Seminare și institute
Lecţia 5 Ispăşirea infinită a lui Isus Hristos


Lecţia 5

Ispăşirea infinită a lui Isus Hristos

Introducere

Ispăşirea lui Isus Hristos – cel mai mare eveniment care a avut loc – face posibil ca toţi oamenii să fie iertaţi de păcate şi să poată locui alături de Tatăl Ceresc şi de Isus Hristos de-a lungul eternităţii. Datorită ispăşirii, toţi vor fi înviaţi şi se vor întoarce în prezenţa lui Dumnezeu pentru a fi judecaţi. Deoarece ispăşirea a presupus ca Isus Hristos să sufere într-un număr infinit de moduri, El simte empatie, într-un mod perfect, pentru fiecare dintre noi.

Lecturi de bază

Sugestii pentru predare

Mosia 3:5-11; Alma 34:8-12

Doar Isus Hristos a putut să înfăptuiască ispăşirea infinită

Expuneţi următoarea declaraţie a preşedintelui James E. Faust (1920-2007), din Prima Preşedinţie, şi rugaţi un cursant să citească declaraţia cu glas tare.

Preşedintele James E. Faust

„Doresc să vorbesc despre cel mai mare eveniment din întreaga istorie. Acest eveniment unic a fost inegalabila ispăşire a Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos. Acesta a fost cel mai important act care a fost săvârşit vreodată” („Ispăşirea: speranţa noastră cea mai mare”, Liahona, ian. 2002, p. 19).

Rugaţi doi sau trei cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, Alma 34:8-12 în timp ce membrii clasei marchează cuvinte cheie şi expresii care arată de ce ispăşirea este cel mai măreţ eveniment din istorie.

  • De ce este ispăşirea lui Isus Hristos cel mai măreţ eveniment care a avut loc? (Subliniaţi următorul adevăr: Ispăşirea lui Isus Hristos este infinită şi eternă, făcând ca salvarea să fie posibilă pentru întreaga omenire.)

Expuneţi declaraţia următoare a vârstnicului Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.

Vârstnicul Russell M. Nelson

„O ispăşire infinită era necesară pentru a-i mântui pe Adam, Eva şi toată posteritatea lor… Potrivit legii eterne, acea ispăşire cerea un sacrificiu personal făcut de o fiinţă nemuritoare, care nu este supusă morţii. Totuşi, El trebuie să moară şi să-Şi primească trupul din nou. Salvatorul a fost singurul care putea să facă acest lucru. De la mama Sa, El a moştenit capacitatea de a muri. De la Tatăl Său, El a obţinut putere asupra morţii” („Constancy amid Change”, Ensign, nov. 1993, p. 34).

  • De ce a fost Isus Hristos singurul care a putut să-i mântuiască pe toţi oamenii? (El a fost o fiinţă nemuritoare, care nu era supusă morţii.)

  • În ce moduri este sacrificiul ispăşitor al lui Isus Hristos infinit şi veşnic?

Pentru a ajuta cursanţii să răspundă la această întrebare, expuneţi declaraţia următoare a preşedintelui Russell M. Nelson şi invitaţi un cursant să citească declaraţia cu glas tare.

Vârstnicul Russell M. Nelson

„Ispăşirea [lui Isus Hristos] este infinită – nu are sfârşit. Este, de asemenea, infinită în sensul că întreaga omenire va fi salvată de la o moarte fără sfârşit. Este infinită şi datorită suferinţei Sale nemărginite… Este infinită în scop – trebuia să fie făcută o dată pentru totdeauna. Şi mila pe care ispăşirea o aduce cu sine se extinde nu numai asupra unui număr infinit de oameni, ci şi asupra unui număr infinit de lumi create de El. Este infinită dincolo de orice sistem de măsură al omului sau dincolo de înţelegerea oricărui muritor” („The Atonement”, Ensign, nov. 1996, p. 35).

Explicaţi faptul că, la sfârşitul domniei sale, regele Beniamin i-a învăţat pe oamenii săi că un înger i-a adus „veşti bune, de mare bucurie”, care vor face ca oamenii să fie „plini de bucurie” (Mosia 3:2-4). Rugaţi câţiva cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, Mosia 3:5-11 în timp ce membrii clasei urmăresc în scripturile lor, căutând „[veştile bune] descrise de regele Beniamin.

  • Care credeţi că sunt mesajele din aceste versete care i-ar fi făcut pe oamenii regelui Beniamin să fie plini de bucurie? (În timp ce cursanţii răspund, subliniaţi faptul că Isus Hristos face salvarea posibilă.)

  • Ce cuvinte sau expresii descriu preţul pe care Isus Hristos l-a plătit pentru salvarea noastră?

Invitaţi un cursant să citească declaraţia următoare a vârstnicului James E. Talmage (1862-1933), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.

Vârstnicul James E. Talmage

„Agonia lui Hristos din grădina Ghetsimani nu poate fi pătrunsă de mintea omenească, atât în privinţa intensităţii, cât şi a cauzei… Sub povara pe care nicio altă fiinţă care a trăit pe pământ nu o poate concepe, El S-a luptat şi a suferit în tăcere. Nu durerea fizică, nici măcar chinul mental nu I-au provocat o asemenea tortură care să-L facă să sângereze din fiecare por; ci agonia spirituală a sufletului cum numai Dumnezeu putea să îndure… Niciun alt om, indiferent cât de mare ar fi rezistenţa sa fizică sau mentală, nu ar fi putut să sufere astfel” (Jesus the Christ, ed. a 3-a [1916], p. 613).

  • Ce gânduri şi sentimente aveţi în timp ce vă gândiţi la amplitudinea suferinţelor lui Isus Hristos pentru noi?

2 Nefi 9:6-12, 20-22.

Isus Hristos a biruit atât moartea fizică, cât şi moartea spirituală

Rugaţi cursanţii să-şi imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost nicio ispăşire. Pentru a ajuta cursanţii să vizualizeze care ar fi fost starea omenirii dacă nu ar fi fost nicio ispăşire, rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, 2 Nefi 9:6-9. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să găsească expresii care descriu care ar fi fost soarta noastră dacă nu ar fi avut loc ispăşirea.

  • Potrivit celor relatate de profetul Iacov, ce s-ar întâmpla cu trupurile noastre dacă nu ar fi avut loc ispăşirea? Ce s-ar întâmpla cu spiritele noastre?

Amintiţi cursanţilor că mesajul principal al Evangheliei este acela că, datorită ispăşirii lui Isus Hristos, nu trebuie să avem parte de această soartă groaznică.

Rugaţi doi cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, 2 Nefi 9:10-12, 20-22 în timp ce membrii clasei caută calea prin care suntem eliberaţi de moartea spirituală şi de cea fizică.

  • Care este calea care ne-a fost oferită pentru a scăpa de moartea spirituală şi de moartea fizică? (Ajutaţi cursanţii să înţeleagă această doctrină: Prin ispăşirea Sa, Isus Hristos a biruit efectele morţii fizice şi a celei spirituale.)

  • Ce ne învaţă aceste versete despre binecuvântările învierii? (Trupurile noastre fizice şi spiritele noastre vor fi reunite pentru eternitate. Vom fi aduşi înapoi în prezenţa lui Dumnezeu pentru judecată.)

Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi rugaţi un cursant să citească declaraţia cu glas tare.

Vârstnicul D. Todd Christofferson

„Prin ispăşirea şi învierea Sa, Isus Hristos a depăşit toate efectele căderii. Moartea fizică va fi temporară şi chiar şi moartea spirituală are un sfârşit, deoarece toţi se vor întoarce în prezenţa lui Dumnezeu, cel puţin temporar, pentru a fi judecaţi” („Învierea lui Isus Hristos”, Ensign sau Liahona, mai 2014, p. 112).

  • Când aţi simţit recunoştinţă deoarece Isus Hristos a biruit moartea fizică şi cea spirituală?

Mosia 3:11, 16; 15:7-9; Alma 7:11-13; Moroni 8:8-12; Doctrină şi legăminte 137:7-9

Prin ispăşirea Sa, Isus Hristos oferă mântuire tuturor oamenilor

Amintiţi cursanţilor că, pe lângă faptul că izbăvește întreaga omenire de la moartea fizică şi spirituală cauzate de cădere, Isus Hristos ne poate elibera de la moartea spirituală cauzată de propriile păcate. Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, Mosia 15:7-9 în timp ce membrii clasei caută cum face Hristos posibil ca noi să fim mântuiţi de păcatele noastre.

  • Ce ne învaţă aceste versete despre cum face Hristos posibil ca noi să fim mântuiţi de păcatele noastre? (Subliniaţi această doctrină: Prin intermediul ispăşirii, Isus Hristos a rupt lanţurile morţii şi a luat fărădelegile noastre asupra Sa, îndeplinind cerinţele dreptăţii şi obţinând puterea de a mijloci pentru noi.)

  • Ce înseamnă cuvântul a mijloci? (A mijloci înseamnă a interveni între două părţi pentru a ajuta la rezolvarea neînţelegerilor. În acest caz, Isus a mijlocit între noi şi Dumnezeu pentru a reface legătura care a fost ruptă din cauza păcatelor noastre.)

Explicaţi că, datorită Cărţii lui Mormon, putem să înţelegem modul în care ispăşirea lui Isus Hristos îi salvează pe copilaşi şi pe oamenii care au murit fără a avea o cunoaştere a Evangheliei lui Isus Hristos sau a fi botezaţi.

Rugaţi o jumătate dintre membrii clasei să citească, în gând, Mosia 3:16 şi să marcheze drept referinţă pentru acest verset Moroni 8:8-12. Rugaţi cealaltă jumătate a membrilor clasei să citească, în gând, Mosia 3:11 şi să marcheze drept referinţă pentru acest verset Doctrină şi legăminte 137:7-9.

  • Ce ne învaţă aceste versete despre salvarea copiilor care mor fără să fie botezaţi?

  • Ce ne învaţă aceste versete despre salvarea celor care „au murit fără a cunoaşte voinţa lui Dumnezeu”? (Mosia 3:11).

Spuneţi cursanţilor faptul că, prin ispăşire, Salvatorul a obţinut o empatie perfectă pentru a ne înţelege şi a ne ajuta pe parcursul încercărilor din viaţa muritoare. Rugaţi cursanţii să studieze Alma 7:11-13, pentru a căuta cuvinte care descriu încercările din viaţa muritoare pe care Isus Hristos le-a trăit ca parte a ispăşirii. În timp ce cursanţii spun ceea ce au găsit, scrieţi următoarele cuvinte pe tablă: dureri, suferinţe, ispite, boli, moarte, infirmităţi (slăbiciuni sau incapacitate) şi păcate. Subliniaţi expresia „de toate felurile” din Alma 7:11 şi rugaţi cursanţii să ofere exemple ale diferitelor stări care sunt scrise pe tablă.

Subliniaţi faptul că expresia „lua asupra Lui” se repetă de câteva ori în versetele 11-13. (Notă. Identificarea repetiţiei este o metodă de studiu al scripturilor despre care puteţi să vorbiţi cu această ocazie. Observarea repetiţiilor din scripturi poate să-i ajute pe cititori să identifice puncte cheie sau sublinieri.)

  • Potrivit celor consemnate în versetele 11-12, de ce „[a luat] [Isus Hristos] asupra Lui” durerile, bolile şi infirmităţile noastre şi toate celelalte stări scrise pe tablă? (Ajutaţi cursanţii să înţeleagă acest principiu: Salvatorul a luat asupra Sa durerile, bolile şi infirmităţile noastre pentru a ne putea ajuta pe măsură ce înfruntăm încercările din viaţa muritoare.)

Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, şi invitaţi un cursant să citească declaraţia cu glas tare.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland

„Mărturisesc că ispăşirea Salvatorului ridică nu numai poverile păcatelor noastre, ci şi povara dezamăgirilor şi tristeţilor noastre, a supărărilor şi deznădejdilor noastre [vezi Alma 7:11-12]. De la început, încrederea în acest ajutor urma să ne dea atât un motiv, cât şi un mijloc de a deveni mai buni, un impuls să lăsăm jos poverile noastre şi să ne ocupăm de salvarea noastră („Lucruri stricate de reparat”, Ensign sau Liahona, mai 2006, p. 70-71).

  • În ce mod faptul că vă încredeţi în ispăşirea Salvatorului vă influenţează acţiunile şi perspectiva eternă?

  • Cum poate înţelegerea adevărurilor consemnate în Alma 7:11-13 să vă ajute atunci când vă confruntaţi cu încercări?

Rugaţi cursanţii să împărtăşească experienţe în care au simţit puterea ispăşirii lui Isus Hristos în vieţile lor (sfătuiţi-i să nu împărtăşească ceva ce este prea sacru sau prea personal).

Rugaţi cursanţii să noteze ceea ce pot să facă pentru a folosi mai din plin în vieţile lor puterea vindecătoare şi care întăreşte a ispăşirii Salvatorului. Încurajaţi-i să acţioneze potrivit impresiilor pe care le primesc.

Materiale de citit pentru cursanţi