2010-2019
Învăţătorul Tămăduitor

Învăţătorul Tămăduitor

Nu trebuie să treceţi prin experienţa durerii cauzate de păcat, a durerii cauzate de faptele altora sau a realităţilor dureroase ale vieţii muritoare – singure.

Una dintre ocaziile care mă răsplătesc cu cea mai mare bucurie este aceea de a călători – de a învăţa de la surorile mele din întreaga lume. Nimic nu se aseamănă cu situaţia în care lucrezi împreună cu cineva în echipă, când eşti faţă în faţă şi când stabileşti legături emoţionale.

În timpul unei astfel de experienţe, o conducătoare a Societăţii de Alinare a întrebat: „Este un lucru anume asupra căruia femeile trebuie să se concentreze?”

Am răspuns: „Da!”, în timp ce cuvântarea preşedintelui Russell M. Nelson „O rugăminte adresată surorilor mele” mi-a venit în minte. Preşedintele Nelson a spus: „Avem nevoie de femei care au o înţelegere foarte bună a doctrinei lui Hristos”1.

Nefi a descris doctrina lui Hristos în acest fel:

„Căci poarta prin care voi veţi intra este pocăinţa şi botezul prin apă; şi apoi vine iertarea păcatelor voastre prin foc şi prin Duhul Sfânt …

Şi acum… v-aş întreba dacă totul este împlinit? Iată, vă spun: Nu; căci voi nu aţi fi ajuns atât de departe, decât dacă ar fi fost prin cuvântul lui Hristos, cu credinţă nestrămutată în El, bazându-vă cu totul pe meritele Lui care are puterea de a salva.

Prin urmare, trebuie să înaintaţi cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranţei şi o iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii. Prin urmare, dacă înaintaţi ospătându-vă din cuvântul lui Hristos şi înduraţi până la sfârşit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veţi avea viaţă veşnică...

 Aceasta este calea; şi nu este nicio altă cale şi niciun alt nume dat sub cer prin care omul să poată fi salvat în împărăţia lui Dumnezeu. Şi acum, aceasta este doctrina lui Hristos2.

De ce avem nevoie de o înţelegere foarte bună a acestor principii?

Deseori, întâlnesc femei sfinte din zilele din urmă care au nevoie disperată de ajutor şi totuşi nu se îndreaptă spre Cel care poate asigura ajutor nepieritor. Prea des, ele caută să înţeleagă umblând după „[clădirea] mare şi spaţioasă”3.

Când ne sporim înţelegerea despre doctrina lui Hristos, descoperim curând că dezvoltăm o înţelegere mai profundă a „[marelui] plan al fericirii”4. De asemenea, recunoaştem că Salvatorul nostru, Isus Hristos, este în centrul planului.

Când învăţăm cum să punem în aplicare doctrina lui Hristos în circumstanţele noastre individuale, dragostea noastră pentru Salvatorul nostru creşte. Şi vom recunoaşte că „indiferent de deosebirile aparente, noi toţi avem nevoie de aceeaşi ispăşire infinită”5. Noi realizăm că El este temelia noastră – „stânca Mântuitorului nostru… o temelie sigură, o temelie pe care dacă [noi zidim], nu [putem] să [cădem]”6.

Cum ne poate binecuvânta această doctrină în timp ce căutăm pace şi înţelegere şi ne străduim să îndurăm bucuroşi în situaţiile noastre unice din viaţă?

Permiteţi-mi să vă sugerez să începem, conform celor spuse de Nefi, „cu credinţă nestrămutată în [Hristos], bazându-[ne] cu totul pe meritele Lui care are puterea de a salva”7. Credinţa noastră în Isus Hristos ne dă posibilitatea să învingem orice provocare.

De fapt, constatăm, deseori, că această credinţă devine mai profundă şi relaţiile noastre cu Tatăl Ceresc şi Fiul Său se îmbunătăţesc atunci când ne aflăm în situaţii potrivnice. Permiteţi-mi să vă împărtăşesc trei exemple.

Întâi, Salvatorul, Învăţătorul Tămăduitor, are puterea să schimbe inimile noastre şi să aline permanent durerea cauzată de păcatele noastre. Când Salvatorul a propovăduit femeii samaritene la fântână, El cunoştea păcatele ei grave. Totuşi, „Domnul [S-a uitat] la inimă”8 şi El a ştiut că ea avea o inimă dornică să înveţe.

