O relatare a fiilor lui Mosia, care au renunţat la drepturile lor asupra împărăţiei pentru cuvântul lui Dumnezeu şi s-au dus în ţara lui Nefi ca să le predice lamaniţilor; suferinţele şi eliberarea lor—potrivit cronicii lui Alma.
Cuprinde capitolele 17 până la 27, inclusiv.
Capitolul 17
Fiii lui Mosia au spiritul profeţiei şi al revelaţiei—Ei merg pe drumurile lor diferite ca să declare cuvântul către lamaniţi—Amon se duce în ţara lui Ismael şi devine slujitorul regelui Lamoni—Amon salvează turmele regelui şi îi ucide pe duşmanii lui la apa lui Sebus. Versetele 1-3, circa 77 î.H.; versetul 4, circa 91-77 î.H. şi versetele 5–39, circa 91 î.H.
1 Şi acum, s-a întâmplat că în timp ce Alma călătorea din ţara lui Ghedeon către miazăzi, înspre ţara lui Manti, iată, spre uimirea sa, el s-a întâlnit cu fiii lui Mosia care călătoreau înspre ţara lui Zarahemla.
2 Acum, aceşti fii ai lui Mosia erau cu Alma atunci când îngerul a apărut pentru prima dată în faţa lui; de aceea, Alma s-a bucurat nespus de mult să-i vadă pe fraţii săi; şi ceea ce a mărit bucuria lui era că aceştia încă mai erau fraţii lui în Domnul; da, şi ei se întăriseră în cunoaşterea adevărului; pentru că ei erau oameni cu bună înţelegere şi cercetaseră scripturile cu sârguinţă pentru ca să poată cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu.
3 Dar aceasta nu este totul; ei se dedaseră la multă rugăciune şi post; de aceea, aveau spiritul profeţiei şi spiritul revelaţiei şi atunci când propovăduiau, ei propovăduiau cu puterea şi autoritatea de la Dumnezeu.
4 Şi ei propovăduiseră cuvântul lui Dumnezeu timp de patrusprezece ani printre lamaniţi, având mult succes în aducerea multora către cunoaşterea adevărului; da, prin puterea cuvintelor lor, mulţi au fost aduşi în faţa altarului lui Dumnezeu pentru ca să strige numele Lui şi să-şi mărturisească păcatele în faţa Lui.
5 Acum, acestea sunt împrejurările în care s-au desfăşurat călătoriile lor, deoarece că ei au avut multe suferinţe; au suferit mult, atât în trup, cât şi în minte, cum ar fi foame, sete şi oboseală şi, de asemenea, muncă multă în spirit.
6 Acum, acestea au fost călătoriile lor: Luându-şi rămas bun de la tatăl lor, Mosia, în primul an al judecătorilor; refuzând împărăţia pe care tatăl lor dorea să le-o dea şi aceasta fiind şi dorinţa poporului;
7 Cu toate acestea, ei au plecat din ţara lui Zarahemla şi şi-au luat săbiile şi suliţele, arcurile şi săgeţile şi praştiile; şi aceasta au făcut-o pentru a putea să-şi facă rost de mâncare în timp ce erau în pustiu.
8 Şi astfel, au plecat ei în pustiu împreună cu un grup de oameni pe care i-au ales, ca să meargă în ţara lui Nefi şi să predice cuvântul lui Dumnezeu către lamaniţi.
9 Şi s-a întâmplat că au călătorit timp de multe zile în pustiu şi au postit mult şi s-au rugat mult ca Domnul să le dea o parte din Spiritul Său ca să-i întovărăşească şi să rămână cu ei pentru ca ei să poată fi o unealtă în mâinile lui Dumnezeu, pentru ca ei să aducă, dacă aceasta va fi posibil, pe confraţii lor, lamaniţii, la cunoaşterea adevărului, la cunoaşterea păcătoşeniei tradiţiilor strămoşilor lor, care nu erau corecte.
10 Şi s-a întâmplat că Domnul i-a vizitat pe ei cu Spiritul Său şi le-a zis: Găsiţi liniştea sufletească. Şi ei au găsit liniştea sufletească.
11 Iar Domnul, de asemenea, le-a spus lor: Duceţi-vă printre lamaniţi, fraţii voştri, şi întemeiaţi cuvântul Meu; şi totuşi, voi trebuie să fiţi răbdători în suferinţe îndelungate şi în supărări pentru ca voi să le arătaţi lor un exemplu bun în Mine, iar Eu voi face din voi un instrument în mâinile Mele, pentru salvarea multor suflete.
