Conferința generală
Să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeu
Conferința Generală, octombrie 2020


Să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeu

Să faci dreptate înseamnă să te comporți cinstit față de Dumnezeu. Noi ne comportăm cinstit față de Dumnezeu umblând smerit cu El. Noi ne comportăm cinstit față de alții iubind mila.

În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos și ca sfinți din zilele din urmă, noi ne străduim – și suntem încurajați să ne străduim – să facem mai bine și să fim mai buni.1 Poate v-ați întrebat, la fel cum am făcut și eu: „Fac eu destul?” „Ce altceva ar trebui să mai fac?” sau: „Cum pot eu, o persoană imperfectă, să devin demn pentru a «locui cu Dumnezeu într-o stare de fericire fără de sfârșit»?”.2

Mica, profetul din Vechiul Testament, a adresat întrebarea în acest fel: „Cu ce voi întâmpina pe Domnul și cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Preaînalt?”3. Mica, ironic, s-a întrebat dacă chiar și jertfele exorbitante ar putea fi suficiente pentru a compensa păcatul spunând: „Primește Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pe întâiul meu născut… pentru păcatul sufletului meu?”4.

Răspunsul este nu! Faptele bune nu sunt suficiente. Salvarea nu este câștigată de noi.5 Nici chiar vastele sacrificii sugerate de Mica nu ne pot mântui de cel mai mic păcat. Lăsată pe seama resurselor noastre, perspectiva de a ne întoarce să trăim în prezența lui Dumnezeu este fără speranță.6

Fără binecuvântările care vin de la Tatăl Ceresc și Isus Hristos, noi, singuri, nu putem niciodată să facem destul sau să fim suficient de buni. Vestea cea bună, cu toate acestea, este că, datorită lui Isus Hristos și prin El, putem deveni destul de buni.7 Toți oamenii vor fi salvați de la moartea fizică prin harul lui Dumnezeu, prin moartea și învierea lui Isus Hristos.8 Și, dacă ne întoarcem inimile spre Dumnezeu, salvarea de la moartea spirituală este disponibilă tuturor „prin ispășirea lui [Isus] Hristos… supunându-se legilor și rânduielilor Evangheliei”9. Noi putem fi mântuiți de păcat pentru a sta curați și puri înaintea lui Dumnezeu. După cum a explicat Mica: „[Dumnezeu ți-a] arătat, omule, ce este bine și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”10.

Îndrumarea lui Mica de a ne întoarce inimile spre Dumnezeu și de a fi demni să dobândim salvarea conține trei elemente care sunt legate între ele. Să faci dreptate înseamnă să acționezi în mod cinstit cu Dumnezeu și cu alți oameni. Noi ne comportăm cinstit față de Dumnezeu umblând smerit cu El. Noi ne comportăm cinstit față de alții iubind mila. Să faci dreptate înseamnă deci să punem în practică cea dintâi și cea mai mare poruncă, precum și cea de-a doua, asemenea ei: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău… [și] să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” 11.

faci dreptate și să umbli smerit cu Dumnezeu înseamnă să ne abatem mâna, în mod intenționat, de la nelegiuire, să urmăm legile Sale și să judecăm după adevăr.12 O persoană dreaptă se îndepărtează de păcat și se întoarce spre Dumnezeu, face legăminte cu El și este credincioasă acelor legăminte. O persoană dreaptă alege să țină poruncile lui Dumnezeu, se pocăiește când nu reușește să-și respecte țelul și continuă să încerce.

Când Hristos înviat i-a vizitat pe nefiți, El a explicat că legea lui Moise a fost înlocuită cu o lege mai mare. El i-a instruit să nu mai „[ofere]… jertfe și daruri arse”, ci să ofere „o inimă frântă și un spirit smerit”. De asemenea, El a promis: „Și oricine va veni către Mine cu inima frântă și cu spiritul smerit, pe acela îl voi boteza Eu cu foc și cu Duhul Sfânt”13. Când primim și folosim darul Duhului Sfânt după botez, ne putem bucura de însoțirea constantă a Duhului Sfânt care ne va învăța toate lucrurile pe care trebuie să le facem,14 inclusiv cum să umblăm smeriți cu Dumnezeu.

Sacrificiul lui Isus Hristos pentru păcatele noastre și salvarea de la moartea spirituală sunt disponibile tuturor celor care au o inimă frântă și un spirit smerit.15 O inimă frântă și un spirit smerit ne îndeamnă să ne pocăim în fiecare zi și să încercăm să devenim mai asemănători Tatălui Ceresc și lui Isus Hristos. Când facem aceasta, primim puterea purificatoare, vindecătoare și întăritoare a Salvatorului. Noi, nu doar facem dreptate și umblăm smeriți cu Dumnezeu, ci, de asemenea, învățăm să iubim mila în felul în care Tatăl Ceresc și Isus Hristos o iubesc.

Dumnezeu găsește bucurie în milă și nu se împotrivește folosirii milei. Mica i-a spus lui Iehova: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea… [vei avea iarăși] milă de noi” și „vei arunca în fundul mării toate păcatele”16. Pentru a iubi mila așa cum o iubește Dumnezeu trebuie, de asemenea, să fii drept cu ceilalți și nu să-i maltratezi.

Importanța de a nu-i maltrata pe alții este subliniată într-o anecdotă despre Hillel cel Bătrân, un iudeu erudit, care a trăit în primul secol înainte de Hristos. Unul dintre cursanții lui Hillel era exasperat de complexitatea Torei – cele cinci cărți ale lui Moise cu cele 613 porunci ale lor și interpretări scrise de rabini. Cursantul l-a provocat pe Hillel să explice Tora folosind doar timpul în care Hillel ar fi putut să stea într-un picior. Hillel poate nu avea un echilibru bun, dar a acceptat provocarea. El a citat din Leviticul, spunând: „Să nu te răzbuni și să nu ții necaz pe copiii poporului tău, [dar] să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”17. Apoi, Hillel a încheiat repede: „Ce ție nu-ți place, nu-i face aproapelui tău. Aceasta este toată Tora, restul este comentariu. Du-te și studiază!”18.

Să te comporți în mod cinstit față de alții face parte din mila plină de iubire. Să reflectăm asupra unei conversații pe care am auzit-o fără să vreau, cu zeci de ani în urmă, în secția de urgențe a Spitalului John Hopkins din Baltimore, Maryland, din Statele Unite. Un pacient, domnul Jackson, era o persoană plăcută, care era bine cunoscută de personalul spitalului. El mai fusese spitalizat, de multe ori, pentru tratarea unor boli legate de consumul de alcool. De data aceasta, domnul Jackson s-a întors la spital pentru simptome care aveau să fie diagnosticate ca inflamație a pancreasului provocată de consumul de alcool.

Spre sfârșitul turei sale, doctorul Cohen, un medic sârguincios și admirat, l-a evaluat pe domnul Jackson și a hotărât că spitalizarea era necesară. Doctorul Cohen a desemnat-o pe doctorița Jones, care intra în următoarea tură, să-l interneze pe domnul Jackson și să-i supravegheze tratamentul.

Doctorița Jones urmase o prestigioasă școală medicală și tocmai își începea studiile postuniversitare. În timpul acestei pregătiri istovitoare era,deseori, privată de somn. fapt care a contribuit, probabil la răspunsul negativ al dânsei. Confruntată cu cea de-a cincea persoană spitalizată de dânsa în acea noapte, ea s-a plâns cu glas tare doctorului Cohen. Considera că era nedrept ca ea să petreacă multe ore îngrijindu-l pe domnul Jackson mai ales că situația gravă în care se afla era auto-provocată.

Răspunsul categoric al doctorului Cohen a fost dat aproape în șoaptă. El a spus: „Doamna doctor Jones, ați devenit medic pentru a îngriji oamenii și a munci pentru a-i vindeca. Nu ați devenit medic pentru a-i judeca. Dacă nu înțelegeți diferența, nu aveți dreptul să fiți instruită în această instituție”. După această mustrare, doctorița Jones a avut grijă cu sârguință de domnul Jackson în timpul spitalizării.

De atunci, domnul Jackson a murit. Amândoi medicii, doctorița Jones și doctorul Cohen au avut cariere strălucite. Dar, într-un moment important în instruirea sa, doctorița Jones a avut nevoie să i se amintească să facă dreptate, să iubească mila și să-l îngrijească pe domnul Jackson fără să judece.19

De-a lungul anilor, această aducere aminte mi-a fost de ajutor. Să iubim mila nu înseamnă doar să iubim mila pe care Dumnezeu ne-o oferă; noi ne bucurăm că Dumnezeu oferă aceeași milă și celorlalți. Și noi urmăm exemplul Său. „Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”20 și noi, toți, avem nevoie de tratament spiritual pentru a fi ajutați și vindecați. Domnul a spus: „Voi nu trebuie să puneți o ființă mai presus decât alta sau un om nu trebuie să se creadă mai presus decât altul”21.

Isus Hristos a exemplificat ce înseamnă să faci dreptate și să iubești mila. De bună voie, el a avut de-a face cu păcătoși, pe care i-a tratat în mod cinstit și cu respect. El a propovăduit bucuria de a ține poruncile lui Dumnezeu și a căutat să-i înalțe și nu să-i condamne pe cei care se confruntau cu dificultăți. El i-a denunțat pe cei care L-au criticat pentru că slujea oamenilor pe care ei îi considerau nedemni.22 Asemenea fățărnicie Îl jignea și, încă, Îl jignește.23

Pentru a fi asemenea lui Hristos, o persoană face dreptate, comportându-se într-un mod cinstit față de Dumnezeu și alți oameni. O persoană dreaptă se poartă civilizat prin cuvinte și fapte și recunoaște că diferențele privind viziunea asupra vieții sau crezurile nu împiedică bunătatea și prietenia sincere. Persoanele care acționează în mod drept „nu [vor] avea dorința să [facă] rău [una alteia], ci să [trăiască] în pace”24 [una cu alta].

Pentru a fi asemenea lui Hristos, o persoană iubește mila. Oamenii care iubesc mila nu critică; ei dau dovadă de compasiune față de ceilalți și, în mod deosebit, față de cei care sunt mai puțin norocoși; ei sunt amabili, buni și cinstiți. Aceste persoane îi tratează pe toți cu dragoste și înțelegere, indiferent de caracteristici precum rasă, sex, afiliere religioasă, orientare sexuală, situație social-economică sau diferențe de trib, de clan sau de naționalitate. Acestea sunt înlocuite de dragostea asemănătoare cu cea a lui Hristos.

Pentru a fi asemenea lui Hristos, o persoană Îl caută pe Dumnezeu 25, umblă smerit cu El, caută să fie plăcută Lui și ține legămintele făcute cu El. Cei care umblă smeriți cu El își amintesc ceea ce au făcut Tatăl Ceresc și Isus Hristos pentru ei.

Fac eu destul? Ce altceva ar trebui să mai fac? Ceea ce facem, ca răspuns la aceste întrebări, este esențial pentru fericirea noastră în această viață și în eternitate. Salvatorul nu vrea să considerăm salvarea ca ceva de la sine înțeles. Chiar și după ce am făcut legăminte sacre, există posibilitatea ca noi „să [cădem] din har și să [ne despărțim] de Dumnezeu cel Viu”. De aceea, ar trebui „să [luăm] în considerare și să [ne rugăm] întotdeauna, ca nu cumva să [cădem] în ispită”26.

În același timp, Tatăl nostru Ceresc și Isus Hristos nu doresc să nu fim în stare să acționăm în niciun fel din cauza nesiguranței continue în timpul călătoriei noastre din viața muritoare, întrebându-ne dacă am făcut destul pentru a fi salvați și exaltați. Cu siguranță, Ei nu vor ca noi să fim chinuiți de greșelile de care ne-am pocăit, gândindu-ne la ele ca la răni care nu se vindecă niciodată7 sau să fim excesiv de temători că ne-am putea poticni din nou.

Noi ne putem evalua propriul progres. Putem ști că „ne trăim viețile în acord cu voia lui Dumnezeu”28 când facem dreptate, iubim mila și umblăm smeriți cu Dumnezeul nostru. Noi integrăm atributele Tatălui Ceresc și ale lui Isus Hristos în caracterele noastre și ne iubim unul pe altul.

Când faceți aceste lucruri, veți urma cărarea legămintelor și veți deveni demni să „locuiți cu Dumnezeu într-o stare de fericire fără de sfârșit”29. Sufletele dumneavoastră vor fi pline de slava lui Dumnezeu și de lumina vieții fără de sfârșit.30 Veți fi plini de bucurie neimaginată.31 Eu depun mărturie că Dumnezeu trăiește și că Isus este Hristosul, Salvatorul și Mântuitorul nostru și că El, cu dragoste și bucurie Își extinde mila Sa asupra tuturor. Nu vă place? În numele lui Isus Hristos, amin.