2010-2019
Domnul Isus Hristos ne învaţă să ne rugăm
Note de subsol

Hide Footnotes

Temă

Domnul Isus Hristos ne învaţă să ne rugăm

Când vă rugaţi, vă rugaţi cu adevărat sau doar spuneţi rugăciuni?

În anul 1977, slujeam ca misionar cu timp deplin în Cusco, Peru. Colegul meu şi cu mine am primit aprobarea să mergem cu toţi misionarii din zona Cusco la magnificele ruine Machu Picchu.

Aproape de sfârşitul vizitei la ruine, unii dintre misionari au vrut să meargă pe Podul Inca, parte a unui traseu de munte. Am simţit imediat Spiritul îndemnându-mă să nu mergem acolo. Traseul se afla pe marginea muntelui, de-a lungul unei prăpăstii adânci de 600 de metri. Pe anumite porţiuni, traseul era suficient de lat pentru o singură persoană. Colegul meu şi cu mine le-am spus că nu ar trebui să mergem la Podul Inca.

Totuşi, misionarii au insistat să mergem. Insistenţele lor au devenit din ce în ce mai puternice şi, în pofida îndemnurilor Spiritului, am cedat presiunii colegilor şi le-am spus că vom vizita podul doar dacă vom fi foarte atenţi.

Am intrat pe traseul care ducea spre Podul Inca, eu fiind în spatele grupului şi, la început, toată lumea mergea încet, după cum hotărâsem. Apoi, misionarii au început să meargă foarte repede şi chiar să alerge. Au ignorat rugăminţile mele de a încetini. M-am simţit obligat să-i ajung din urmă şi să le spun că trebuia să ne întoarcem. Eram cu mult în urma lor şi a trebuit să alerg repede pentru a-i ajunge din urmă.

Când am ajuns la o cotitură, pe o porţiune prea strâmtă de mers pentru două persoane, am găsit un misionar lipit cu spatele de stâncă. L-am întrebat de ce stătea acolo. Mi-a spus că a avut sentimentul că trebuie să rămână în acel loc pentru un moment şi că eu trebuie să merg mai departe.

Am simţit nevoia urgentă de a-i ajunge din urmă pe ceilalţi, aşa că m-a ajutat să trec pe lângă el şi eu am reuşit să merg încă puţin mai departe pe traseu. Am observat că pământul era plin de iarbă. Mi-am înfipt piciorul drept în sol, dându-mi seama, în timp ce alunecam, că sub verdeaţă nu era pământ. M-am agăţat cu disperare de nişte ramuri de sub traseu. Pentru o clipă, am putut vedea la 600 de metri sub mine Fluviul Urubamba care traversează Valea Sacră a incaşilor. Puterile păreau să mă fi lăsat şi era doar o chestiune de timp până ce nu m-aş mai fi putut ţine. În acel moment, m-am rugat intens. A fost o rugăciune foarte scurtă. Mi-am deschis gura şi am spus: „Tată, ajută-mă!”

Ramurile nu erau suficient de puternice pentru a suporta greutatea trupului meu. Ştiam că sfârşitul era aproape. Exact în momentul în care era să cad, am simţit o mână fermă apucându-mă de braţ şi trăgându-mă sus. Cu acel ajutor, am reuşit să-mi croiesc drum înapoi pe traseu. Misionarul care rămăsese în urma mea a fost cel care m-a salvat.

Dar, în realitate, Tatăl Ceresc m-a salvat. El mi-a ascultat glasul. Eu auzisem glasul Spiritului de trei ori spunându-mi să nu mă duc la Podul Inca, dar nu ascultasem de el. Eram în stare de şoc, palid şi nu ştiam ce să spun. Apoi, mi-am amintit că erau alţi misionari înaintea noastră, aşa că am mers să-i căutăm până când i-am găsit şi le-am spus ce mi se întâmplase.

Ne-am întors la Machu Picchu cu mare grijă şi în linişte. În drum spre casă am rămas tăcut şi m-am gândit la faptul că El îmi ascultase glasul, dar eu nu Îl ascultasem pe al Lui. Am simţit o mare durere în inimă pentru că nu ascultasem de glasul Său şi, în acelaşi timp, recunoştinţă profundă pentru mila Sa. El nu Şi-a exercitat dreptatea asupra mea, ci, în marea Sa milă, mi-a salvat viaţa (vezi Alma 26:20).

La sfârşitul zilei, când mi-am spus rugăciunea personală, m-am rugat din toată inima „[Părintelui] îndurărilor şi [Dumnezeului] oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1:3). M-am rugat „cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos” (Moroni 10:4).

În dimineaţa aceleiaşi zile mă rugasem cu buzele mele, iar când eram pe cale să pier, m-am rugat Lui din inimă. M-am gândit la viaţa mea până la acel moment. Mi-am dat seama că, în multe situaţii, Tatăl nostru Ceresc fusese atât de îndurător cu mine. M-a învăţat multe lecţii în acea zi la Machu Picchu şi în Cusco, Peru. Una dintre cele mai importate lecţii a fost că trebuie să mă rog mereu, mereu „cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos”.

Într-o zi, Domnul Isus Hristos „Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: «Doamne, învaţă-ne să ne rugăm»” (Luca 11:1). Apoi, Şi-a învăţat ucenicii cum să se roage. Şi azi El ne învaţă, pe dumneavoastră şi pe mine, să ne rugăm, în timp ce ni-L închipuim în Ghetsimani spunând: „Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42). Când vă rugaţi, vreţi cu adevărat să se facă voia Sa şi nu a dumneavoastră?

Pavel a descris cum S-a rugat Isus în „zilele vieţii Sale pământeşti”, în special în Ghetsimani: „Aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui” (Evrei 5:7). Când vă rugaţi, vă rugaţi cu adevărat sau doar spuneţi rugăciuni? Sunteţi superficiali în ce priveşte rugăciunile dumneavoastră?

Isus S-a rugat intens şi a vorbit cu Tatăl Său. „A fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul” (Luca 3:21). Când vă rugaţi, vă simţiţi de parcă s-ar deschide cerul? Când a fost ultima oară în care aţi simţit acea legătură cu cerul?

Isus Se pregătea pentru decizii importante rugându-Se Tatălui Său.

„Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli” (Luca 6:12-13).

Vă pregătiţi pentru decizii importante rugându-vă Tatălui dumneavoastră Ceresc? Vă pregătiţi pentru un moment de rugăciune?

Când Isus a venit pe continentul american, El i-a învăţat pe oameni să se roage. „Şi Isus le-a spus: Continuaţi să vă rugaţi; cu toate acestea, ei nu încetaseră să se roage” (3 Nefi 19:26).

Isus ne invită să „[ne rugăm] tot timpul” (D&L 10:5). Isus ştie că Tatăl Ceresc aude şi oferă ceea ce este cel mai bun pentru noi. Dar de ce, uneori, nu dorim să primim? De ce?

În momentul în care spunem „Tată din Cer”, El ne aude rugăciunile şi este atent faţă de noi şi de nevoile noastre. Şi astfel, ochii Săi vă văd şi urechile Sale vă aud. El citeşte gândurile noastre şi cunoaşte inimile noastre. Nu puteţi ascunde nimic de El. Ceea ce este minunat este că El ne va vedea prin prisma dragostei şi milei – dragoste şi milă pe care nu le putem înţelege pe deplin. Dar dragostea şi mila Sa sunt accesibile din momentul în care spuneţi „Tată din Cer”.

Aşadar, rugăciunea este un moment foarte sacru. El nu va spune: „Nu, nu te voi asculta acum, pentru că vii la mine doar când ai probleme”. Doar oamenii spun acest lucru. El nu va spune: „O, nici nu-ţi poţi închipui cât de ocupat sunt acum!”. Doar oamenii spun acest lucru.

Este speranţa şi rugăciunea mea să ne rugăm cu toţii aşa cum ne-a învăţat Isus să ne rugăm, în numele Domnului Isus Hristos, amin.