12 Şi s-a întâmplat că inimile fiilor lui Mosia şi ale acelora care erau cu ei au prins curaj ca să se ducă la lamaniţi să le vestească acestora cuvântul lui Dumnezeu.
13 Şi s-a întâmplat că, atunci când au ajuns la graniţele ţării lamaniţilor, s-au separat şi s-au despărţit unul de altul, având încredere în Domnul că ei se vor întâlni din nou la sfârşitul recoltei; căci ei credeau că lucrarea pe care ei o întreprinseseră era mare.
14 Şi cu siguranţă a fost mare, pentru că ei s-au angajat să predice cuvântul lui Dumnezeu către un popor sălbatic şi împietrit şi înfricoşător; un popor care avea plăcere să-i ucidă pe nefiţi şi să-i fure şi să-i jefuiască pe aceştia; iar inimile lor erau îndreptate către bogăţii sau către aur şi argint şi pietre preţioase; şi totuşi, au căutat să obţină aceste lucruri prin crime şi furturi pentru ca să nu muncească pentru ele cu mâinile lor.
15 Astfel, ei erau un popor foarte leneş, mulţi rugându-se la idoli, iar blestemul lui Dumnezeu căzuse peste ei din cauza tradiţiilor strămoşilor lor; cu toate acestea, făgăduielile Domnului le-au fost date cu condiţia ca ei să se pocăiască.
16 De aceea, acesta a fost motivul pentru care fiii lui Mosia au întreprins lucrarea lor pentru ca, poate, să-i poată aduce pe aceştia la pocăinţă; pentru ca să poată să-i aducă pe aceştia la cunoaşterea planului mântuirii.
17 De aceea, s-au despărţit unul de altul şi au mers printre ei, fiecare om singur, potrivit cu cuvântul şi cu puterea lui Dumnezeu care i-au fost date lui.
18 Acum, Amon, era şef printre ei sau, mai degrabă, le slujea lor şi a plecat dintre ei după ce i-a binecuvântat potrivit diferitelor lor poziţii, împărtăşindu-le cuvântul lui Dumnezeu sau binecuvântându-i înainte de plecarea sa; şi astfel şi-au început ei cele câteva călătorii ale lor prin ţară.
19 Iar Amon s-a dus în ţara lui Ismael, ţara fiind numită după fiii lui Ismael care, de asemenea, deveniseră lamaniţi.
20 Şi atunci când Amon a intrat în ţara lui Ismael, lamaniţii l-au luat şi l-au legat, după cum le era obiceiul să-i lege pe toţi nefiţii care cădeau în mâinile lor şi să-i ducă înaintea regelui; şi astfel, erau lăsaţi la plăcerea regelui ca să-i ucidă sau să-i ţină în robie sau să-i arunce în închisoare ori să-i alunge din ţară, potrivit voinţei şi plăcerii lui.
21 Şi astfel, Amon a fost dus înaintea regelui care era peste ţara lui Ismael; iar numele său era Lamoni; şi era un urmaş al lui Ismael.
22 Şi regele l-a întrebat pe Amon dacă dorinţa lui era să locuiască în ţară printre lamaniţi sau printre oamenii săi.
23 Şi Amon Şi i-a spus: Da, eu doresc să locuiesc cu acest popor un timp; da, poate chiar până în ziua când voi muri.
24 Şi s-a întâmplat că regelui Lamoni i-a plăcut mult de Amon şi a făcut ca legăturile lui să fie desfăcute; şi a dorit ca Amon să ia de nevastă pe una dintre fiicele sale.
25 Dar Amon i-a spus: Nu, dar eu voi fi slujitorul tău. De aceea, Amon a devenit slujitorul regelui Lamoni. Şi s-a întâmplat că a fost pus împreună cu alţi slujitori să păzească turmele lui Lamoni, potrivit obiceiului lamaniţilor.
26 Şi după ce a fost în slujba regelui timp de trei zile, în timp ce se ducea împreună cu slujitorii lamaniţi la locul de adăpare, care era numit apa lui Sebus, iar toţi lamaniţii îşi mânau turmele acolo ca să se adape—
27 Şi acum, în timp ce Amon şi slujitorii regelui îşi mânau turmele la acest loc de adăpare, iată, un anumit număr de lamaniţi, care fuseseră cu turmele lor la apă, au stat şi au împrăştiat turmele lui Amon şi ale slujitorilor regelui; şi le-au împrăştiat în aşa măsură încât ele au fugit în multe părţi.
