Bibliotecă
Unitatea 30: ziua 2 1 Ioan


Unitatea 30: ziua 2

1 Ioan

Introducere

Apostolul Ioan i-a invitat pe membrii Bisericii să caute să aibă părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. El a subliniat nevoia ca noi să ţinem poruncile lui Dumnezeu pentru a ne arăta dragostea faţă de El. Ioan le aminteşte, de asemenea, membrilor Bisericii să-i iubească pe ceilalţi.

1 Ioan

Ioan explică importanţa faptului de a ţine poruncile şi de a ne iubi unul pe altul

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi cuvântul apostazie şi definiţia acestuia. Dacă aveţi nevoie de ajutor, folosiţi Ghidul pentru scripturi sau Doctrine de bază, document care se găseşte la începutul acestui îndrumar de studiu.

Apostolul Ioan a scris această epistolă într-o perioadă în care apostazia ameninţa Biserica. El i-a avertizat pe sfinţi cu privire la antihrişti (vezi 1 Ioan 2:18-26; 4:3). Antihrist este „oricine sau orice denaturează sau deformează adevăratul plan al salvării prezentat în Evanghelie şi care se opune lui Hristos, făţiş sau în secret”, precum şi autorităţii şi învăţăturilor slujitorilor Săi aleşi (Ghid pentru scripturi, „Antihrist”, scriptures.lds.org). Unii antihrişti din zilele lui Ioan predau că Isus Hristos nu a avut un trup fizic în timp ce a trăit pe pământ, El doar părând să fi fost o fiinţă fizică.

Citiţi 1 Ioan 1:1-4 şi aflaţi despre ce a depus Ioan mărturie pentru a respinge această învăţătură neadevărată. Observaţi că expresia „Cuvântul vieţii”, din versetul 1, se referă la Isus Hristos.

Observaţi că, în versetele 3-4, Ioan dorea ca sfinţii să aibă părtăşie cu acei conducători ai Bisericii care aveau părtăşie cu Tatăl Ceresc şi Isus Hristos. El a dorit, de asemenea, ca ei să aibă parte de plenitudinea bucuriei. Un principiu pe care îl putem învăţa din aceste versete este că, dacă primim şi urmăm învăţăturile profeţilor şi apostolilor, suntem de partea Tatălui şi a Fiului.

A avea părtăşie înseamnă să te bucuri de o relaţie de încredere, prietenie, interacţiune şi unitate. Gândiţi-vă la bărbaţii care slujesc în cadrul Primei Preşedinţii şi al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Cum ne poate ajuta faptul de a urma învăţăturile profeţilor şi apostolilor să dobândim părtăşie cu Tatăl nostru Ceresc şi cu Fiul Său, Isus Hristos?

Citiţi 1 Ioan 1:5-6 şi aflaţi ce ne poate împiedica să avem părtăşie cu Tatăl nostru din Cer.

Unul dintre subiectele cele mai importante din scrierile lui Ioan este prezentat în 1 Ioan 1:5 – Isus Hristos este Lumina lumii (vezi Ioan 1:4-9; 8:12; 9:1-5). Gândiţi-vă la un moment în care aţi umblat în întuneric. Folosirea de către Ioan a cuvântului întuneric a avut ca scop referirea la întunericul spiritual.

Ce credeţi că înseamnă să umblăm în întuneric spiritual?

Studiaţi 1 Ioan 1:7-2:6 şi găsiţi adevărurile pe care Ioan le-a predat şi care ne pot ajuta să ştim cum să umblăm în lumina Evangheliei. Expresia jertfa de ispăşire, din 1 Ioan 2:2, se referă la sacrificiul ispăşitor care îndeplineşte dreptatea lui Dumnezeu.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi câteva dintre adevărurile pe care le-aţi identificat în 1 Ioan 1:7-2:6. Apoi, gândiţi-vă cum aţi răspunde la următoarele întrebări:

    1. De ce credeţi că dragostea noastră faţă de Dumnezeu progresează către perfecţiune sau devine completă când ţinem poruncile Sale?

    2. Când aţi simţit o dragoste mai mare faţă de Dumnezeu în timp ce vă străduiaţi să ţineţi poruncile Sale?

Citiţi descrierile următoare şi fiţi atenţi la porunca faţă de care aceşti doi tineri întâmpină dificultăţi în a i se supune.

