Permiteți răbdării să-și facă lucrarea desăvârșită și socotiți totul ca pe o mare bucurie!
Când exercităm răbdare, credința noastră crește. Când credința noastră crește, crește și bucuria noastră.
În urmă cu doi ani, cel mai mic frate al meu, Chad, a trecut prin văl. Trecerea lui de partea cealaltă a lăsat un gol în inima cumnatei mele, Stephanie; a celor doi copii mici ai lor, Braden și Bella, cât și a restului familiei. Noi am găsit alinare în cuvintele vârstnicului Neil L. Andersen din cadrul conferinței generale care a avut loc în săptămâna anterioară morții lui Chad: „În [creuzetul] încercărilor din viața muritoare, pe măsură ce înaintăm răbdători, puterea vindecătoare a Salvatorului va aduce lumină, înțelegere, pace și speranță” („Răniți”, Liahona, nov. 2018, p. 85).
Noi avem credință în Isus Hristos; știm că vom fi din nou cu Chad, dar pierderea prezenței lui fizice doare! Mulți au pierdut persoane dragi. Este greu să fim răbdători și să așteptăm momentul în care vom fi din nou cu ei.
În anul de după moartea lui, ne-am simțit de parcă un nor întunecat ne acoperise. Am căutat refugiu studiindu-ne scripturile, rugându-ne cu mai multă ardoare și ducându-ne mai des la templu. Versurile acestui imn descriu sentimentele pe care noi le-am avut atunci: „Acum apar zorii, se risipesc norii, noaptea se duce, lumea se trezește” („Acum apar zorii”, Imnuri, nr. 32).
Familia noastră a hotărât ca anul 2020 să fie un an de revigorare! Noi studiam lecția noastră din Vino și urmează-Mă, din cartea lui Iacov din Noul Testament, la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2019, când un subiect ni s-a dezvăluit. În Iacov, capitolul 1, versetul 2, citim: „Frații mei, numărați-le pe toate ca o bucurie când treceți prin multe suferințe” (vedeți Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Iacov 1:2 [în Ghid pentru scripturi]). În dorința noastră de a începe cu bucurie un an nou, un deceniu nou, am hotărât ca în anul 2020 să socotim totul ca pe o mare bucurie. Am avut un sentiment atât de puternic despre acest lucru, încât, cu ocazia ultimului Crăciun, le-am dăruit rudelor noastre tricouri pe care era scris cu caractere aldine: „Socotim totul ca pe o mare bucurie”. Anul 2020 avea să fie, cu siguranță, anul bucuriei și veseliei.
Ei bine, iată-ne acum – 2020 a adus în schimb pandemia mondială COVID-19, agitație civică, mai multe dezastre naturale și probleme economice. Poate că Tatăl nostru Ceresc ne oferă timp să reflectăm și să ne gândim la înțelegerea noastră privind răbdarea și hotărârea noastră conștientă de a alege bucuria.
Cartea lui Iacov are, începând de atunci, un nou înțeles pentru noi. În Iacov, capitolul 1, versetele 3 și 4, se continuă:
„Ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.
Dar [permiteți răbdării] să-și facă [lucrarea desăvârșită], pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic”.
În eforturile noastre de a găsi bucurie în mijlocul încercărilor noastre, am uitat că faptul de a avea răbdare este cheia pentru a lăsa acele încercări să lucreze spre binele nostru.
Regele Beniamin ne-a învățat să ne dezbrăcăm de omul firesc și să devenim „[sfinți] prin ispășirea lui Hristos Domnul și [să devenim] ca un copil, [ascultători, blânzi, umili, răbdători, plini de dragoste, dornici să ne supunem] tuturor lucrurilor” (Mosia 3:19).
În capitolul 6 din Predicați Evanghelia Mea, suntem învățați despre însușiri cheie ale lui Hristos pe care le putem emula: „Răbdarea este capacitatea de a îndura obstacole, probleme, opoziții sau suferințe fără să te superi, să fii frustrat sau neliniștit. Este capacitatea de a face voința lui Dumnezeu și de a accepta executarea ei la timpul stabilit de El. Când sunteți răbdători, îndurați încercările care vin asupra dumneavoastră și puteți face față adversităților cu calm și cu speranță” (Preach My Gospel: A Guide to Missionary Service, ediție revizuită [2019], p. 126].
Lucrarea desăvârșită a răbdării poate fi, de asemenea, ilustrată în viața unuia dintre ucenicii de la început ai lui Hristos, Simon Cananitul. Zeloții erau un grup de naționaliști iudei care se opuneau puternic guvernării romane. Zelotismul susținea violența împotriva romanilor, colaboratorilor lor iudei și saducheilor prădând pentru a obține provizii și desfășurând alte activități pentru a-și susține cauza (vedeți Encyclopedia Britannica, „Zealot”, britannica.com). Simon Cananitul era zelot (vedeți Luca 6:15). Imaginați-vi-l pe Simon încercând să-L înduplece pe Salvator să ridice armele, să conducă un grup de militanți sau să creeze haos în Ierusalim. Isus ne-a învățat:
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul…
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă…
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu” (Matei 5:5, 7, 9).
Poate că Simon a acceptat și a susținut filosofia sa cu ardoare și pasiune, dar scripturile sugerează că, prin influența și exemplul Salvatorului, obiectivul lui s-a schimbat. Faptul de a fi ucenic al lui Hristos a devenit obiectivul central al acțiunilor vieții sale.
Când facem legăminte cu Dumnezeu și le ținem, Salvatorul ne poate ajuta să „[ne naștem] din nou; da, să [ne naștem] din Dumnezeu, să [ne schimbăm dintr-o stare] carnală și decăzută la o stare de dreptate, fiind mântuiți de Dumnezeu, devenind fiii și fiicele Lui” (Mosia 27:25).
Dintre toate năzuințele sociale, religioase și politice pline de zel din zilele noastre, fie ca această calitate de ucenic al lui Isus Hristos să fie afilierea noastră cea mai puternică și susținută! „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” (Matei 6:21) Să nu uităm, de asemenea, că, și după ce ucenicii credincioși au „împlinit voia lui Dumnezeu”, ei „[au avut] nevoie de răbdare” (Evrei 10:36).
Așa cum încercarea credinței noastre lucrează răbdare în noi, tot așa, când exercităm răbdare, credința noastră crește. Când credința noastră crește, crește și bucuria noastră.
În luna martie a acestui an, a doua noastră fiică, Emma, asemenea multor misionari ai Bisericii, a intrat în izolare obligatorie. Mulți misionari au venit acasă. Mulți misionari au așteptat încredințarea unor însărcinări noi. Mulți nu și-au primit binecuvântările din templu înainte de a pleca în câmpul misiunii. Vă mulțumim, vârstnici și surori! Vă iubim!
Emma și colega ei din Olanda, au fost foarte încordate în acele prime câteva săptămâni – încordate până la lacrimi în multe situații. Având doar scurte ocazii de a interacționa fizic și ieșiri în exterior limitate, bizuirea Emmei pe Dumnezeu a crescut. Ne-am rugat cu ea prin intermediul Internetului și am întrebat cum puteam ajuta. Ea ne-a rugat să luăm legătura cu prieteni cărora ea le preda pe Internet!
Familia noastră a început să ia legătura pe Internet cu prietenii Emmei din Olanda, unul câte unul. Noi i-am invitat să se alăture studiului săptămânal, pe Internet, al familiei noastre lărgite, din Vino și urmează-Mă. Floor, Laura, Renske, Freek, Benjamin, Stal și Muhammad au devenit toți prietenii noștri. Unii dintre prietenii noștri din Olanda au intrat „prin poarta cea strâmtă” (3 Nefi 14:13). Altora le este arătată „strâmtețea căii și îngustimea porții prin care ei trebuie să intre” (2 Nefi 31:9). Ei sunt frații și surorile noastre în Hristos. În fiecare săptămână, noi socotim totul ca pe o mare bucurie pe măsură ce lucrăm împreună la progresul nostru pe cărarea legămintelor.
Noi permitem răbdării să-și facă lucrarea desăvârșită (vedeți Iacov 1:4) în imposibilitatea noastră de a ne întâlni personal o perioadă, ca familii ale episcopiei. Dar noi socotim ca pe o bucurie creșterea credinței familiei noastre prin noile moduri tehnice de a lua legătura și prin studiul Cărții lui Mormon cu ajutorul materialului Vino și urmează-Mă.
Președintele Russell M. Nelson a promis: „Eforturile dumneavoastră consecvente în această acțiune – chiar și în momentele în care aveți impresia că nu prea aveți succes – vă vor schimba viața, pe cea a membrilor familiei dumneavoastră și lumea” („Să mergem înainte cu credință”, Liahona, mai 2020, p. 114).
Locul în care facem legăminte sacre cu Dumnezeu – templul – este închis temporar. Locul în care ținem legămintele făcute cu Dumnezeu – căminul – este deschis! Avem ocazia, acasă, să studiem și să cugetăm asupra frumuseții excepționale a legămintelor făcute în templu. Chiar și în lipsa intrării în acel spațiu fizic sacru, „[inima noastră]… se [va] bucura mult datorită binecuvântărilor care vor fi revărsate” (Doctrină și legăminte 110:9).
Mulți și-au pierdut locurile de muncă; alții au pierdut ocazii. Cu toate acestea, noi ne bucurăm alături de președintele Nelson, care, recent, a declarat: „Donațiile de post voluntare din partea membrilor noștri au crescut, la fel ca și donațiile voluntare către fondurile noastre umanitare… Împreună, vom birui această perioadă dificilă. Domnul vă va binecuvânta pe măsură ce continuați să-i binecuvântați pe alții” (pagina de Facebook a lui Russell M. Nelson, text publicat pe 16 aug. 2020, facebook.com/russell.m.nelson).
„Îndrăzniți” este porunca din partea Domnului, nu „temeți-vă” (Matei 14:27).
Uneori, devenim nerăbdători când gândim că „facem totul bine” și încă nu primim binecuvântările pe care le dorim. Enoh a mers cu Dumnezeu 365 de ani înainte ca el și poporul lui să fie translatați. Trei sute șaizeci și cinci de ani de străduință de a face totul bine și, apoi, s-a întâmplat! (Vedeți Doctrină și legăminte 107:49.)
Moartea fratelui meu Chad a avut loc la doar câteva luni după ce am fost eliberați din chemarea de a prezida Misiunea Ogden, Utah. A fost un miracol că, în timp ce trăiam în partea de sud a Californiei, dintre toate cele 417 misiuni în care puteam fi desemnați în anul 2015, am fost desemnați în partea de nord a statului Utah. Casa misiunii era la doar 30 de minute cu mașina de casa lui Chad. Cancerul lui Chad a fost diagnosticat după ce ne-am primit însărcinarea pentru misiune. Chiar și în cea mai grea situație, noi am știut că Tatăl nostru Ceresc era grijuliu cu noi și ne ajuta să găsim bucurie.
Eu depun mărturie despre puterea mântuitoare, care sfințește, care ne ajută să ne umilim și care este plină de bucurie a Salvatorului Isus Hristos. Eu depun mărturie că, atunci când ne rugăm Tatălui Ceresc în numele lui Isus, El ne va răspunde. Depun mărturie că, atunci când auzim, dăm ascultare și atenție glasului Domnului și celui al profetului Său în viață, președintele Russell M. Nelson, putem permite răbdării să-și facă lucrarea desăvârșită și să socotim totul ca pe o mare bucurie. În numele lui Isus Hristos, amin.