Grijă faţă de celălalt
Isus Hristos este cel mai măreţ exemplu al nostru. El a fost înconjurat de mulţimi şi a vorbit zecilor de mii de oameni, şi totuşi El a fost întotdeauna preocupat de ceilalţi.
Sunt recunoscător pentru ocazia de a fi cu dumneavoastră astăzi în acest magnific Centru de conferinţe. Pe cât de vastă este această congregaţie, recunoaştem cu umilinţă că ea reprezintă doar o mică parte din milioanele care ne vor vedea, ne vor auzi şi vor citi cuvintele rostite la această măreaţă conferinţă.
Desigur, vom simţi lipsa preaiubitului nostru preşedinte Gordon B. Hinckley. Noi, toţi, suntem totuşi oameni mai buni, datorită influenţei sale. Biserica este mai puternică datorită îndrumării sale. Cu adevărat, lumea este un loc mai bun pentru că a existat un conducător cum a fost preşedintele Gordon B. Hinckley.
Mi-ar plăcea să spun câteva cuvinte despre noua noastră Primă Preşedinţie.
Îl cunosc pe preşedintele Monson de mult timp. Este un bărbat viteaz al lui Israel, care a fost rânduit dinainte pentru a prezida peste această Biserică. Este renumit pentru povestirile şi parabolele sale captivante, dar noi, care îl cunoaştem mai bine, înţelegem că viaţa sa este un model exemplar şi practic de aplicare a acelor povestiri. Deşi este un compliment pentru dânsul că mulţi dintre oamenii cei mari şi puternici ai acestei lumi îl cunosc şi îl stimează, probabil că un omagiu chiar mai mare este faptul că mulţi dintre cei umili îl numesc prieten.
În inima sa, preşedintele Monson este blând şi plin de compasiune. Cuvintele şi faptele sale sunt dovada grijii sale faţă de ceilalţi.
Preşedintele Eyring este un om înţelept, educat şi spiritual. Este cunoscut şi respectat nu numai în Biserică dar şi de către cei care nu sunt de credinţa noastră. El este genul de om care, atunci când vorbeşte, toată lumea ascultă. El a adăugat valoare numelui Eyring.
Îl cunosc pe preşedintele Uchtdorf de pe vremea când am slujit ca preşedinte al zonei în Europa. Din momentul când l-am întâlnit am recunoscut în dânsul un om de o imensă profunzime spirituală şi de o capacitate nemaipomenită. Am ştiut că Domnul a fost atent cu el. În urmă cu douăzeci şi trei de ani, am avut onoarea de a-i anunţa chemarea Domnului pentru el de a sluji în calitate de preşedinte de ţăruş în Frankfurt, Germania. În timp ce l-am observat de-a lungul anilor, am remarcat că tot ce se întâmpla sub conducerea sa avea succes. Domnul este cu dânsul. Când mă gândesc la preşedintele Uchtdorf, îmi vin în minte cuvintele: Alles wohl – acestea sunt cuvintele în limba germană pentru „Totul este bine”.
Adevăraţii ucenici ai lui Isus Hristos au fost întotdeauna preocupaţi de binele celorlalţi. Isus Hristos este cel mai măreţ exemplu al nostru. El a fost înconjurat de mulţimi şi a vorbit zecilor de mii de oameni, şi totuşi El a fost întotdeauna preocupat de ceilalţi. „Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut”1, a spus El. „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte?”2
Această instrucţiune se aplică tuturor celor care-L urmează pe El. Ni s-a poruncit să-i căutăm pe cei pierduţi. Trebuie să fim păzitorii fratelui nostru. Nu putem neglija această obligaţie care ne-a fost dată de Salvatorul nostru. Trebuie să ne procupăm de celălalt.
Astăzi, mi-ar plăcea să vă vorbesc despre cei care sunt pierduţi – unii deoarece sunt diferiţi, alţii deoarece sunt obosiţi şi alţii deoarece s-au rătăcit.
Unii sunt pierduţi deoarece sunt diferiţi. Ei se simt ca şi cum n-ar aparţine de nimeni. Probabil din cauză că sunt diferiţi, se îndepărtează treptat de turmă. Pot să arate, să acţioneze şi să vorbească diferit de cei cei din jurul lor şi aceasta să-i facă uneori să creadă că nu se potrivesc cu ceilalţi. Ei trag concluzia că nu sunt doriţi.
Legată de această neînţelegere este credinţa eronată că toţi membrii Bisericii trebuie să arate, să vorbească şi să fie asemănători. Domnul nu a populat pământul cu o orchestră bogată de personalităţi pentru a preţui numai piculina dintre ele. Fiecare instrument este preţios şi îşi aduce aportul la frumuseţea deplină a simfoniei. Toţi copiii Tatălui Ceresc sunt diferiţi într-o anumită măsură, totuşi fiecare are propriul său sunet minunat care adaugă profunzime şi bogăţie la tot întregul.
Această varietate a creaţiei însăşi este un testament al modului în care Domnul Îşi preţuieşte toţi copiii Săi. El nu pune o fiinţă mai presus decât alta, ci El: „îi cheamă pe ei toţi să vină la El şi să ia parte la bunătatea Sa; şi El nu respinge pe nimeni dintre cei care vin la El, negri şi albi, sclavi şi liberi, bărbaţi şi femei… toţi sunt egali în faţa lui Dumnezeu”.3
Îmi amintesc când eram copil, era un băiat mai mare care era handicapat fizic şi mintal. Vorbea cu greutate şi mergea cu dificultate. Băieţii obişnuiau să râdă de el. Îl tachinau şi îl ironizau până când, uneori, plângea.
Încă îi pot auzi vocea: „Nu sunteţi buni cu mine”, spunea el. Şi totuşi ei continuau să-l ridiculizeze, să-l împingă şi să facă glume pe socoteala lui.
Într-o zi nu am mai putut suporta. Deşi nu aveam decât şapte ani, Domnul mi-a dat curajul să intervin pentru prietenul meu.
„Nu-l atingeţi”, le-am spus. „Încetaţi să-l mai tachinaţi. Fiţi buni. El este un copil al lui Dumnezeu!”
Prietenii mei s-au dat înapoi şi au plecat.
Mă întrebam atunci dacă nu cumva curajul meu avea să-mi afecteze relaţia cu ei. Dar s-a întâmplat exact invers. Din acea zi, prietenii mei şi cu mine am devenit mai apropiaţi. Au arătat compasiune mai mare faţă de băiat. Au devenit fiinţe omeneşti mai bune. Din câte ştiu eu, nu l-au mai ironizat niciodată.
Stimaţi fraţi şi surori, doar dacă am avea mai multă compasiune faţă de aceia care sunt diferiţi de noi s-ar uşura multe dintre problemele şi necazurile din lumea de azi. Aceasta ar face cu siguranţă ca familiile noastre şi Biserica să devină un loc mai sfânt şi mai ceresc.
Unii sunt pierduţi deoarece sunt obosiţi. Este uşor să te simţi copleşit. Cu toată presiunea şi cerinţele din vremea noastră şi cu stresul căruia trebuie să-i facem faţă în fiecare zi, nu este de mirare că obosim. Mulţi se simt descurajaţi deoarece nu-şi pot atinge potenţialul. Alţii, se simt pur şi simplu prea slabi pentru a-şi aduce contribuţia. Şi astfel, în timp ce turma înaintează, în mod gradat – aproape imperceptibil – unii rămân în urmă.
Fiecare dintre noi s-a simţit obosit şi istovit la un moment sau altul. Se pare că eu mă simt astfel mai mult acum, decât atunci când eram tânăr. Joseph Smith, Brigham Young – chiar Isus Hristos au ştiut ce înseamnă să fii obosit. Nu doresc să subestimez greutatea pe care membrii Bisericii o poartă pe umerii lor, nici să minimalizez încercările emoţionale şi spirituale cu care se confruntă Acestea pot fi grele şi adesea dificil de suportat.
Totuşi, am o mărturie despre puterea de reînnoire a Evangheliei lui Isus Hristos. Profetul Isaia a proclamat că Domnul: „dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin”.4 Când mă simt obosit, îmi amintesc de cuvintele profetului Joseph Smith:
„Să nu perseverăm noi într-o cauză aşa măreaţă? Mergeţi înainte şi nu înapoi. Curaj, fraţilor; şi înainte, înainte, spre victorie! Inima voastră să se bucure şi să fie foarte veselă. Pământul să izbucnească în cântece…
Pădurile şi toţi copacii de pe câmp să-L laude pe Domnul… şi toţi fiii lui Dumnezeu să strige de bucurie!”5
Pe dumneavoastră, membri ai Bisericii care ezitaţi datorită unor sentimente de neîncredere, vă rog să mergeţi înainte, să lucraţi din greu pentru a duce lucrarea Domnului mai departe. Chiar când simţiţi că puterea dumneavoastră ajută puţin, Biserica are nevoie de dumneavoastră. Domnul are nevoie de dumneavoastră. Amintiţi-vă că Domnul alege deseori „lucrurile slabe ale lumii” pentru a îndeplini scopurile Sale.6
Toţi cei care sunteţi istoviţi, lăsaţi cuvintele alinătoare ale Salvatorului să vă consoleze: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă”.7 Să ne bazăm pe acea promisiune. Puterea lui Dumnezeu poate umple spiritele şi trupurile noastre cu energie şi vigoare. Vă îndemn să cereţi această binecuvântare de la Domnul.
Apropiaţi-vă de El şi El se va apropia de dumneavoastră, căci El a promis aceasta: „Cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc”.8
Când arătăm grijă pentru cei istoviţi, noi „[îi ajutăm] pe cei slabi, [înălţăm] mâinile obosite şi [întărim] genunchii care se clatină”.9 Conducătorii Bisericii sunt atenţi la posibilităţile individuale, fiind totuşi doritori să-i folosească pe membri cu toată tăria şi abilităţile lor. Conducătorii predau şi susţin, dar nu fac presiuni asupra membrilor pentru a alerga mai repede sau a lucra mai mult decât le permite tăria.10
Amintiţi-vă: uneori, cei care încep cel mai încet ajung cel mai departe.
Unii sunt pierduţi deoarece s-au rătăcit. Cu excepţia Domnului, noi, toţi am făcut greşeli. Întrebarea este nu dacă vom greşi şi vom eşua, ci cum vom răspunde? După ce au făcut greşeli, unii se rătăcesc de turmă. Este regretabil. Nu ştiţi că Biserica este locul unde oamenii imperfecţi se pot aduna împreună – chiar cu toate slăbiciunile lor muritoare – şi devin mai buni? În fiecare duminică, în fiecare casă de întruniri din toată lumea, găsim bărbaţi, femei şi copii imperfecţi, muritori, care se întrunesc în frăţie şi caritate străduindu-se să devină oameni mai buni, să înveţe despre Spirit şi să acorde încurajare şi sprijin celorlalţi. Nu ştiu să existe nici un semn pe uşa caselor noastre de întruniri care să spună: „Intrarea oprită: sunt admişi doar oamenii perfecţi”.
Din cauza imperfecţiunii noastre avem nevoie de Biserica Domnului. Aici este locul unde se propovăduiesc doctrinele Sale mântuitoare şi se înfăptuiesc rânduielile Sale salvatoare. Biserica ne încurajează şi ne motivează să fim oameni mai buni şi mai fericiţi. De asemenea, ea este locul unde ne putem dedica noi înşine în slujirea celorlalţi.
Domnul a ştiut că vom face greşeli. De aceea El a suferit pentru păcatele noastre. El vrea să încercăm din nou şi să ne străduim să facem mai bine. Este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.
Dumneavoastră, care v-aţi rătăcit deoarece aţi fost jigniţi, nu puteţi să vă lăsaţi deoparte durerea şi mânia? Nu vă puteţi umple inimile cu dragoste? Aici există un loc pentru dumneavoastră. Veniţi, alăturaţi-vă turmei şi sfinţiţi-vă abilităţile, talentele şi îndemânările. Veţi fi mai buni, căci turma şi ceilalţi oameni vor fi binecuvântaţi de exemplul dumneavoastră.
Celor care s-au pierdut din cauza neînţelegerilor doctrinare, nu putem să ne cerem scuze pentru adevăr. Nu putem nega doctrina pe care Însăşi Domnul ne-a dat-o. Nu putem compromite acest principiu.
Înţeleg că unii oameni nu sunt de acord cu doctrina. Ei merg atât de departe, încât o numesc nebunie. Dar, repet cuvintele apostolului Pavel, care a spus că, uneori, lucrurile spirituale pot părea o nebunie pentru oameni. Cu toate acestea, „nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii”.11
Într-adevăr, lucrurile Spiritului sunt revelate de către Spirit. „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; Şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte”.12
Mărturisim că Evanghelia lui Isus Hristos este astăzi aici, pe pământ. El ne-a învăţat despre doctrina Tatălui Său: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine”.13
Ştiu că fiecare dintre dumneavoastră le purtaţi de grijă unor persoane iubite. Încurajaţi-le, slujiţi-le şi sprijiniţi-le. Iubiţi-le. Fiţi buni cu ele. În unele cazuri, ele vă vor răspunde la fel. În altele, nu. Dar, în toate cazurile, să fim întotdeauna demni de numele pe care L-am luat asupra noastră, chiar numele lui Isus Hristos.
Tuturor celor care locuiesc pe acest frumos pământ, îmi înalţ vocea şi depun mărturie solemnă că Dumnezeu trăieşte şi că Isus este Hristosul, Salvatorul şi Regele nostru! El a restaurat adevărul Său şi Evanghelia Sa prin profetul Joseph Smith. El le vorbeşte profeţilor şi apostolilor Săi. Preşedintele Thomas S. Monson este unsul Domnului şi îndrumă Biserica Sa în ziua de azi, aşa mărturisesc în numele lui Isus Hristos, amin.