„Introducere”, Vindecare prin Salvator – Îndrumar pentru recuperarea în 12 pași din cadrul programului pentru recuperarea consumatorului dependent (2023)
„Introducere”, Îndrumar pentru recuperarea în 12 pași din cadrul programului pentru recuperarea consumatorului dependent
Introducere
În primul rând și cel mai important, dorim să știți că există speranță pentru vindecarea de dependență. („Noi” suntem bărbați și femei care am suferit efectele devastatoare ale diferitelor dependențe și am avut parte de recuperare pe termen lung.) Noi am trecut prin suferințe mari, dar am văzut puterea Salvatorului transformând cele mai devastatoare înfrângeri ale noastre în victorii glorioase. Odată, trăiam zilnic în depresie, anxietate, teamă și furie istovitoare, dar acum avem parte de bucurie și pace. Am văzut miracole în propriile noastre vieți și în viețile altora prinși în capcana dependenței.
Am plătit un preț cumplit trăind durerea și suferința cauzate de dependențe. Dar Dumnezeu ne-a binecuvântat pe măsură ce am făcut fiecare pas spre recuperare. Am ajuns să ne vedem ca fiind copii preaiubiți ai lui Dumnezeu. Pentru că am avut parte de o trezire spirituală, ne străduim în fiecare zi să ne îmbunătățim relația cu Tatăl Ceresc; cu Fiul Său, Isus Hristos; cu noi înșine și cu alții. Pe scurt, Salvatorul a făcut pentru noi ceea ce noi nu am fi putut face singuri.
Unele persoane consideră că dependențele sunt obiceiuri rele, pe care le putem învinge doar prin puterea voinței, dar am devenit atât de dependenți de un comportament sau o substanță, încât nu mai știam cum să ne abținem de la el sau de la ea. Ne-am pierdut perspectiva și simțul altor priorități din viața noastră. Nimic nu conta mai mult decât împlinirea nevoii noastre disperate. Când am încercat să ne abținem, am avut parte de puternice pofte fizice, psihice și emoționale. Cedând poftelor și dependențelor noastre, capacitatea noastră de a ne folosi libertatea de a alege a fost diminuată sau restricționată. Președintele Boyd K. Packer ne-a învățat: „Dependența are capacitatea de a slăbi voința umană și de a anula libertatea morală de a alege” („Revelation in a Changing World” Ensign, nov. 1989, p. 14).
Am început procesul de recuperare fiind umili și onești, cerându-I ajutorul lui Dumnezeu și altora și luând măsurile subliniate în acest îndrumar. Cei 12 pași ai recuperării ne-au învățat cum să punem în practică Evanghelia lui Isus Hristos în viața noastră. Președintele Jeffrey R. Holland a spus: „Vă războiți cu un demon al dependenței – tutun sau droguri sau jocuri de noroc sau… [pornografie]? … Oricare alți pași ați avea de făcut pentru a rezolva aceste îngrijorări, veniți mai întâi la Evanghelia lui Isus Hristos” („Lucruri stricate de reparat”, Liahona, mai 2006, p. 70).
Pașii 1-3 ne învață cum să ne exercităm credința în Tatăl Ceresc și în Isus Hristos. Pașii 4-9 ne conduc printr-un proces de pocăință profundă. Pașii 10-12 ne încurajează să fim răspunzători, să căutăm îndrumare și putere divină, să rămânem pe cărarea legămintelor, să împărtășim altora miracolul care a avut loc în viața noastră și să îndurăm până la sfârșit.
Mulți dintre noi care au urmat procesul de recuperare încă participă la programul de recuperare a consumatorului dependent. Găsim un mare sprijin în dorința noastră de a ne păstra libertatea față de dependență. Și suntem binecuvântați pe măsură ce căutăm să-i ajutăm pe alții care sunt înrobiți de dependență. Credem cu fermitate că am fost transformați prin ispășirea lui Isus Hristos. Asemenea anti-nefi-lehiților din Cartea lui Mormon (vedeți Alma 24:17-19), și noi am avut parte de vindecare și de o schimbare în însăși firea noastră prin harul și puterea lui Isus Hristos. Nu dorim să pierdem acel dar, așadar în fiecare zi alegem să ne amintim că ne bizuim în totalitate pe El. Pe măsură ce continuăm să participăm la programul pentru recuperarea consumatorului dependent, ni se amintește că dependența este puternică și că, dacă pierdem din vedere aceste adevăruri, putem ajunge să ne întoarcem la ea și nu la Dumnezeu. Dorința noastră este să păstrăm ceea ce Dumnezeu ne-a dat cu atâta bunăvoință.
Dacă simțiți că aveți o dependență și aveți chiar și cea mai mică dorință de a vă elibera și sunteți dornici să „[puneți] la încercare” cuvântul lui Dumnezeu (Alma 32:27), vă invităm să vă alăturați nouă în studierea și punerea în practică a principiilor Evangheliei lui Isus Hristos așa cum sunt predate în acest îndrumar. Experiența ne-a arătat că, dacă urmați această cale cu inimă sinceră, veți găsi puterea de care aveți nevoie pentru a vă vindeca de dependență. Această putere se numește har. „Harul lui Dumnezeu ne ajută în fiecare zi. Ne întărește pentru a face fapte bune pe care nu le-am putea face singuri.” (Subiecte și întrebări, „Harul”, Biblioteca Evangheliei.) Pe măsură ce veți pune în practică, cu credință, fiecare dintre acești 12 pași, Salvatorul vă va întări și veți „cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32).
Știm, din experiență proprie, că puteți să rupeți lanțurile dependenței. Oricât de pierduți și fără de speranță v-ați simți, sunteți copiii unui Tată Ceresc iubitor. Dacă nu ați văzut acest adevăr, principiile explicate în acest îndrumar vă vor ajuta să-l redescoperiți și să-l lăsați să pătrundă adânc în inimile dumneavoastră. Aceste principii vă pot ajuta să veniți la Hristos și să-I permiteți să vă schimbe. Pe măsură ce veți pune în practică pașii, veți putea folosi puterea Salvatorului și El vă va elibera din robie.
Cei care am trecut prin procesul de recuperare, vă invităm, cu toată empatia și dragostea, să vă alăturați nouă într-o viață glorioasă, plină de speranță, libertate și bucurie, cuprinși în brațele lui Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Așa cum noi am trecut prin procesul de recuperare, la fel puteți face și dumneavoastră și vă puteți bucura de toate binecuvântările Evangheliei lui Isus Hristos.
Pași de urmat
Acesta este un program al acțiunii. Progresul nostru depinde de punerea în practică, în mod consecvent, a pașilor în viața noastră de zi cu zi. Acest lucru este cunoscut drept „a lucra la pași”. Următoarele acțiuni ne ajută să venim la Hristos și să primim îndrumarea și puterea necesare pentru a continua în procesul nostru de recuperare. Vă rugăm să nu uitați să lucrați împreună cu sponsorul dumneavoastră.
Concentrați-vă asupra identității dumneavoastră eterne
Când președintele Russell M. Nelson a fost întrebat cum să-i ajutăm pe cei care suferă de dependențe, dânsul a răspuns: „Învățați-i care sunt identitatea și scopul lor” [în Tad R. Callister, „Our Identity and Our Destiny” (adunare de devoțiune desfășurată la Universitatea din Brigham Young, 14 aug. 2012), speeches.byu.edu]. Fiecare dintre noi este un copil al unui Dumnezeu iubitor. Noi știm că El ne iubește și că are grijă de noi în mod activ.
Totuși, nu am gândit întotdeauna așa. Unii dintre noi erau convinși că El nu ne era aproape. Unora dintre noi nu le păsa oricum. Unii dintre noi au crezut că El era aproape, dar că era prea supărat sau dezamăgit de noi să ne ajute. Pentru aproape toți dintre noi, înțelegerea greșită a relației noastre cu Dumnezeu a dus la o barieră care ne-a împiedicat să ne întoarcem către El pentru ajutor. În schimb, ne-am îndreptat către substanțe sau comportamente care creează dependență pentru a ne ajuta să facem față încercărilor vieții. De multe ori am intrat în cicluri negative. Am acționat greșit, ceea ce a dus la sentimente de vinovăție și rușine, iar acest lucru a dus la mai multe acțiuni greșite pentru a acoperi durerea acestor emoții. Înțelegerea identității și scopului nostru în calitate de copii ai lui Dumnezeu ne-a dat putere să rupem aceste cicluri.
Am învățat, de asemenea, diferența dintre vinovăție și rușine. Vina înseamnă să ne simțim rău pentru ceva ce am făcut și rușinea înseamnă să ne simțim rău pentru cine suntem. Vârstnicul David A. Bednar a explicat valoarea vinovăției în acest mod: „Efectul vinei asupra spiritelor noastre este asemănător cu efectul durerii asupra trupurilor noastre – un avertisment în fața unui pericol și o protecție împotriva unui rău suplimentar” („Noi credem în păstrarea castității”, Liahona, mai 2013, p. 44). Înainte de recuperare, mulți dintre noi am simțit, în schimb, rușine, ajungând la concluzia că eram frânți pentru totdeauna și nedemni de dragoste din partea lui Dumnezeu sau a altcuiva.
Totuși, odată ce am ajuns să ne vedem natura divină și am acceptat că avem nevoie de ajutorul cerului pentru a ne vindeca de dependență, am început să ne vedem pe noi înșine așa cum ne vede Isus Hristos: bărbați și femei bolnavi spiritual care încearcă să se vindece prin harul Său, nu bărbați și femei răi care încearcă să devină suficient de buni pentru a câștiga dragostea Sa.
Vă invităm să credeți că sunteți copilul lui Dumnezeu și că El vă iubește indiferent de ce ați făcut. Deși este adevărat că alegerile dăunătoare ne limitează ocaziile, valoarea noastră înaintea lui Dumnezeu nu se poate schimba niciodată. El ne iubește pentru că suntem copiii Săi, nu datorită alegerilor noastre: „Deși noi suntem incompleți, Dumnezeu ne iubește într-un mod complet. Deși suntem imperfecți, El ne iubește într-un mod perfect. Deși ne putem simți pierduți sau dezorientați, dragostea lui Dumnezeu ne înconjoară complet” (Dieter F. Uchtdorf, „Dragostea lui Dumnezeu”, Liahona, nov. 2009, p. 22).
Fiți dispuși să vă abțineți
Am fost, în cele din urmă, dispuși să ne abținem când durerea pe care o provoca problema a devenit mai mare decât durerea pe care o provoacă soluția. Ați ajuns în acest punct? Dacă nu ați ajuns și continuați să fiți dependenți, veți ajunge, cu siguranță, în acel punct pentru că dependența este o problemă progresivă. Este o boală degenerativă care ne ia capacitatea de a funcționa normal.
La început, faptul de a nu consuma deloc substanțe ni s-a părut foarte descurajant. Dar, pe măsură ce am continuat să-i ascultăm pe alții care au găsit liniștea și curățirea de substanțe pe care le căutam, am început să credem că și noi putem avea parte de recuperare.
Înainte de a putea începe procesul de recuperare, aveam, mai întâi, nevoie de dorința de a avea parte de recuperare (vedeți Alma 32:27). Eliberarea de dependență începe cu o mică scânteie a voinței. Dacă dorința dumneavoastră este mică și neînsemnată astăzi, nu vă faceți griji. Pe măsură ce acționați, va crește! Am învățat că una dintre cele mai puternice acțiuni pe care le putem întreprinde este să ne rugăm și să-I cerem lui Dumnezeu să ne mărească dorința de a ne abține.
Dacă nu aveți încă dorința de a începe recuperarea, puteți să vă recunoașteți ezitarea și să vă gândiți la costurile dependenței dumneavoastră. Întocmiți o listă cu ce este important pentru dumneavoastră. Gândiți-vă la relația cu familia și prietenii dumneavoastră, la relația dumneavoastră cu Dumnezeu, la tăria dumneavoastră spirituală, la capacitatea de a-i ajuta și binecuvânta pe alții și la sănătatea dumneavoastră. Căutați, apoi, contradicțiile dintre crezurile și speranțele dumneavoastră și comportamentul dumneavoastră. Gândiți-vă cum faptele dumneavoastră vă subminează valorile. Rugați-vă ca Dumnezeu să vă ajute să vă vedeți pe dumneavoastră și să vedeți viața dumneavoastră așa cum vă vede și cum o vede El – cu întregul dumneavoastră potențial divin – și ceea ce riscați continuându-vă dependența.
Recunoașterea a ceea ce pierdeți complăcându-vă în dependența dumneavoastră vă poate ajuta să găsiți dorința de a vă opri. Dacă puteți găsi chiar și cea mai mică dorință, veți putea începe. Și, pe măsură ce veți parcurge pașii acestui program și veți vedea schimbările care se produc în viața dumneavoastră, dorința dumneavoastră va crește.
Notă. În funcție de natura dependenței dumneavoastră, poate fi necesar să solicitați asistență medicală înainte de a începe procesul de recuperare. Vă rugăm să consultați un specialist din domeniul medical.
Obțineți sprijin
Călătoria spre recuperare și vindecare este lungă și grea, dar nu trebuie s-o parcurgem singuri. Procesul de recuperare necesită onestitate absolută. Negarea, autoamăgirea și izolarea îngreunează realizarea unui progres durabil și stabil în recuperare. Este important pentru noi să obținem sprijinul altora cât mai curând posibil. Mulți oameni sunt dornici să meargă alături de noi și să ne ajute. Președintele Spencer W. Kimball a spus: „Dumnezeu ne observă și veghează asupra noastră. Dar, de obicei, El ne împlinește nevoile prin intermediul unei alte persoane” [Teachings of Presidents of the Church: Spencer W. Kimball (2011), p. 82].
Căutarea ajutorului de la Dumnezeu și de la alții nu numai că ne va oferi încurajarea de care avem nevoie pentru a continua călătoria, dar ne va ajuta și să ne aducem aminte că suntem demni să primim ajutor. Când cereți ajutor, s-ar putea să fiți surprinși de cât de multă dragoste și acceptare veți găsi. Cu cât mai mult creați o legătură cu ceilalți, cu atât mai mult veți avea mai multe ocazii de a primi dragoste și sprijin în descoperirea adevăratei vindecări și recuperări.
Luați în considerare diferitele surse de sprijin pe care le aveți la dispoziție și modul în care puteți cere ajutor. Vă recomandăm să găsiți și să lucrați alături de un sponsor care a pus în practică cei 12 pași cu succes. Sponsorul nu este niciodată desemnat. Vă încurajăm să vă gândiți, cu ajutorul rugăciunii, cât mai curând posibil, pe cine ați putea ruga să vă fie sponsor. Un loc minunat pentru a găsi un sponsor este într-o întrunire pentru recuperare. Întrunirile de recuperare sunt un loc sigur în care să împărtășim și să învățăm despre recuperare.
Printre alte surse importante de sprijin se numără membrii familiei, prietenii, conducătorii Bisericii și terapeuții. Sursa supremă de sprijin este Tatăl Ceresc. A hotărî cui cerem și când cerem sprijin este o hotărâre personală. În unele cazuri, este posibil să nu fie sigur sau util pentru noi să ne confesăm sau să cerem ajutor anumitor membri ai familiei sau prieteni. Cu toate acestea, este important să obținem cât mai mult sprijin din cât mai multe surse posibile. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vedeți secțiunea „Sprijin pentru recuperare” care se găsește în anexa acestui îndrumar.
Putem fi jenați sau rușinați să cerem ajutorul altora. Poate că nu dorim ca nimeni altcineva să știe despre problemele sau defectele noastre. Poate că nu dorim să fim o povară sau simțim că nu suntem demni de ajutor. Dar am descoperit că oamenii sunt binecuvântați când le cerem ajutorul. Al 12-lea pas se referă la slujire și la ajutorul acordat altora. Când cei aflați în procesul de recuperare slujesc altora, ei sunt întăriți în propria lor recuperare.
Studiu și înțelegere
Următoarele scripturi și declarații ale unor conducători ai Bisericii vă vor ajuta să vă începeți procesul de recuperare. Folosiți-le pentru a cugeta, a studia și a scrie în jurnal. Aduceți-vă aminte să fiți onești în ceea ce consemnați și să menționați situații exacte.
Identitatea mea divină
„Priviți înapoi, aducându-vă aminte că ați dat dovadă de demnitate în viața premuritoare. Sunteți un copil nobil al lui Dumnezeu și, cu ajutorul Lui, puteți triumfa în luptele acestei lumi decăzute. Ați mai făcut-o înainte; și o puteți face din nou.
Priviți înainte. Greutățile și necazurile dumneavoastră sunt foarte reale, dar nu vor dura pentru totdeauna.” (Neil L. Andersen, „Răniți”, Liahona, nov. 2018, p. 85; subliniere adăugată.)
-
Privind înapoi, ce lupte am dus și am câștigat eu deja?
-
Când am primit ajutor de la Domnul în viața mea?
„Peste tot în Biserică aud multe persoane care se luptă cu această problemă: «Nu sunt suficient de bun. Sunt departe de a fi perfect. Niciodată nu voi fi suficient de demn»…
În calitate de copii ai lui Dumnezeu, nu trebuie să ne înjosim sau să ne denigrăm, de parcă, dacă ne pedepsim, ne vom transforma în persoana care dorește Dumnezeu să fim în eternitate. Nu!” (Jeffrey R. Holland, „Fiți, dar, desăvârșiți – în cele din urmă”, Liahona, nov. 2017, p. 40.)
-
Cum pot să învăț din greșelile mele în timp ce continui să-mi aduc aminte valoarea mea în calitate de copil al lui Dumnezeu?
-
Care sunt gândurile mele despre folosirea expresiei în cele din urmă de către președintele Holland în titlul cuvântării sale?
Relația mea cu Isus Hristos
„Și s-au văzut pe ei înșiși în starea lor carnală, chiar mai jos decât țărâna pământului. Și cu toții au strigat tare într-un singur glas, zicând: O, ai milă și folosește sângele ispășitor al lui Hristos pentru ca noi să putem primi iertarea păcatelor noastre și inimile noastre să fie purificate; căci noi credem în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a făcut cerul și pământul, precum și toate lucrurile, Cel care Se va pogorî printre copiii oamenilor.” (Mosia 4:2.)
Procesul de recuperare are loc atunci când ne concentrăm asupra soluției și nu asupra problemei. Dacă ne întărim relația cu Isus Hristos, El ne va da puterea și pacea de care avem nevoie pentru a trece prin procesul de recuperare.
-
Care este relația mea cu Isus Hristos? Am încredere în El că mă va ajuta?
-
Când îmi recunosc slăbiciunile, am curajul să mă întorc către Salvatorul meu pentru a primi puterea Sa mântuitoare? De ce da sau de ce nu? Dacă nu, cum voi începe?
„Scripturile definesc doctrina lui Hristos ca fiind exercitarea credinței în Isus Hristos și în ispășirea Sa, pocăirea, faptul de a fi botezați, primirea darului Duhului Sfânt și îndurarea până la sfârșit [vedeți 2 Nefi 31].
Ispășirea lui Hristos creează condițiile datorită cărora să ne putem baza pe «meritele și mila și harul lui Mesia cel Sfânt» [2 Nefi 2:8], «să [ne perfecționăm] în Hristos» [Moroni 10:32], să obținem fiecare lucru bun și să dobândim viață veșnică.
Pe de altă parte, doctrina lui Hristos este calea – singura cale – prin care putem dobândi toate binecuvântările posibile prin ispășirea lui Isus.” (Brian K. Ashton, „Doctrina lui Hristos”, Liahona, nov. 2016, p. 106.)
-
Cei 12 pași ai recuperării sunt uneori numiți „pași mici”, deoarece ei sunt pași progresivi în procesul punerii în practică a doctrinei lui Isus Hristos în problema dependenței. Cum mă poate ajuta faptul de a face acești „pași mici” să primesc binecuvântările ispășirii lui Isus Hristos?
Dorința mea de a mă abține de la dependență
„Când nu vă mai concentrați asupra distragerilor lumești, unele lucruri care vă par importante nu vor mai avea aceeași prioritate. Va trebui să spuneți «nu» în cazul anumitor lucruri, chiar dacă par inofensive. Când începeți și continuați acest proces de-o viață de a vă consacra viața Domnului, schimbările legate de perspectiva, sentimentele și tăria dumneavoastră spirituală vă vor uimi!” (Russell M. Nelson, „Comori spirituale”, Liahona, nov. 2019, p. 77.)
Această promisiune, făcută de un profet al lui Dumnezeu, subliniază uimitoarele schimbări posibile când ne îndreptăm atenția către Domnul.
-
Ce acțiuni zilnice voi întreprinde pentru a mă concentra asupra lui Isus Hristos?
-
Căror distrageri lumești le voi spune nu, având încredere că ele „nu vor mai avea aceeași prioritate”?
„Iar Domnul [i-a] spus [lui Alma]: Nu te minuna că toată omenirea, da, bărbați și femei, toate națiunile, neamurile, limbile și popoarele trebuie să se nască din nou; da, să se nască din Dumnezeu, să se schimbe din starea lor carnală și decăzută la o stare de dreptate, fiind mântuiți de Dumnezeu, devenind fiii și fiicele Lui.” (Mosia 27:25.)
-
Dorința mea de a mă schimba este cheia pentru a fi mântuit din „starea [mea] decăzută”. Am dorința de a mă abține de la dependența mea? Simt că nu sunt dornic? Dacă da, de ce?
-
Dorința vine atunci când mă gândesc cât ne costă dependențele mele pe mine și pe alții. Care sunt costurile dependenței mele?
-
Care este costul pentru sănătatea mea?
-
Care este costul pentru familia mea? Dar pentru relațiile mele? Dar pentru capacitatea mea de a-i ajuta pe alții?
-
Cum este influențată relația meu cu Dumnezeu de dependența mea?
Găsiți ajutor
„În calitate de ucenici ai lui Hristos, nu suntem scutiți de provocări și încercări în viața noastră. Ni se cere adesea să facem lucruri grele, care, dacă încercăm să le facem singuri, ar fi copleșitoare și poate imposibile. Când acceptăm invitația Salvatorului «veniți la Mine» [Matei 11:28], El va asigura sprijinul, alinarea și pacea care sunt necesare.” (John A. McCune, „Veniți la Hristos – să trăim ca sfinți din zilele din urmă”, Liahona, mai 2020, p. 36.)
-
Salvatorul oferă sprijinul, alinarea și pacea necesare pentru a face lucruri copleșitoare sau imposibile. Cum pot găsi sprijinul și alinarea pe care El mi le-a promis?
-
Pare recuperarea copleșitoare sau poate imposibilă dacă încerc să mă recuperez singur?
-
Cum mă ajută să renunț la ezitarea mea de a cere ajutor altora faptul de a ști că nimeni nu este scutit de încercări în viața sa și că noi, toți, avem nevoie de sprijin?
-
M-am rugat pentru a ști cui să-i cer să-mi fie sponsor? Mi-a venit vreun nume în minte?
„În mod asemănător, prin harul Domnului persoanele primesc, prin credință în ispășirea lui Isus Hristos și pocăință de păcatele lor, putere și sprijin pentru a face fapte bune pe care nu le-ar putea menține dacă ar fi lăsate pe cont propriu. Acest har este o putere care întărește și care permite bărbaților și femeilor să dobândească viață eternă și exaltare după ce au făcut tot ce le-a stat în putință.” (Bible Dictionary, „Grace”.)
-
Au fost momente în care am putut să renunț la dependența mea pentru o vreme. Cum pot să fiu liber, în mod constant, de dependență, chiar și când sunt stresat sau descurajat?