Belșug de binecuvântări
Cele mai multe binecuvântări pe care Dumnezeu dorește să ni le ofere necesită faptele noastre – fapte care au la bază credința noastră în Isus Hristos.
Dragii mei frați și dragile mele surori, Tatăl nostru Ceresc și Isus Hristos doresc să ne binecuvânteze pe fiecare dintre noi.1 Întrebarea referitoare la cum să accesăm și să obținem acele binecuvântări a fost subiectul dezbaterilor și discuțiilor teologice timp de secole.2 Unele persoane afirmă că binecuvântările sunt în totalitate câștigate; că obținem binecuvântări doar prin faptele noastre. Alte persoane consideră că Dumnezeu a ales deja pe cine va binecuvânta și cum – și că aceste hotărâri sunt de neschimbat. Ambele opinii sunt greșite. Binecuvântările din cer nu sunt obținute nici prin dobândirea frenetică de „cupoane pentru fapte bune”, și nici așteptând, fără vreo putere de a controla ceva, să vedem dacă vom câștiga la loteria binecuvântărilor. Nu, adevărul are mult mai multe nuanțe și este în acord cu relația dintre un Tată Ceresc iubitor și potențialii Săi moștenitori – noi. Adevărul restaurat revelează că binecuvântările nu sunt niciodată câștigate, dar că faptele noastre inspirate de credință, atât la început, cât și pe parcurs, sunt esențiale.3
Când ne gândim la modul în care primim binecuvântări de la Dumnezeu, să asemănăm binecuvântările cerești cu o grămadă mare de lemne. Imaginați-vă că, în centru, este un morman mic de talaș, deasupra căruia se află surcele. Apoi, urmează bețele, apoi, buștenii mici și, în final, buștenii imenși. Stiva de lemne conține o cantitate enormă de combustibil, capabil să producă lumină și căldură pentru mai multe zile. Imaginați-vă că, lângă stivă, este un singur chibrit, unul cu vârful din fosfor.4
Pentru ca energia din stivă să fie eliberată, trebuie aprins chibritul și, apoi, talașul. Talașul va lua foc rapid și va face ca bucățile mai mari de lemn să ardă. Atunci când începe această reacție de combustie, ea are loc până când arde tot lemnul sau nu mai ajunge oxigen la foc.
Aprinderea chibritului și a talașului sunt fapte mici care permit ca energia potențială a focului să fie eliberată.5 Până când nu este aprins chibritul, nu se întâmplă nimic, indiferent cât de mare ar fi stiva de lemne. Dacă este aprins chibritul, dar nu este folosit pentru a aprinde talașul, cantitatea de lumină și căldură eliberată de chibrit este minusculă și energia de combustie din lemn rămâne în acesta. Dacă, la un moment dat, nu este furnizat oxigen, reacția de combustie se oprește.
În mod asemănător, cele mai multe binecuvântări pe care Dumnezeu dorește să ni le ofere necesită faptele noastre – fapte care au la bază credința noastră în Isus Hristos. Credința în Salvator este un principiu al faptelor și al puterii.6 Mai întâi, acționăm cu credință, apoi, vine puterea – potrivit voii lui Dumnezeu și a timpului stabilit de El. Ordinea este esențială.7 Totuși, fapta necesară este întotdeauna mică în comparație cu binecuvântările pe care le primim în final.8
Gândiți-vă ce s-a întâmplat când au apărut șerpi zburători înfocați printre israeliții din vechime în timp ce mergeau spre pământul făgăduit. Mușcătura unui șarpe veninos era fatală. Dar o persoană mușcată putea fi vindecată dacă se uita la un șarpe de alamă făcut de Moise și pus pe o prăjină.9 Cât de multă energie este necesară pentru a privi ceva? Toți cei care au privit au accesat puterile cerului și au fost vindecați. Alți israeliți care au fost mușcați nu s-au uitat la șarpele de alamă și au murit. Poate că le-a lipsit credința pentru a privi.10 Poate că nu au crezut că o asemenea faptă simplă putea declanșa vindecarea promisă. Sau poate că și-au împietrit în mod voit inima și au respins sfatul profetului lui Dumnezeu.11
Principiul activării binecuvântărilor care se revarsă de la Dumnezeu este etern. Precum acei israeliți din vechime, și noi trebuie să acționăm potrivit credinței noastre în Isus Hristos pentru a fi binecuvântați. Dumnezeu a revelat că „este o lege, irevocabil hotărâtă în cer dinainte de crearea acestei lumi, pe care se bazează toate binecuvântările; și când obținem orice binecuvântare de la Dumnezeu, aceasta este prin supunere față de acea lege pe care este bazată binecuvântarea”12. Aceasta nu înseamnă că noi câștigăm o binecuvântare – acea noțiune este falsă – dar trebuie să fim demni de acea binecuvântare. Salvarea noastră vine doar prin meritele și harul lui Isus Hristos.13 Imensitatea sacrificiului Său ispășitor înseamnă că stiva de lemne este infinită; faptele noastre mici sunt aproape de zero în comparație cu acesta. Dar nu sunt nule și nu sunt neînsemnate; în întuneric, un chibrit aprins poate fi văzut de la kilometri. De fapt, poate fi văzut din cer, deoarece sunt necesare fapte simple de credință pentru a accesa promisiunile lui Dumnezeu.14
Pentru a obține o binecuvântare dorită de la Dumnezeu, acționați cu credință, aprinzând chibritul metaforic pe care se bazează acea binecuvântare cerească. De exemplu, unul dintre scopurile rugăciunii este de a primi binecuvântările pe care Dumnezeu este dornic să ni le ofere, dar care sunt condiționate de cererea noastră.15 Alma a implorat milă și durerile sale au încetat; nu a mai fost chinuit de amintirea păcatelor sale. Bucuria sa a biruit durerea sa – totul pentru că a implorat cu credință în Isus Hristos.16 Energia de activare de care avem noi nevoie este de a avea suficientă credință în Hristos, încât să-I cerem lui Dumnezeu, cu sinceritate, în rugăciune și să acceptăm voia Sa și timpul ales de El pentru a primi răspunsul.
Deseori, energia de activare necesară pentru a primi binecuvântări necesită mai mult decât doar a privi sau a întreba; necesită fapte continue și repetate pline de credință. La mijlocul secolului al XIX-lea, Brigham Young a îndrumat un grup de sfinți din zilele din urmă să exploreze și să se stabilească în Arizona, o regiune aridă din America de Nord. După ce a ajuns în Arizona, grupul a rămas fără apă și s-a temut că avea să piară. Ei L-au implorat pe Dumnezeu pentru ajutor. Curând, a plouat și a nins, ceea ce le-a permis șă-și umple butoaiele cu apă și să le ofere animalelor lor apă. Recunoscători și înviorați, s-au întors în orașul Salt Lake bucurându-se de bunătatea lui Dumnezeu. La întoarcere, i-au raportat lui Brigham Young detalii despre expediția lor și au concluzionat că nu se poate locui în Arizona.
După ce a ascultat raportul lor, Brigham Young l-a întrebat pe unul dintre bărbații din încăpere ce credea despre expediție și despre miracol. Acel bărbat, Daniel W. Jones, a răspuns direct: „Aș fi umplut butoaiele, aș fi continuat drumul și m-aș fi rugat din nou”. Fratele Brigham și-a pus mâna pe fratele Jones și a spus: „Acesta este bărbatul care va conduce următoarea călătorie în Arizona”17.
Cu toții ne putem aminti de momente în care am continuat în pofida dificultăților și ne-am rugat din nou – și, ca rezultat, am avut parte de binecuvântări. Experiențele lui Michael și Marian Holmes ilustrează aceste principii. Michael și cu mine slujeam împreună ca autorități ale zonei-Cei Șaptezeci. Îmi plăcea întotdeauna când era chemat să se roage în timpul adunărilor noastre, deoarece spiritualitatea sa profundă putea fi observată rapid; știa cum să vorbească cu Dumnezeu. Îmi plăcea foarte mult să îl aud rugându-se. La începutul căsătoriei lor, totuși, Michael și Marian nu se rugau și nu participau la adunările Bisericii. Erau ocupați cu trei copii mici și o firmă de construcții de succes. Michael nu simțea că este un bărbat religios. Într-o seară, episcopul lor a venit în casa lor și i-a îndemnat să se roage.
După ce a plecat episcopul, Michael și Marian au decis că aveau să încerce să se roage. Înainte de a merge la culcare, au îngenuncheat lângă patul lor și, stânjenit, Michael a început. După câteva cuvinte de rugăciune stânjenitoare, Michael s-a oprit brusc și a spus: „Marian, nu pot”. Când s-a ridicat și a început să plece de lângă pat, Marian l-a apucat de mână, l-a tras din nou în genunchi și a spus: „Mike, poți. Încearcă din nou!”. Cu această încurajare, Michael a terminat de rostit o rugăciune scurtă.
Familia Holmes a început să se roage cu regularitate. Ei au acceptat invitația unui vecin de a participa la adunările Bisericii. Când au intrat în capelă și au auzit imnul de deschidere, Spiritul le-a șoptit: „Acesta este adevărul”. Mai târziu, fără să fie văzut sau rugat să facă acest lucru, Michael a ajutat să se arunce o parte din gunoiul din casa de întruniri. În timp ce făcea aceasta, a avut impresia distinctă că i se spune: „Aceasta este casa Mea”.
Michael și Marian au acceptat chemări în cadrul Bisericii și au slujit în episcopia și țărușul lor. Au fost pecetluiți unul cu celălalt și cu cei trei copii ai lor. Au urmat mai mulți copii, ajungând, în final, să aibă doisprezece copii. Ei au slujit în calitate de președinte de misiune și soție a președintelui de misiune – de două ori.
Prima rugăciune stângace a fost un act de credință mic, dar plin de credință care a declanșat binecuvântările cerului. Familia Holmes a hrănit flăcările credinței participând la adunările Bisericii și slujind. Ucenicia lor plină de dedicare de-a lungul anilor a dus la un incendiu dezlănțuit care ne inspiră și astăzi.
Un foc, totuși, trebuie să primească constant oxigen ca lemnul șă-și poată împlini, în cele din urmă, întregul potențial. Așa cum au dovedit Michael și Marian Holmes, credința în Hristos necesită fapte continue ca flăcările să continue. Faptele mici hrănesc capacitatea noastră de a merge pe cărarea legământului și ne conduc către cele mai mari binecuvântări pe care Dumnezeu le are de oferit. Dar există oxigen doar dacă noi continuăm să progresăm. Uneori, trebuie să facem un arc și o săgeată înainte să primim revelație despre unde ar trebui să căutăm hrană.18 Uneori, trebuie să ne facem unelte înainte să primim revelații despre cum să construim o corabie.19 Uneori, sub îndrumarea profetului Domnului, trebuie să coacem o turtă mică din puținul untdelemn și puțina făină pe care le avem, pentru a primi un ulcior de untdelemn și o oală de făină care să nu se împuțineze.20 Și, uneori, trebuie să „[fim liniștiți] și să [știm] că [Dumnezeu este] Dumnezeu” și să avem încredere în timpul ales de El.21
Când primiți orice binecuvântare de la Dumnezeu, puteți concluziona că v-ați supus unei legi eterne care determină primirea acelei binecuvântări.22 Dar, aduceți-vă aminte că legea „irevocabil hotărâtă” nu are legătură cu timpul pe care îl percepem noi, ceea ce înseamnă că binecuvântările vin potrivit timpului lui Dumnezeu. Chiar și profeții din vechime aflați în căutarea căminului lor ceresc23, „în credință au murit… fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe”24. Dacă nu ați primit – încă – o binecuvântare de la Dumnezeu pe care v-o doriți, nu trebuie să vă îngrijorați, întrebându-vă ce altceva ați mai putea face. În schimb, urmați sfatul lui Joseph Smith: „să facem cu voioșie toate lucrurile care stau în puterea noastră; și atunci… [să stăm] neclintiți, cu cea mai mare siguranță, pentru a vedea … brațul [lui Dumnezeu] … dezvăluit”25. Unele binecuvântări sunt rezervate pentru mai târziu, chiar și pentru cei mai curajoși copii ai lui Dumnezeu.26
În urmă cu șașe luni, a fost prezentat un plan concentrat asupra căminului și susținut de Biserică de a învăța doctrina și a întări credința și persoanele și familiile. Președintele Russell M. Nelson a promis că schimbările ne pot ajuta să supraviețuim din punct de vedere spiritual, să găsim mai multă bucurie în Evanghelie și să fim mai convertiți la Tatăl Ceresc și Isus Hristos.27 Dar ține de noi să obținem aceste binecuvântări. Fiecare dintre noi este responsabil să deschidă și să studieze din Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii, din scripturi și din alte materiale Vino și urmează-Mă.28 Trebuie să discutăm despre ele cu membrii familiei noastre și cu prietenii noștri și să organizăm ziua noastră de sabat, astfel încât să aprindem un foc metaforic. Sau putem să lăsăm aceste resurse într-un loc din casele noastre cu potențiala lor energie blocată în ele.
Vă invit să activați cu credință puterea cerească de a primi anumite binecuvântări de la Dumnezeu. Exercitați credința de a aprinde chibritul și, apoi, focul. Oferiți oxigenul necesar cât timp așteptați, cu răbdare, să acționeze Domnul. Vă fac aceste invitații și mă rog ca Duhul Sfânt să vă îndrume, astfel încât dumneavoastră, precum persoana credincioasă descrisă în Proverbe, să aveți belșug de binecuvântări.29 Depun mărturie că Tatăl dumneavoastră Ceresc și Fiul Său Preaiubit trăiesc, sunt preocupați de bunăstarea dumneavoastră și sunt dornici să vă binecuvânteze, în numele lui Isus Hristos, amin.