În secolul al XX-lea, munca misionară s-a extins pe întreg pământul. Conducătorii Bisericii s-au rugat pentru îndrumare cu privire la restricțiile legate de rânduirea la preoție și rânduielile înfăptuite în templu pentru membrii Bisericii de origină africană. O revelație definitivă i-a fost dată lui Spencer W. Kimball, președintele Bisericii, iar consilierii săi din Prima Președinție și membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli au primit confirmarea acestui lucru în Templul Salt Lake, în data de 1 iunie 1978. Într-o scrisoare datată 8 iunie 1978, ei au anunțat revelația.
Domnul revelează că binecuvântarea de a deține preoția și binecuvântările din templu pot fi oferite oricărui membru demn al Bisericii.
Imaginați-vă că aveți un prieten care este sfânt din zilele din urmă și care are probleme cu anumite întrebări despre doctrinele, regulile sau practicile Bisericii.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarea întrebare: Ce v-ați încuraja prietenul să facă?
În declarația de mai jos a președintelui Dieter F. Uchtdorf, din Prima Președinție, marcați fragmentele care vă sunt utile în mod deosebit:
Imagine
Președintele Dieter F. Uchtdorf
„Cum rămâne cu îndoielile și întrebările? Cum aflați că Evanghelia este adevărată? Este în regulă să aveți întrebări despre Biserică sau doctrina ei? Dragii mei prieteni tineri, noi suntem oameni care adresăm întrebări, deoarece știm că întrebările duc la adevăr. Acesta este modul în care a început Biserica – cu un tânăr băiat care a avut întrebări. De fapt, nu sunt sigur cum ar putea cineva să descopere adevărul fără să adreseze întrebări. În scripturi, veți descoperi rar o revelație care să nu fi venit ca răspuns la o întrebare. Oricând apărea o întrebare și Joseph Smith nu era sigur de răspuns, el Îl aborda pe Domnul, iar rezultatele sunt minunatele revelații din Doctrină și legăminte. Deseori, cunoașterea pe care Joseph a primit-o depășea cu mult întrebarea inițială. Aceasta se întâmplă pentru că Domnul ne poate răspunde nu doar la întrebările pe care le adresăm, ci, chiar mai important, El ne poate da și răspunsuri la întrebările pe care ar fi trebuit să le adresăm. Fie ca noi să dăm ascultare acestor răspunsuri.
Activitatea misionară a Bisericii se bazează pe simpatizanți cinstiți care adresează întrebări sincere. Cercetarea este locul de origine al mărturiei. Unii se pot simți jenați sau nedemni pentru că au întrebări cu privire la Evanghelie, însă nu trebuie să se simtă astfel. Adresarea de întrebări nu este un semn de slăbiciune; este un precursor al creșterii.
Dumnezeu ne poruncește să căutăm răspunsuri la întrebările noastre (vezi Iacov 1:5-6) și cere doar să căutăm «cu inima sinceră, cu intenție adevărată, având credință în Hristos» (Moroni 10:4). Când facem astfel, adevărul tuturor lucrurilor ne poate fi arătat «prin puterea Duhului Sfânt» (Moroni 10:5).
Nu vă temeți! Adresați întrebări! Fiți curioși, însă nu vă îndoiți! Țineți-vă întotdeauna strâns de credința și lumina pe care le-ați primit deja. Deoarece înțelegerea noastră în timpul vieții muritoare nu este perfectă, nu totul are sens chiar acum…
Căutarea răspunsurilor la întrebările voastre poate să vă aducă mai aproape de Dumnezeu, întărindu-vă mărturia, în loc să o clatine. Este adevărat, «credința nu este o cunoaștere perfectă despre lucruri» (Alma 32:21), dar, pe măsură ce vă exercitați credința aplicând principiile Evangheliei în toate împrejurările în care vă aflați, veți gusta din fructele dulci ale Evangheliei și, prin acest fruct, veți cunoaște adevărul ei (vezi Matei 7:16-20; Ioan 7:17; Alma 32:41-43)” („The Reflection in the Water” [cuvântare adresată în cadrul unei seri la gura sobei organizată de Sistemul Educațional al Bisericii, 1 nov. 2009], LDS.org).
Relatarea de mai jos ilustrează modul în care două persoane, Helvécio și Rudá Martins, au căutat să primească și să înțeleagă adevărul adresând întrebări:
Imagine
Vârstnicul Helvécio Martins
Vârstnicul Helvécio Martins
„În anul 1972, într-o noapte senină de aprilie… Helvécio Martins s-a gândit la dorința familiei sale de a găsi adevărul. El și soția sa, Rudá, au cercetat multe religii, dar niciuna nu i-a ajutat să umple golul spiritual pe care îl simțeau. «Am vorbit cu Dumnezeu în acea noapte, cerându-I ajutorul», a spus el” („Elder Helvécio Martins of the Seventy”, Ensign, mai 1990, p. 106).
După câteva zile, misionarii au venit la casa lor din Rio de Janeiro, Brazilia. Vârstnicul Martins a spus: „În clipa în care acei doi tineri băieți au pășit în apartamentul nostru, tot întunericul și disconfortul spiritual care mă acaparaseră au dispărut imediat și au fost înlocuite de un calm și o liniște despre care acum știu că au venit ca urmare a influenței Spiritului Sfânt” (cu Mark Grover, The Autobiography of Elder Helvécio Martins [1994], p. 43).
În timp ce Helvécio și Rudá, care au origină africană, discutau cu misionarii, Helvécio a întrebat despre rolul persoanelor de culoare în Biserică. Familia Martins a aflat că, la acea vreme, regulamentul Bisericii nu permitea bărbaților de culoare cu origină africană să fie rânduiți la preoție. Acest lucru i-a determinat să le adreseze misionarilor mai multe întrebări.
Dacă ați fi fost în locul familiei Martins, ce întrebări ați fi avut după ce ați fi aflat despre restricția legată de preoție?
Declarația de mai jos este introducerea Declarației oficiale – 2 în ediția 2013 a scripturilor. Pe măsură ce citiți declarația, căutați răspunsuri la întrebările pe care oamenii le-ar putea avea despre restricția legată de preoție.
„Cartea lui Mormon ne învață că «toți sunt egali în fața lui Dumnezeu», «negri și albi, sclavi și liberi, bărbați și femei» (2 Nefi 26:33). De-a lungul istoriei Bisericii, oameni de toate rasele și etniile din multe țări au fost botezați și au trăit în calitate de membri credincioși ai Bisericii. În timpul vieții lui Joseph Smith, câțiva membri ai Bisericii, bărbați de culoare, au fost rânduiți la preoție. La începuturile istoriei Bisericii, conducătorii ei au încetat să mai confere preoția bărbaților de culoare de origine africană. Înregistrările Bisericii nu oferă informații clare despre originea acestui obicei. Conducătorii Bisericii au crezut că era necesară o revelație de la Dumnezeu pentru a schimba această practică și au căutat îndrumare cu ajutorul rugăciunii. Revelația i-a fost dată președintelui Bisericii, Spencer W. Kimball, și confirmată altor conducători ai Bisericii în Templul Salt Lake, în data de 1 iunie 1978. Revelația a anulat toate restricțiile cu privire la rasă în ceea ce privea preoția”.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarea întrebare: La ce întrebări despre restricția legată de preoție se poate răspunde prin această declarație?
Observați următoarea frază din afirmația de mai sus: „Înregistrările Bisericii nu oferă informații clare despre originea acestui obicei”. Deși unii oameni ar putea sugera motive pentru care bărbații de origine africană nu au fost rânduiți la preoție o perioadă, acele motive s-ar putea să nu fie corecte. Declarația din introducerea Declarației oficiale – 2 reprezintă poziția oficială a Bisericii.
Pe măsură ce citiți următorul paragraf, aflați ce au făcut membrii familiei Martins după ce au aflat despre Evanghelia restaurată.
Membrii familiei Martins au fost botezați în data de 2 iulie 1972 și au slujit cu credință în Biserică. Când fiul lor cel mai mare, Marcus, și-a primit binecuvântarea patriarhală, aceasta promitea că el avea să predice Evanghelia. Deși restricția legată de preoție, aflată în vigoare la acea vreme, îl împiedica pe Marcus să slujească în misiune cu timp deplin, părinții săi i-au deschis un cont de economii pentru misiune. În anul 1975, Biserica a anunțat că, în São Paulo, Brazilia, urma să fie construit un templu. Pentru a contribui la strângerea de fonduri, sora Martins și-a vândut bijuteriile. Fratele Martins a slujit ca membru al comitetului de relații publice al templului. Membrii familiei Martins au făcut toate aceste sacrificii, chiar dacă ei credeau că nu vor avea ocazia de a primi rânduielile preoției în templu.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, răspundeți la următoarea întrebare: De ce credeți că membrii familiei Martins au fost dispuși să fie botezați și să slujească în Biserică dând dovadă de credință, chiar dacă ei erau afectați de restricția legată de preoție aflată în vigoare la acea vreme?
Comparați-vă răspunsul cu următoarea declarație a vârstnicului Martins: „Găsisem adevărul și nimic nu avea să ne împiedice să trăim conform acestuia… Când Spiritul îți spune că Evanghelia este adevărată, cum poți nega acest lucru?” (din „Elder Helvécio Martins of the Seventy”, p. 106).
Deoarece membrii familiei Martins au primit o mărturie prin intermediul Duhului Sfânt, ei au putut să meargă mai departe, având încredere în Domnul, în pofida lucrurilor pe care nu le înțelegeau.
În afara membrilor familiei Martins, mii de persoane de origine africană din diferite națiuni au ajuns să cunoască adevărul Evangheliei restaurate în deceniile anterioare revelației primite în anul 1978. Conducătorii Bisericii din orașul Salt Lake au primit o mulțime de scrisori de la convertiți nebotezați din Nigeria și Ghana care cereau să le fie trimiși misionari în Africa. Ani la rând, conducătorii Bisericii s-au gândit la această problemă, rugându-se, dar au simțit că nu sosise încă timpul pentru a trimite misionari în Africa, unde membrii locali nu puteau prezida sau înfăptui rânduieli.
Imagine
Președintele Spencer W. Kimball
Președintele Spencer W. Kimball
Declarația oficială – 2 conține anunțul oficial cu privire la o revelație pe care președintele Spencer W. Kimball a primit-o la data de 1 iunie 1978. Citiți primul paragraf de sub expresia „Dragi frați” și observați la ce anume au fost martori conducătorii Bisericii.
Ce inspirație au primit conducătorii Bisericii pe măsură ce erau martori la expansiunea lucrării Domnului?
Citiți paragraful care începe cu expresia „Conștienți de promisiunile”. Aflați cum au acționat conducătorii Bisericii în legătură cu dorințele lor inspirate.
În ce mod au acționat președintele Kimball și alți conducători ai Bisericii cu privire la dorințele lor inspirate?
Acest paragraf ne ajută să înțelegem că profeții caută îndrumarea Domnului pentru a conduce Biserica. Puteți scrie acest principiu în scripturile voastre.
Observați că, paragraful al doilea începe cu expresia „Conștienți de promisiunile făcute de profeții”. Această expresie ne arată cum, conducători ai Bisericii știau că, la un moment dat, toți bărbații demni urmau să aibă ocazia de a primi preoția. Cu mulți ani înainte de anul 1978, membrii Primei Președinții și cei ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli au discutat și s-au rugat în legătură cu restricția legată de preoție. Conducătorii Bisericii au simțit că este nevoie de o revelație pentru a schimba această restricție, care era în vigoare de peste un secol. O vreme, întrebarea aceasta l-a tulburat pe președintele Kimball și el s-a dus des, singur, la templu pentru a se ruga în legătură cu ea.
Citiți paragrafele din Declarația oficială – 2, care încep cu „El a auzit rugăciunile noastre” și „Noi declarăm” și aflați ce răspuns a oferit Domnul la rugăciunile președintelui Kimball, consilierilor săi din Prima Președinție și membrilor Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Puteți marca ceea ce aflați.
Aceste paragrafe ne ajută să înțelegem că Domnul conduce Biserica Sa prin intermediul revelațiilor date profeților Săi. Puteți scrie această doctrină în scripturile voastre.
Această revelație a avut un impact profund asupra oamenilor din întreaga lume. Citiți reacția lui Helvécio Martins și a soției sale, Rudá, când au aflat despre această revelație: „Nu îmi puteam stăpâni emoțiile. Rudá și cu mine am mers în dormitorul nostru, am îngenuncheat și ne-am rugat. Am plâns când I-am mulțumit Tatălui nostru din Cer pentru acest eveniment la care doar visam. Această zi sosise cu adevărat, chiar în timpul vieților noastre muritoare” (Autobiography, p. 69-70).
Membrii familiei Martins au fost pecetluiți în templu. Fiul lor, Marcus, a fost primul membru al Bisericii de origine africană care a slujit în misiune după revelația care a dus la anularea restricției privind preoția. Helvécio Martins a devenit conducător local al preoției și, în cele din urmă, a fost chemat să slujească în calitate de membru al celui de-al Doilea Cvorum al celor Șaptezeci.
Imediat după ce a fost primită revelația care anula restricția legată de preoție, în Africa au fost trimiși misionari. De atunci, pe acest continent au fost construite temple și sute de mii de oameni de acolo au primit rânduielile Evangheliei, atât pentru ei înșiși, cât și pentru strămoșii lor decedați.
Puteți să fiți întrebați de ce Biserica nu i-a rânduit la preoție timp de o perioadă lungă pe bărbații de origine africană. Gândiți-vă cum ați putea răspunde la această întrebare. Pentru mai multe informații, accesați Lds.org, selectați Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie) și căutați race and the priesthood (rasa și preoția).
Este bine să explicăm altora că nu știm de ce a fost aplicată această restricție legată de preoție. De asemenea, puteți împărtăși adevărurile pe care le cunoaștem și depune mărturie despre ele, cum ar fi cele învățate în această lecție. În jurnalul pentru studiul scripturilor, scrieți cum ați răspunde la întrebări legate de motivele pentru care Biserica nu i-a rânduit la preoție o lungă perioadă de timp pe bărbații de origine africană. Pe măsură ce vă formulați răspunsul, puteți folosi exemplul membrilor familiei Martins, precum și introducerea Declarației oficiale – 2 din ediția 2013 a scripturilor.
În jurnalul pentru studiul scripturilor, la sfârșitul temelor pentru astăzi, scrieți următoarele: