Capitolul 29
Apariţia Cărţii lui Mormon este un semn că Domnul a început să adune Israelul şi să îndeplinească legămintele Sale—Aceia care resping revelaţiile şi darurile Lui din zilele din urmă vor fi blestemaţi. Circa 34–35 d.H.
1 Şi acum iată, vă spun eu vouă că atunci când Domnul va găsi de cuviinţă, în înţelepciunea Sa, ca aceste spuse să ajungă până la neamuri în acord cu cuvântul Său, atunci voi puteţi să aflaţi că legământul, pe care Tatăl l-a făcut cu copiii lui Israel în legătură cu restaurarea lor în ţara moştenirii lor, a început deja să se înfăptuiască.
2 Şi voi puteţi afla despre cuvintele Domnului, care au fost spuse de către profeţii cei sfinţi, că vor fi toate împlinite; şi voi nu trebuie să spuneţi că Domnul Îşi întârzie venirea la copiii lui Israel.
3 Şi voi nu trebuie să credeţi în inima voastră despre cuvintele care au fost spuse că sunt deşarte, căci iată, Domnul Îşi va aduce aminte de legământul pe care l-a făcut cu poporul Său din casa lui Israel.
4 Şi atunci când voi veţi vedea aceste spuse adeverindu-se printre voi, atunci voi nu va mai trebui să dispreţuiţi faptele Domnului, căci sabia dreptăţii Lui este în mâna Lui dreaptă; şi iată, în ziua aceea, dacă veţi dispreţui faptele Domnului, atunci El va face ca aceasta să vină asupra voastră.
5 Vai de cel care dispreţuieşte faptele Domnului; da, vai de cel care Îl va tăgădui pe Hristos şi faptele Lui!
6 Da, vai de cel care va tăgădui revelaţiile Domnului şi care va spune că Domnul nu mai lucrează prin revelaţii sau prin profeţie, sau prin daruri sau prin limbi, sau prin tămăduiri sau prin puterea Duhului Sfânt!
7 Da, şi vai de cel care în ziua aceea va spune, pentru a primi câştig, că nu poate să fie nici o minune făcută de Isus Hristos; căci acela care face aceasta va ajunge ca fiul pierzaniei, pentru care nu a fost nici o îndurare, în acord cu cuvântul lui Hristos!
8 Da, şi voi nu va trebui să mai insultaţi sau să dispreţuiţi, sau să vă bateţi joc de iudei şi nici de urmaşii casei lui Israel; căci iată, Domnul Îşi va aduce aminte de legământul Său cu ei şi le va face lor aşa cum El a jurat.
9 De aceea, voi nu trebuie să credeţi că puteţi întoarce mâna cea dreaptă a Domnului către cea stângă pentru ca El să nu poată executa judecata pentru împlinirea legământului pe care El l-a făcut cu casa lui Israel.