Trei înalţi preoţi care prezidează
Înţelepciunea şi puterea ne vor veni pe măsură ce privim la Prima Preşedinţie ca la idealul şi modelul nostru de conducere.
Ce binecuvântare şi ce privilegiu este pentru noi să-i susţinem pe preşedintele Thomas S. Monson, pe preşedintele Henry B. Eyring şi pe preşedintele Dieter F. Uchtdorf ca noua Primă Preşedinţie a Bisericii Domnului.
Prima dată am aflat de importanţa Primei Preşedinţii când eram copil în Canada de Vest. Când mergeam acasă la bunicul şi bunica Walker, eram întâmpinat la intrare de o fotografie înrămată cu Prima Preşedinţie a Bisericii. Îmi aduc bine aminte de ea. Se părea că ei stăteau ca santinelele, salutându-i pe toţi cei care intrau.
Frumoasa fotografie color era a preşedintelui George Albert Smith, împreună cu consilierii lui J. Reuben Clark Jr. şi David O. McKay. Fotografia îi arăta stând împreună lângă un glob mare al lumii. Îmi plăcea acea fotografie. Ei erau oameni atât de frumoşi şi demni; îi cunoşteam ca fiind profetul lui Dumnezeu şi consilierii lui.
Acea fotografie care atârna în antreul din faţă în casa bunicilor mei a avut o influenţă puternică asupra mea. Eu locuiam într-un orăşel de prerie din Raymond, unde locuiau şi bunicii mei. Puteam merge pe jos acasă la ei, aşa că îi vizitam deseori. Îmi aduc aminte că de multe ori stăteam liniştit, singur în antreu uitându-mă cu pioşenie la acel tablou al Primei Preşedinţii. Îmi amintesc că mă întrebam de ce bunicii mei avuseseră ideea că era atât de important să cinstească Prima Preşedinţie, expunând acea fotografie la vedere în căminul lor. Toţi cei care intrau o puteau vedea. Poate, cel mai important, pentru copiii şi nepoţii lor, era faptul că aceasta reprezenta o aducere aminte permanentă a ceea ce era foarte important în inimile şi vieţile bunicilor.
Mulţi ani mai târziu, am tras concluzia că expunerea tabloului Primei Preşedinţii era echivalentă cu expresia minunată a lui Iosua: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi:.. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”(Iosua 24:15).
Toţi cei care intrau în căminul lui James şi a lui Fannye Walker ştiau că în inimile lor erau scrise cuvintele: „Cât despre noi şi casa noastră, noi vom sluji Domnului”. Ca nepot al lor, am ştiut aceasta şi n-am uitat-o niciodată.
Copil fiind, nu am înţeles aşa de bine semnificaţia faptului de ce era nevoie să fie trei preşedinţi sau trei persoane în Prima Preşedinţie şi nu era îndeajuns un singur preşedinte. Ştiam, desigur, că Isus îi alesese pe Petru, Iacov şi Ioan, nu doar pe Petru. Ştiam că tatăl meu a fost unul dintre cei trei bărbaţi din episcopat, slujind drept consilier al episcopului J. O. Hicken. Ştiam că bunicul a fost preşedinte de ţăruş şi că el avusese doi consilieri care stăteau alături de el (preşedintele John Allen şi preşedintele Leslie Palmer).
În fiecare caz, o preşedinţie nu constă doar dintr-un om care este conducătorul, ci din trei care conduc împreună. La Societatea Primară învăţasem Articolele de credinţă şi ajunsesem să le iubesc. Articolele de credinţă dau tineretului nostru linişte şi încredere pe măsură ce învaţă doctrinele de bază ale Bisericii. Atunci ştiam că „un bărbat trebuie să fie chemat de Dumnezeu prin profeţie, şi prin aşezarea mâinilor de către aceia care au autoritatea să predice Evanghelia şi să administreze rânduielile acesteia” (Articolele de credinţă 1:5).