28 Acum, slujitorii regelui au început să se plângă, zicând: Acum regele ne va ucide pe noi, tot aşa ca şi pe fraţii noştri pentru că turmele lor au fost împrăştiate de ticăloşia acestor oameni. Şi au început să se vaiete, zicând: Iată, turmele noastre sunt deja împrăştiate.
29 Acum, ei s-au jeluit din cauza fricii de a fi ucişi. Acum, când Amon a văzut aceasta, inima lui era plin de bucurie; căci, a zis el, eu voi arăta puterea mea acestor slujitori camarazi ai mei sau puterea care este în mine, înapoind aceste turme regelui, pentru ca să pot să câştig inimile acestor slujitori camarazi ai mei, pentru ca eu să pot să-i conduc pe ei să creadă în cuvintele mele.
30 Şi acum, acestea erau gândurile lui Amon, când a văzut suferinţele acelora pe care el i-a numit să fie fraţii săi.
31 Şi s-a întâmplat că i-a linguşit pe ei cu ale lui cuvinte, zicând: Fraţii mei, fiţi veseli şi să mergem în căutarea turmelor; şi noi le vom aduna laolaltă şi le vom aduce înapoi la locul de adăpare; şi astfel, vom păstra turmele pentru rege şi acesta nu ne va ucide.
32 Şi s-a întâmplat că ei au mers în căutarea turmelor şi l-au urmat pe Amon şi s-au grăbit cu multă iuţeală, şi au ajuns din urmă turmele regelui şi le-au adunat pe acestea iarăşi laolaltă la locul de adăpare.
33 Iar oamenii aceia iarăşi s-au ridicat şi au împrăştiat turmele; dar Amon a spus către fraţii săi: Încercuiţi turmele de jur-împrejur pentru ca ele să nu se mai împrăştie; iar eu mă duc să mă cert cu oamenii aceştia care împrăştie turmele noastre.
34 De aceea, au făcut aşa cum Amon le-a poruncit şi el s-a dus şi s-a certat cu aceia care stătuseră la apele lui Sebus; şi ei nu erau în număr mic.
35 De aceea, ei nu s-au temut de Amon, căci au crezut că unul dintre oamenii lor îl va ucide după plăcerea lor, pentru că ei nu ştiau că Domnul îi făgăduise lui Mosia că El îi va elibera pe fiii lui dintre mâinile acestora; şi nici nu ştiau nimic despre Domnul; de aceea îşi găseau ei bucurie în a-i distruge pe fraţii lor; şi de aceea au împrăştiat ei turmele regelui.
36 Dar Amon a înaintat şi a început să arunce cu pietre în ei, cu praştia sa; da, cu putere mare a aruncat el pietre cu praştia printre ei; şi astfel, a ucis un anumit număr dintre ei într-atât, încât ei au început să fie uimiţi de puterea lui; cu toate acestea, erau mânioşi din cauza uciderii fraţilor lor şi erau hotărâţi ca el să cadă; de aceea, văzând că nu puteau să-l lovească cu pietrele lor, au înaintat cu bâte ca să-l ucidă.
37 Dar iată, fiecărui om care-şi ridica bâta ca să-l lovească pe Amon, acesta îi reteza braţele cu sabia sa; căci el a rezistat la loviturile lor, retezându-le braţele cu muchia sabiei sale într-atât, încât ei au început să se mire şi au început să fugă din faţa lui; da, iar ei nu erau puţini la număr; şi el i-a pus pe ei să fugă prin puterea braţului său.
38 Acum, şase dintre ei căzuseră de praştie, dar el nu a ucis pe nici unul, decât pe conducătorul lor, cu sabia sa; şi a retezat atât de multe braţe de-ale lor câte erau ridicate împotriva lui şi acestea nu erau puţine.
39 Şi atunci când i-a alungat pe ei până departe, s-a reîntors, iar ei şi-au adăpat turmele şi le-au întors pe acestea la păşunea regelui, cărând cu ei braţele care fuseseră retezate de sabia lui Amon, ale acelora care au căutat să-l ucidă pe el; şi acestea au fost duse regelui ca mărturie a lucrurilor pe care le-au făcut.