„Postfață”, Vindecare prin Salvator – Îndrumar pentru recuperarea în 12 pași din cadrul programului pentru recuperarea consumatorului dependent (2023)
„Postfață”, Îndrumar pentru recuperarea în 12 pași din cadrul programului pentru recuperarea consumatorului dependent
Postfață
Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul acestui îndrumar, depunem mărturie că nu am ajuns la sfârșitul acestei călătorii sacre. Când am participat prima oară la întrunirile de recuperare, ne-am imaginat că cel mai mare miracol pe care îl vom trăi vreodată va fi vindecarea noastră de dependență. Aceia dintre noi care au parte de această binecuvântare știu că este mai mult – mai multă muncă de făcut, mai multe miracole de trăit și har de primit. „Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2:9.)
Noi, cei care am făcut acești pași și găsim calea recuperării sperăm și ne rugăm ca și dumneavoastră să fiți binecuvântați cu recuperare completă, inclusiv cu alte binecuvântări datorate participării depline în cadrul Bisericii. A fi curați și a nu mai consuma substanțe reprezintă începutul faptului de a accepta tot ceea ce are Domnul pentru noi.
Unii dintre noi iau parte la program, cred că sunt vindecați, încetează să mai participe și, apoi, recidivează. Alții finalizează procesul de recuperare, dar se opresc din a primi binecuvântările asociate faptului de a fi activi pe deplin în Biserică. Am constatat că o recuperare temeinică include găsirea unui echilibru și a unei legături între cei 12 pași ai recuperării și Evanghelia lui Isus Hristos.
Noi devenim făpturi noi în Hristos și, ca atare, putem fi instrumente puternice care să-L ajute pe Domnul de ambele părți ale vălului (vedeți 2 Corinteni 5:17). Depunem mărturie despre tăria suplimentară pe care o găsim pe măsură ce continuăm să punem în practică aceste principii ale Evangheliei în toate aspectele vieții noastre, inclusiv în faptul de a fi activi în Biserică. Principiile pe care le punem în practică în recuperare, lecțiile pe care le învățăm și experiențele pe care le dobândim ne ajută să venim mai complet la Hristos și ne determină să acționăm conform planului Domnului. Devenim membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă „[angajați] cu sârguință” (Doctrină și legăminte 58:27).
Domnul ne-a binecuvântat pe măsură ce am folosit instrumentele sugerate în acest îndrumar. Cu toate acestea, Biserica lui Isus Hristos este magazia tuturor instrumentelor necesare pentru a rămâne departe de consumul de substanțe și de a crește și progresa pe cărarea legămintelor. La încheierea acestui îndrumar, invităm toți participanții la programul Bisericii pentru recuperarea consumatorului dependent să „[înainteze] cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranței și o iubire de Dumnezeu și de toți oamenii” (2 Nefi 31:20). Când facem astfel, ni se face cea mai mare dintre promisiunile Domnului: „Veți avea viață veșnică” (versetul 20).
În încheiere, vă lăsăm mărturia noastră că există speranță pentru recuperare prin Salvatorul Isus Hristos și aceste principii. Noi am pus în practică Evanghelia și am urmat acești pași și știm că ei funcționează. Vă invităm să vă rugați pentru a avea dorința și voința de a continua această lucrare, permițând harului infinit al lui Isus Hristos să vă ajute să vă finalizați recuperarea. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în călătoria dumneavoastră!