Alma 24
    Footnotes
    Theme

    Capitolul 24

    Lamaniţii se ridică împotriva poporului lui Dumnezeu—Anti-nefi-lehiţii se bucură de Hristos şi sunt vizitaţi de către îngeri—Ei aleg mai degrabă să îndure moartea decât să se apere pe ei înşişi—Tot mai mulţi lamaniţi sunt convertiţi. Circa 90–77 î.H.

    1 Şi s-a întâmplat că amaleciţii, amuloniţii şi lamaniţii care erau în ţara lui Amulon şi, de asemenea, în ţara lui Helam şi care erau în ţara aIerusalimului; şi, în sfârşit, în toată ţara dimprejur, care nu fuseseră convertiţi şi nu-şi luaseră numele de banti-nefi-lehiţi, au fost stârniţi de către amaleciţi şi amuloniţi ca să se înfurie împotriva fraţilor lor.

    2 Iar ura lor a devenit nespus de aprigă împotriva lor, chiar într-atât de mult, încât au început să se răzvrătească împotriva regelui lor într-atât, încât nu mai voiau ca el să le fie rege; de aceea, au pus mâna pe arme împotriva poporului anti-nefi-lehiţilor.

    3 Acum, regele a dat împărăţia fiului său, iar el şi-a luat numele de Anti-Nefi-Lehi.

    4 Iar regele a murit în acelaşi an când lamaniţii au început să facă pregătiri de război împotriva poporului lui Dumnezeu.

    5 Acum, când Amon şi fraţii săi şi toţi cei care veniseră cu el au văzut pregătirile lamaniţilor ca să-i distrugă pe fraţii lor, ei au mers în ţara lui Midian, iar acolo Amon i-a întâlnit pe toţi fraţii săi; şi de acolo au venit în ţara lui Ismael, pentru ca să poată ţine aconsiliu cu Lamoni şi, de asemenea, cu fratele lui, Anti-Nefi-Lehi, despre ceea ce trebuia să facă pentru a se apăra împotriva lamaniţilor.

    6 Acum, nu exista nici un suflet printre toţi oamenii care fuseseră convertiţi către Domnul care voia să pună mâna pe arme împotriva fraţilor lor; nu, ei nu voiau nici măcar să facă vreo pregătire de război; da, şi chiar şi regele lor le-a dat poruncă să nu facă aceasta.

    7 Acum, acestea sunt cuvintele pe care el le-a spus către popor despre acest lucru: Eu le mulţumesc Dumnezeului meu, poporul meu preaiubit pentru că Dumnezeul cel Mare al nostru, în bunătatea Sa, i-a trimis la noi pe aceşti fraţi ai noştri, nefiţii, ca să predice către noi şi să ne convingă pe noi despre atradiţiile păcătoase ale strămoşilor noştri.

    8 Şi iată, eu Îi mulţumesc Dumnezeului meu cel Mare pentru că El ne-a dat nouă o parte din Spiritul Său ca să ne înmoaie inimile, încât noi am început să comunicăm cu aceşti fraţi, nefiţii.

    9 Şi iată, de asemenea, Îi mulţumesc Dumnezeului meu pentru că, prin începerea acestei relaţii, noi am fost convinşi de apăcatele noastre şi de multele crime pe care le-am făcut.

    10 Şi, de asemenea, Îi mulţumesc Dumnezeului meu, da, Dumnezeului meu cel Mare, pentru că El ne-a dat nouă voie să ne pocăim de aceste lucruri; şi, de asemenea, pentru că El ne-a aiertat pe noi de acele multe păcate şi crime ale noastre pe care noi le-am făcut şi că a şters bvinovăţia din inimile noastre prin meritele Fiului Său.

    11 Şi acum iată, fraţii mei, fiindcă aceasta a fost tot ceea ce noi puteam să facem (căci noi am fost cei mai pierduţi din toată omenirea), să ne pocăim de toate păcatele noastre şi de crimele numeroase pe care le-am făcut şi să-L avem pe Dumnezeu ca să le aşteargă din inimile noastre, căci aceasta a fost tot ceea ce noi puteam face ca să ne pocăim destul de mult în faţa lui Dumnezeu pentru ca El să şteargă pata de pe noi—

    12 Acum, fraţii mei cei mai iubiţi, întrucât Dumnezeu a îndepărtat petele noastre, iar săbiile noastre s-au făcut strălucitoare, atunci să nu ne mai pătăm săbiile cu sângele fraţilor noştri.

    13 Iată, vă spun vouă: Nu, să ne reţinem săbiile pentru ca ele să nu fie pătate de sângele fraţilor noştri; pentru că, poate că, dacă noi ne-am păta iarăşi săbiile, ele nu vor mai putea fi acurăţate strălucitor prin sângele Fiului Dumnezeului nostru cel Mare, care va fi vărsat pentru ispăşirea păcatelor noastre.

    14 Iar Dumnezeu cel Mare a avut milă de noi şi ne-a făcut aceste lucruri cunoscute, pentru ca noi să putem să nu pierim; da, şi El ne-a făcut nouă cunoscute aceste lucruri mai înainte, pentru că El iubeşte asufletele noastre tot aşa cum El îi iubeşte pe copiii noştri; de aceea, în mila Lui, El ne vizitează pe noi prin îngerii Săi pentru ca bplanul salvării să poată să ne fie făcut cunoscut, la fel ca şi generaţiilor viitoare.

    15 O, cât de milos este Dumnezeul nostru! Şi acum iată, fiindcă aceasta a fost cât de mult puteam face pentru ca să avem petele noastre îndepărtate de pe noi, iar săbiile noastre sunt făcute strălucitoare, să le ascundem pe acestea pentru ca ele să poată să fie păstrate strălucitoare, ca o mărturie către Dumnezeul nostru în ultima zi sau în ziua în care noi vom fi aduşi să stăm în faţa Lui ca să fim judecaţi, pentru că noi nu ne-am pătat săbiile în sângele fraţilor noştri, întrucât El ne-a împărtăşit nouă cuvântul Său şi prin aceasta ne-a făcut pe noi curaţi.

    16 Şi acum, fraţii mei, dacă fraţii noştri caută să ne distrugă, iată, noi ne vom ascunde săbiile, da, noi chiar le vom îngropa adânc în pământ pentru ca ele să poată fi păstrate strălucitoare, ca o mărturie, în ultima zi că noi nu le-am folosit niciodată; iar dacă fraţii noştri ne distrug, iată, noi ne vom aduce la Dumnezeul nostru şi vom fi salvaţi.

    17 Şi acum s-a întâmplat că, atunci când regele a terminat de spus aceste lucruri şi toţi oamenii erau adunaţi laolaltă, ei şi-au luat săbiile şi toate armele care fuseseră folosite ca să verse sânge de om şi le-au aîngropat adânc în pământ.

    18 Şi aceasta au făcut-o ei, fiind după părerea lor o mărturie către Dumnezeu, precum şi către oameni, a faptului că ei aniciodată nu vor mai folosi arme pentru vărsarea de sânge omenesc; şi aceasta au făcut-o, făgăduind şi bfăcând un legământ cu Dumnezeu, cum că, decât să verse sângele fraţilor lor, mai degrabă ar crenunţa la vieţile lor; şi decât să ia de la un frate de-al lor, mai degrabă i-ar da acestuia; şi decât să-şi petreacă zilele lor în lenevie, mai degrabă ar munci cu mâinile lor.

    19 Şi astfel vedem că, atunci când aceşti lamaniţi au fost aduşi să creadă şi să cunoască adevărul, ei au fost aneînduplecaţi şi au preferat mai degrabă să îndure chiar şi până la moarte decât să păcătuiască; şi astfel, vedem că ei şi-au îngropat armele de pace sau, şi-au îngropat armele lor de război pentru pace.

    20 Şi s-a întâmplat că fraţii lor, lamaniţii, au făcut pregătiri de război şi au venit până în ţara lui Nefi cu scopul de a-l distruge pe rege şi de a aşeza pe altul în locul lui şi de a alunga poporul anti-nefi-lehiţilor afară din ţară.

    21 Acum, când poporul a văzut că ei veneau împotriva lor, au ieşit ca să-i întâlnească şi s-au atrântit la pământ în faţa lor şi au început să strige numele Domnului; şi astfel, în această atitudine au fost ei atunci când lamaniţii au început să năvălească peste ei şi au început să-i ucidă cu sabia.

    22 Şi astfel, fără a întâlni nici o rezistenţă, ei au ucis o mie cinci dintre ei; şi noi ştim că ei sunt binecuvântaţi, căci s-au dus ca să locuiască împreună cu Dumnezeul lor.

    23 Acum, când lamaniţii au văzut că fraţii lor nu voiau să fugă de sabie şi nici nu voiau să se întoarcă nici în dreapta şi nici în stânga, ci că preferau să zacă jos şi să apiară şi că Îl preamăreau pe Dumnezeu chiar şi în actul de a muri sub sabie—

    24 Acum, când lamaniţii au văzut aceasta, ei s-au aabţinut de a-i ucide pe ei; şi au fost mulţi ale căror inimi erau bîndurerate pentru aceia dintre fraţii lor care căzuseră sub sabie, pentru că ei s-au pocăit de ceea ce făcuseră.

    25 Şi s-a întâmplat că au aruncat armele lor de război şi n-au vrut să le mai apuce iarăşi, căci aveau remuşcări pentru crimele pe care le făcuseră; şi s-au prosternat la fel ca şi fraţii lor, încrezându-se în mila celor ale căror arme erau ridicate ca să-i ucidă.

    26 Şi s-a întâmplat că poporul lui Dumnezeu s-a unit în ziua aceea cu mai mulţi decât cei care fuseseră ucişi; iar cei care fuseseră ucişi erau oameni drepţi; de aceea, noi nu avem nici o pricină să ne îndoim că au fost asalvaţi.

    27 Şi nu a fost nici un om păcătos ucis printre ei; dar au fost mai mult decât o mie care au fost aduşi la cunoaşterea adevărului; astfel, noi vedem că Domnul lucrează pe multe acăi pentru salvarea poporului Său.

    28 Acum, cel mai mare număr dintre acei lamaniţi care au ucis pe atât de mulţi dintre fraţii lor erau amaleciţi şi amuloniţi, cei mai mulţi dintre ei fiind din aordinul bNehorilor.

    29 Acum, printre aceia care s-au unit cu poporul Domnului, nu era anici unul care era amalecit sau amulonit sau care era din ordinul lui Nehor, ci erau urmaşi adevăraţi ai lui Laman şi ai lui Lemuel.

    30 Şi astfel, noi putem vedea clar că, după ce un popor a fost odată ailuminat de către Spiritul lui Dumnezeu şi a avut bcunoaştere mare despre lucrurile legate de dreptate, iar apoi a ccăzut în păcat şi încălcare, el devine şi dmai împietrit şi astfel, starea lui devine mai rea decât dacă nu ar fi cunoscut niciodată aceste lucruri.