2010-2019
Principii şi promisiuni
octombrie 2016


Principii şi promisiuni

Noi trebuie să ne îngrijim trupurile şi minţile respectând principiile stabilite în Cuvântul de înţelepciune, un plan oferit de Divinitate.

Stimaţi fraţi, în această seară, în timp ce vă împărtăşesc mesajul meu, mă rog pentru îndrumarea Tatălui nostru Ceresc.

În anul 1833, Domnul a revelat profetului Joseph Smith un plan pentru o viaţă sănătoasă. Acest plan se găseşte în cea de-a 89-a secţiune din Doctrină şi legăminte şi este cunoscut sub numele de Cuvântul de înţelepciune. Acesta ne oferă îndrumare concretă privind alimentele pe care să le consumăm şi interzice folosirea substanţelor care sunt dăunătoare trupurilor noastre.

Celor care se supun poruncilor Domnului şi ţin cu credinţă Cuvântul de înţelepciune li se promit binecuvântări aparte, printre care sănătate şi mai multă putere fizică.1

De curând, am citit o povestire adevărată privind manifestarea incredibilă a acestor promisiuni. Un membru credincios al Bisericii, John A. Larsen, a slujit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Paza de coastă a Statelor Unite pe nava USS Cambria. În timpul unei lupte în Filipine, au fost informaţi că se apropia un escadron de bombardiere şi avioane de luptă kamikaze. A fost dat ordinul de evacuare imediată. Deoarece nava USS Cambria plecase deja, John, alături de trei colegi, şi-au pregătit echipamentul şi s-au grăbit spre ţărm, cu speranţa că vor fi luaţi de una dintre navele care părăseau portul. Din fericire, au fost luaţi de o navă de debarcare şi s-au grăbit către utima navă care părăsea golful. Oamenii de pe nava care urma să plece, în efortul de a părăsi cât mai repede locul, erau ocupaţi pe punte şi au avut timp doar pentru a arunca frânghii celor patru bărbaţi, sperând ca ei să se poată căţăra pe punte.

John, cu un radio greu legat de spate, atârna la capătul frânghiei de 12 metri, pe partea laterală a unei nave care se îndrepta spre largul oceanului. El a început să se tragă în sus, alternându-şi mâinile, ştiind că, dacă nu se ţinea bine, era aproape sigur că va muri. După ce s-a căţărat doar o treime din drum, simţea că braţele lui ardeau de durere. A devenit atât de slăbit, încât a simţit că nu mai putea să se ţină.

Fiind epuizat fizic, în timp ce reflecta la soarta lui cumplită, John s-a rugat, în gând, lui Dumnezeu, spunându-I că a ţinut întotdeauna Cuvântul de înţelepciune şi a trăit o viaţă curată – şi acum avea nevoie cu disperare de binecuvântările promise.

John a spus mai târziu că, în timp ce-şi termina rugăciunea, a simţit brusc cum căpăta mai multă forţă. A început să se caţăre din nou pe frânghie şi, de data aceasta, o făcea cu uşurinţă. Când a ajuns pe punte, respiraţia lui era normală şi de parcă nici nu ar fi depus efort. El primise binecuvântările promise în Cuvântul de înţelepciune, adică acelea de a avea mai multă sănătate şi putere fizică. I-a mulţumit Tatălui Ceresc, atunci şi pe parcursul vieţii sale, pentru răspunsul la rugăciunea disperată pentru ajutor.2

Stimaţi fraţi, noi trebuie să ne îngrijim trupurile şi minţile respectând principiile stabilite în Cuvântul de înţelepciune, un plan oferit de Divinitate. Din toată inima şi din tot sufletul, depun mărturie despre binecuvântările glorioase care ne aşteaptă atunci când facem aceasta. Mă rog ca acest lucru să se întâmple, în numele Domnului şi al Salvatorului nostru, Isus Hristos, amin.

Note

  1. Vezi Doctrină şi legăminte 89:18-21.

  2. Vezi John A. Larsen, în Robert C. Freeman şi Dennis A. Wright, compilaţii, Saints at War: Experiences of Latter-day Saints in World War II (2001), p. 350–351; folosită cu permisiune.