Conversații esențiale

Joy D. Jones

recent eliberata președintă generală a Societății Primare

Nu putem sta și aștepta ca în copiii noștri să se producă, pur și simplu, convertirea. Convertirea accidentală nu este un principiu al Evangheliei lui Isus Hristos.

V-ați întrebat vreodată de ce numim Societatea Primară „Societatea Primară”? În timp ce denumirea face referire la învățătura spirituală pe care copiii o primesc de la cea mai fragedă vârstă, pentru mine este și un memento al unui adevăr puternic. Pentru Tatăl nostru Ceresc, copiii n-au avut niciodată o importanță secundară – ei au avut mereu importanță „primară”¹.

El are încredere în noi să-i prețuim, să-i respectăm și să-i protejăm în calitatea lor de copii ai lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că niciodată nu-i rănim fizic, verbal sau emoțional în niciun fel, nici măcar atunci când frustrarea și presiunea sunt la maxim. Dimpotrivă, noi prețuim copiii și facem tot ce putem să combatem ororile abuzului. Grija pentru ei este de importanță primară pentru noi – la fel cum este și pentru El.²

O mamă și un tată tineri stăteau la masa din bucătărie trecându-și în revistă ziua. Din capătul holului, au auzit o bufnitură. Mama a întrebat: „Ce-a fost asta?”.

Apoi, au auzit un plâns încet din dormitorul băiețelului lor de patru ani. S-au dus în grabă într-acolo. L-au găsit întins pe jos, lângă patul lui. Mama l-a luat în brațe pe băiețel și l-a întrebat ce s-a întâmplat.

El a spus: „Am căzut din pat”.

Ea a întrebat: „De ce ai căzut din pat?”.

El a ridicat din umeri și a spus: „Nu știu. Cred că doar nu am reușit să mă bag în întregime în el”.

În această dimineață, doresc să vorbesc despre acest „a ne băga în întregime în”. Este privilegiul și responsabilitatea noastră să-i ajutăm pe copii „să se bage în întregime în” Evanghelia lui Isus Hristos. Și niciodată nu este prea devreme să începem.

Există o perioadă specială aparte în viața copiilor, în care ei sunt protejați de influența lui Satana. Este o perioadă în care ei sunt inocenți și liberi de păcat.³ Este o perioadă sacră atât pentru părinți, cât și pentru copii. Copiii trebuie să fie învățați, prin cuvânt și prin exemplu, atât înainte, cât și după ce au „ajuns la vârsta responsabilității înaintea lui Dumnezeu”⁴.

Președintele Henry B. Eyring ne-a învățat: „Avem cea mai deosebită șansă cu cei mici. Cea mai bună perioadă de a preda este de cât se poate de devreme, cât copiii sunt încă imuni la ispitele dușmanului din viața muritoare și cu mult timp înainte ca, în mijlocul încercărilor lor personale, să le fie mai greu să asculte cuvintele adevărului”⁵. O astfel de predare îi va ajuta să înțeleagă identitatea lor divină, scopul lor și binecuvântările bogate care îi așteaptă pe măsură ce fac legăminte sacre și primesc rânduieli de-a lungul cărării legămintelor.

Nu putem sta și aștepta ca în copiii noștri să se producă, pur și simplu, convertirea. Convertirea accidentală nu este un principiu al Evangheliei lui Isus Hristos. Nu vom deveni asemănători Salvatorului nostru din întâmplare. Dacă iubim, predăm și depunem mărturie în mod deliberat, îi putem ajuta pe copii să înceapă să simtă influența Duhului Sfânt de la o vârstă fragedă. Duhul Sfânt este esențial pentru mărturia copiilor noștri despre Isus Hristos și convertirea lor la El; noi dorim ca ei să „își [amintească] totdeauna de El, pentru ca ei să poată avea Spiritul Său cu ei”⁶.

Imagine

Conversații în familie

Gândiți-vă la valoarea conversațiilor în familie despre Evanghelia lui Isus Hristos, conversații esențiale, care pot invita Spiritul. Când avem astfel de conversații cu fiii și fiicele noastre, îi ajutăm să-și clădească o temelie „care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă [ei] zidesc, ei nu pot să cadă”⁷. Când întărim un copil, întărim familia.

Aceste conversații vitale îi pot ajuta pe copiii noștri:

să înțeleagă doctrina pocăinței;
să aibă credință în Hristos, Fiul Dumnezeului cel Viu;
să aleagă botezul și darul Duhului Sfânt când împlinesc vârsta de opt ani⁸
și să se roage și să „umble în dreptate înaintea Domnului”⁹.

Salvatorul ne-a îndemnat: „De aceea, Eu iți dau o poruncă, să-i înveți, în mod liber, pe copiii tăi aceste lucruri”¹⁰. Și ce a vrut El ca noi să-i învățăm în mod atât de liber?

Căderea lui Adam
Ispășirea lui Isus Hristos
Importanța faptului de a fi născuți din nou¹¹

Vârstnicul D. Todd Christofferson a spus: „Cu siguranță, dușmanul este mulțumit când părinții neglijează faptul de a-și învăța și instrui copiii să aibă credință în Hristos și să se nască din nou spiritual”¹².

În contrast, Salvatorul dorește ca noi să-i ajutăm pe copii să-și „[pună] încrederea în acel Spirit care conduce spre a face bine”¹³. Pentru a face astfel, îi putem ajuta pe copii să recunoască momentele în care simt Spiritul și să discearnă ce acțiuni alungă Spiritul. Astfel ei învață să se pocăiască și să se întoarcă la lumină prin ispășirea lui Isus Hristos. Acest lucru încurajează reziliența spirituală.

Ne putem distra ajutându-i pe copiii noștri să-și clădească reziliența spirituală la orice vârstă. Nu trebuie să fie ceva complicat sau ceva care necesită foarte mult timp. Conversațiile simple, pline de grijă îi pot conduce pe copii să știe nu numai ce cred, dar, cel mai important, de ce cred ceea ce cred. Conversațiile pline de grijă, care au loc în mod natural și consecvent, pot duce la o înțelegere mai bună și la răspunsuri mai bune. Haideți să nu permitem dispozitivelor electronice să ne țină departe de la a-i învăța și a-i asculta pe copiii noștri și de la a ne uita în ochii lor!

Imagine

Conversații mamă - fiică

Ocazii suplimentare pentru conversații esențiale se pot ivi prin interpretarea de roluri. Membrii familiei pot interpreta situații în care sunt ispitiți sau presați să facă o alegere greșită. Un asemenea exercițiu îi poate întări pe copii să fie pregătiți când se vor afla într-o împrejurare dificilă. De exemplu, putem interpreta iar, apoi, putem discuta pe îndelete pe măsură ce-i întrebăm pe copii ce ar face:

dacă sunt ispitiți să încalce Cuvântul de înțelepciune;
dacă sunt expuși la pornografie;
dacă sunt ispitiți să mintă, să fure sau să înșele;
dacă, de la un prieten sau de la un profesor de la școală, aud ceva care le contestă crezurile și valorile.

În timp ce interpretează acest lucru și discută despre el, în loc să fie prinși nepregătiți într-o împrejurare ostilă în mijlocul semenilor, copiii pot fi înarmați cu „scutul credinței cu care [vor] putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”¹⁴.

Un prieten apropiat a învățat această lecție crucială când avea 18 ani. El s-a înrolat în armata Statelor Unite în timpul conflictului dintre Statele Unite și Vietnam. A fost desemnat să facă instrucția de bază în infanterie pentru a deveni infanterist. A explicat că instrucția a fost cruntă. L-a descris pe instructorul militar ca fiind nemilos și inuman.

