Inimi întrețesute în neprihănire și unitate
Cu ocazia acestui extrem de important an 200 din istoria Bisericii noastre, haideți să ne luăm angajamentul să trăim în mod neprihănit și să fim mai uniți decât am fost vreodată!
Neprihănirea și unitatea sunt extrem de importante. 1 Când oamenii Îl iubesc pe Dumnezeu cu toată inima lor și se străduiesc, dând dovadă de neprihănire, să devină ca El, există mai puține discordii și conflicte în societate. Există mai multă unitate. Îndrăgesc o relatare adevărată care exemplifică aceasta.
Pe când era tânăr băiat, nefiind de religia noastră, generalul Thomas L. Kane i-a ajutat și apărat pe sfinți când a fost necesar ca ei să fugă din Nauvoo. El a fost mulți ani un apărător al Bisericii. 2
În anul 1872, generalul Kane, soția sa talentată, Elizabeth Wood Kane, și cei doi fii ai lor au călătorit de la casa lor din Pennsylvania în orașul Salt Lake. Ei i-au însoțit pe Brigham Young și pe cei care erau cu el într-o călătorie în sud, la St. George, Utah. Elizabeth și-a început prima vizită în Utah având rețineri în legătură cu femeile de acolo. A fost surprinsă de unele dintre lucrurile pe care le-a învățat. De exemplu, ea a aflat că orice carieră prin care femeia își putea câștiga existența le era pusă la dispoziție femeilor în Utah. 3 Ea a aflat, de asemenea, că membrii Bisericii erau buni și înțelegători cu indigenii americani. 4
În timpul călătoriei, ei au stat în Fillmore, în casa lui Thomas R. și Matilda Robison King. 5
Elizabeth a scris că, în timp ce Matilda pregătea mâncare pentru președintele Young și însoțitorii săi, cinci indieni americani au intrat în încăpere. Deși neinvitați, era clar că ei se așteptau să se alăture grupului. Sora King le-a vorbit „în dialectul lor”. Ei au luat loc cu păturile lor având o înfățișare plăcută pe chipuri. Elizabeth l-a întrebat pe unul dintre copiii familiei King: „Ce le-a spus mama ta acestor bărbați?”.
Răspunsul fiului Matildei a fost: „Ea a spus: «Acești străini au venit primii și eu am gătit doar cât să fie suficient pentru ei; dar mâncarea pentru voi este pe foc gătindu-se acum, iar eu vă voi chema imediat ce este gata»”.
Elizabeth a întrebat: „Ea chiar va face aceasta sau le va da doar resturi la ușa bucătăriei?” 6 .
Fiul Matildei a răspuns: „Mama îi va servi la fel ca și pe voi și îi va așeza la masa ei”.
Și, exact așa a făcut, iar „ei au mâncat cu totală decență”. Elizabeth a explicat că această gazdă a crescut cu o 100 de procente în ochii ei. 7 Unitatea este sporită când oamenii sunt tratați cu demnitate și respect chiar dacă ei diferă în ceea ce privește caracteristicile exterioare.
În calitate de conducători, noi nu avem iluzia că, în trecut, toate relațiile au fost perfecte, întreaga conduită a fost ca cea a lui Hristos sau că toate hotărârile au fost drepte. Totuși, credința noastră ne învață că noi, toți, suntem copii ai Tatălui nostru din Cer și noi Îi preaslăvim pe El și pe Fiul Său, Isus Hristos, care este Salvatorul nostru. Dorința noastră este ca inimile și mințile noastre să fie întrețesute în neprihănire și în unitate și ca noi să fim una cu Ei. 8
Neprihănirea este un termen foarte cuprinzător, dar cu siguranță include faptul de a trăi potrivit poruncilor lui Dumnezeu. 9 Ne pregătește pentru rânduielile sacre care constituie cărarea legămintelor și ne binecuvântează să avem Spiritul care să ofere îndrumare vieții noastre. 10
A fi neprihănit nu depinde de faptul ca fiecare dintre noi să aibă în acest moment, în viața lui, fiecare binecuvântare. Este posibil ca noi să nu fim căsătoriți sau binecuvântați cu copii sau să nu avem acum alte binecuvântări dorite. Dar, Domnul a promis că neprihăniții care sunt credincioși „[pot] locui cu Dumnezeu într-o stare de fericire fără de sfârșit” 11 .
Unitatea este, de asemenea, un termen foarte cuprinzător, dar cu siguranță exemplifică prima și a doua cele mai mari porunci de a-L iubi pe Dumnezeu și de a ne iubi aproapele. 12 Denotă oameni ai Sionului ale căror inimi și minți sunt întrețesute laolaltă în unitate. 13
Contextul mesajului meu constă în contrastul și învățăturile din scripturile sacre.
Au trecut 200 de ani de când Tatăl și Fiul Său au apărut prima dată și au început restaurarea Evangheliei lui Isus Hristos în anul 1820. Relatarea din 4 Nefi, din Cartea lui Mormon, include o perioadă de 200 de ani similară, după ce Salvatorul a apărut și a întemeiat Biserica Sa pe străvechile meleaguri americane.
Cronica despre istorie, pe care o citim în 4 Nefi, descrie un popor în care nu existau invidii, discordii, tumulturi, minciuni, crime sau vreun fel de lascivitate. Datorită acestei neprihăniri, cronica afirmă: „Cu siguranță nu a putut să fie niciun popor mai fericit printre toate popoarele care au fost făcute de către mâna lui Dumnezeu” 14 .
Despre unitate, în 4 Nefi se afirmă: „Nu era niciun conflict în țară datorită dragostei lui Dumnezeu care [trăia] în inimile oamenilor” 15 .
Din nefericire, 4 Nefi descrie apoi o schimbare dramatică ce a început în „al două sute unulea an” 16 , când nedreptatea și divizarea au distrus neprihănirea și unitatea. Profunzimile depravării care au apărut apoi au fost ulterior atât de rele, încât, în cele din urmă, marele profet Mormon se tânguiește fiului său Moroni:
„Dar, o, fiul meu, cum poate un popor ca acesta, a cărui plăcere este într-un asemenea lucru abominabil—
Cum putem noi aștepta ca Dumnezeu să-Și oprească mâna Sa din judecata împotriva noastră?” 17 .
În această dispensație, deși trăim într-o perioadă specială, lumea nu a fost binecuvântată cu neprihănirea și unitatea descrise în 4 Nefi. Cu siguranță, trăim într-un moment de diviziuni deosebit de puternice. Cu toate acestea, milioanele care au acceptat Evanghelia lui Isus Hristos și-au luat angajamentul să obțină atât neprihănirea, cât și unitatea. Noi, toți, suntem conștienți că putem face mai bine, iar aceasta este provocarea noastră în prezent. Noi putem fi o forță care să ridice și să binecuvânteze societatea, ca un întreg. Cu ocazia acestui extrem de important an 200 din istoria Bisericii noastre, fie ca noi, în calitate de membri ai Bisericii Domnului, să ne luăm angajamentul să trăim în mod neprihănit și să fim mai uniți decât am fost vreodată! Președintele Russell M. Nelson ne-a rugat să „dăm dovadă de un spirit civic mai mare, de armonie rasială și etnică și de respect reciproc” 18 . Aceasta înseamnă să ne iubim unul pe altul și să-L iubim pe Dumnezeu, să acceptăm pe toată lumea ca frați și surori și să fim într-adevăr oameni ai Sionului.
Având în vedere doctrina noastră care este pentru toți, noi putem fi o oază de unitate și putem sărbători diversitatea. Unitatea și diversitatea nu sunt contrare. Putem obține o unitate mai mare când întreținem o atmosferă de includere și respect în ceea ce privește diversitatea. În perioada în care am slujit în președinția Țărușului San Francisco, California, am avut congregații în care se vorbeau limbile spaniolă, tongană, samoană, tagalog și mandarină. Episcopiile noastre în care se vorbea limba engleză erau formate din oameni de diferite rase și culturi. Acolo existau dragoste, neprihănire și unitate.
Episcopiile și ramurile Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă sunt formate pe criterii geografice sau de limbă 19 , nu de rasă sau de cultură. Rasa nu este menționată pe înregistrările calității de membru.
La început în Cartea lui Mormon, cu aproximativ 550 de ani înainte de nașterea lui Hristos, suntem învățați despre porunca fundamentală privind relația dintre copiii Tatălui din Cer. Toți trebuie să țină poruncile Domnului și toți sunt invitați să aibă parte de bunătatea Domnului; „și El nu respinge pe nimeni dintre cei care vin la El, negri și albi, sclavi și liberi, bărbați și femei; și El Își aduce aminte de păgâni; și toți sunt egali în fața lui Dumnezeu, atât iudeii, cât și neamurile” 20 .
Slujirea și mesajul Salvatorului au declarat, în mod consecvent, că toate rasele și culorile sunt copiii lui Dumnezeu. Noi, toți, suntem frați și surori. În doctrina noastră, noi credem că în țara gazdă a restaurării, Statele Unite, constituția Statelor Unite 21 și documentele asociate 22 , scrise de oameni imperfecți, au fost inspirate de Dumnezeu pentru a binecuvânta toți oamenii. Așa cum citim în Doctrină și legăminte, aceste documente au fost „stabilite și… trebuie să fie menținute pentru drepturile și apărarea tuturor făpturilor, după principii drepte și sfinte” 23 . Două dintre aceste principii au fost libertatea de a alege și răspunderea pentru propriile păcate. Domnul a declarat:
„De aceea, nu este drept ca un om să fie înrobit de un altul.
Și, în acest scop, am stabilit constituția țării, prin mâna oamenilor înțelepți pe care i-am crescut pentru acest scop precis și am mântuit țara prin vărsare de sânge” 24 .
Această revelație a fost primită în anul 1833, când sfinții din Missouri aveau parte de mari persecuții. Printre altele, în introducerea pentru Doctrină și legăminte, secțiunea 101 este scris: „Mulțimi răufăcătoare i-au gonit din casele lor din ținutul Jackson… Amenințările cu moartea împotriva [membrilor] Bisericii erau numeroase” 25 .
Acesta a fost un timp tensionat pe mai multe fronturi. Mulți locuitori din Missouri îi considerau pe indigenii americani un dușman necruțător și doreau ca ei să fie scoși din ținut. Mai mult, mulți dintre coloniștii din Missouri erau stăpâni de sclavi și se simțeau amenințați de cei care se opuneau sclaviei.
În schimb, doctrina noastră îi respecta pe indigenii americani și dorința noastră era să-i învățăm Evanghelia lui Isus Hristos. În ceea ce privește sclavia, scripturile noastre au clarificat faptul că niciun om nu trebuie să fie înrobit de un altul. 26
Într-un final, sfinții au fost alungați, în mod violent, din Missouri 27 și, apoi, forțați să se mute în vest. 28 Sfinții au prosperat și au găsit pacea care însoțește neprihănirea, unitatea și viața trăită potrivit Evangheliei lui Isus Hristos.
Eu găsesc bucurie în rugăciunea de mijlocire a Salvatorului consemnată în Evanghelia după Ioan. Salvatorul a recunoscut că Tatăl L-a trimis și că El, Salvatorul, a terminat lucrarea pe care El a fost trimis s-o facă. El S-a rugat pentru ucenicii Săi și pentru cei care vor crede în Hristos: „Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în Noi” 29 . Unitatea este în legătură cu ce S-a rugat Hristos înainte ca El să fie trădat și răstignit.
În primul an după restaurarea Evangheliei lui Isus Hristos, în consemnarea din secțiunea 38 din Doctrină și legăminte, Domnul vorbește despre războaie și ticăloșie și declară: „Eu vă spun vouă, fiți [una]; și, dacă nu sunteți [una], nu sunteți ai Mei” 30 .
Cultura Bisericii noastre rezultă din Evanghelia lui Isus Hristos. Epistola apostolului Pavel către romani este profundă. 31 Biserica din Roma de la începuturi era formată din iudei și neamuri. Acești iudei de la începuturi aveau o cultură iudaică și „și-au câștigat libertatea și au început să se înmulțească și să prospere” 32 .
Neamurile din Roma aveau o cultură cu o importantă influență elenistică, pe care apostolul Pavel a înțeles-o bine datorită experiențelor pe care le-a trăit la Atena și în Corint.
Pavel face cunoscută Evanghelia lui Isus Hristos într-o manieră cuprinzătoare. El consemnează într-o cronică aspecte pertinente ale ambelor culturi, cea iudaică și cea a neamurilor 33 , care sunt contrare adevăratei Evanghelii a lui Isus Hristos. În principiu, el le cere fiecăruia să lase în urmă impedimentele culturale din crezurile și cultura lor care nu sunt în acord cu Evanghelia lui Isus Hristos. Pavel îndeamnă iudeii și neamurile să țină poruncile și să se iubească unul pe altul și spune că neprihănirea duce la salvare. 34
Cultura Evangheliei lui Isus Hristos nu este o cultură a neamurilor sau o cultură iudaică. Nu este stabilită în funcție de culoarea pielii cuiva sau de locul în care locuiește cineva. În timp ce găsim bucurie în culturi diferite, trebuie să lăsăm în urmă aspecte ale acestor culturi care sunt contrare Evangheliei lui Isus Hristos. Membrii noștri și nou convertiții vin adesea din diverse rase și culturi. Dacă dorim să urmăm îndemnul președintelui Nelson de a-l aduna pe Israel cel risipit, vom observa că suntem la fel de diferiți cum erau iudeii și neamurile în vremea lui Pavel. Cu toate acestea, putem fi uniți în dragostea noastră față de Isus Hristos și în credința noastră în El. Epistola către romani a lui Pavel stabilește principiul conform căruia noi urmăm cultura și doctrina Evangheliei lui Isus Hristos. Este modelul pentru noi chiar și astăzi. 35 Rânduielile din templu ne unesc în moduri speciale și ne permit să fim una în fiecare mod important din punct de vedere al eternității.
Noi îi cinstim pe membrii noștri pionieri din întreaga lume, nu pentru că au fost perfecți, ci pentru că ei au biruit greutăți, au făcut sacrificii, au năzuit să fie asemănători lui Hristos și s-au străduit să clădească credința și să fie una cu Salvatorul. Unitatea lor cu Salvatorul i-a făcut una unul cu celălalt. Acest principiu este valabil astăzi pentru dumneavoastră și pentru mine.
Chemarea puternică adresată membrilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este de a se strădui să fie oameni ai Sionului care sunt într-o singură inimă și într-un singur gând și trăiesc în mod neprihănit. 36
Eu mă rog ca noi să fim neprihăniți, și uniți, și complet concentrați pentru a-I sluji Salvatorului nostru, Isus Hristos, și pentru a-L preaslăvi, despre care eu depun mărturie. În numele lui Isus Hristos, amin.