Pasul 1. Recunoaștem că noi, singuri, nu avem puterea de a ne birui dependențele și că nu ne mai putem gestiona viața.

Principiu cheie – Onestitatea

Dependențele multora dintre noi au început din curiozitate. Unii dintre noi au început din cauza unei nevoi justificabile (cum ar fi administrarea unui medicament prescris de medic) sau sub forma unui act deliberat de răzvrătire. Unii dintre noi au început ca o încercare de a scăpa de durere. Mulți dintre noi am pornit pe această cale când eram doar niște copii. Indiferent de motivele sau circumstanțele noastre, am descoperit, în scurt timp, că dependența nu a ușurat doar durerea fizică. Ne-a ușurat stresul sau ne-a amorțit sentimentele. Ne-a ajutat să ne evităm problemele – sau cel puțin așa am crezut. O vreme, ne-am simțit eliberați de teamă, griji, singurătate, descurajare, regret sau plictiseală. Dar, pentru că viața este plină de situații care duc la acest fel de sentimente, am recurs la dependențele noastră mai des. Dependența a devenit una dintre principalele căi prin care am încercat să facem față nevoilor și emoțiilor noastre. Salvatorul Isus Hristos înțelege această luptă. Președintele Spencer W. Kimball a spus: „Isus a văzut păcatul ca fiind greșit, dar a putut, de asemenea, să vadă păcatul ca izvorând din nevoi profunde și neîmplinite ale păcătosului” („Jesus: The Perfect Leader”, Ensign, aug. 1979, p. 5).

Totuși, cei mai mulți dintre noi nu am recunoscut sau admis că ne pierdusem capacitatea de a ne împotrivi și de a ne abține singuri. În momentul nostru cel mai greu, mulți dintre noi simțeam că avem puține opțiuni. Președintele Russell M. Nelson a spus: „Dependența ne privează, în cele din urmă, de libertatea de a alege. Prin mijloace chimice, o persoană poate deveni, literalmente, ruptă de propria voință” („Addiction or Freedom”, Ensign, nov. 1988, p. 7).

Am vrut să ne oprim, dar ne pierdusem orice speranță. Plini de teamă și disperare, unii dintre noi chiar s-au gândit că singura alternativă era să-și pună capăt vieții. Dar ne-am dat seama că aceasta nu era calea pe care Tatăl Ceresc dorea să mergem.

A fost greu să admitem că avem comportamente care creează dependență. Am negat gravitatea stării noastre și am încercat să evităm să fim descoperiți și să evităm consecințele alegerilor noastre minimizând importanța comportamentelor noastre sau ascunzându-le. Nu ne-am dat seama că, înșelându-i pe alții și înșelându-ne pe noi înșine, am alunecat mai adânc în dependențele noastre. Pe măsură ce neputința noastră în fața dependenței creștea, mulți dintre noi au dat vina pe familie, prieteni, conducători ai Bisericii și chiar pe Dumnezeu. Ne-am cufundat într-o izolare și mai mare, îndepărtându-ne de ceilalți – în special de Dumnezeu.

Când am recurs la minciuni și secrete, sperând să ne disculpăm sau să învinovățim pe alții, am devenit mai slabi din punct de vedere spiritual. Cu fiecare minciună și încercare de a ne ascunde dependențele, ne-am legat pe noi înșine cu „[funii] de in” care, în scurt timp, au devenit puternice precum lanțurile (2 Nefi 26:22). Apoi, a venit timpul când am fost puși față în față cu realitatea. Nu ne-am mai putut ascunde dependența spunând încă o minciună sau afirmând „Nu este chiar atât de rău!”.

O persoană iubită, un medic, un judecător sau un conducător religios ne-a spus adevărul pe care nu-l mai puteam nega: dependența ne distrugea viața. Când ne-am analizat cu onestitate trecutul, am înțeles că nimic din ceea ce am încercat singuri nu a dat rezultate. Am recunoscut că dependența devenise și mai rea. Am înțeles cât de mult ne-au afectat dependențele relațiile și cum ne-au răpit orice sentiment de valoare. În acest moment, am făcut primul pas spre eliberare și recuperare prin găsirea curajului de a recunoaște că aceasta era mai mult decât o problemă sau un obicei rău.

În cele din urmă, am recunoscut adevărul că nu ne mai puteam gestiona viața și că aveam nevoie de ajutor pentru a ne birui dependențele. Am recunoscut că nu ne putem vindeca singuri și că nu putem rămâne curați de dependențe în timp ce ne continuam dependența sub orice formă. Ne-am dat seama că aveam nevoie de ajutor de la Dumnezeu și de la alții pentru a fi onești cu noi înșine. Lucrul uimitor cu privire la această înțelegere onestă a înfrângerii noastre și a capitulării ulterioare a fost că recuperarea a început în sfârșit.

Onestitatea este temelia tuturor celorlalți pași și ne ajută să înțelegem nevoia noastră de Salvator. Președintele Dieter F. Uchtdorf, pe atunci membru al Primei Președinții, ne-a învățat: „Faptul de a ne putea vedea clar pe noi înșine este vital pentru creșterea și buna noastră stare spirituală. Dacă slăbiciunile și defectele noastre rămân ascunse în întuneric, atunci puterea mântuitoare a Salvatorului nu le poate vindeca și transforma în puncte forte” [vedeți Eter 12:27]” („Nu cumva sunt eu, Doamne?”, Liahona, nov. 2014, p. 58).

Când ne complăceam în dependențele noastre, ne mințeam pe noi înșine și îi mințeam pe ceilalți, dar nu ne puteam păcăli pe noi înșine cu adevărat. Ne-am prefăcut că suntem bine, plini de curaj și scuze. Dar undeva, în adâncul sufletului, știam că, dacă ne lăsăm pradă dependențelor noastre, vom ajunge să suferim și mai mult. Lumina lui Hristos a continuat să ne amintească. Negarea acestui adevăr era obositoare; a fost o ușurare să recunoaștem, în cele din urmă, că aveam o problemă. În cele din urmă, am lăsat o mică portiță deschisă pentru speranță. Când am ales să recunoaștem că aveam o problemă și am devenit dornici să căutăm sprijin, am permis acelei speranțe să crească.

Pași de urmat

Acesta este un program al acțiunii. Progresul nostru depinde de punerea în practică, în mod consecvent, a pașilor în viața noastră de zi cu zi. Acest lucru este cunoscut drept „a lucra la pași”. Următoarele acțiuni ne ajută să venim la Hristos și să primim îndrumarea și puterea necesare pentru a face următorul pas în procesul nostru de recuperare.

Să renunțăm la mândrie și să căutăm umilința

Mândria și onestitatea nu pot coexista. Mândria este o iluzie și este un element esențial al tuturor dependențelor. Mândria distorsionează adevărul despre lucruri așa cum sunt, așa cum au fost și așa cum vor fi. Este un obstacol major în calea recuperării noastre. Președintele Ezra Taft Benson a spus:

„Mândria este, în esență, competitivă. Ne punem voia împotriva celei a lui Dumnezeu. Când ne îndreptăm mândria către Dumnezeu, este genul de atitudine: «Facă-se voia mea, nu a Ta»…

Voia noastră în competiție cu voia lui Dumnezeu va permite dorințelor, poftelor și pasiunilor să se manifeste fără înfrânare.

Cei mândri nu pot accepta ca autoritatea lui Dumnezeu să le îndrume viața. Ei pun în opoziție propria percepție a adevărului cu măreața cunoaștere a lui Dumnezeu, propriile abilități în opoziție cu puterea preoției lui Dumnezeu, propriile realizări în opoziție cu mărețele Sale lucrări” [Învățături ale președinților Bisericii: Ezra Taft Benson (2014), p. 252-253].

La un moment dat, a trebuit să alegem să renunțăm la mândrie și să fim sinceri cu privire la dependența noastră. Nu este ușor să fii umil, să depășești ani de autoamăgire și, în cele din urmă, să alegi onestitatea, dar, cu timpul, acest lucru devine o mare binecuvântare.

A fost un moment de cotitură major pentru noi când, în cele din urmă, am renunțat la mândrie și am devenit umili. Cei mai mulți dintre noi nu am devenit umili singuri, ci am fost „forțați să [fim] umili” (Alma 32:13). Oricum ar fi, consecințele dependențelor noastre ne-au ajuns din urmă și am pierdut lucruri care ne erau dragi – căminele, slujbele, familiile și chiar libertatea. Am pierdut încrederea membrilor familiei și a prietenilor. Ne-am pierdut respectul de sine și încrederea de a înfrunta încercările vieții. Ajunsesem la nivelul nostru cel mai de jos și, deși umilința rezultată a fost dureroasă, a fost începutul recuperării noastre.

Vindecarea de dependență nu este ușoară; ea necesită muncă grea. Dar, în cele din urmă, am înțeles că prețul pe care l-am plătit pentru a rămâne dependenți a fost mult mai mare decât prețul recuperării. Când am renunțat la mândrie, am fost pregătiți să pornim pe cărarea către eliberarea de dependență.

Să fim onești și să vorbim cu cineva

Un lucru important care ne ajută să fim onești cu privire la dependențele noastre este să vorbim cu cineva despre aceasta. Deoarece dependențele noastre ne-au făcut să justificăm, să găsim motive și să-i mințim pe alții, inclusiv să ne mințim pe noi înșine, mulți dintre noi suntem experți în înșelăciune. Această înșelăciune ne permite să continuăm în dependențele noastre și ne este greu să vedem lucrurile în mod cinstit. Pe măsură ce ne minimizăm și ne justificăm comportamentul, credem, în mod greșit, că încă deținem controlul. Cu toate acestea, atunci când suntem deschiși și sinceri cu o altă persoană, acea persoană ne poate ajuta să vedem adevărul și să biruim înșelăciunea.

Cel cu care am putea dori să vorbim mai întâi este Tatăl nostru Ceresc. Ne putem ruga și-I putem cere să ne ajute să fim onești, să vedem lucrurile mai clar și să avem curajul de a accepta adevărul. Apoi, ne putem gândi, cu ajutorul rugăciunii, la altcineva cu care să vorbim, la cineva care înțelege Evanghelia lui Isus Hristos și calea spre recuperare. Alegeți pe cineva în care aveți încredere. Poate fi soțul/soția, un părinte, un membru al familiei, un conducător din cadrul Bisericii, un prieten, un coleg de muncă, un terapeut, un sponsor, misionarii sau un coordonator al discuțiilor din cadrul unei întruniri pentru recuperare. După ce alegem pe cineva, următorul pas este să-i împărtășim lucrurile care ne sunt dificile. Trebuie să ne rugăm pentru curajul de a fi cât mai sinceri cu privire la dependențele noastre. (Vedeți documentul „Sprijin pentru recuperare”.)

Să participăm la întruniri

Întrunirile de recuperare sunt surse puternice de speranță și sprijin. Oriunde ne-am afla, putem participa la întruniri în persoană sau online. Aceste întruniri sunt un loc în care se pot reuni persoanele care doresc să se recupereze și cele care au parcurs deja această cale și sunt dovada eficienței ei. În cadrul întrunirilor de recuperare, găsim alte persoane care au experiență în punerea în practică a pașilor și în recuperare și care sunt dornice să ne ajute în propria noastră călătorie. Întrunirile de recuperare sunt locuri de înțelegere, speranță și sprijin.

În cadrul acestor întruniri, studiem principii concrete ale Evangheliei care pot ajuta la schimbarea comportamentului. Președintele Boyd K. Packer ne-a învățat: „Studiul principiilor doctrinare ale Evangheliei va îmbunătăți comportamentul mai repede decât o face studierea conduitei. Interesul față de un comportament nedemn poate duce la un comportament nedemn. De aceea accentuăm cu tărie studiul principiilor doctrinare ale Evangheliei” („Little Children”, Ensign, nov. 1986, p. 17). Întrunirile sunt gratuite și confidențiale. Accesați AddictionRecovery.ChurchofJesusChrist.org pentru a găsi o întrunire în apropierea dumneavoastră.

Studiu și înțelegere

Studiul scripturilor și a declarațiilor conducătorilor Bisericii ne ajută în procesul de recuperare. Acest studiu ne mărește capacitatea de a înțelege și ne ajută să învățăm. Folosim scripturile, declarațiile și întrebările de mai jos pentru studiul personal însoțit de rugăciune, pentru a scrie și pentru a discuta în cadrul grupului.

Gândul de a scrie poate părea copleșitor, dar scrisul constituie un instrument puternic în procesul de recuperare. Scrisul ne oferă timp să reflectăm, ne ajută să ne concentrăm gândirea și ne ajută să vedem și să înțelegem problemele, gândurile și comportamentele legate de dependențele noastre. Când scriem, avem și o consemnare a gândurilor noastre. Pe măsură ce progresăm de-a lungul pașilor, ne putem vedea progresul. Deocamdată, fiți doar onești și sinceri în timp ce vă notați gândurile, sentimentele și impresiile.

Sunteți convinși că sunteți neputincioși în fața dependenței dumneavoastră?

„Dependența are capacitatea de a deconecta voința umană și de a anula libertatea morală de a alege. Poate priva pe cineva de puterea de a lua hotărâri.” (Boyd K. Packer, „Revelation in a Changing World”, Ensign, nov. 1989, p. 14.)

• Care sunt semnele că sunt neputincios în fața comportamentului meu care creează dependență?

• Cum mă influențează dependența mea?

• Ce secrete ascund de ceilalți?

• La ce limite am ajuns pentru a mă angaja în comportamentul meu care creează dependență?

• Ce principii morale sau standarde am încălcat?

• Cum am justificat aceste alegeri?

Flămânzi și însetați

„Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați.” (Matei 5:6.)

„Și sufletul meu flămânzea; și am îngenuncheat înaintea Făcătorului meu și am strigat către El în rugăciune fierbinte și implorare pentru sufletul meu; și cât e ziua de lungă L-am implorat; da, iar atunci când veni noaptea, eu încă îmi ridicam glasul ca să ajungă la ceruri.” (Enos 1:4.)

• Din aceste două scripturi, aflăm că sufletele noastre pot flămânzi. M-am simțit vreodată gol pe dinăuntru, chiar și atunci când nu îmi era foame fizic? Ce provoacă acel gol?

• Cum mă poate ajuta foamea de lucruri ale Spiritului să fiu mai onest?

Onestitatea

„Unii pot considera că acea calitate a caracterului cunoscută sub numele de onestitate este un subiect banal. Dar eu o consider însăși esența Evangheliei. Fără onestitate, viețile noastre… se vor dezintegra în urâciune și haos.” (Gordon B. Hinckley, „We Believe in Being Honest”, Ensign, octombrie 1990, p. 2.)

• Care sunt modurile în care am mințit și am încercat să-mi ascund dependența de mine și de alții? În ce fel a dus acest comportament la „urâciune și haos”?

Umilința

„Pentru că voi sunteți forțați să fiți umili, binecuvântați sunteți voi; căci omul uneori, dacă este forțat să fie umil, atunci caută pocăință; și acum, cu siguranță, oricine care se pocăiește, acela va găsi milă; iar acela care va răbda până la sfârșit, acela va fi salvat.” (Alma 32:13.)

• Ce circumstanțe m-au obligat să fiu umil și să mă pocăiesc?

• Ce speranță îmi oferă Alma? Cum puteți găsi sau primi această speranță?

Încercuiți de ispite

„Sunt încercuit, din cauza ispitelor și a păcatelor care mă stăpânesc așa de ușor.

Iar atunci când doresc să mă bucur, inima mea geme din cauza păcatelor; cu toate acestea, eu știu în cine mi-am pus nădejdea.

Dumnezeul meu a fost sprijinul meu; El m-a condus prin suferințele din pustiu; și El m-a apărat pe apele de mare adâncime.

El m-a umplut pe mine cu iubirea Lui, chiar până la mistuirea totală a trupului meu.” (2 Nefi 4:18-21.)

• Când Nefi s-a simțit copleșit, în cine și-a pus încrederea?

• Ce pot face pentru a avea mai multă încredere în Domnul?

„Eu știu că omul nu este nimic”

„Și s-a întâmplat că au trecut multe ore până când Moise și-a regăsit forța lui naturală de om; și el și-a spus: Acum, datorită acestui fapt, eu știu că omul nu este nimic, lucru pe care niciodată nu mi l-am închipuit.” (Moise 1:10.)

• În ce moduri nu sunt nimic atunci când nu am ajutorul lui Dumnezeu?

• În ce moduri am o valoare infinită?

• Cum mă poate face faptul de a recunoaște nevoia de a mă bizui pe Dumnezeu să recunosc propria mea „[nimicnicie]” și să devin ca un copil mic (Mosia 4:5; vedeți, de asemenea, Mosia 3:19)?