2010-2019
Păstorul cel Bun, Mielul lui Dumnezeu
Conferința Generală, aprilie 2019


Păstorul cel Bun, Mielul lui Dumnezeu

Isus Hristos Își cheamă oile cu glasul Său și în numele Său. El ne caută și ne adună. El ne învață cum să slujim cu dragoste.

Dragi frați și surori, v-a fost vreodată greu să adormiți și ați încercat să numărați oi imaginare? În timp ce oile pufoase săreau peste un gard, dumneavoastră numărați: 1, 2, 3… 245, 246… 657, 658…1

Pe mine număratul oilor nu mă ajută să adorm. Îmi fac griji că voi rata sau voi pierde vreuna și acest lucru mă ține treaz.

Noi declarăm, la fel ca băiatul păstor care a devenit rege:

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă;

îmi înviorează sufletul”2.

Imagine
Vitraliu cu Păstorul cel Bun

În această perioadă a Paștelui, noi Îl sărbătorim pe Păstorul cel Bun, care este și Mielul lui Dumnezeu. Dintre toate titlurile Sale divine, nu sunt altele mai duioase sau mai semnificative. Învățăm mult din faptul că Salvatorul a făcut referire la El Înșuși folosind titlul Păstorul cel Bun și din mărturiile profetice despre El în calitate de Miel al lui Dumnezeu. Aceste roluri și simboluri sunt puternic complementare – cine poate fi mai potrivit să salveze mielușeii prețioși decât Păstorul cel Bun și cine poate fi mai potrivit să fie Păstorul nostru cel Bun decât Mielul lui Dumnezeu?

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Lui Fiu Născut iar Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu Și-a dat viața dorind să se supună Tatălui Său.3 Isus depune mărturie: „Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel Bun își dă viața pentru oi”4. Isus a avut puterea de a-Și da viața și puterea de a o lua înapoi.5 Într-o unitate perfectă cu Tatăl Său, Salvatorul nostru ne binecuvântează în mod unic, atât în calitatea de Păstorul nostru cel Bun, cât și în calitatea de Mielul lui Dumnezeu.

Fiind Păstorul nostru cel Bun, Isus Hristos ne cheamă cu glasul Său și în numele Său. El ne caută și ne adună. El ne învață cum să slujim cu dragoste. Să ne gândim la aceste trei teme, începând cu faptul că El ne cheamă cu glasul Său și în numele Său.

În primul rând, Păstorul nostru cel Bun „Își cheamă oile pe nume… [Ele] Îi cunosc glasul”6. Și „în numele Său propriu vă cheamă El pe voi, care este numele lui Hristos”7. Pe măsură ce căutăm, cu intenție adevărată, să-L urmăm pe Isus Hristos, noi primim inspirație să facem bine, să-L iubim și să-L slujim pe Dumnezeu.8 Pe măsură ce studiem, medităm și ne rugăm, pe măsură ce ne reînnoim cu regularitate legămintele în cadrul împărtășaniei și în templu și pe măsură ce-i invităm pe toți să vină la Evanghelia Sa și la rânduielile Sale, noi ascultăm glasul Lui.

În zilele noastre, președintele Russell M. Nelson ne sfătuiește să ne referim la Biserica restaurată folosind denumirea pe care a revelat-o Isus Hristos – Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.9 Domnul a spus: „De aceea, orice veți face, veți face în numele Meu; de aceea voi veți numi Biserica după numele Meu; și voi veți chema pe Tatăl în numele Meu pentru ca El să binecuvânteze Biserica de dragul Meu”10. Peste tot în lume, în inimile și căminele noastre, noi Îl chemăm pe Tatăl în numele lui Isus Hristos. Suntem recunoscători pentru binecuvântările pe care ni le oferă cu atâta generozitate prin intermediul preaslăvirii concentrate asupra căminului și sprijinită de Biserică, studiului Evangheliei și activităților recreative în familie.

În al doilea rând, Păstorul nostru cel Bun ne caută și ne adună în singura Lui turmă. El întreabă: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă pe izlaz și se duce după cea pierdută până când o găsește?”11.

Salvatorul nostru Își întinde brațele spre acea oaie pierdută și spre cele nouăzeci și nouă, deseori, în același timp. Când slujim, chiar și când ne concentrăm asupra celei care s-a rătăcit, noi le vedem și pe cele nouăzeci și nouă care sunt ferme și neclintite. Domnul nostru ne caută și ne strânge „din toate locurile”12, „din cele patru colțuri ale lumii”.13 El ne adună prin legământ sfânt și prin sângele Său ispășitor.14

Salvatorul nostru le-a spus ucenicilor Săi din timpul Noului Testament: „Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta”15. Pe continentul american, Domnul înviat le-a mărturisit copiilor de legământ ai lui Lehi: „Voi sunteți oile Mele”16. Și Isus a spus că mai are și alte oi care Îi vor auzi glasul.17 Ce binecuvântare este Cartea lui Mormon deoarece este un alt testament al glasului lui Isus Hristos!

Isus Hristos îi invită pe membrii Bisericii Sale să-i primească pe toți cei care vor auzi glasul Său18 și vor ține poruncile Sale. Doctrina lui Hristos include botezul cu apă și botezul cu foc și cu Duhul Sfânt.19 Nefi întreabă: „Dacă Mielul lui Dumnezeu, El fiind Sfânt, a trebuit să fie botezat cu apă ca să înfăptuiască toată dreptatea, o, atunci, cu atât mai mult noi, nefiind sfinți, avem nevoie să fim botezați, da, chiar cu apă!”20.

Imagine
Ioan botezându-l pe Isus

Astăzi, Salvatorul dorește ca ceea ce facem și cine devenim să îi invite pe alții să vină să Îl urmeze. Veniți și găsiți dragoste, vindecare, o legătură cu Dumnezeu și cu ceilalți prin legămintele pe care le faceți și le țineți, inclusiv cele din templul sfânt al lui Dumnezeu, unde legăminte sacre necesare salvării pot binecuvânta toate generațiile unei familii, adunând astfel Israelul de ambele părți ale vălului.21

În al treilea rând, în calitate de „Păstor al lui Israel”22, Isus Hristos exemplifică modul în care păstorii din Israel slujesc cu dragoste. Când Domnul nostru întreabă dacă Îl iubim, așa cum l-a întrebat pe Simon Petru, Salvatorul nostru ne imploră: „Paște mielușeii Mei… Paște oițele Mele… Paște oile Mele”23. Domnul promite că, atunci când păstorii Lui Îi pasc mielușeii și oile, celor din turma Lui „nu le va mai fi teamă, nici groază și nu va mai lipsi niciuna dintre ele”24.

Păstorul nostru cel Bun îi avertizează pe păstorii din Israel să nu doarmă25, nici să rătăcească sau să risipească oile26, nici să își vadă de calea lor, fiecare umblând după folosul lui.27 Păstorii lui Dumnezeu au rolul de a întări, vindeca, repara ceea ce s-a stricat, a-i aduce înapoi pe cei care au fost rătăciți, a-i căuta pe cei care s-au pierdut.28

Domnul avertizează, de asemenea, cu privire la cei ticăloși cărora „nu [le] pasă de oi”29 și la „profeții neadevărați care vin la voi în veșminte de oaie, dar care înăuntrul lor sunt lupi răpitori”30.

Păstorul nostru cel Bun se bucură când ne exercităm libertatea morală de a alege cu intenție și credință. Cei din turma Sa se uită la Salvatorul nostru cu recunoștință față de sacrificiul Său ispășitor. Noi facem legământ să-L urmăm, nu în mod pasiv, orbește sau „ca oile”, ci dorind cu toată inima și mintea să iubim pe Dumnezeu și pe semenii noștri, purtând poverile unii altora și bucurându-ne de bucuria celorlalți. La fel cum Hristos S-a supus de bunăvoie voinței Tatălui, și noi luăm cu pioșenie asupra noastră Numele Său. Noi căutăm cu bucurie să ne alăturăm lucrării Sale de a-i aduna pe toți copiii lui Dumnezeu și de a le sluji.

Frați și surori, Isus Hristos este Păstorul nostru cel Bun și perfect. Deoarece El Și-a dat viața pentru noi, Isus Hristos este, de asemenea, Mielul perfect al lui Dumnezeu.31

Mielul de sacrificiu al lui Dumnezeu a fost prevestit încă de la început. Îngerul i-a spus lui Adam că sacrificiul Lui „este o reprezentare a sacrificiului Singurului Născut al Tatălui”, care ne invită să „[ne pocăim] și [să-L chemăm], întotdeauna, pe Dumnezeu în numele Fiului”32.

Tatăl Avraam, care a pus bazele binecuvântărilor prin legământ pentru toate națiunile pământului, a înțeles ce înseamnă să-ți oferi singurul fiu născut.

„Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: «Tată!» «Ce este, fiule?» i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: «Iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?»

«Fiule», a răspuns Avraam, «Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot»”33.

Apostolii și profeții au prevăzut și s-au bucurat de misiunea prerânduită a Mielului lui Dumnezeu. Ioan din Lumea Veche și Nefi din Lumea Nouă au depus mărturie despre „Mielul lui Dumnezeu”34, „da, chiar Fiul Tatălui Veșnic… Mântuitorul lumii”35.

Abinadi a depus mărturie despre sacrificiul ispășitor al lui Isus Hristos: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”36. Alma a numit marele și supremul sacrificiu al Fiului lui Dumnezeu „un singur lucru care este mai important decât toate celelalte”. Alma ne încurajează: „să aveți credință în Mielul lui Dumnezeu”, „veniți și să nu vă fie frică”37.

O prietenă dragă a împărtășit modul în care și-a dobândit prețioasa mărturie despre ispășirea lui Isus Hristos. Ea a crescut crezând că păcatul aducea mereu o pedeapsă severă pe care păcătosul trebuia să o poarte singur. L-a implorat pe Dumnezeu să poată înțelege posibilitatea iertării divine. S-a rugat să înțeleagă și să știe cum îi poate ierta Isus Hristos pe cei care se pocăiesc, cum poate mila să satisfacă cerințele dreptății.

Într-o zi, ea a primit răspuns la rugăciune printr-o experiență spirituală care a schimbat-o. Un tânăr disperat a ieșit fugind dintr-un magazin alimentar cu două pungi de mâncare furată. El a fugit pe o stradă aglomerată, urmărit de șeful magazinului, care l-a prins și a început să strige la el și să-l lovească. În loc să-l judece pe tânărul speriat pentru că furase, prietena mea a simțit pentru el, în mod neașteptat, o compasiune imensă. Fără teamă pentru propria-i siguranță, ea s-a îndreptat direct spre cei doi bărbați. S-a trezit spunând: „Voi plăti eu mâncarea. Vă rog, lăsați-l să plece! Lăsați-mă să plătesc eu mâncarea”.

Îndrumată de Duhul Sfânt și simțind că i s-a umplut inima de o dragoste pe care nu o mai simțise niciodată, prietena mea a spus: „Tot ce vroiam să fac era să-l ajut și să-l salvez pe tânărul acela”. Prietena mea a spus că a început să-L înțeleagă pe Isus Hristos și ispășirea Lui – modul în care, având o dragoste pură și perfectă, Isus Hristos S-a sacrificat de bunăvoie pentru a fi Salvatorul și Mântuitorul ei, motivul pentru care El a făcut acest lucru și de ce dorea ea ca El să fie Salvatorul și Mântuitorul ei.38

Nu e de mirare că noi cântăm:

Bunul Păstor caută,

Mieii ce sunt rătăciți;

Înapoi să îi aducă,

Pentru că-s neprețuiți.39

În calitate de Miel al lui Dumnezeu, Salvatorul nostru știe când ne simțim singuri, slabi, nesiguri sau speriați. Nefi a văzut într-o viziune puterea Mielului lui Dumnezeu „cum se pogora asupra sfinților Bisericii Mielului, precum și asupra celor care făcuseră legământ cu Domnul”. Deși „împrăștiați pe toată fața pământului… ei erau înarmați cu dreptate și cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă”40.

Această promisiune de speranță și alinare este valabilă în zilele noastre.

Sunteți singurul membru al Bisericii din familia dumneavoastră, de la școală, de la locul de muncă sau din comunitatea dumneavoastră? Vi se pare uneori că ramura dumneavoastră este mică sau izolată? V-ați mutat într-un loc nou, în care poate se vorbește o limbă străină sau nu cunoașteți obiceiurile? Poate că circumstanțele vieții dumneavoastră s-au schimbat și vă confruntați cu lucruri pe care nu le-ați crezut niciodată posibile? Oricare ar fi circumstanțele noastre, oricine am fi, Salvatorul nostru ne oferă asigurarea prin cuvintele lui Isaia: „El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui, și va călăuzi blând oile care alăptează”41.

Imagine
Păstorul cel Bun adunându-Și oile

Dragi frați și surori, Păstorul nostru cel Bun ne cheamă cu glasul Său și în numele Său. El îl caută, îl adună și vine la poporul Său. Prin profetul său în viață și prin intermediul fiecăruia dintre noi, El îi invită pe toți să găsească pace, scop în viață, vindecare și bucurie în plenitudinea Evangheliei Sale restaurate și pe cărarea legămintelor Sale. Prin exemplu, El îi învață pe păstorii din Israel să slujească cu dragostea Sa.

În calitate de Miel al lui Dumnezeu, misiunea divină a lui Isus a fost prerânduită de apostoli și profeți care s-au bucurat de ea. Ispășirea Sa, infinită și veșnică, este punctul central al planului fericirii și scopului creației. El ne asigură că El ne poartă aproape de inima Sa.

Dragi frați și surori, haideți să fim „urmași umili ai lui Dumnezeu și ai Mielului”42, pentru ca, poate, într-o zi, numele noastre să fie scrise în cartea vieții Mielului43, să cântăm cântarea Mielului44, să fim chemați la ospățul Mielului.45

În calitate de Păstor și Miel, El ne cheamă: veniți din nou la „adevărata cunoaștere… [a] Mântuitorului [vostru] și a Păstorului [vostru] cel Mare și Adevărat”46. El promite că „prin harul Lui [noi putem] să [devenim] perfecți în Hristos”47.

În această perioadă a Paștelui, noi Îl sărbătorim pe El:

„Vrednic este Mielul!”48

„Osana lui Dumnezeu și Mielului!”49

„Depun mărturie despre El, Păstorul nostru cel Bun și perfect, Mielul desăvârșit al lui Dumnezeu. El ne cheamă pe numele nostru în numele Lui – numele sfânt al lui Isus Hristos – amin.