Seminar
Unitatea 24: ziua 2 – Doctrină și legăminte 110


Unitatea 24: ziua 2

Doctrină și legăminte 110

Introducere

În ziua de duminică, 3 aprilie 1836, a avut loc o adunare de împărtășanie în Templul Kirtland. În timpul adunării, profetul Joseph Smith și Oliver Cowdery s-au retras din rândul congregației pentru a se ruga. După ce s-au ridicat din genunchi, Isus Hristos li S-a arătat și a acceptat templul tocmai dedicat. Moise, Elias și Ilie au apărut după aceea și au fost restaurate chei ale preoției.Doctrină și legăminte 110 este o relatare despre aceste viziuni.

Doctrină și legăminte 110:1-10

Domnul apare și acceptă Templul Kirtland.

Imagine
Placa pe care este scris Sfințenie Domnului

Ați remarcat vreodată ceea ce este scris pe peretele exterior al fiecărui templu? Este scris: „Sfințenie Domnului – Casa Domnului”.

Pentru că templul este Casa Domnului, vă puteți gândi la un moment în care Domnul a vizitat vreunul?

O vizită a avut loc la puțin timp după dedicarea Templului Kirtland. Citiți introducerea la Doctrină și legăminte 110 și aflați cine a fost prezent și ce au făcut ei înainte de această experiență sacră.

Imagine
Hristos împreună cu Joseph Smith și Oliver Cowdery

Citiți relatarea profetului Joseph Smith despre viziunea descrisă în Doctrină și legăminte 110:1-3. Încercați să vizualizați ce s-a întâmplat și imaginați-vă cum v-ați fi simțit dacă ați fi fost acolo. Apoi, citiți Doctrină și legăminte 110:4-5 și aflați ce le-a spus Salvatorul lui Joseph Smith și Oliver Cowdery. Puteți sublinia expresiile care au o însemnătate anume pentru voi.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți ce anume din Doctrină și legăminte 110:4-5 are o însemnătate aparte pentru voi și explicați de ce.

Doctrină și legăminte 110:5 cuprinde instrucțiunile pe care Domnul le-a dat lui Joseph și Oliver de a-și înălța capul și de a se bucura. Citiți Doctrină și legăminte 110:6-10 și identificați motivele pe care Joseph și Oliver, precum și sfinții, le aveau să se bucure. Puteți marca ceea ce găsiți.

Unul dintre motivele pe care sfinții le aveau pentru a se bucura se găsește în versetele 7-8. Aceste versete ne învață următorul principiu: Dacă ne supunem poruncilor Domnului și menținem pură casa Lui, El ni Se va manifesta în templele Sale.

  1. Dacă ați avut ocazia să vizitați sau să intrați într-un templu, scrieți în jurnalul pentru studiul scripturilor despre momentele în care v-ați simțit aproape de Domnul acolo. Dacă nu ați avut acea ocazie, scrieți despre sentimentele pe care le-ați putea avea acolo. Apoi, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. Cum poate Domnul să Se manifeste oamenilor în templu? (Cuvântul manifesta înseamnă a se arăta sau a se face cunoscut, așa cum s-a discutat în timp ce ați studiat Doctrină și legăminte 109.)

    2. Cum putem menține casa Domnului pură și nepângărită?

    3. De ce credeți că Domnul ne cere să fim supuși și curați înainte ca El să ni Se manifeste în casa Lui?

Recapitulați Doctrină și legăminte 110:9-10 și identificați cine va fi binecuvântat datorită restaurării binecuvântărilor din templu.

  1. În jurnalul vostru pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarele întrebări:

    1. Cum este lumea binecuvântată datorită templelor și a lucrării de salvare atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți?

    2. Ce binecuvântări ați primit în viață datorită templului?

Doctrină și legăminte 110:11-16

Moise, Elias și Ilie se arată și chei ale preoției le sunt restaurate lui Joseph Smith și Oliver Cowdery.

Aflați din Doctrină și legăminte 110:11-13 cine le-a apărut pe rând profetului Joseph Smith și lui Oliver Cowdery după ce L-au văzut pe Salvator. Puteți să marcați aceste nume.

Imagine
Moise și plăcile

Moise

Imagine
Ilie

Ilie

Știți cine au fost Moise și Ilie și cunoașteți unele dintre lucrurile importante pe care le-au făcut când au trăit pe pământ? Pentru a afla mai multe despre acești doi profeți din vremea Vechiului Testament, căutați-le numele în Ghidul pentru scripturi.

Elias a fost un profet care se pare că a trăit pe vremea lui Avraam. Pe lângă faptul că este un nume, Elias este și un apelativ care înseamnă vestitor sau restaurator. (Vezi Ghid pentru scripturi, „Elias”, scriptures.lds.org.)

Fiecare dintre acești trei mesageri care au apărut în Templul Kirtland le-au încredințat lui Joseph Smith și Oliver Cowdery chei ale preoției.

  1. Desenați tabelul de mai jos în jurnalul vostru pentru studiul scripturilor. Apoi, studiați fragmentul scriptural scris sub numele fiecărui profet și scrieți ce a restaurat fiecare în parte.

Moise

(D&L 110:11)

Elias

(D&L 110:12)

Ilie

(D&L 110:13-16)

Informațiile de mai jos vă pot ajuta să înțelegeți cheile sau autoritatea pe care le-ați identificat în Doctrină și legăminte 110:11-16.

„Cheile pentru adunarea lui Israel”

Domnul i-a dat numele de Israel lui Iacov, care a fost fiul lui Isaac și nepotul lui Avraam (vezi Genesa 32:28). Urmașii lui Iacov, care au devenit cunoscuți ca fiind împărăția lui Israel, reprezentau poporul de legământ al lui Dumnezeu. De-a lungul timpului, oamenii lui Israel și urmașii lor au fost răspândiți pe tot pământul, în mare parte din cauza nedreptății lor. Domnul a promis să-i adune pe oamenii Săi de legământ (vezi 1 Nefi 15:13-14; 3 Nefi 5:24; 16:5; 29:1, 3). Urmașii lui Iacov și toți ceilalți oameni sunt adunați în împărăția Domnului prin intermediul muncii misionare. Cheile preoției restaurate de Moise au extins eforturile misionare din cadrul Bisericii către întregul pământ.

Imagine
Președintele Russell M. Nelson

Vârstnicul Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat: „Munca misionară este esențială pentru adunarea lui Israel… În multe națiuni, misionarii noștri i-au căutat pe cei din Israelul risipit” („Adunarea Israelului risipit”, Ensign sau Liahona, nov. 2006, p. 81).

Imagine
Președintele Spencer W. Kimball

Președintele Spencer W. Kimball ne-a învățat: „Adunarea lui Israel constă în faptul de a te alătura adevăratei Biserici și de a dobândi o cunoaștere a Dumnezeului Cel Adevărat… Prin urmare, orice om care a acceptat Evanghelia restaurată, care caută acum să-L preaslăvească pe Domnul în propria sa limbă și alături de sfinții din națiunea în care trăiește, s-a supus legii privind adunarea lui Israel și este moștenitor al tuturor binecuvântărilor promise sfinților în aceste zile din urmă” (The Teachings of Spencer W. Kimball, redactată de Edward L. Kimball [1982], p. 439).

Puteți să scrieți muncă misionară în tabel, în coloana intitulată „Moise”.

„Dispensația evangheliei lui Avraam”

Imagine
Vârstnicul Bruce R. McConkie

Dispensația evangheliei lui Avraam, încredințată profetului Joseph Smith și lui Oliver Cowdery de către Elias, a restaurat promisiunile pe care Domnul i le-a făcut lui Avraam. Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat: „Elias aduce înapoi «evanghelia lui Avraam», mărețul legământ avraamic prin care cei credincioși primesc promisiunile creșterii eterne, promisiuni conform cărora, prin intermediul căsătoriei celestiale, urmașii lor în eternitate vor fi la fel de numeroși ca nisipurile de pe țărmuri sau ca stelele de pe cer. Elias a făcut promisiunea – primită în vechime de Avraam, Isaac și Iacov – că, prin bărbații din zilele noastre și seminția lor, toate generațiile vor fi binecuvântate. Și noi, acum, oferim binecuvântările lui Avraam, Isaac și Iacov tuturor celor care le vor primi” („The Keys of the Kingdom”, Ensign, mai 1983, p. 22).

Puteți să scrieți căsătorie celestială și urmași în eternitate în tabel, în coloana intitulată „Elias”.

„Cheile acestei dispensații”

Pentru a vă ajuta să înțelegeți cheile preoției restaurate de Ilie, citiți declarațiile de mai jos.

Imagine
Președintele Joseph Fielding Smith

Președintele Joseph Fielding Smith ne-a învățat: „Această putere de pecetluire revărsată asupra lui Ilie este puterea care unește soți cu soții și pe copii cu părinții lor pentru timp și eternitate. Este puterea unificatoare care există în fiecare rânduială a Evangheliei… Aceasta este puterea prin care sunt confirmate, sau pecetluite, toate rânduielile necesare salvării, și a fost misiunea lui Ilie să vină și s-o restaureze” (Elijah the Prophet and His Mission [1957], p. 5).

Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat:

Imagine
Vârstnicul David A. Bednar

„În calitate de membri ai Bisericii restaurate a lui Isus Hristos, noi avem responsabilitatea stabilită prin legământ de a-i identifica pe strămoșii noștri și de a înfăptui pentru ei rânduielile Evangheliei necesare salvării. «Ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi» (Evrei 11:40)… Și „nici noi fără morții noștri nu putem ajunge la desăvârșire” (D&L 128:15).

Din aceste motive facem cercetări cu privire la istoria familiei, construim temple și înfăptuim rânduieli pentru și în folosul celor morți. Din aceste motive a fost trimis Ilie să restaureze autoritatea de pecetluire care leagă în cer și pe pământ” („Inimile copiilor se vor întoarce”, Ensign sau Liahona, nov. 2011, p. 25).

Potrivit acestor explicații, ce putere sau autoritate a restaurat Ilie? (Puteți să scrieți răspunsul în tabel, în coloana intitulată „Ilie”.)

Imagine
Ilie împreună cu Joseph Smith și Oliver Cowdery

Când Ilie a venit în Templul Kirtland, el a împlinit profeția lui Maleahi conform căreia Ilie urma să vină „înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare și înfricoșată” pentru a „întoarce inima părinților spre copii, și inima copiilor spre părinții lor” (Maleahi 4:5-6).

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți despre modul în care v-a fost influențată viața datorită restaurării a cel puțin uneia dintre aceste chei ale preoției (munca misionară, căsătoria celestială și urmași în eternitate sau puterea de pecetluire, inclusiv munca din templu și de întocmire a istoriei familiei).

Președintele Joseph Fielding Smith a remarcat că Templul Kirtland „a fost construit, în principal, pentru restaurarea cheilor autorității. Prin primirea acestor chei, plenitudinea rânduielilor Evangheliei [a fost] revelată” (Doctrines of Salvation, compilație realizată de Bruce R. McConkie, 3 volume [1954-1956], 2:242). Aceste chei sunt deținute astăzi de președintele Bisericii și de membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli.

Completați următoarea afirmație: Din Doctrină și legăminte 110:11-16, învățăm că respectivele chei ale muncii misionare, familiilor eterne și muncii din templu ne ajută să ne pregătim pentru .

Trăiți într-o perioadă în care puteți face muncă misionară, muncă de întocmire a istoriei familiei și muncă în templu și în care vă puteți pregăti să primiți binecuvântările din templu, inclusiv rânduiala de pecetluire. Stabiliți-vă ca obiectiv faptul de a vă implica în aceste eforturi pentru a vă pregăti pentru a Doua Venire a Domnului. Puteți, de asemenea, să vă stabiliți un obiectiv concret legat de modul în care vă veți pregăti pentru căsătoria celestială. Rugați-L pe Tatăl Ceresc să vă ajute să vă îndepliniți obiectivul.

  1. În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele:

    Am studiat Doctrină și legăminte 110 și am încheiat această lecție în data de (data).

    Alte întrebări, gânduri și cunoștințe pe care aș dori să le împărtășesc învățătorului meu: