Conferința generală
Să devenim ca El
Conferința Generală, octombrie 2020


Să devenim ca El

Numai cu ajutorul divin al Salvatorului putem să progresăm, toți, spre a deveni ca El.

Chiar și pentru cel care studiază cu grijă viața și slujirea lui Isus Hristos, îndemnul Salvatorului de a fi „tot așa cum sunt Eu” 1 este descurajator și, aparent, nerealizabil. Poate că sunteți ca mine – extrem de conștienți de greșelile și slăbiciunile dumneavoastră, astfel încât puteți considera că este mai comod din punct de vedere mintal să mergeți pe o cale fără urcușuri și fără mult progres. „Cu siguranță, această învățătură este nerealistă și este exagerată”, gândim, în timp ce alegem confortabil calea cu rezistența cea mai mică, în acest mod arzând mai puține calorii decât cele necesare schimbării.

Dar dacă să devenim „tot așa cum [este El]” nu este o metaforă, chiar în starea noastră de muritori? Dacă acest lucru este, într-o anumită măsură, realizabil în această viață și, într-adevăr, o condiție necesară pentru a fi cu El din nou? Dacă „tot așa cum sunt Eu” este exact și precis ceea ce dorește Salvatorul? Atunci ce facem? Ce nivel de efort ar trebui să dorim să depunem pentru a invita puterea Sa miraculoasă în viața noastră, astfel încât să ne putem schimba firea?

Vârstnicul Neal A. Maxwell ne-a învățat: „Când cugetăm la faptul că ni s-a poruncit de către Isus să devenim ca El, ne dăm seama că starea noastră actuală este una în care nu suntem neapărat ticăloși, ci una în care suntem fără tragere de inimă și ne lipsește entuziasmul pentru cauza Lui – care este și cauza noastră! Îl preaslăvim, dar rareori Îl imităm” 2 . Un tânăr predicator, Charles M. Sheldon, a exprimat sentimente similare în acest mod: „Creștinismul nostru iubește comoditatea și confortul său prea mult pentru a ridica ceva atât de rudimentar și greu precum o cruce” 3 .

De fapt, toți suntem îndrumați să devenim ca El, tot așa cum Isus Hristos a devenit ca Tatăl. 4 Pe măsură ce progresăm, devenim desăvârșiți, perfecți și complet transformați. 5 Această învățătură nu se bazează pe doctrina vreunei secte, ci provine chiar de la Învățătorul Însuși. Din această perspectivă ar trebui trăită viața, analizate comunicările și încurajate relațiile. Într-adevăr, nu există altă cale de a vindeca rănile provocate de relațiile distruse sau de o societate dezbinată, decât aceea ca fiecare dintre noi să-L imite pe deplin pe Domnul păcii. 6

Haideți să ne gândim cum să începem să căutăm cu seriozitate, în mod planificat și intenționat, să devenim așa cum este El, dobândind chiar însușirile lui Isus Hristos.

Hotărâți-vă și luați-vă angajamentul

Acum câțiva ani, soția mea și cu mine stăteam la începutul potecii care duce pe cel mai înalt munte al Japoniei, Muntele Fuji. Când am început să urcăm, ne-am uitat în sus la îndepărtatul vârf și ne-am întrebat dacă puteam ajunge acolo.

Imagine
Muntele Fuji

Când am înaintat, am început să simțim oboseala, durerea musculară și efectele altitudinii. Din punct de vedere mintal, a devenit important pentru noi să ne concentrăm doar asupra pasului următor. Ne spuneam: „Poate că nu voi ajunge curând în vârf, dar pot să fac acest pas următor chiar acum”. Cu timpul, sarcina descurajatoare a devenit, în cele din urmă, realizabilă – pas cu pas.

Primul pas pe această cale de a deveni ca Isus Hristos este să avem dorința să facem astfel. Să înțelegem îndemnul de a deveni ca El este bine, dar această înțelegere trebuie să fie însoțită de dorința de a ne transforma, pas cu pas, biruind omul firesc. 7 Pentru a ne dezvolta această dorință, trebuie să știm cine este Isus Hristos. Trebuie să cunoaștem ceva despre caracterul Său 8 și trebuie să căutăm însușirile Sale în scripturi, în adunările de preaslăvire și în alte locuri sfinte. Când vom începe să cunoaștem mai multe despre El, vom vedea însușirile Sale reflectate în alții. Aceasta ne va încuraja în propria căutare, deoarece, dacă alții pot ajunge să aibă, într-o anumită măsură, însușirile Sale, și noi putem.

Dacă suntem sinceri cu noi înșine, lumina lui Hristos 9 din noi ne șoptește că există o distanță între caracterul pe care îl avem și caracterul Salvatorului, pe care dorim să-l avem. 10 Această sinceritate este vitală dacă ne dorim să progresăm pentru a deveni ca El. Într-adevăr, sinceritatea este una dintre însușirile Sale.

Imagine
Distorsionarea în oglinda de la bâlci

Aceia dintre noi care sunt curajoși pot să se gândească să întrebe un membru al familiei în care au încredere, soț sau soție, prieten ori conducător spiritual de ce însușire a lui Isus Hristos au nevoie – și poate fi nevoie să se pregătească pentru a face față răspunsului! Uneori, ne vedem pe noi înșine în oglinzi distorsionate de la bâlci, care ne arată fie mult mai rotunzi, fie mult mai slabi decât suntem cu adevărat.

Prietenii și membrii familiei în care avem încredere ne pot ajuta să ne vedem mai clar, dar chiar și ei, pe cât de iubitori și binevoitori ar vrea să fie, pot vedea lucrurile imperfect. În consecință, este vital ca să-L întrebăm, de asemenea, pe iubitorul nostru Tată Ceresc ce avem nevoie și pe ce ar trebui să ne concentrăm eforturile. El are o imagine perfectă a noastră și ne va arăta cu dragoste slăbiciunile noastre. 11 Probabil, veți afla că aveți nevoie de mai multă răbdare, umilință, caritate, dragoste, speranță, sârguință sau supunere, să numim doar câteva. 12

Nu cu mult timp în urmă, am trăit o experiență care mi-a atins inima, când un conducător al Bisericii iubitor a făcut o sugestie foarte directă că aș putea să dezvolt într-o mai mare măsură o anumită însușire. Cu dragoste, el a îndepărtat orice denaturare. În acea seară, i-am împărtășit această experiență soției mele. Ea mi-a arătat dragoste și compasiune, chiar dacă a fost de acord cu sugestia lui. Duhul Sfânt mi-a confirmat că sfatul lor era de la un Tată Ceresc iubitor.

Poate fi, de asemenea, util să efectuați activitatea despre însușirile lui Hristos din capitolul 6 al manualului Predicați Evanghelia Mea 13 .

Odată ce ați făcut o evaluare onestă și v-ați hotărât să începeți să urcați pe munte, veți avea nevoie să vă pocăiți. Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat cu dragoste: „Când alegem să ne pocăim, alegem să ne schimbăm! Îi permitem Salvatorului să ne transforme în cea mai bună versiune a noastră. Alegem să progresăm spiritual și să avem parte de bucurie – bucuria mântuirii în El. Când alegem să ne pocăim, alegem să devenim mai asemănători lui Isus Hristos” 14 .

Ca să devenim așa cum este Isus Hristos, va fi nevoie ca noi să ne schimbăm inima și mintea, cu adevărat, chiar caracterul nostru și să facem acest lucru este posibil numai prin harul salvator al lui Isus Hristos. 15

Identificați și acționați

Acum, dacă v-ați hotărât să vă schimbați și să vă pocăiți și ați căutat îndrumare prin rugăciune, cugetare sinceră și, posibil, sfătuire cu alții, veți avea nevoie să alegeți o însușire asupra căreia să vă concentrați cu putere. Va trebui să vă angajați să faceți un efort considerabil. Nu veți dobândi aceste însușiri ușor și dintr-o dată, dar, prin harul Său, le veți dobândi treptat în timp ce vă străduiți.

Însușirile asemănătoare cu ale lui Hristos sunt daruri de la un Tată Ceresc iubitor pentru a ne binecuvânta pe noi și pe cei din jurul nostru. De aceea, eforturile noastre de a obține aceste însușiri vor necesita ca noi să ne rugăm din inimă pentru a primi ajutorul Său divin. Dacă noi căutăm aceste daruri pentru a le sluji altora, El ne va binecuvânta în eforturile noastre. A căuta cu egoism un dar de la Dumnezeu va duce la dezamăgire și frustrare.

Concentrându-vă profund asupra unei însușiri de care aveți nevoie, în timp ce progresați în obținerea acelei însușiri, alte însușiri vor începe să crească în dumneavoastră. Poate cineva care se concentrează profund asupra carității să nu crească în dragoste și umilință? Poate cineva care se concentrează asupra supunerii să nu crească în sârguință și speranță? Eforturile dumneavoastră considerabile de a dobândi o însușire vor deveni fluxul care ridică toate navele din port.

Consemnați și depuneți un efort susținut

Pentru mine, este important ca, pe măsură ce mă străduiesc să devin ca El, să-mi consemnez experiențele și ceea ce învăț. În timp ce studiez, având una dintre însușirile Sale fixată adânc în minte, scripturile devin noi, pe măsură ce văd exemple ale acestei însușiri în învățăturile Sale, slujirea Sa și ucenicii Săi. Ochiul meu se concentrează, de asemenea, mai mult pe recunoașterea însușirii la alte persoane. Am remarcat persoane minunate, atât din cadrul Bisericii, cât și din afara acesteia, care au însușiri care le imită pe ale Sale. Ele sunt exemple puternice despre modul în care acele însușiri se pot manifesta, prin harul Său iubitor, la cei care sunt doar muritori.

Pentru a vedea un progres adevărat, va fi nevoie să depuneți un efort susținut. Așa cum urcarea unui munte necesită pregătirea dinainte și rezistență și perseverență în timpul ascensiunii, tot așa va necesita această călătorie efort și sacrificiu adevărate. Adevăratul creștinism, în cadrul căruia noi ne străduim să devenim ca Învățătorul nostru, a cerut întotdeauna cele mai bune eforturi ale noastre. 16

Acum, un cuvânt scurt de avertizare. Prin porunca de a fi ca El nu se intenționează să vă facă să vă simțiți vinovați, nedemni sau că nu sunteți iubiți. Întreaga noastră experiență din viața muritoare este legată de progres, încercare, insucces și reușită. Oricât de mult am fi dorit, soția mea și cu mine, să putem închide ochii și să ne transportăm, în mod magic, în vârful muntelui, viața nu este așa.

Sunteți suficient de buni, sunteți iubiți, dar aceasta nu înseamnă că sunteți deja desăvârșiți. Există muncă de făcut în această viață și în cea următoare. Numai cu ajutorul Său divin putem să progresăm, toți, spre a deveni ca El.

În aceste vremuri în care „toate lucrurile [par să fie] tulburate; și… groaza [pare să se abată] asupra tuturor oamenilor” 17 , singurul antidot, singurul remediu este să ne străduim să fim ca Mântuitorul 18 , Răscumpărătorul 19 întregii omeniri, Lumina lumii 20 și să-L căutăm pe Cel care a declarat: „Eu sunt calea” 21 .

Imagine
Mântuitorul

Știu că a deveni ca El prin ajutorul Său divin și puterea Sa divină este realizabil pas cu pas. Dacă nu ar fi așa, El nu ne-ar fi dat această poruncă. 22 Știu acest lucru – în parte datorită faptului că recunosc însușiri ale Lui în atât de mulți dintre dumneavoastră. Depun mărturie despre aceste lucruri, în numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. 3 Nefi 27:27. Pentru îndemnuri pe aceeași temă din partea Salvatorului, vedeți Matei 5:48 („Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârșit”); 1 Ioan 2:6 („Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus”); Mosia 3:19 („Căci omul prin firea lui este un dușman al lui Dumnezeu și a fost de la căderea lui Adam și va fi în vecii vecilor, dacă el nu se supune chemărilor Spiritului Sfânt și înlătură omul firesc și devine un sfânt prin ispășirea lui Hristos Domnul și devine ca un copil, ascultător, blând, umil, răbdător, plin de dragoste, dornic să se supună tuturor lucrurilor pe care Domnul are grijă să i le trimită, tot așa cum un copil se supune tatălui său”); Alma 5:14 („Și acum, iată, vă întreb pe voi, frații mei în Biserică, v-ați născut voi spiritual din Dumnezeu? Ați primit voi imaginea Lui în înfățișarea voastră?”); 3 Nefi 12:48 („De aceea, aș dori să fiți perfecți, tot așa cum sunt Eu sau așa cum Tatăl vostru care este în ceruri este perfect”).

  2. Neal A. Maxwell, Even As I Am [1982], p.16.

  3. Charles M. Sheldon, In His Steps (1979), p. 185.

  4. Vedeți Doctrină și legăminte 93:12-17.

  5. Vedeți Matei 5:48.

  6. Vedeți Isaia 9:6; 2 Nefi 19:6.

  7. Vedeți 1 Corinteni 2:14; Mosia 3:19.

  8. Vedeți Matei 7:23; 25:12; Mosia 26:24; David A. Bednar, „Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine”, Liahona, nov. 2016, p. 102-105.

  9. Vedeți Doctrină și legăminte 93:2.

  10. Vedeți Moroni 7:12-19.

  11. Vedeți Eter 12:27.

  12. Vedeți Predicați Evanghelia Mea: un ghid pentru slujirea misionară, (2005), capitolul 6, „Dezvoltarea însușirilor asemănătoare cu cele ale lui Hristos”. Referințe la alte însușiri ale Salvatorului sunt des întâlnite în scripturi. Câteva exemple includ Mosia 3:19; Alma 7:23; Articolele de credință 1:13.

  13. Vedeți Predicați Evanghelia Mea, p.133.

  14. Russell M. Nelson, „Putem să facem mai bine și să fim mai buni”, Liahona, mai 2019, p. 67.

  15. Vedeți Bible Dictionary, „Grace”; Ghid pentru scripturi, „Har”, scriptures.ChurchofJesusChrist.org.

  16. Vedeți Sheldon, In His Steps, p. 246: „Dacă definiția noastră despre calitatea de creștin este, pur și simplu, de a ne bucura de privilegiile preaslăvirii, de a fi generoși fără a pierde prea mult, de a petrece timp de calitate, plăcut, înconjurați de prieteni buni și lucruri confortabile, de a trăi respectabil și, în același timp, de a evita marile poveri ale lumii care sunt păcatul și supărarea deoarece este prea multă durere de suportat – dacă aceasta este definiția noastră pentru creștinism, cu siguranță suntem departe de a urma pașii Celui care a bătut drumul cu gemete și lacrimi și suspine de durere pentru o umanitate pierdută; Care a transpirat, cu adevărat, picături mari de sânge, Care a strigat pe crucea înălțată, «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?»”.

  17. Doctrină și legăminte 88:91.

  18. Vedeți Isaia 43:3.

  19. Vedeți Iov 19:25.

  20. Vedeți Ioan 8:12.

  21. Ioan 14:6.

  22. Vedeți 1 Nefi 3:7.