Să rămânem convertiţi
Note de subsol

Hide Footnotes

Temă

Să rămânem convertiţi

La început, nu am fost credincioasă, dar totul s-a schimbat când am aflat despre adevărul Evangheliei.

T oată viaţa mea am fost învăţată că nu există Dumnezeu. Ştiam foarte puţin despre schimbările care vor interveni când m-am înscris la programul de schimb de elevi în Statele Unite, reprezentând Republica Cehă. Când am completat cererea, una dintre întrebări era: „Care este religia dumneavoastră preferată?“. Ştiam că cei mai mulţi americani erau creştini, astfel că asta am scris. Dar nu eram o persoană credincioasă.

Cu nerăbdare, am aşteptat rezultatul cererii mele. Unde urma să trăiesc?

Am fost repartizată la familia Grant şi Jewel Hodson, sfinţi din zilele din urmă, în Utah. Unde este Utah? Mormoni? Cine sunt ei? Am consultat cărţile, căutând despre Utah, căutând despre mormoni, de asemenea. Cărţile spun lucruri groaznice despre Biserică şi în special despre Joseph Smith. Mi-am petrecut toată noaptea acasă plângând. Eram înspăimântată.

Mama mea m-a asigurat că totul va fi bine şi că dacă nu o să-mi placă familia sau Utah, puteam să vin acasă sau să fiu repartizată la o altă familie.

Când am ajuns în Utah, Emily, una dintre fiice, a venit să mă ia. Avea 16 ani, era îmbrăcată normal, cu lucruri obişnuite şi era foarte drăguţă. M-am gândit: „O! De fapt, s-ar putea să nu fie chiar atât de rău!“ Întreaga familie era prietenoasă şi m-a întâmpinat cu bucurie.

Am experimentat o cultură cu totul diferită. Am văzut că gazdele mele se rugau de fiecare dată, înainte de a mânca şi de a merge la culcare. Ei nu beau alcool sau nu fumau. Duceau o viaţă morală. Totul era complet diferit faţă de modul în care trăiau adolescenţii pe care-i cunoşteam.

Şi părea că aproape fiecare persoană pe care o cunoşteam era membră a Bisericii SZU. Am fost impresionată de faptul că atunci când aceşti oameni vorbeau despre Biserica lor spuneau: „Eu ştiu“, nu „Eu cred “. Niciodată până atunci, nu auzisem o asemenea convingere în declaraţiile religioase. Dacă aceşti oameni puteau şti, am reflectat, trebuie să fie o cale pentru mine să cunosc şi eu. Eram genul de persoană care trebuia să ştie , deoarece, dacă acceptam învăţăturile Bisericii, trebuia să fac schimbări în stilul meu de viaţă şi în planurile mele de viitor.

Cu o dorinţă puternică de a şti pentru mine însumi despre adevărul Bisericii, am privit la exemplul familiei mele gazdă. Ei nu făceau prozelitism, dar felul în care îşi trăiau vieţile m-au determinat să doresc să cunosc ceea ce era în spatele faptelor lor. N-am văzut niciodată asemenea credinţă.

Am auzit un conducător al Bisericii spunând: „Oamenii vor dori să cunoască Biserica, deoarece vă cunosc pe dumneavoastră“. Eu doream să cunosc Biserica, deoarece îi cunoşteam pe cei din familia Hodson. Ei erau pentru mine un exemplu foarte bun de modul în care trebuie să trăiască o familie.

Am început să mă rog. M-am rugat timp de trei săptămâni şi nimic nu s-a întâmplat. Eram puţin descurajată. M-am gândit că poate nu eram destul de demnă pentru a simţi dragostea lui Dumnezeu.

În aceeaşi săptămână, m-am hotărât să însoţesc familia Hodson la o adunare tradiţională de mărturii în prima duminică a lunii. Mama, Jewel, m-a întrebat dacă doresc să spun ceva. Am spus: „Sigur“. Dar m-am gândit: „Ce urmează să spun?“.

Deoarece toţi exprimaseră recunoştinţă, m-am gândit că pot cel puţin să-mi exprim recunoştinţa faţă de familia Hodsom pentru tot ceea făcuse pentru mine. Ei fuseseră foarte răbdători cu mine. M-au tratat ca pe propria lor fiică şi niciodată nu m-au forţat cu ceva. Îmi voi exprima recunoştinţa.

Eram ultima care vorbea. M-am ridicat şi am început să spun cât de recunoscătoare eram pentru bunătatea şi răbdarea lor şi, de asemenea, pentru dorinţa lor de a mă învăţa despre Dumnezeu. Deodată, un sentiment puternic, copleşitor, m-a cuprins. Bariera limbii dispăruse; nu mai era o problemă să vorbesc limba engleză. Vorbeam fluent pentru prima oară! Nu mai avusesem un sentiment asemănător niciodată înainte. Am vorbit după cum eram inspirată. Era un sentiment atât de cald, atât de frumos. Eram liniştită când am spus: „Dumneavoastră ştiţi că ceea ce spuneţi este adevărat. Ştiţi că eu exist. Ştiţi “.

Şi ştiam! Cu lacrimi în ochi, m-am aşezat. M-am gândit: „Ce-a fost asta?“. Răspunzând, ca şi cum auzise întrebarea mea, mama mea gazdă a vorbit calmă: „Ceea ce simţi este Spiritul“. Tot ceea ce am putut să gândesc a fost: „O! Este adevărat!“

Cu permisiunea părinţilor mei, i-am cerut tatălui meu gazdă să mă boteze în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. A fost o zi fericită pentru mine. Am avut un sentiment de curăţenie şi de prospeţime! Pe lângă familia mea gazdă, am fost înconjurată de mulţi membri din episcopia mea care au venit să mă sprijine. Am apreciat acest lucru foarte mult.

Când m-am întors din Utah în Republica Cehă, eram singura membră a Bisericii nu numai din oraşul meu, Chrastava (cu o pupulaţie de 8.000 de oameni), ci, de asemenea, din Liberec (cu o populaţie de 120.0000 de oameni), un oraş situat la aproximativ 10 km de Chrastava. Lucram ca recepţioneră la un hotel şi predam limba engleză la un liceu particular. Căutam cu disperare să găsesc noul meu loc acasă. Eram pe punctul de a renunţa. Totuşi, am continuat să îngenunchez în fiecare noapte şi să mă rog ca un miracol să mă scoată din disperarea mea. De asemenea, am încercat, într-adevăr, din greu, să stau departe de obiceiurile şi de prietenii mei vechi.

În final, rugăciunile mele au primit răspuns. Misionarii au venit la Liberec, unde predam. (Am aflat, mai târziu, că fratele Hodson îl contactase pe preşedintele de misiune pentru Republica Cehă şi i-a povestit despre mine. Acum, în oraşul meu, este o ramură în creştere, de circa 40 de sfinţi din zilele din urmă.)

De atunci, am urmat cursurile Universităţii Brigham Young – Idaho şi am obţinut diploma în arte frumoase de la BYU – Hawaii. Unul dintre aspectele care a fost în centrul atenţiei mele la BYU – Hawaii a fost acela de a juca în echipa de volei. În acel campus special, mărturia mea a crescut.

Acum, m-am întors acasă, în Republica Cehă. Vreau să răspândesc mesajul Evangheliei. La început, tatăl meu şi mama mea au gândit că sunt total nebună pentru că m-am convertit. Acum, mă sprijină în totalitate şi sunt recunoscători pentru educaţia mea.

Poate pot avea, de asemenea, o influenţă ca profesoară de arte frumoase. Oamenii de aici au nevoie de Evanghelie şi au nevoie de artă. Doresc să ştie şi ei ce ştiu eu. Doresc să-i învăţ adevăratul plan al fericirii. Ştiu că Tatăl Ceresc doreşte ca poporul meu să aibă în viaţă Evanghelia şi toate lucrurile care sunt într-adevăr bune. Ştiu că Tatăl meu Ceresc mă iubeşte şi că mă va ajuta să fac cât pot de bine, chiar dacă nu sunt perfectă. Eu continui să doresc să fiu întotdeauna îndrumată de El.

Vaclava Svobodova este membră a ramurii Liberec, districtul Praga, Cehia.