„Pasul 5. Recunoaștem față de noi înșine, față de Tatăl nostru Ceresc, în numele lui Isus Hristos, natura exactă a greșelilor noastre”, Vindecare prin Salvator – Îndrumar pentru recuperarea în 12 pași din cadrul programului pentru recuperarea consumatorului dependent (2023)
„Pasul 5”, Îndrumar pentru recuperarea în 12 pași din cadrul programului pentru recuperarea consumatorului dependent
Pasul 5. Recunoaștem față de noi înșine, față de Tatăl nostru Ceresc, în numele lui Isus Hristos, față de autoritatea corespunzătoare a preoției și față de alte persoane natura exactă a greșelilor noastre.
Principiu cheie – Mărturisirea
În dependențele noastre, cei mai mulți dintre noi ne-am simțit izolați sau singuri. Chiar și în situații în care alții simțeau o legătură, noi am simțit că nu ne era locul acolo. Mulți dintre noi ne simțeam distruși și credeam că nimeni nu ne va accepta sau iubi, mai ales dacă ar ști despre dependențele noastre. După ce am început să participăm la întruniri de recuperare, am început să ieșim din izolarea în care dependența prospera. La început, mulți dintre noi doar stăteam și ascultam, dar, în cele din urmă, ne-am simțit destul de siguri pentru a ne împărtăși experiențele. Totuși, am păstrat multe lucruri doar pentru noi înșine – lucruri rușinoase, lucruri stânjenitoare, lucruri dureroase, lucruri care ne făceau să ne simțim vulnerabili.
Faptul de a lucra la pasul 4 poate aduce înapoi aceste sentimente de rușine și stânjenire, prin urmare vă recomandăm să lucrați la pasul 5 imediat după finalizarea pasului 4. Amânarea începerii lui ar fi ca și cum ați vedea o rană infectată, dar nu ați curăța-o. Faptul de a ne recunoaște greșelile a părut copleșitor, dar, când I-am cerut ajutorul lui Isus Hristos, El ne-a dat curaj și tărie.
Împărtășirea propriilor autoevaluări sponsorilor noștri și, apoi, mărturisirea în fața episcopilor noștri au părut a fi cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodată. Dar cei care au făcut aceasta înaintea noastră ne-au ajutat să înțelegem importanța acestui pas. Scrierea autoevaluărilor noastre ne-a ajutat să devenim pe deplin conștienți de greșelile, slăbiciunile și păcatele noastre. Dar faptul de a ajunge să fim conștienți de ele nu a fost suficient. Dependența prosperă în secret. Lucrând la pasul 5, am distrus acel secret. Sora Carole M. Stephens ne-a învățat: „Speranța și tămăduirea nu se găsesc ținând lucrurile în secret, ci în lumina și dragostea Salvatorului nostru, Isus Hristos” („Învățătorul Tămăduitor”, Liahona, nov. 2016, p. 11). Faptul de a fi complet cinstiți ne pregătește pentru următorii pași și Îi permite lui Isus Hristos să ne vindece mai pe deplin.
Președintele Spencer W. Kimball ne-a învățat: „Pocăința nu poate fi posibilă niciodată până când persoana nu și-a golit sufletul și nu și-a recunoscut faptele fără scuze sau justificări… Persoanele care aleg să înfrunte problema și să-și transforme viața pot considera, la început, că pocăința este drumul cel greu, dar vor constata că este de departe calea cea mai de dorit pe măsură ce vor gusta din roadele ei” („The Gospel of Repentance”, Ensign, oct. 1982, p. 4).
Având încredere în Dumnezeu și fiind curajoși, am hotărât să lucrăm la pasul 5. Nu eram siguri că puteam birui sentimentul puternic de rușine și teama de respingere. Unii dintre noi au început să împărtășească sau să mărturisească, dar au cedat fricii și au trebuit să încerce din nou. Ne-am rugat și I-am cerut lui Dumnezeu să ne ajute să avem tăria de care aveam nevoie. Împărtășirea și recunoașterea greșelilor noastre a fost o experiență puternică. Pe măsură ce am făcut acest lucru, am simțit dragostea lui Isus Hristos pentru noi, ceea ce ne-a dat speranță că totul avea să fie bine.
Deși sponsorii noștri ne-au ajutat să ne scriem autoevaluările, a trebuit să le împărtășim lor sau unei alte persoane de încredere. Ele au văzut lucrurile dintr-o perspectivă diferită și ne-au ajutat să vedem modele de comportament pe care noi nu le puteam vedea. Ele ne-au ajutat să înțelegem mai bine tendințele noastre către gânduri și emoții negative (precum încăpățânarea, teama, mândria, autocompătimirea, gelozia, aroganța, mânia, resentimentul, pofta și așa mai departe). Aceste gânduri și emoții reflectau natura greșelilor noastre și erau roadele lor. Dar sponsorii noștri au putut vedea binele în noi și ne-au ajutat să vedem și noi binele în noi înșine.
