Seminar
Unitatea 22: ziua 3 – Doctrină și legăminte 104


Unitatea 22: ziua 3

Doctrină și legăminte 104

Introducere

În primăvara anului 1834, Biserica avea probleme financiare, iar eforturile de a strânge fonduri care s-o ajute eșuaseră. În anul 1832, Domnul i-a îndrumat pe conducătorii Bisericii să „organizeze treburile comerciale și pe cele legate de publicare creând o «firmă» prin care urma să se supravegheze aceste eforturi, generând fonduri pentru stabilirea Sionului și pentru beneficiul celor săraci. Această firmă, cunoscută sub numele de Firma Unită, a fost organizată în luna aprilie a anului 1832 și desființată în anul 1834 (vezi secțiunea 82)” (Doctrină și legăminte 78, introducerea secțiunii). În data de 23 aprilie 1834, profetul Joseph Smith a primit revelația consemnată în Doctrină și legăminte 104. În această revelație, Domnul a revelat că Firma Unită trebuia reorganizată și proprietățile ei trebuiau împărțite între membrii ei pentru a le administra. Sub îndrumarea lui Joseph Smith, termenul „Firma Unită” a fost înlocuit, mai târziu în această revelație, cu „Ordinul Unit”. Această lecție folosește expresia Ordinul Unit pentru a se potrivi cu limbajul din Doctrină și legăminte 104. Domnul i-a instruit, de asemenea, pe membrii Bisericii cum trebuiau să se îngrijească de cei săraci și i-a sfătuit pe conducătorii Bisericii cu privire la datoriile lor. Membrii Firmei Unite erau Joseph Smith, Sidney Rigdon, Oliver Cowdery, William W. Phelps, Edward Partridge, John Whitmer, Sidney Gilbert, Martin Harris, Newel K. Whitney, John Johnson și Frederick G. Williams.

Doctrină și legăminte 104:1-18

Domnul oferă instrucțiuni cu privire la Ordinul Unit

Cheie de mașină

Imaginați-vă că părinții v-au dat cheia de la mașină (sau gândiți-vă la altceva pentru care aveți nevoie de cheie, cum ar fi casa.) Vă face acest lucru să fiți proprietarul mașinii? Puteți folosi mașina în orice scop doriți? De ce da sau de ce nu? Cum este influențat scopul pentru care folosiți mașina de faptul că veți fi responsabili?

În lunile martie și aprilie ale anului 1832, Domnul i-a îndrumat pe conducătorii Bisericii să organizeze Firma Unită (sau Ordinul Unit), ai cărei membri erau responsabili pentru administrarea activităților comerciale și de publicare ale Bisericii pentru a avea grijă de săraci și a promova lucrarea Sa. În primăvara anului 1834, conducătorii Bisericii s-au gândit să desființeze firma din mai multe motive. Însă, Domnul a dorit ca frații s-o reorganizeze și să-i împartă proprietățile între membrii ei pentru a le administra.

Citiți Doctrină și legăminte 104:1-4 și identificați unul dintre motivele problemelor Ordinului Unit.

Doctrină și legăminte 104:5-10 conține hotărârea Domnului cu privire la consecințele pentru încălcarea legământului privind Ordinul Unit, care aveau să includă blestemarea și alungarea din Biserică.

Citiți Doctrină și legăminte 104:11-13 și aflați ce a spus Domnul că urma să primească fiecare membru al Ordinului Unit. (Poate fi util să știți că un administrator este o persoană căreia i se încredințează responsabilitatea cu privire la o proprietate care aparține altcuiva.)

Citiți Doctrină și legăminte 104:14 și aflați cine deținea proprietatea aflată în grija Ordinului Unit. Marcați expresiile care predau doctrina conform căreia Domnul a creat pământul, iar toate lucrurile de pe el sunt ale Sale.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, faceți următoarele însărcinări:

    1. Întocmiți o listă cu 10 bunuri lumești pe care le aveți (de exemplu, casă, haine, grădină, alimente).

    2. Scrieți cum v-ar putea influența doctrina predată în Doctrină și legăminte 104:14 modul în care vă priviți și folosiți bunurile?

Este posibil ca faptul că Domnul le-a amintit sfinților că toate lucrurile de pe pământ sunt ale Sale să-i fi asigurat că El putea să se îngrijească de nevoile lor temporale. El a continuat explicând cum avea să folosească acele resurse pentru a avea grijă de sfinții Săi. Citiți Doctrină și legăminte 104:15-16 și aflați cum a spus Domnul că avea să asigure cele necesare sfinților Săi.

Vârstnicul Joseph B. Wirthlin, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a vorbit despre modul Domnului de a asigura cele necesare sfinților Săi: „Felul Domnului constă în a ajuta oamenii să se ajute pe ei înșiși. Săracii sunt exaltați, deoarece ei muncesc pentru ajutorul temporar pe care îl primesc, li se predau principii corecte și pot ieși din sărăcie ajungând să se bizuie pe forțele proprii. Bogații sunt umiliți, deoarece ei devin umili pentru a oferi cu generozitate din resursele lor celor nevoiași” („Inspired Church Welfare”, Ensign, mai 1999, p. 77). Astăzi, „felul Domnului” de „a ajuta oamenii să se ajute pe ei înșiși” include programul de bunăstare al Bisericii și adunarea donațiilor de post.

Citiți Doctrină și legăminte 104:17-18 și aflați ce ne-a instruit Domnul să facem cu abundența pe care El ne-a pus-o la dispoziție.

Din aceste versete, putem învăța că suntem responsabili să folosim ceea ce ne-a dat Domnul pentru a-i ajuta pe alții.

Gândiți-vă la exemplul cu cheia de la mașină oferit mai devreme, în cadrul lecției și la modul în care folosirea mașinii ar fi influențată de faptul că veți fi responsabili pentru aceasta. Care este legătura dintre acest fapt și adevărul pe care l-ați învățat din Doctrină și legăminte 104:14-18?

Bărbat primind o tavă cu mâncare

Ne putem gândi la „cei săraci și nevoiași” ca fiind nu doar cei care au nevoie de sprijin financiar, ci și cei care au nevoie de sprijin spiritual, emoțional, psihic și social. În mod asemănător, ne putem gândi la abundența noastră ca fiind mai mult decât doar banii sau bunurile materiale pe care le avem. Abundența noastră include, de asemenea, timpul, talentele, cunoașterea și aptitudinile noastre.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. De ce credeți că este important să împărțim din abundența pe care o primim de la Domnul?

    2. Ce exemple puteți da, din scripturi, de oameni care i-au ajutat pe cei nevoiași? Cum i-au ajutat ei pe alții în felul Domnului?

    3. Cum puteți ajuta voi pe alții în felul Domnului? (Scrieți un obiectiv concret pentru a face acest lucru.)

Doctrină și legăminte 104:19-77

Domnul dă instrucțiuni cu privire la Ordinul Unit, administrații și vistierie.

În Doctrină și legăminte 104:19-53, Domnul a dat instrucțiuni precise cu privire la administrațiile desemnate diferiților membri ai Ordinului Unit. Citiți Doctrină și legăminte 104:23, 25, 31, 33, 35, 38, 42, 46 și remarcați modelul din promisiunile Domnului adresate fiecărui membru al Ordinului. V-ar putea fi util să știți că expresia „în măsura în care” înseamnă „atât timp cât”.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalȚinând cont de ceea ce ați învățat din aceste versete, scrieți în jurnalul pentru studiul scripturilor un principiu explicând ce se va întâmpla în măsura în care suntem umili și credincioși. Apoi, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. Ce putem învăța din acest principiu despre felul în care supunerea influențează binecuvântările pe care le primim?

    2. Când ați văzut pe cineva fiind credincios în îndeplinirea responsabilităților sale față de Domnul și fiind binecuvântat pe măsură?

În Doctrină și legăminte 104:54-77, Domnul a oferit instrucțiuni pentru organizarea vistieriilor în care fondurile strânse ca urmare a administrării puteau fi depuse în beneficiul Bisericii, cum ar fi pentru tipărirea scripturilor.

Doctrină și legăminte 104:78-86

Domnul instruiește conducătorii Bisericii cu privire la sumele datorate de către Ordinul Unit.

Gândiți-vă la un moment în care vi s-a cerut să îndepliniți o sarcină despre care ați crezut că era imposibil sau extrem de greu de realizat.

În procesul supunerii față de poruncile Domnului, Ordinul Unit s-a îndatorat cu sume mari de bani. Mai multe evenimente i-au împiedicat pe membrii Ordinului să achite împrumuturile. De exemplu, distrugerea tipografiei de către gloată în ținutul Jackson, Missouri, i-a împiedicat pe sfinți să câștige bani ca urmare a tipăririi scripturilor și a altor materiale; de asemenea, sfinții au fost împiedicați de către gloate să folosească magazia din Independence.

Citiți Doctrină și legăminte 104:78 și marcați instrucțiunea Domnului cu privire la datoriile Bisericii.

Plata datoriilor ar fi putut părea imposibilă pentru sfinți, dar Domnul le-a dat instrucțiuni pentru a-i ajuta.

  1. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, desenați două coloane: numiți-o pe prima DACĂ și pe a doua ATUNCI. Citiți Doctrină și legăminte 104:80-82. În coloana „DACĂ”, scrieți ce le-a cerut Domnul membrilor Ordinului să facă pentru a primi ajutorul Său pentru plata datoriilor lor. În coloana „ATUNCI”, scrieți ce a promis Domnul că urma să facă pentru a-i ajuta pe sfinți să scape de datorii. Ținând cont de ceea ce ați citit și ați consemnat, scrieți un principiu pe care-l putem învăța din aceste versete.

  2. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, faceți două sau mai multe dintre următoarele teme:

    1. Scrieți despre cineva din scripturi sau despre cineva pe care-l cunoașteți, care este un exemplu în ceea ce privește principiul pe care l-ați scris la tema 4. Descrieți cum vedeți acest principiu în viața acestei persoane. Sau scrieți cum ați văzut acest principiu în viața voastră.

    2. Răspundeți la următoarele întrebări: Care sunt unele dintre lucrurile pe care Domnul le-a cerut membrilor să le facă și care ar putea fi considerate dificil de îndeplinit? Ce rol credeți că au umilința, credința și rugăciunea în îndeplinirea lucrurilor pe care Domnul vi le-a cerut să le faceți?

    3. Scrieți cum puteți fi mai umili, mai credincioși sau mai evlavioși pentru ca Domnul să vă poată ajuta să îndepliniți lucrurile pe care El vi le-a cerut. Scrieți un țel pentru a face acest lucru.

  3. icon indicând o adnotare în jurnalÎn jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat Doctrină și legăminte 104 și am încheiat această lecție în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învățătorului meu: