat, iar când avea patruzeci de ani s-a căsătorit cu Rebeca. „Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă; şi Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată“ şi a născut gemeni, pe Esau şi pe Iacov, când tatăl lor avea şaizeci de ani (vezi Geneza 25:20-26).
Când Iacov s-a maturizat şi a ajuns la vârsta potrivită, părinţii lui l-au trimis acasă la Laban pentru a le cunoaşte pe cele două fiice ale acestuia, Lea şi Rahela. Iacov i-a spus lui Laban: „‘Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mică’… Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea“ (Geneza 29:18, 20).
Vă amintiţi cum l-a înşelat Laban pe Iacov să se căsătorească întâi cu Lea şi apoi cu Rahela. „Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă“ (Geneza 29:31). Iar Lea l-a născut pe Ruben, apoi pe Simeon, apoi pe Levi şi pe Iuda. În tot acest timp, Rahela nu a avut niciun copil (vezi Geneza 29:32-35).
Într-o zi, datorită unei invidii şi disperări mereu crescânde, Rahela a izbucnit şi a cerut de la Iacov: „Dă-mi copii, ori mor!“ (Geneza 30:1). Mai târziu, Lea a mai avut încă doi fii şi o fiică.
Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui
Petru a mărturisit că „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare“ cu noi (2 Petru 3:9). În această generaţie în care hainele sunt curăţate într-o oră şi mâncarea la fast-food este gata într-un minut s-ar putea crea impresia, pentru unii dintre noi, că un Tată Ceresc iubitor ne-a uitat sau că preţioasele Lui promisiuni au fost puse în aşteptare. Aşa au fost şi sentimentele Rahelei, soţia lui Iacov.
Dar, cu trecerea timpului, dăm peste şapte dintre cele mai frumoase cuvinte din sfintele scripturi: „Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela“ (Geneza 30:22). Şi ea a fost binecuvântată cu doi fii, Iosif şi Beniamin. Azi, pe pământ, sunt milioane de descendenţi ai lui Iosif, strănepotul lui Avraam, care au îmbrăţişat promisiunea avraamică ce spune că prin eforturile lor „toate familiile de pe pământ vor fi binecuvântate, chiar cu binecuvântările Evangheliei, care sunt binecuvântările salvării, chiar ale vieţii veşnice“ (Avraam 2:11).
Când, uneori, promisiunile cerului par să fie departe, vă implor să primiţi în braţele dumneavoastră aceste făgăduinţe nespus de mari şi scumpe şi niciodată să nu le mai daţi drumul. Şi, la fel cum Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, Dumnezeu Îşi va aduce aminte de dumneavoastră. Mărturisesc aceasta în numele lui Isus Hristos, amin.