Alma 42
    Footnotes
    Theme

    Capitolul 42

    Mortalitatea este un timp de încercare pentru a-i da omului prilejul să se pocăiască şi să-L slujească pe Dumnezeu—Căderea a adus moarte vremelnică şi spirituală asupra întregii omeniri—Mântuirea vine prin pocăinţă—Dumnezeu Însuşi ispăşeşte păcatele lumii—Mila este pentru cei care se pocăiesc—Toţi ceilalţi vor fi supuşi dreptăţii lui Dumnezeu—Mila vine datorită Ispăşirii—Numai cei care se pocăiesc cu adevărat sunt salvaţi. Circa 74 î.H.

    1 Şi acum, fiul meu, eu îmi dau seama că este ceva mai mult care îţi îngrijorează mintea, ceva ce tu nu poţi înţelege—care este în legătură cu adreptatea lui Dumnezeu în pedepsirea celui păcătos; căci tu încerci să presupui că nu este drept ca păcătosul să fie consemnat la o stare de nefericire.

    2 Acum iată, fiul meu, îţi voi explica acest lucru. Căci iată, după ce Domnul Dumnezeu i-a atrimis pe primii noştri părinţi afară din grădina bEdenului ca să cultive pământul din care ei au fost luaţi—da, El l-a alungat pe om şi a aşezat la capătul de răsărit al grădinii cEdenului heruvimi şi o sabie învăpăiată care se învârtea în toate părţile, ca să apere dpomul vieţii—

    3 Acum, noi vedem că omul devenise la fel ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul; şi de teamă ca el să nu-şi întindă mâna şi să ia, de asemenea, din pomul vieţii şi să mănânce şi să trăiască pentru veşnicie, Domnul Dumnezeu a aşezat heruvimi şi sabia învăpăiată pentru ca el să nu guste din fruct—

    4 Şi astfel noi vedem că a existat un timp dat omului ca să se pocăiască, da, un timp de aîncercare, un timp în care să se pocăiască şi să-L slujească pe Dumnezeu.

    5 Căci iată, dacă Adam şi-ar fi întins mâna imediat şi ar fi gustat din pomul vieţii, el ar fi trăit pentru veşnicie, potrivit cuvântului lui Dumnezeu, neavând nici un loc pentru pocăinţă; da, şi, de asemenea, cuvântul lui Dumnezeu ar fi fost deşert, iar marele plan al salvării ar fi fost împiedicat.

    6 Dar iată, i-a fost dat omului să amoară—de aceea, aşa cum ei au fost alungaţi de la pomul vieţii, ei trebuie să fie alungaţi de pe faţa pământului—iar omul a decăzut pentru totdeauna, da, el a devenit om bdecăzut.

    7 Şi acum, tu vezi prin aceasta că primii noştri părinţi au fost aalungaţi atât vremelnic, cât şi spiritual din prezenţa Domnului; şi astfel noi vedem că ei au devenit oameni, care să urmeze propria lor bvoinţă.

    8 Acum iată, nu a fost potrivit ca omul să fie salvat de la această moarte vremelnică, căci aceasta ar distruge marele aplan al fericirii.

    9 De aceea, întrucât sufletul nu poate să moară niciodată, iar acăderea a adus asupra întregii omeniri atât o moarte spirituală, cât şi una vremelnică, ceea ce înseamnă că ei au fost alungaţi din prezenţa Domnului, a fost potrivit ca omenirea să fie salvată de la această moarte spirituală.

    10 De aceea, cum ei deveniseră acarnali, senzuali şi diabolici prin bfirea lor, această stare de cîncercare a devenit pentru ei o stare ca să se pregătească; aceasta a devenit o stare de pregătire.

    11 Şi acum adu-ţi aminte, fiul meu, că, dacă nu ar fi fost planul mântuirii (dacă îl dai pe acesta deoparte), atunci, imediat după ce ei ar muri, sufletele lor ar fi anenorocite, fiind alungate din prezenţa Domnului.

    12 Şi acum, nu exista nici un mijloc pentru salvarea oamenilor din această stare de decădere pe care omul a adus-o asupra sa însuşi din cauza neascultării sale proprii;

    13 De aceea, potrivit dreptăţii, aplanul mântuirii nu putea să fie împlinit decât cu condiţia ca omul să se bpocăiască în această stare de încercare, da, această stare de pregătire; căci, dacă aceste condiţii nu sunt împlinite, atunci mila nu ar putea să se înfăptuiască decât dacă ar distruge lucrarea dreptăţii. Acum, lucrarea dreptăţii nu ar putea să fie distrusă; dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu cnu ar mai fi Dumnezeu.

    14 Şi astfel, noi vedem că toată omenirea a fost adecăzută; şi ei au fost prinşi în strânsoarea bdreptăţii; da, a dreptăţii lui Dumnezeu care i-a consemnat pe ei pentru veşnicie să fie alungaţi din prezenţa Sa.

    15 Şi acum, planul milei nu ar putea să fie adus la îndeplinire decât dacă o ispăşire ar fi fost facută; de aceea, Dumnezeu Însuşi aispăşeşte pentru păcatele lumii pentru ca să înfăptuiască planul bmilei, ca să satisfacă cerinţele cdreptăţii, pentru ca Dumnezeu să fie un Dumnezeu dperfect, drept şi, de asemenea, milos.

    16 Acum, pocăinţa nu poate veni la oameni decât dacă ar fi fost o pedeapsă care, de asemenea, era aveşnică, tot aşa cum viaţa sufletului trebuia să fie, stabilită în opoziţie cu planul fericirii, care a fost tot atât de veşnic ca şi viaţa sufletului.

    17 Acum, cum ar putea un om să se pocăiască dacă el nu apăcătuieşte? Cum ar putea el păcătui dacă nu ar fi nici o blege? Cum ar putea fi o lege dacă nu ar fi o pedeapsă?

    18 Acum, a fost o pedeapsă stabilită şi o lege dreaptă dată, care i-a adus omului remuşcări de aconştiinţă.

    19 Acum, dacă nu ar fi fost nici o lege dată—dacă un om ar aucide, el ar trebui să moară—i-ar fi lui teamă că ar muri dacă ar ucide?

    20 Şi, de asemenea, dacă nu ar fi fost nici o lege dată împotriva păcatului, atunci oamenilor nu le-ar fi frică să păcătuiască.

    21 Şi dacă nu ar fi fost anici o lege dată, dacă oamenii ar păcătui, ce-ar putea să facă dreptatea, sau mila, căci acestea nu ar avea nici un drept asupra făpturii?

    22 Dar este o lege dată şi o pedeapsă este stabilită şi o apocăinţă este acordată; care pocăinţă este cerută de milă; altfel, dreptatea îşi cere drepturile asupra făpturii şi execută legea, iar legea aplică pedeapsa; dacă nu ar fi aşa, atunci lucrările dreptăţii ar fi distruse, iar Dumnezeu ar înceta să fie Dumnezeu.

    23 Dar Dumnezeu nu încetează să fie Dumnezeu, iar amila îşi cere drepturile asupra celui pocăit, iar mila vine datorită bispăşirii; iar ispăşirea înfăptuieşte cînvierea morţilor; iar învierea morţilor îi aduce dînapoi pe oameni în prezenţa lui Dumnezeu; şi astfel, ei sunt aduşi înapoi în prezenţa Lui pentru ca să fie ejudecaţi după faptele lor, în acord cu legea dreptăţii.

    24 Căci iată, dreptatea îşi exercită toate cerinţele sale şi, de asemenea, mila îşi cere drepturile asupra a tot ceea ce este al său; şi astfel, nimeni în afară de cel cu adevărat plin de pocăinţa, nu este salvat.

    25 Ce? Presupuneţi voi că mila poate să jefuiască adreptatea? Eu vă zic vouă: Nu; nici o iotă. Dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu ar înceta să fie Dumnezeu.

    26 Şi astfel, Dumnezeu înfăptuieşte ascopurile Sale mari şi veşnice, care au fost pregătite încă bde la crearea lumii. Şi astfel se înfăptuieşte Salvarea şi mântuirea oamenilor, precum şi distrugerea şi nenorocirea lor.

    27 De aceea, o, fiul meu, aoricine va vrea să vină, poate să vină şi să guste liber din apele vieţii; şi oricine nu va vrea să vină, acela nu este forţat să vină; dar în ultima zi, lui i se va bda potrivit cfaptelor sale.

    28 Dacă a dorit să facă arău şi nu s-a pocăit în zilele sale, iată, rău i se va face lui, în acord cu restaurarea lui Dumnezeu.

    29 Şi acum, fiul meu, doresc ca tu să nu mai laşi aceste lucruri să te tulbure, ci să laşi numai păcatele tale să te tulbure, cu acea tulburare care te va coborî pe tine către pocăinţă.

    30 O, fiul meu, doresc ca tu să nu mai tăgăduieşti dreptatea lui Dumnezeu. Nu te apuca să te scuzi pe tine însuţi nici câtuşi de puţin din cauza păcatelor tale, tăgăduind dreptatea lui Dumnezeu; ci lasă dreptatea lui Dumnezeu şi mila Lui şi suferinţele Lui îndelungate să aibă control asupra inimii tale; şi lasă-le pe acestea să te coboare pe tine cu aumilinţă la pământ.

    31 Şi acum, o, fiul meu, tu eşti chemat de Dumnezeu ca să predici cuvântul către acest popor. Şi acum, fiul meu, du-te în drumul tău, vesteşte cuvântul cu adevăr şi sobrietate pentru ca tu să poţi aduce suflete la pocăinţă, pentru ca marele plan al milei să poată să-şi ceară drepturile asupra lor. Şi fie ca Dumnezeu să-ţi dea ţie după cuvintele mele. Amin.