  • Un tânăr băiat citeşte zilnic din scripturi şi îndeplineşte, cu credinţă, multe dintre responsabilităţile sale din cadrul preoţiei, însă este adesea nepoliticos cu fratele său mai mic.

  • O tânără fată participă, cu regularitate, la adunările Bisericii şi a primit medalia care atestă Recunoaşterea calităţii sale de tânără fată. Totuşi, ea publică adesea comentarii nepoliticoase, pe reţele de socializare, despre unii dintre colegii şi învăţătorii ei.

Faţă de ce poruncă întâmpină aceşti doi tineri sfînţi din zilele din urmă dificultăţi în a o ţine? (Revedeţi fragmentul care conţine o scriptură de bază Matei 22:36-39 pentru a vă ajuta să răspundeţi la această întrebare.)

Gândiţi-vă la situaţiile în care puteţi întâmpina dificultăţi în a da dovadă de dragoste faţă de alţii.

  1. Citiţi 1 Ioan 2:9-11; 4:7-11, 19-21 şi aflaţi ce a predat Ioan despre dragoste. Puteți marca sau scrie învăţăturile care sunt importante pentru voi. Apoi, în jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeţi la următoarele întrebări:

    1. Care dintre învăţăturile lui Ioan despre dragoste sunt importante pentru voi? De ce?

    2. Un principiu pe care-l putem identifica în aceste versete este că, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, îi iubim pe ceilalţi. De ce credeţi că ne vom arăta dragostea faţă de alţii dacă Îl iubim, cu adevărat, pe Dumnezeu?

Observaţi că, în 1 Ioan 4:20, Ioan a făcut referire la faptul de a-i urî pe alţii. Există multe moduri prin care ne putem reţine dragostea sau bunătatea faţă de alţii în afara celui de a-i urî. Care credeţi că ar putea fi unele dintre acele moduri?

Citiţi 1 Ioan 3:17-18 şi aflaţi cum trebuie să ne arătăm dragostea faţă de alţii.

De ce credeţi că este important să ne arătăm dragostea prin fapte şi nu doar prin vorbe?

Pe cine cunoaşteţi că este un bun exemplu în a-şi arăta dragostea faţă de alţii?

Dacă este posibil, vizionaţi prezentarea video intitulată „Two Brothers Apart”, care se găseşte pe LDS.org. În timp ce vizionaţi, aflaţi modul în care aceşti fraţi au exemplificat acest principiu şi ce influenţă a avut asupra lor.

  1. Gândiţi-vă la cineva, din viaţa voastră, căruia i-aţi putea arăta mai multă dragoste. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieţi numele acelei persoane şi lucruri concrete pe care le puteţi face pentru a arăta dragoste sau bunătate faţă de acea persoană. Nu este necesar să vă arătaţi dragostea în moduri extravagante. Gesturile mici şi simple de caritate şi bunătate sunt adesea cele mai însemnate.

Când arătăm dragoste prin faptele noastre, umblăm precum a umblat Isus sau ne trăim viaţa aşa cum a trăit Isus (vezi 1 Ioan 2:6; 3:1-3). Domnul vă va binecuvânta pe măsură ce puneţi în practică acest adevăr în viaţa voastră.

Citiţi 1 Ioan 4:12, apoi, citiţi Traducerea Bibliei de Joseph Smith, 1 Ioan 4:12 (în Ghid pentru scripturi, scriptures.lds.org). Ce anume clarifică Traducerea Bibliei de Joseph Smith despre faptul de a-L putea vedea pe Dumnezeu?

În 1 Ioan 5, Ioan ne-a învăţat ce trebuie să facem pentru a fi născuţi din nou, care înseamnă că „Spiritul Domnului produce o mare schimbare în inima unei persoane, astfel încât acea persoană nu mai are nicio dorinţă de a mai face rău, ci, mai degrabă, doreşte să caute lucrurile lui Dumnezeu” (Ghid pentru scripturi, „Născut din nou, născut din Dumnezeu”, scriptures.lds.org). Citiţi următoarele fragmente şi enumeraţi ce trebuie să facem pentru a fi născuţi din nou:

1 Ioan 5:1

1 Ioan 5:2-3

1 Ioan 5:4

1 Ioan 5:18

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârşitul temelor pentru astăzi, scrieţi următoarele:

    Am studiat 1 Ioan şi am încheiat această lecţie în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri şi cunoştinţe pe care aş dori să le împărtăşesc învăţătorului meu: