Alma 57
    Footnotes

    Capitolul 57

    Helaman povesteşte cucerirea Antiparei, capitularea şi apoi apărarea oraşului Cumeni—Amoniţii lui tineri se luptă vitejeşte; sunt răniţi cu toţii, dar nici unul dintre ei nu este ucis—Ghid raportează uciderea şi evadarea prizonierilor lamaniţi. Circa 63 î.H.

    1 Şi acum s-a întâmplat că eu am primit o epistolă de la Amoron, regele, spunând că, dacă i-aş elibera pe prizonierii aceia de război pe care noi îi luaserăm, atunci el ne va preda nouă oraşul Antipara.

    2 Dar eu am trimis o epistolă către rege, spunând că noi eram siguri că forţele noastre erau destule ca să cucerească oraşul lui Antipara prin tăria noastră; şi că dacă noi i-am preda pe prizonieri pentru acel oraş, aceasta nu ar fi înţelept din partea noastră; şi că noi am vrea să-i eliberăm pe prizonierii noştri numai printr-un schimb de prizonieri.

    3 Şi Amoron a refuzat epistola mea, căci nu a vrut să facă schimb de prizonieri; de aceea, noi am început să facem pregătiri ca să mergem împotriva oraşului lui Antipara.

    4 Dar oamenii din Antipara au părăsit oraşul şi au fugit în celelalte oraşe ale lor pe care le stăpâneau, ca să le fortifice; şi astfel, oraşul lui Antipara a căzut în mâinile noastre.

    5 Şi astfel s-a terminat cel de-al douăzeci şi optulea an al domniei judecătorilor.

    6 Şi s-a întâmplat că la începutul celui de-al douăzeci şi nouălea an, noi am primit o încărcătură de provizii şi un supliment la armata noastră, din ţara lui Zarahemla şi din ţinutul dimprejur, în număr de şase mii de oameni, în afară de cei şaizeci dintre afiii Amoniţilor care veniseră să se unească cu fraţii lor, ceata mea cea mică de două mii. Şi acum iată, noi eram puternici, da, şi, de asemenea, aveam provizii din belşug aduse nouă.

    7 Şi s-a întâmplat că era dorinţa noastră să purtăm o bătălie cu armata care era pusă ca să păzească oraşul Cumeni.

    8 Şi acum, iată, îţi voi arăta ţie că noi curând ne-am înfăptuit dorinţa; da, cu forţa noastră puternică, sau cu o parte din forţa noastră puternică, noi am înconjurat în timp de noapte oraşul Cumeni, puţin înainte de timpul când ei trebuia să primească o încărcătură cu provizii.

    9 Şi s-a întâmplat că noi am făcut tabără de jur-împrejurul oraşului timp de mai multe nopţi; dar noi am dormit pe săbiile noastre şi am ţinut gărzi pentru ca lamaniţii să nu vină noaptea şi să ne ucidă, ceea ce ei au încercat să facă de multe ori; dar de câte ori au încercat să facă aceasta, sângele lor a fost vărsat.

    10 În sfârşit, proviziile lor au sosit şi ei erau gata să intre în oraş în timpul nopţii. Iar noi, în loc să fim lamaniţi, eram nefiţi; de aceea, noi i-am luat atât pe ei, cât şi proviziile lor.

    11 Şi în ciuda faptului că lamaniţii erau lipsiţi de sprijinul lor în felul acesta, ei încă mai erau hotărâţi să păstreze oraşul; de aceea, devenise potrivit ca noi să luăm acele provizii şi să le trimitem în Iudea, iar pe prizonieri să-i trimitem în ţara lui Zarahemla.

    12 Şi s-a întâmplat că n-au trecut multe zile înainte ca lamaniţii să înceapă să-şi piardă toate nădejdile de a căpăta adăpost; de aceea, ei au predat oraşul în mâinile noastre; şi astfel, noi am înfăptuit planurile noastre de a căpăta oraşul Cumeni.

    13 Dar s-a întâmplat că prizonierii noştri erau atât de numeroşi încât, în ciuda numărului nostru enorm de mare, noi am fost forţaţi să ne folosim toată puterea ca să-i păstrăm sau să-i omorâm.

    14 Căci iată, ei încercau să se revolte în număr mare şi să se lupte cu pietre şi cu bâte sau cu orice obiect pe care puteau pune mâna într-atât, încât noi am ucis mai mult de două mii dintre ei după ce ei s-au predat ca prizonieri de război.

    15 De aceea, a devenit potrivit pentru noi ca să punem capăt vieţilor lor sau să-i păzim cu sabia în mână, până în vale la ţara lui Zarahemla; şi, de asemenea, proviziile noastre nu mai erau suficiente pentru oamenii noştri, ca să nu mai pomenim pe acelea pe care le luasem de la lamaniţi.

    16 Şi acum, în acele împrejurări critice, a devenit o problemă foarte serioasă să se ia o hotărâre în legătură cu aceşti prizonieri de război; cu toate acestea, noi am hotărât să-i trimitem pe ei la vale în ţara lui Zarahemla; de aceea, noi am ales o parte dintre oamenii noştri şi le-am dat lor răspunderea prizonierilor noştri ca să-i ducă la vale în ţara lui Zarahemla.

    17 Dar s-a întâmplat că în ziua următoare ei s-au întors. Şi acum iată, noi nu i-am întrebat pe ei despre prizonieri; căci iată, lamaniţii năvăliseră asupra noastră, iar ei se reîntorseseră la timp ca să ne salveze pe noi de a cădea în mâinile lor. Căci iată, Amoron trimisese în sprijinul lor un nou transport cu provizii, precum şi o numeroasă oştire de oameni.

    18 Şi s-a întâmplat că acei oameni pe care noi îi trimisesem cu prizonierii sosiseră la timp ca să-i respingă pe aceştia, tocmai când ei erau gata să ne cucerească.

    19 Dar iată, trupa mea cea mică de două mii şi şaizeci s-a luptat cu mare disperare; da, ei au fost curajoşi în faţa lamaniţilor şi au răspândit moarte printre toţi aceia care li s-au opus.

    20 Şi în timp ce oştirea noastră, ceea ce mai rămăsese din ea, era gata să se predea în faţa lamaniţilor, iată, acei două mii şi şaizeci au fost viteji şi nedescurajaţi.

    21 Da, şi ei s-au supus şi au avut grijă să execute fiecare cuvânt al poruncii întocmai; da, şi astfel lor li s-a întâmplat aşa după cum era credinţa lor; şi eu mi-am adus aminte de cuvintele despre care ei mi-au spus că amamele lor îi învăţaseră pe ei.

    22 Şi acum iată, acestor fii ai mei, precum şi oamenilor acelora care fuseseră aleşi ca să-i conducă pe prizonieri, le datoram noi această mare victorie; căci ei au fost cei care i-au bătut pe lamaniţi; de aceea, ei au fost goniţi înapoi în oraşul lui Manti.

    23 Iar noi ne-am păstrat oraşul nostru, Cumeni, şi nu am fost distruşi cu toţii de sabie; cu toate acestea, noi suferisem o mare pierdere.

    24 Şi s-a întâmplat că după ce lamaniţii au fugit, eu am dat imediat porunci ca oamenii mei care fuseseră răniţi să fie luaţi dintre cei morţi şi am pus ca rănile lor să fie îngrijite.

    25 Şi s-a întâmplat că erau două sute dintre cei două mii şi şaizeci ai mei care leşinaseră din cauza pierderii de sânge; cu toate acestea, potrivit bunătăţii lui Dumnezeu şi spre marea noastră mirare, precum şi spre bucuria întregii noastre oştiri, nu a fost anici măcar un suflet dintre ei care să fi pierit; da, şi, de asemenea, n-a fost nici un suflet dintre ei care să fi primit multe răni.

    26 Şi acum, supravieţuirea lor era de uimire pentru întreaga noastră oştire, da, faptul că ei fuseseră cruţaţi în timp ce o mie dintre fraţii noştri fuseseră ucişi. Iar noi atribuim pe bună dreptate aceasta aputerii miraculoase a lui Dumnezeu, datorită bcredinţei lor nespus de mari în ceea ce fuseseră ei învăţaţi să creadă—şi anume că era un Dumnezeu drept şi că toţi cei care nu se îndoiau de aceasta erau cruţaţi prin puterea Lui minunată.

    27 Acum, aceasta era credinţa acestora despre care eu am vorbit; ei sunt tineri, iar minţile lor sunt curajoase; şi ei şi-au pus încrederea lor în Dumnezeu, întotdeauna.

    28 Şi acum s-a întâmplat că după ce noi am îngrijit astfel pe răniţii noştri şi ne-am îngropat morţii, precum şi pe morţii lamaniţilor, care erau numeroşi, iată, noi l-am întrebat pe Ghid despre prizonierii cu care ei începuseră să se ducă la vale către ţara lui Zarahemla.

    29 Acum, Ghid era căpitanul-şef peste trupa care fusese numită să-i păzească pe aceştia pe drumul la vale către acel ţinut.

    30 Şi acum, acestea sunt cuvintele pe care Ghid le-a spus către mine: Iată, noi am început să mergem la vale către ţara lui Zarahemla împreună cu prizonierii noştri. Şi s-a întâmplat că noi ne-am întâlnit cu spionii armatelor noastre care fuseseră trimişi ca să observe tabăra lamaniţilor.

    31 Şi ei au strigat către noi, zicând—Iată, oştirile lamaniţilor mărşăluiesc către oraşul lui Cumeni; şi iată, ei vor năvăli asupra lor, da, şi-i vor distruge pe oamenii noştri.

    32 Şi s-a întâmplat că prizonierii noştri au auzit strigătele lor, ceea ce i-a făcut pe ei să capete curaj; şi s-au ridicat în răzvrătire împotriva noastră.

    33 Şi s-a întâmplat că din cauza răzvrătirii lor, noi am făcut ca săbiile noastre să cadă asupra lor. Şi s-a întâmplat că ei s-au aruncat ca unul singur asupra săbiilor noastre; şi, făcând astfel, cei mai mulţi dintre ei au fost ucişi; iar cei rămaşi dintre ei au scăpat şi au fugit de la noi.

    34 Şi iată, atunci când au fugit şi nu am putut să-i prindem, noi am început să mărşăluim repede către oraşul Cumeni; şi iată, am ajuns la timp ca să-i ajutăm pe fraţii noştri în apărarea oraşului.

    35 Şi iată, noi suntem iarăşi eliberaţi din mâinile duşmanilor noştri. Şi binecuvântat este numele lui Dumnezeu; căci iată, El este Acela care ne-a salvat pe noi; da, care a făcut acest lucru mare pentru noi.

    36 Acum s-a întâmplat că atunci când eu, Helaman, am auzit aceste cuvinte ale lui Ghid, eu am fost plin de o bucurie nespusă datorită bunătăţii lui Dumnezeu pentru apărarea noastră, pentru ca noi să nu pierim; da, şi eu cred că sufletele acelora care au fost ucişi au aintrat în odihna Dumnezeului lor.