Am mărturisit episcopilor noștri sau președinților noștri de ramură orice era ilegal sau care ne-ar fi împiedicat să avem o recomandare pentru templu. Dacă am avut îndoieli cu privire la ce să mărturisim, i-am întrebat pe conducătorii noștri ai preoției. Mărturisirile noastre au implicat căutarea iertării de la Isus Hristos prin rugăciune și autoritatea corespunzătoare a preoției. Pentru majoritatea dintre noi, această experiență a fost eliberatoare. Ne-am descărcat poverile grele și le-am pus la picioarele Salvatorului. Am simțit pace, bucurie și dragoste. Această experiență a fost sacră și plăcută.
Pași de urmat
Acesta este un program al acțiunii. Progresul nostru depinde de punerea în practică, în mod consecvent, a pașilor în viața noastră de zi cu zi. Acest lucru este cunoscut drept „a lucra la pași”. Următoarele acțiuni ne ajută să venim la Hristos și să primim îndrumarea și puterea necesare pentru a face următorul pas în procesul nostru de recuperare.
Să împărtășim sponsorilor noștri autoevaluările menționate la pasul 4 și, dacă este necesar, să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu și autorităților corespunzătoare ale preoției.
Alma l-a sfătuit pe fiul său, Corianton, să-și „[recunoască] greșelile și răul pe care [l-a] făcut” (Alma 39:13). Acest sfat poate servi drept îndrumar și inspirație pentru a lucra la pasul 5. Acest pas include împărtășirea autoevaluărilor noastre de la pasul 4 unei alte persoane, de obicei unui sponsor, care a trecut prin acest proces și ne poate ajuta să le împărtășim într-un mod onest și amănunțit. Dacă nu este disponibil un sponsor, alegeți, cu ajutorul rugăciunii, o altă persoană de încredere, de preferat o persoană bine ancorată în procesul de recuperare. Evitați persoanele care suspectați că ar putea oferi îndrumare necorespunzătoare și informații eronate sau ar putea avea dificultăți în menținerea confidențialității. De asemenea, recomandăm prudență în împărtășirea autoevaluărilor noastre membrilor apropiați ai familiei. Este important să ne sfătuim cu episcopii sau terapeuții noștri pentru a hotărî când să ne dezvăluim comportamentul unui soț/unei soții pentru a preveni rănirea lui/ei și mai mult.
Isus Hristos ne-a învățat că mărturisirea este o parte esențială a procesului pocăinței: „În acest mod veți cunoaște, dacă un om se pocăiește de păcatele lui – iată, el le va mărturisi” (Doctrină și legăminte 58:43). Așadar, ne mărturisim păcatele Tatălui nostru Ceresc în numele lui Isus Hristos și căutăm iertarea Sa. Mai mult, trebuie să mărturisim încălcările noastre mai grave episcopului sau președintelui de ramură. Dacă nu sunteți siguri ce să mărturisiți, ascultați-vă conștiința și fiți atenți la păcatele de natură sexuală sau la alte comportamente imorale. Când aveți îndoieli, aduceți-vă aminte de invitația „veniți totuși să ne judecăm” (Isaia 1:18) și discutați întrebările dumneavoastră cu respectivul dumneavoastră conducător al preoției.
„Deși numai Domnul poate să ne ierte păcatele, acești conducători ai preoției au un rol important în procesul pocăinței. Ei vor păstra confidențialitatea mărturisirii dumneavoastră și vă vor ajuta pe parcursul întregului proces al pocăinței. Fiți complet sinceri cu ei. Dacă mărturisiți doar în parte, menționând doar greșelile mai mici, nu veți fi în stare să rezolvați încălcările mult mai grave, nedezvăluite. Cu cât veți începe mai devreme procesul, cu atât mai repede veți găsi pacea și fericirea ce vin împreună cu miracolul iertării.” [Fideli credinței: referințe pentru Evanghelie (2005), p. 127].
Să lăsăm pacea să intre în viața noastră
Pocăința și mărturisirea aduc pace în viața noastră. Vârstnicul Quentin L. Cook a descris această pace spunând: „Când o încălcare majoră a avut loc, este nevoie de mărturisire pentru a aduce pace. Nimic nu se poate compara cu pacea care vine asupra unui suflet chinuit de păcat atunci când persoana lasă povara sa în seama Domnului și cere binecuvântările ispășirii” („Pacea personală – răsplata neprihănirii”, Liahona, mai 2013, p. 32).
Uneori, oamenii, în întrunirile de recuperare sau în alte situații, descriu în mod continuu în detaliu păcatele și defectele lor. Deși își mărturisesc în mod constant greșelile, nu găsesc niciodată pace. Nu confundați pasul 5 cu dorința obsesivă de a insista asupra lucrurilor negative. Scopul pasului 5 este exact opusul. Lucrăm la pasul 5 nu pentru a ține strâns de lucrurile pe care le mărturisim, ci pentru a renunța la ele.
După ce am încheiat, cu onestitate și minuțiozitate, pasul 5, nu ne-a mai rămas nimic de ascuns. Ne-am demonstrat dorința de a „abandona toate păcatele [noastre]” (Alma 22:18), astfel încât să putem primi o mai mare cunoaștere despre dragostea lui Dumnezeu și dragostea multor oameni cărora le pasă de noi.
Studiu și înțelegere
Următoarele scripturi și declarații ale unor conducători ai Bisericii pot ajuta în procesul nostru de recuperare. Le putem folosi pentru a cugeta, a studia și a scrie în jurnal. Trebuie să ne amintim să fim onești și să menționăm situații concrete în ceea ce scriem pentru a obține cele mai multe beneficii din aceasta.
Să mărturisim lui Dumnezeu
„Eu, Domnul, iert păcatele acelora care le mărturisesc înaintea Mea și cer iertare.” (Doctrină și legăminte 64:7.)
-
Cum mă ajută mărturisirea păcatelor mele lui Dumnezeu să fac schimbări pozitive în viața mea? Cum îmi dă curaj și tărie să mărturisesc unei alte persoane?
Să ne concentrăm asupra modului în care ne vede Dumnezeu
„Niciun om să nu-și declare propria neprihănire… ci mai degrabă să-și mărturisească păcatele și, apoi, va fi iertat și va aduce mai multă roadă” [Joseph Smith, în History, 1838-1856 (Manuscript History of the Church), volumul C-1 Anexa, p. 46, josephsmithpapers.org].
-
O obsesie majoră a acelora care se luptă cu dependența este dorința de a părea că sunt bine în fața altora. Cum m-ar împiedica această dorință să devin mai bun și să aduc „mai multă roadă”, sau fapte bune?
-
Cum s-ar schimba comportamentul meu dacă aș fi mai preocupat de modul în care mă înțelege Dumnezeu?
Să fim sinceri
„Oricine greșește împotriva Mea, să-l judeci după păcatele pe care el le-a făptuit; și dacă el își mărturisește păcatele în fața ta și a Mea și se pocăiește cu sinceritatea inimii sale, pe acela tu îl vei ierta și Eu îl voi ierta, de asemenea.” (Mosia 26:29.)
Când ne mărturisim păcatele, trebuie să fim sinceri.
-
Gândiți-vă la faptul că ascunderea unei părți din lucrurile pe care ar trebui să le mărturisiți subminează sinceritatea eforturilor dumneavoastră. Ce parte a autoevaluării mele încerc să ascund, dacă este cazul?
-
Ce am de câștigat ascunzând acea parte a autoevaluării mele? Ce am de pierdut?
-
Cum ar putea Isus Hristos să-mi binecuvânteze viața dacă Îi mărturisesc, mai întâi, lucrurile cele mai grele și I le dau Lui?
Să ne mărturisim păcatele de îndată ce le conștientizăm
„În același an, li s-au adus la cunoștință greșelile lor și ei și-au mărturisit greșelile.” (3 Nefi 1:25.)
-
Acest verset oferă un exemplu în care oamenii nu au amânat mărturisirea propriilor greșeli după ce le-au conștientizat. Care sunt beneficiile mărturisirii păcatelor mele imediat după ce le conștientizez?
-
Care ar putea fi efectele negative dacă amân mărturisirea păcatelor mele?
Să scăpăm de stres și să găsim pace
„Eu nu aș mai zăbovi asupra crimelor tale ca să-ți sfâșii sufletul, dacă aceasta nu ar fi pentru binele tău.” (Alma 39:7.)
Unii oameni pot pretinde că pașii 4 și 5 se concentrează prea mult pe lucrurile negative și nu fac decât să sporească stresul asociat recuperării. Din acest verset, învățăm că, atunci când ne cunoaștem defectele și ne înfruntăm greșelile, acest lucru ne va ajuta în procesul de recuperare.
-
În ce moduri pot pașii 4 și 5 să-mi diminueze stresul și să-mi aducă mai multă pace?
Să abandonăm păcatul
„În acest mod veți cunoaște, dacă un om se pocăiește de păcatele lui – iată, el le va mărturisi și le va abandona.” (Doctrină și legăminte 58:43.)
-
Să abandonezi ceva înseamnă să dai deoparte sau să renunți complet la acel lucru. În ce mod demonstrează mărturisirea păcatelor mele dorința mea de a abandona vechile mele obiceiuri?