2008
Vârstnicul Allan F. Packer
Mai 2008


Vârstnicul Allan F. Packer

din Cei Şaptezeci

Imagine
Elder Allan F. Packer

Vârstnicul Allan Forrest Packer îşi aminteşte că, fiind un băiat de 10 sau 12 ani, nu simţea întotdeauna că primea un răspuns la rugăciunile lui. Într-o zi, în timp ce lucra cu tatăl lui, Boyd K. Packer, acum preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, tânărul Allan şi-a exprimat îngrijorarea lui.

Tatăl său l-a învăţat prin analogie, spunând că piloţii nu îşi folosesc paraşutele de fiecare dată când zboară, dar ei totuşi obişnuiesc să le poarte. Preşedintele Packer l-a încurajat pe fiul său să continue să se roage, să fie răbdător şi să aibă credinţa că atunci când un răspuns va fi necesar, el va avea unul.

„Acea lecţie m-a ajutat în primii mei ani de dezvoltare a mărturiei mele”, spune vârstnicul Packer, recent chemat în Primul Cvorum al Celor Şaptezeci.

Vîrstnicul Packer s-a născut în oraşul Brigham, Utah, Statele Unite, fiind fiul lui Boyd Kenneth Packer şi Donna Smith Packer. Deşi el şi soţia lui, Terri Bennett Packer, sunt amândoi nativi din Utah, ei s-au întâlnit la Boston, Massachusetts, Statele Unite, unde erau la liceu. După încheierea misiunii vârstnicului Packer la Misiunea Anzi şi la Misiunea Columbia-Venezuela, el şi Terri s-au căsătorit în Templul din Salt Lake la 1 iunie 1970. Ei sunt părinţii a 8 copii şi au 17 nepoţi.

Vârstnicul Packer a obţinut o licenţă în tehnologia ingineriei electronice de la Universitatea Brigham Young. El s-a ocupat de afaceri şi a fost vice preşedinte al câtorva companii.

Vârstnicul Packer a slujit, de asemenea, în numeroase chemări ale Bisericii, printre care episcop, instructor de cercetaşi, consilier într-o preşedinţie de ţăruş, preşedinte al Misiunii Málaga, Spania, şi ca membru al unui consiliu general al Tinerilor Băieţi.

„Ştiu că lucrarea este adevărată”, spune vârstnicul Packer. „Salvatorul este Mântuitorul nostru. El a deschis uşa şi ne-a dat ocazia să ne întoarcem la Tatăl nostru. Sunt onorat să-L pot ajuta să Îşi facă lucrarea Sa.”