Înduioşat de compasiune
Note de subsol

Hide Footnotes

Temă

Înduioşat de compasiune

Fratele Thamas, un bărbat slab, în vârstă, stătea singur, deseori la o oarecare distanţă de alţi membri care se adunau să se salute la începutul adunărilor noastre de duminică. El era mic de statură, umil la înfăţişare. Fusese recent botezat şi nu avea familie. Limba spaniolă pe care o vorbea, deşi era de înţeles, era un amestec de portugheză, franceză, germană, engleză şi limba lui maternă maghiară. În scurtele convorbiri cu acei membri care căutau să se apropie de el, vorbea de îndepărtata Ungarie.

Într-o zi, episcopul i-a cerut să vorbească cinci minute la adunarea de împărtăşanie. El a fost surprins, dar a acceptat. Noi, de asemenea, am fost surprinşi să auzim numele lui. Ne aşteptam să auzim doar o mărturie scurtă şi simplă.

Dar odată ce s-a aflat la pupitru, înfăţişarea acestui frate s-a transformat în cel mai remarcabil mod şi imediat el ne-a acaparat atenţia. Poziţia sa a devenit dreaptă, aproape militărească, deşi nu purta uniformă sau medalii. Ţinuta era cea a unui soldat – în vârstă, dar mândru. Încet, dar încrezător, el a început povestirea sa palpitantă.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a slujit într-un batalion de infanterie, într-o zonă unde lupta permanentă acoperea pământul cu sânge, cu tristeţe şi cu moarte. Plutonul lui era comandat de un sergent care îşi atrăsese ura oamenilor săi prin cruzimea lui extraordinară. Într-o noapte groaznică, un proiectil a explodat nu departe de sergent, rănindu-l foarte grav. Ofiţerul comandant a oprit un camion dărăpănat care trecea deseori pentru a-i ridica pe răniţi şi pe cei morţi şi-i ducea în spatele liniilor pentru a fi îngrijiţi sau îngropaţi.

Plutonul se uita de la distanţă la soarta conducătorului lor muribund. Nici unul nu s-a dus să-l ajute. Ofiţerul a cerut un voluntar să care omul la camion şi să-l însoţească în spatele liniilor. Nici unul nu s-a oferit voluntar.

Atunci, după o oarecare pauză, fratele Thamas a păşit înainte. „Înduioşat de compasiune“, ne-a spus el, „m-am hotărât să-l car pe nenorocosul camarad şi să mă duc cu el în călătoria lui. L-am îngrijit cât am putut de bine în timpul drumului lung şi dureros.

M-am întors mai târziu în căutarea plutonului meu. Când am ajuns în zona frontului, am aflat că bombardamente puternice au omorât un număr mare de oameni în noaptea groaznică a plecării mele. Nici un om din plutonul meu nu supravieţuise în afară de mine. Şi atunci am înţeles. Am mulţumit lui Dumnezeu pentru că m-a impresionat spre compasiune. El mi-a salvat viaţa şi mi-a dat şansa de a auzi Evanghelia restaurată.“

Simpla noastră afecţiune faţă de un om în vârstă, încovoiat, s-a schimbat în apreciere, admiraţie şi recunoştinţă pentru faptul că ne-a împărtăşit un exemplu despre dragostea pură a lui Hristos.

Juan Aldo Leone este membru al episcopiei Villa Allende, ţăruşul Sierras Córdoba, Argentina.