Alte resurse
Educaţia


Educaţia

Domnul a poruncit: „căutaţi să învăţaţi, chiar prin studiu şi, de asemenea, prin credinţă“ (D&L 88:118). El ne-a poruncit să învăţăm Evanghelia şi să dobândim înţelegerea „despre lucruri care sunt atât în cer, cât şi pe pământ şi sub pământ; lucruri care au fost, lucruri care sunt, lucruri care trebuie să se întâmple curând; lucruri care sunt acasă, lucruri care sunt în străinătate; războaie şi nedumeriri ale naţiunilor şi judecăţile care sunt în ţară; şi, de asemenea, o cunoaştere a ţărilor şi a împărăţiilor – pentru ca [noi] să [fim] pregătiţi în toate lucrurile“ (D&L 88:78–80).

Şcoala şi instruirea profesională

Trebuie să vă străduiţi întotdeauna să vă dezvoltaţi mintea şi îndemânările astfel încât să aveţi succes în domeniul pe care vi l-aţi ales. Folosiţi-vă educaţia pentru a vă exercita influenţa spre a face bine. Făcând aceasta, veţi fi cunoscut ca o persoană cu integritate. Veţi fi pregătit pentru ocaziile care se vor ivi şi veţi reprezenta o valoare pentru familia dumneavoastră, pentru Biserică şi pentru comunitatea dumneavoastră.

Căutaţi cele mai bune şcoli care vă stau la dispoziţie. Unele dintre aceste posibilităţi sunt reprezentate de colegii universitare şi universităţi, şcoli tehnice, cursuri pe care să le urmaţi de acasă, educaţia în cadrul comunităţii, ca şi instruirea în mod particular.

Seminarul şi Institutul

În întreaga lume, sfinţii din zilele din urmă cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani participă la seminare, care le oferă instruire pe tema scripturilor în zilele de lucru ale săptămânii. Institutele de religie oferă sfinţilor din zilele din urmă cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani cursuri, desfăşurate în timpul zilelor de lucru, abordând o varietate de teme legate de Evanghelie.

Aceste programe oferă un climat spiritual şi social în care studenţii pot intra în contact unii cu alţii în timp ce învaţă mai mult despre Evanghelie.

Pentru informaţii referitoare la Seminar şi Institut, luaţi legătura cu conducătorii locali ai preoţiei.

Studiul care durează o viaţă

De-a lungul întregii vieţi, continuaţi să căutaţi ocazii de a vă îmbunătăţi educaţia. Aceasta vă va ajuta să vă menţineţi la curent în domeniul profesiunii pe care aţi ales-o, ca şi în ceea ce priveşte celelalte aptitudini şi zone de interes. În această lume aflată în schimbare rapidă, trebuie să vă faceţi timp pentru a vă educa pentru prezent şi pentru viitor.

În plus faţă de sporirea nivelului de educaţie prin învăţământul organizat, puteţi continua să învăţaţi citind, participând la evenimente culturale înălţătoare, vizitând muzee şi locuri istorice, precum şi observând lumea din jurul dumneavoastră.

Referinţe suplimentare: Proverbele 1:5; D&L 130:18–19