Conferința generală
Noi vorbim despre Hristos
Conferința Generală, octombrie 2020


Noi vorbim despre Hristos

Pe măsură ce lumea vorbește mai puțin despre Isus Hristos, haideți ca noi să vorbim mai mult despre El!

Îmi exprim dragostea față de dumneavoastră, prietenii noștri preaiubiți și semeni credincioși. V-am admirat credința și curajul de-a lungul ultimelor luni, în timp ce această pandemie la nivel mondial ne-a perturbat viața și ne-a luat membri prețioși ai familiei și prieteni dragi.

În timpul acestei perioade de nesiguranță, am simțit o recunoștință neobișnuită pentru cunoașterea mea sigură și certă că Isus este Hristosul. V-ați simțit astfel? Sunt greutăți care ne apasă pe fiecare dintre noi, dar, mereu în fața noastră, este Cel care a declarat cu umilință: „Eu sunt calea, adevărul și viața”1. În timp ce trecem printr-o perioadă în care trebuie să ne distanțăm fizic de ceilalți, nu trebuie niciodată să ne distanțăm spiritual de Cel care, cu dragoste, ne spune: „Veniți la Mine”2.

Asemenea unei stele călăuzitoare de pe cerul senin și întunecat, Isus Hristos ne luminează calea. El a venit pe pământ într-un staul umil. El a trăit o viață perfectă. I-a vindecat pe bolnavi și i-a ridicat pe morți. El a fost prieten al celor uitați. Ne-a învățat să facem bine, să ne supunem și să ne iubim unul pe altul. El a fost răstignit pe cruce, ridicându-Se, în mod maiestuos, trei zile mai târziu, permițându-ne, nouă și celor pe care-i iubim, să trăim dincolo de mormânt. Cu mila și harul Său incomparabile, El a luat asupra Sa păcatele noastre și suferința noastră, aducând iertare când ne pocăim și pace în timpul furtunilor vieții. Noi Îl iubim. Îl preaslăvim. Noi Îl urmăm. El este ancora sufletului nostru.

În mod interesant, în timp ce această convingere spirituală crește în noi, sunt mulți pe pământ care cunosc foarte puțin despre Isus Hristos și, în unele părți ale lumii în care numele Său a fost proclamat secole la rând, credința în Isus Hristos scade. Sfinții curajoși din Europa au văzut credința scăzând în țările lor de-a lungul deceniilor.3 Din nefericire, aici, în Statele Unite, credința este, de asemenea, în scădere. Un studiu recent a arătat că, în ultimii 10 ani, 30 de milioane de oameni din Statele Unite au renunțat să mai creadă în divinitatea lui Isus Hristos.4 La nivel mondial, un alt studiu anticipează că, în deceniile viitoare, cel puțin de două ori mai mulți vor părăsi creștinismul decât cei care-l vor accepta.5

Noi, desigur, respectăm dreptul fiecăruia de a alege, dar Tatăl nostru Ceresc a declarat: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit: de El să ascultați”6. Eu depun mărturie că va veni ziua în care fiecare genunchi se va pleca și fiecare limbă va mărturisi că Isus este Hristosul.7

Cum trebuie să reacționăm față de lumea noastră aflată în schimbare? În timp ce unii își neglijează credința, alții caută adevărul. Noi am luat asupra noastră numele Salvatorului. Ce altceva trebuie să facem?

Pregătirea președintelui Russell M. Nelson

O parte a răspunsului nostru poate veni când ne aducem aminte modul în care Domnul l-a învățat pe președintele Russell M. Nelson în lunile premergătoare chemării sale în calitate de președinte al Bisericii. Vorbindu-ne cu un an înainte de chemarea dânsului, președintele Nelson ne-a invitat să studiem mai în profunzime cele 2.200 de referințe la numele lui Isus Hristos enumerate în Topical Guide.8

Imagine
Președintele Nelson studiind scripturile

Trei luni mai târziu, în cadrul Conferinței Generale din luna aprilie, dânsul a vorbit despre cum, chiar și având în vedere deceniile sale de ucenicie devotată, acest studiu mai profund despre Isus Hristos l-a influențat profund. Sora Wendy Nelson l-a întrebat despre influența acestuia. Dânsul a răspuns: „Sunt un om diferit!”. Era dânsul un om diferit? La vârsta de 92 de ani, un om diferit? Președintele Nelson a explicat:

„Pe măsură ce investim timp pentru a învăța despre Salvator și despre sacrificiul Său ispășitor, suntem atrași [la]… El…

Concentrarea noastră [devine] ferm bazată pe Salvator și pe Evanghelia Sa”9.

Salvatorul a spus: „Întoarce-te către Mine în fiecare gând”10.

Într-o lume a muncii, a îngrijorărilor și a strădaniilor corespunzătoare, ne menținem inima, mintea și gândurile asupra Celui care este speranța și salvarea noastră.

Dacă un studiu reînnoit despre Salvator l-a ajutat pe președintele Nelson să se pregătească, nu ne poate ajuta acesta și pe noi să ne pregătim?

Imagine
Președintele Russell M. Nelson

Subliniind denumirea Bisericii, președintele Nelson ne-a învățat: „Dacă noi… vrem să avem acces la puterea ispășirii lui Isus Hristos – să ne curețe și să ne vindece, să ne întărească și să ne sporească talentele și capacitățile și, în final, să ne exalte – trebuie să-L recunoaștem, în mod clar, ca fiind sursa acelei puteri”11. Președintele Nelson ne-a învățat că, dacă folosim cu consecvență denumirea corectă a Bisericii, ceva ce pare un lucru mic, nu este mic deloc și va modela viitorul lumii.

Promisiune pentru pregătirea dumneavoastră

Eu vă promit că, pe măsură ce vă pregătiți, așa cum a făcut președintele Nelson, dumneavoastră, de asemenea, veți fi diferiți gândindu-vă mai mult la Salvator și vorbind despre El mai des și cu mai puțină ezitare. Pe măsură ce ajungeți să-L cunoașteți și să-L iubiți și mai profund, vă veți găsi mai ușor cuvintele, ca atunci când vorbiți despre vreunul dintre copiii dumneavoastră sau despre vreun prieten drag. Cei care vă vor asculta vor simți mai puțin că discută cu dumneavoastră sau că vă resping și vor simți mai mult că învață de la dumneavoastră.

Dumneavoastră și cu mine vorbim despre Isus Hristos, dar poate că putem să facem puțin mai bine. Dacă lumea va vorbi mai puțin despre El, cine va vorbi mai mult despre El? Noi! Alături de alți creștini devotați!

Să vorbim despre Hristos în căminele noastre

Avem în căminele noastre ilustrații care Îl înfățișează pe Salvator? Le vorbim des copiilor noștri despre pildele lui Isus? „Povestirile despre Isus [sunt asemenea unei adieri de vânt peste tăciunii credinței din] inima copiilor noștri.”12 Când copiii dumneavoastră vă adresează întrebări, gândiți-vă, în mod conștient, să predați ce a predat Salvatorul. De exemplu, în cazul în care copilul dumneavoastră întreabă: „Tati, de ce ne rugăm?”. Dumneavoastră puteți răspunde: „Aceasta este o întrebare minunată. Îți aduci aminte când S-a rugat Isus? Haide să vorbim despre motivul pentru care El S-a rugat și despre cum S-a rugat!”.

„Noi vorbim despre Hristos, ne bucurăm în Hristos… pentru ca să știe copiii noștri la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor.”13

Să vorbim despre Hristos în Biserică

Același verset adaugă faptul că noi „predicăm despre Hristos”14. În adunările noastre de preaslăvire, haideți să ne concentrăm asupra Salvatorului Isus Hristos și asupra darului reprezentat de sacrificiul Său ispășitor! Aceasta nu înseamnă că nu putem împărtăși o experiență din propria viață sau gânduri ale altora. În timp ce subiectul nostru ar putea fi despre familii sau slujire ori temple sau o misiune recentă, totul în preaslăvirea noastră trebuie să indice către Domnul Isus Hristos.

În urmă cu treizeci de ani, președintele Dallin H. Oaks a vorbit despre o scrisoare pe care o primise „de la un bărbat care a spus că participase la o adunare [de împărtășanie] și a ascultat șaptesprezece mărturii fără să-L audă menționat pe Salvator”15. Președintele Oaks a spus apoi: „Probabil că acea descriere este exagerată, [dar] o citez pentru că ne oferă tuturor un memento însuflețitor”16. Dânsul ne-a invitat apoi să vorbim mai mult despre Isus Hristos în cuvântările și lecțiile noastre. Am observat că ne concentrăm mai mult și mai mult asupra lui Hristos în adunările noastre din cadrul Bisericii. Să continuăm, cu atenție, în aceste eforturi foarte pozitive!

Să vorbim despre Hristos cu alții

Cu cei din jurul nostru, haideți să fim mai deschiși, mai dispuși să vorbim despre Hristos. Președintele Nelson a spus: „Adevărații ucenici ai lui Isus Hristos sunt [dispuși] să [se distingă], să vorbească dând dovadă de curaj și să fie diferiți față de oamenii din lume”17.

Uneori, credem că o conversație cu cineva trebuie să aibă drept rezultat venirea lui la biserică sau faptul de a se întâlni cu misionarii. Să-I permitem Domnului să-i îndrume pe măsură ce sunt dispuși, în timp ce noi ne gândim mai mult la responsabilitatea noastră de a fi un glas pentru El, atenți și deschiși în legătură cu credința noastră. Vârstnicul Dieter F. Uchtdorf ne-a învățat că, atunci când cineva ne întreabă despre sfârșitul nostru de săptămână, noi trebuie să fim dispuși să răspundem fericiți că ne-a plăcut foarte mult să auzim copiii de la Societatea Primară cântând „Eu încerc să fiu ca Isus”.18 Fie ca noi să depunem mărturie, cu bunătate, despre credința noastră în Hristos! Dacă cineva împărtășește o problemă pe care el sau ea o are în viața personală, noi putem spune: „John, Mary, știi că eu cred în Isus Hristos. M-am gândit la ceva ce El a spus și care te-ar putea ajuta”.

Fiți mai deschiși pe rețelele de socializare și vorbiți despre încrederea dumneavoastră în Hristos. Cei mai mulți vă vor respecta credința, dar dacă cineva este indiferent când vorbiți despre Salvator, prindeți curaj din promisiunea Sa: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî… Pentru că răsplata voastră este mare în ceruri”19. Ne pasă mai mult să fim cei care-L urmează pe El decât să ni se dea „îmi place” de propriii urmăritori. Petru ne-a sfătuit: „Fiți întotdeauna gata să răspundeți [pentru] nădejdea care este în voi”20. Haideți să vorbim despre Hristos!

Cartea lui Mormon este o mărturie puternică despre Isus Hristos. Efectiv, fiecare pagină depune mărturie despre Salvator și misiunea Sa divină.21 O înțelegere despre ispășirea și harul Său îi umple paginile. Fiind o scriptură parteneră a Noului Testament, Cartea lui Mormon ne ajută să înțelegem mai bine de ce a venit Salvatorul să ne salveze și cum putem să venim la El într-un mod mai profund.

Unii dintre semenii noștri creștini sunt uneori nesiguri în legătură cu crezurile și motivele noastre. Fie ca noi să ne bucurăm sincer alături de ei în credința noastră împărtășită în Isus Hristos și în scripturile Noului Testament pe care cu toții le îndrăgim! În zilele care vor veni, cei care cred în Isus Hristos vor avea nevoie de prietenia unul altuia și de sprijinul reciproc.22

Imagine
Lumina lumii

Pe măsură ce lumea vorbește mai puțin despre Isus Hristos, haideți ca noi să vorbim mai mult despre El! Pe măsură ce caracteristicile noastre reale în calitate de ucenici ai Săi sunt dezvăluite, mulți din jurul nostru vor fi pregătiți să asculte. Pe măsură ce împărtășim lumina pe care am primit-o de la El, lumina Sa și puterea Sa salvatoare extraordinară vor străluci asupra celor dispuși să-și deschidă inima. Isus a spus: „Eu… [vin ca] o lumină în lume”23.

Să ne motivăm dorința de a vorbi despre Hristos

Nimic nu-mi motivează dorința de a vorbi despre Hristos mai mult decât o face faptul de a vedea în minte întoarcerea Sa. Deși nu știm când va veni, evenimentele asociate întoarcerii Sale ne vor tăia respirația! El va veni în norii cerului în măreție și slavă cu toți îngerii Săi sfinți. Nu doar cu câțiva îngeri, ci cu toți îngerii Săi sfinți. Aceștia nu sunt heruvimii cu obraji trandafirii pictați de Rafael, care se găsesc pe felicitările noastre de Ziua Îndrăgostiților. Aceștia sunt îngeri ai secolelor, îngerii trimiși să închidă gurile leilor24, să deschidă ușile temnițelor25, să anunțe nașterea Sa îndelung așteptată26, să-L aline în Ghetsimani27, să aducă liniște ucenicilor Săi la înălțarea Sa28 și să inaugureze glorioasa restaurare a Evangheliei29.

Imagine
A Doua Venire

Vă puteți imagina să fiți ridicați pentru a-L întâlni fie de această parte a vălului, fie de cealaltă parte?30 Aceasta este promisiunea Sa pentru cei neprihăniți. Această experiență minunată ne va marca sufletul pentru totdeauna.

Cât de recunoscători suntem pentru preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, care ne-a motivat dorința de a-L iubi pe Salvator și a proclama divinitatea Sa! Eu sunt martor ocular al mâinii Domnului asupra sa și al darului revelației care îl îndrumă. Președinte Nelson, așteptăm cu nerăbdare sfaturile dumneavoastră!

Dragii mei prieteni din întreaga lume, haideți să vorbim despre Hristos așteptând cu nerăbdare împlinirea promisiunii Sale glorioase: „Pe orișicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu”31! Depun mărturie că El este Fiul lui Dumnezeu. În numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Ioan 14:6.

  2. Matei 11:28.

  3. Vedeți Niztan Peri-Rotem, „Religion and Fertility in Western Europe: Trends across Cohorts in Britain, France and the Netherlands”, European Journal of Population, mai 2016, p. 231-265; ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4875064.

  4. „65% dintre adulții americani se descriu ca fiind creștini atunci când sunt întrebați despre religia lor, mai puțin cu 12% de-a lungul ultimului deceniu. Între timp, partea populației neafiliată religios, formată din oameni care se identifică din punct de vedere religios ca fiind atei, agnostici sau «nimic în particular», a ajuns acum la 26%, crescând de la 17%, cât era în anul 2009” (Pew Research Center, „In U.S., Decline of Christianity Continues at Rapid Pace”, 17 oct. 2019, pewforum.org).

  5. Vedeți, Pew Research Center, „The Future of World Religions: Population Growth Projections, 2010-2050”, 2 apr. 2015, pewforum.org.

  6. Marcu 9:7; Luca 9:35; vedeți, de asemenea, Matei 3:17; Joseph Smith – Istorie 1:17.

  7. Vedeți Filipeni 2:9-11.

  8. Vedeți Russell M. Nelson, „Profeții, conducerea și legea divină” (adunare de devoțiune pentru tineri adulți din întreaga lume, 8 ian. 2017), broadcasts.ChurchofJesusChrist.org.

  9. Russell M. Nelson, „Să atragem puterea lui Isus Hristos în viața noastră”, Liahona, mai 2017, p. 40-41.

  10. Doctrină și legăminte 6:36.

  11. Russell M. Nelson, „Denumirea corectă a Bisericii”, Liahona, nov. 2018, p. 88.

  12. Neil L. Andersen, „Spune-mi povești despre Isus”, Liahona, mai 2010, p. 108.

  13. 2 Nefi 25:26.

  14. 2 Nefi 25:26.

  15. Dallin H. Oaks, „Another Testament of Jesus Christ” (seară la gura sobei desfășurată la Universitatea Brigham Young, 6 iunie 1993), p. 7, speeches.byu.edu.

  16. Dallin H. Oaks, „Witnesses of Christ”, Ensign, nov. 1990, p. 30.

  17. Russell M. Nelson, „Să atragem puterea lui Isus Hristos în viața noastră”, p. 40.

  18. Vedeți Dieter F. Uchtdorf, „Munca misionară: împărtășiți ceea ce credeți și simțiți”, Liahona, mai 2019, p. 17; „Eu încerc să fiu ca Isus”, Cântece pentru copii, p. 40-41.

  19. Matei 5:11-12.

  20. 1 Petru 3:15.

  21. „Când [copiștii care l-au ajutat pe profet în ceea ce privește Cartea lui Mormon] și-au scris mărturiile despre Mesia cel promis, ei au menționat câte o formă a numelui Său în medie la fiecare 1,7 versete. [Ei], într-adevăr, au făcut referire la Isus Hristos prin intermediul a 101 nume diferite… Când înțelegem că un verset constă, de regulă, într-o singură propoziție, vedem că, în medie, nu putem citi două propoziții, în Cartea lui Mormon… fără să vedem vreo formă a numelui lui Hristos” (Susan Easton Black, Finding Christ through the Book of Mormon [1987], p. 5, 15).

    „Deși termenii a ispăși și ispășire, în oricare formă a lor, apar doar o singură dată în traducerea King James a Noului Testament, ei apar de 35 de ori în Cartea lui Mormon. Fiind un alt testament al lui Isus Hristos, ea revarsă lumină prețioasă asupra ispășirii Sale” (Russell M. Nelson, „The Atonement”, Ensign, nov. 1996, p.35.)

  22. Cei din Statele Unite care părăsesc creștinismul sunt mai tineri. „Mai mult de opt membrii din zece ai Generației Tăcute (cei născuți între anul 1928 și anul 1945) se descriu ca fiind creștini (84%), la fel cum fac și trei sferturi dintre cei din generația Baby Boomers (76%). În antiteză puternică, doar jumătate dintre mileniali (49%) se descriu ca fiind creștini; patru din zece sunt «neafiliați» religios și unul din zece mileniali se asociază religiilor necreștine” („In U.S., Decline of Christianity Continues”, pewforum.org).

  23. Ioan 12:46.

  24. Vedeți Daniel 6:22.

  25. Vedeți Faptele apostolilor 5:19.

  26. Vedeți Luca 2:2-14.

  27. Vedeți Luca 22:42-43.

  28. Vedeți Faptele apostolilor 1:9-11.

  29. Vedeți Doctrină și legăminte 13; 27:12-13; 110:11-16; Joseph Smith – Istorie 1:27-54.

  30. Vedeți 1 Tesaloniceni 4:16-17; Doctrină și legăminte 88:96-98.

  31. Matei 10:32.