Când femeia a venit la fântână, Isus – reprezentarea apei vii – a spus simplu: „Dă-Mi să beau”. Salvatorul nostru ne va vorbi nouă, la fel, cu un glas pe care-l vom recunoaşte când ne îndreptăm spre El – pentru că El ne cunoaşte. El ne întâlneşte acolo unde suntem. Şi, datorită a cine este El şi a celor făcute pentru noi, El înţelege. Deoarece El a simţit durerea noastră, El ne poate da apa vie când o căutăm. El a propovăduit acest lucru femeii samaritene când i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: «Dă-Mi să beau!”» tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie”. În cele din urmă, înţelegând, femeia I-a răspuns cu credinţă şi I-a cerut: „Doamne… dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete”.

După ce femeia samariteană a avut această experienţă a întâlnirii cu Salvatorul, ea „şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:

«Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?»”.

Ea primise o mărturie – ea începuse să bea apa vie – ea a dorit să împărtăşească celorlalţi despre divinitatea Sa.9

Când vom veni la El cu inimile umile şi dornice să înveţe – chiar dacă inimile noastre sunt împovărate de greşeli, păcate şi încălcări – El ne poate schimba, „căci El are puterea să salveze”10. Şi cu inimile schimbate, putem, la fel ca femeia samariteană, să mergem în oraşele noastre – în căminele noastre, şcolile noastre şi la locurile noastre de muncă – să depunem mărturie despre El.

Al doilea, Învăţătorul Tămăduitor ne poate alina şi întări când durerea noastră este cauzată de faptele nedrepte ale altora. Am avut multe conversaţii cu femei care se străduiesc în timpul încercărilor grele. Ţinerea legămintelor pe care le-au făcut în temple a devenit un drum greu spre vindecare. Ele suferă din cauza legămintelor încălcate, a inimilor frânte şi a încrederii pierdute. Multe sunt victime ale adulterului şi abuzului verbal, sexual şi emoţional, care, deseori, sunt rezultatul dependenţelor altor persoane.

Aceste experienţe, deşi nu au avut loc din cauza lor, le-au făcut pe multe să aibă sentimente de vinovăţie şi ruşine. Neînţelegând cum să gestioneze emoţiile prin care trec, multe încearcă să le ignore şi încearcă să le uite.

Speranţa şi tămăduirea nu se găsesc ţinând lucrurile în secret, ci în lumina şi dragostea Salvatorului nostru, Isus Hristos11. Vârstnicul Richard G. Scott ne-a sfătuit: „Dacă sunteţi liberi de păcate [grave], nu trebuie să suferiţi în zadar consecinţele păcatelor altora … Puteţi simţi compasiune … Dar nu trebuie să luaţi asupra dumneavoastră sentimentul responsabilităţii pentru aceste acte … Când aţi făcut tot ce era rezonabil pentru a ajuta persoana iubită, încredinţaţi soarta dumneavoastră în mâinile Salvatorului … Făcând astfel, nu numai că veţi găsi pacea, dar veţi arăta şi credinţa dumneavoastră în puterea Salvatorului de a ridica povara păcatului de pe umerii persoanei iubite, datorită pocăinţei şi supunerii acesteia”.

Dânsul a continuat: „Vindecarea completă va veni prin încrederea în Isus Hristos şi în puterea şi capacitatea Sa de a vindeca, prin ispăşire, cicatricile lăsate de actele nedrepte şi nemeritate”12.

Dacă sunteţi în această situaţie, dragi surori, tămăduirea poate fi un proces lung. Va cere să căutaţi, rugându-vă, îndrumare, şi ajutor potrivit, inclusiv sfătuirea cu conducătorii preoţiei rânduiţi corespunzător. În timp ce învăţaţi să comunicaţi deschis, stabiliţi limite şi, poate, căutaţi sfaturi profesionale. Menţinerea unei sănătăţi spirituale de-a lungul procesului este vitală! Amintiţi-vă care este identitatea dumneavoastră divină: Sunteţi o fiică preaiubită a Părinţilor Cereşti. Aveţi încredere în planul etern al Tatălui pentru dumneavoastră. Continuaţi, zilnic, să vă sporiţi înţelegerea  doctrinei lui Isus Hristos. Daţi dovadă de credinţă în fiecare zi studiind din izvoarele de apă vie ale Salvatorului. Bazaţi-vă pe înzestrarea cu putere pusă la dispoziţie fiecăruia dintre noi prin rânduieli şi legăminte. Şi permiteţi puterii tămăduitoare a Salvatorului şi ispăşirii Sale să intre în viaţa dumneavoastră.

În al treilea rând, Învăţătorul Tămăduitor ne poate alina şi susţine în momentele în care experimentăm „realităţile [dureroase ale] vieţii muritoare”13, cum ar fi dezastre, boli mintale, boli, dureri cronice şi moarte. Am cunoscut recent o tânără remarcabilă, pe nume Josie, care suferă de depresie maniacală. Redau aici doar o mică parte din drumul ei spre vindecare aşa cum mi-a povestit ea:

„Perioadele cele mai grele au loc în acele zile pe care familia mea şi cu mine le-am numit «zile de stat pe podea» în care nu pot face altceva decât să stau întinsă pe podea. O astfel de zi începe cu o senzaţie de copleşire, sensibilitate acută şi împotrivire la orice tip de sunete, atingere sau lumină. Este o stare acută a durerii mentale. A fost o zi, pe care, în mod deosebit, nu o voi uita niciodată.

Era la debutul depresiei maniacale, ceea ce a făcut experienţa deosebit de înfricoşătoare. Pot să-mi amintesc cum plângeam suspinând, cu lacrimile curgând pe faţa mea, în timp ce aveam respiraţia întretăiată. Dar chiar şi această intensă suferinţă a fost mai mică în comparaţie cu durerea care a urmat când am observat panica deosebită care a copleşit-o pe mama mea, în disperarea ei de a mă ajuta.

Suferinţa mea îi frângea inima. Dar nu ne închipuiam că, deşi situaţia continua să se înrăutăţească, eram la câteva momente de a trece printr-un puternic miracol.

În timp ce o lungă oră a continuat, mama mea şoptea mereu: «Aş face orice să-ţi iau această suferinţă».

În acelaşi timp, întunericul se intensifica şi când am fost convinsă că nu mai puteam suporta, chiar atunci ceva minunat s-a întâmplat.

O putere extraordinară şi minunată a cuprins trupul meu. «Şi-astfel [am putut] să mă-ntăresc [peste puterile mele]»14 şi i-am declarat mamei cu o convingere profundă zece cuvinte care schimbă vieţi, ca răspuns la dorinţa ei repetată de a suporta durerea mea. Am spus: «Nu e nevoie să faci aceasta; Cineva a făcut-o deja»”.

Din abisul întunecat al bolii sale mintale periculoase, Josie şi-a adunat puterile pentru a depune mărturie despre Isus Hristos şi ispăşirea Sa.

Ea nu a fost complet vindecată în acea zi, dar a primit lumina speranţei într-un moment de întuneric. Şi astăzi, susţinută de o înţelegere foarte bună a doctrinei lui Hristos şi întărită zilnic de apa vie a Salvatorului, Josie continuă drumul ei spre tămăduire şi dă dovadă de credinţă nestrămutată în Învăţătorul Tămăduitor. Ea îi ajută pe alţii de-a lungul drumului. Şi spune: „Când întunericul pare neîntrerupt, mă bazez pe amintirea îndurărilor Sale blânde. Ele îmi servesc drept lumină care mă îndrumă când navighez prin momente grele”15.

Dragi surori, eu depun mărturie că:

nu trebuie să continuaţi să purtaţi povara durerii cauzate de păcat – singure;

nu trebuie să purtaţi durerea cauzată de faptele nedrepte ale altora – singure;

nu trebuie să treceţi prin experienţele realităţilor dureroase ale vieţii muritoare – singure.

Domnul a spus:

„Nu vă veţi întoarce voi acum către Mine şi nu vă veţi pocăi voi de păcatele voastre şi nu vă veţi converti voi pentru ca eu să vă pot vindeca?...

 Dacă veţi veni la Mine, atunci veţi avea viaţă veşnică. Iată, braţul milei Mele este întins către voi şi oricine va veni … Eu îl voi primi”16.

„[El] ar face orice să-ţi ia această suferinţă.” De fapt, „[El] a făcut-o deja”. În numele lui Isus Hristos, Învăţătorul Tămăduitor, amin.