În 1835, Domnul i-a revelat profetului Joseph Smith ordinea corectă a preşedinţiilor în Biserică:
„Este necesar să fie preşedinţi sau oficianţi care prezidează”…
„Din Preoţia lui Melhidesec, trei înalţi preoţi care prezidează, aleşi de către corpul Bisericii, numiţi şi rânduiţi în acest oficiu, şi susţinuţi prin încrederea, credinţa şi rugăciunea Bisericii, formează cvorumul Preşedinţiei Bisericii” (D&L 107:21-22).
„Un cvorum de trei preşedinţi” (D&L 107:29) – nu un preşedinte şi doi vice preşedinţi, ci trei înalţi preoţi care prezidează. Un cvorum de trei preşedinţi – Prima Preşedinţie a Bisericii Domnului.
Lumea nu se organizează în acest fel, dar acesta este modul în care Domnul a organizat şi a structurat Biserica Sa.
Îmi aduce aminte de scriptura:
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8-9).
Cam pe la vârsta de şapte ani, am învăţat puţin despre succesiunea la Preşedinţie, atunci când preşedintele Albert Smith a decedat. Ceva mai târziu, tabloul din antreul bunicilor a fost înlocuit cu un frumos tablou al preşedintelui David O. McKay împreună cu consilierii săi, Stephen L. Richards şi J. Reuben Clark, Jr.
Copil fiind, cu siguranţă că nu am înţeles semnificaţia profundă sau procesul de succesiune la Preşedinţie – dar ştiam că profetul murise şi că noi urmam să alegem un nou profet al lui Dumnezeu cu doi consilieri alături de el.
La vârsta de 13 ani, am fost chemat în biroul episcopului Murray Holt şi el mi-a dat chemarea de a sluji ca preşedinte al Cvorumului Diaconilor. Mi-a spus că trebuia să merg acasă şi să mă rog cine ar trebui să fie consilierii mei. El m-a învăţat că Domnul mă va ajuta să decid. EL m-a ajutat, într-adevăr. Apoi, am învăţat despre consilieri şi am început să-mi dau seama de ce Domnul vrea ca Biserica Sa să fie condusă de preşedinţii şi nu doar de preşedinţi. Mi-am iubit consilierii din Cvorumul Diaconilor şi noi ne-am rugat şi am lucrat împreună din greu ca să-i ajutăm pe băieţii din cvorumul nostru. Episcopul Holt m-a învăţat care este modelul preşedinţiilor şi m-a învăţat cum trebuie să lucreze şi să funcţioneze o preşedinţie în Biserica Domnului.
Mai târziu, când am slujit ca preşedinte în alte cvorumuri, ştiam deja importanţa consilierilor şi ştiam că Domnul mă va ajuta să-i aleg – chiar aşa cum episcopul meu mă învăţase.
Ca preşedinte în Cvorumul Diaconilor şi mai târziu ca episcop şi preşedinte de ţăruş, ştiam că, indiferent de înţelepciunea, înţelegerea sau capacitatea mea, acestea se măreau considerabil când îi includeam pe consilierii mei în orice hotărâre era nevoie să luăm. Am învăţat că beneficiile pe care le aveam ca urmare a slujirii împreună ca preşedinţie erau minunate şi se înmulţeau.
Am ajuns să înţeleg de ce Domnul a stabilit ca Biserica Sa să fie condusă de trei înalţi preoţi care prezidează şi de ce această formă de conducere urma să fie preluată de aproape toate organizaţiile Bisericii.
Domnul a spus: „Vă voi da un model în toate lucrurile, pentru ca să nu fiţi înşelaţi” (D&L 52:14). El ne-a dat modelul conducerii. Cu excepţia Cvorumului Celor Doisprezece Apostoli şi a Celor Şaptezeci, toate cvorumurile Bisericii sunt conduse de un preşedinte şi de doi consilieri. În plus, organizaţiile auxiliare, la toate nivelurile, sunt conduse de un preşedinte şi doi consilieri. Toate binecuvântările şi beneficiile care vin ca urmare a slujirii împreună ca preşedinţie se aplică organizaţiilor auxiliare, precum şi cvorumurilor preoţiei.
Fiecare dintre noi care slujeşte în preşedinţii, oriunde în cadrul Bisericii, trebuie să considere Prima Preşedinţie ca model pentru noi şi ca exemplul pe care căutăm să-l urmăm în timp ce ne îndeplinim slujirea noastră. Trebuie să ne străduim să fim ca ei şi să lucrăm împreună cu dragoste şi în armonie, aşa cum fac ei.
Preşedintele Gordon B. Hinckley vorbea deseori despre importanţa consilierilor. El a spus: „Domnul i-a pus [pe consilieri] acolo cu un scop” (Teachings of Gordon B. Hinckley [1997], p. 94).
Preşedintele Gordon B. Hinckley ne-a mai învăţat: „În fiecare dimineaţă, exceptând lunea, Prima Preşedinţie se întâlneşte (atunci când suntem în oraş). Îl invit pe preşedintele Faust să prezinte lucrările sale, discutăm despre ele şi luăm o hotărâre. Apoi, îl invit pe preşedintele Monson să prezinte lucrările sale, discutăm despre ele şi luăm o hotărâre. După aceea, eu prezint lucrurile pe care doresc să le prezint şi noi discutăm despre ele şi luăm o hotărâre. Noi lucrăm împreună. Nu poţi fi un om care „face totul” într-o preşedinţie. Consilierii – ce lucru minunat sunt consilierii. Ei te salvează de la a face lucruri greşite, ei te ajută să faci lucrurile drepte…” (Teachings of Gordon B. Hinckley, p. 95; vezi, de asemenea, „In Counselors There is Safety”, Ensign, nov. 1990, p. 48-51).
Un consilier al preşedintelui Joseph F. Smith a descris, odată, cum deliberează Prima Preşedinţie: „Când venea un caz de judecat [la preşedintele Bisericii], el şi consilierii săi discutau despre acesta şi îi acordau o atenţie deosebită până când ajungeau la aceeaşi concluzie” (Anthon H. Lund, în Conference Report, iunie 1919, p. 19; subliniere adăugată).
Acesta trebuie să fie modelul nostru în preşedinţii.
Revelaţiile ne învaţă să luăm hotărâri în cvorumuri şi preşedinţii „cu toată dreptatea, cu sfinţenie şi cu umilinţă în inimă, cu blândeţe şi îndurare, cu răbdare, cu credinţă, cu virtute, cunoaştere, cumpătare, răbdare, reverenţă, bunătate frăţească şi caritate” (D&L 107:30).
Domnul ne-a dat modelul.
Astăzi, am susţinut noua Primă Preşedinţie a Bisericii. Aceasta ne va învăţa şi ne va arăta modelul pe care trebuie să-l urmăm. Înţelepciunea şi puterea ne vor veni pe măsură ce privim la Prima Preşedinţie ca la idealul şi modelul nostru de conducere.
Mari binecuvântări vor veni asupra familiilor noastre, pe măsură ce-i învăţăm pe copiii şi nepoţii noştri să-i iubească şi să-i susţină pe conducătorii Bisericii. Copil fiind, stând acasă la bunici, am ştiut că eram conduşi de oameni ai lui Dumnezeu, pe care Domnul îi pusese acolo ca să ne îndrume.
Şi eu ştiu aceasta şi acum. Depun mărturie că aceasta este lucrarea Domnului Isus Hristos; şi că noi suntem conduşi de apostolii şi profeţii Lui. Depun mărturie că apostolul senior, preşedintele Thomas S. Monson a fost chemat de Dumnezeu şi că, împreună cu cei doi consilieri deosebiţi alături de el, ne vor conduce în conformitate cu înţelepciunea şi voinţa Domnului, a Cărui Biserică este aceasta. În numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.