Într-o anumită zi, plutonul său, îmbrăcat în echipament complet de luptă, urca pe munte într-o căldură toropitoare. Dintr-o dată, instructorul militar a dat ordinul să se arunce la pământ și să nu se miște. Instructorul urmărea chiar și cea mai mică mișcare. Orice mișcare ar fi avut consecințe grave mai târziu. Plutonul a suferit mai mult de două ore în căldură, cu mânie și resentimente crescânde față de conducătorul lor.

După multe luni, prietenul nostru s-a trezit conducând plutonul său prin junglele din Vietnam. Aceasta era o situație reală, nu doar instrucție. De sus, din copacii din jur, au început să răsune împușcături. Întregul pluton s-a aruncat imediat la pământ.

După ce se uita dușmanul? După mișcare. Orice mișcare, chiar și cea mai mică, ar fi atras împușcături. Prietenul meu a spus că, în timp ce stătea culcat, transpirând și nemișcat pe solul junglei, așteptând întunericul ore îndelungate, gândurile lui s-au întors la instrucția sa de bază. Și-a adus aminte de antipatia intensă pe care a simțit-o față de instructorul său militar. Acum, simțea recunoștință imensă – pentru ceea ce l-a învățat și modul în care l-a pregătit pentru această situație critică. Instructorul militar i-a dotat, în mod înțelept, pe prietenul nostru și pe cei din plutonul lui, cu abilitatea de a ști ce să facă în mijlocul luptei dezlănțuite. El a salvat, de fapt, viața prietenului nostru.

Cum putem face același lucru, din punct de vedere spiritual, pentru copiii noștri? Cu mult înainte ca ei să intre pe câmpul de luptă al vieții, cum ne putem strădui mai pe deplin să-i învățăm, să-i întărim și să-i pregătim?¹⁵ Cum îi putem invita să „se bage în întregime în”? Nu am prefera mai degrabă să „transpire” în mediul sigur de învățare oferit de cămin, decât să sângereze pe câmpurile de luptă ale vieții?

Privind înapoi, au fost momente în care soțul meu și cu mine ne-am simțit ca niște instructori militari în timp ce încercam, cu sinceritate, să ne ajutăm copii să trăiască potrivit Evangheliei lui Isus Hristos. Profetul Iacov pare să fi dat glas exact acelorași sentimente, când a spus: „Doresc bunăstarea sufletelor voastre. Da, frica mea este mare pentru voi; iar voi știți că întotdeauna așa a fost”¹⁶.

Pe măsură ce copiii învață și progresează, credința lor va fi pusă la încercare. Dar, dacă sunt echipați în mod corespunzător, pot crește în credință, curaj și încredere, chiar și în mijlocul opoziției puternice.

Alma ne-a învățat să „[pregătim] mințile copiilor”¹⁷. Noi îi pregătim pe cei din generația care se ridică să fie viitorii apărători ai credinței, să înțeleagă „că [ei sunt] liberi să [acționeze] pentru ei [înșiși] – să [aleagă] calea morții nepieritoare sau calea vieții veșnice”¹⁸. Copiii merită să înțeleagă acest adevăr măreț: eternitatea nu este lucrul potrivit în legătură cu care să greșim.

Fie ca discuțiile noastre simple, dar, în același timp, esențiale, cu fiii și fiicele noastre să-i ajute să „[se bucure] de cuvintele vieții veșnice” acum, pentru ca ei să se poată bucura de „viața veșnică în lumea care va veni, chiar slava nemuritoare”¹⁹!

Pe măsură ce ne hrănim copiii din punct de vedere spiritual și îi pregătim, le permitem să-și folosească libertatea de a alege, îi iubim cu toată inima noastră, îi învățăm poruncile lui Dumnezeu și îi învățăm despre darul Său al pocăinței și niciodată, niciodată nu renunțăm la ei. La urma urmei, nu aceasta este calea Domnului pentru noi toți?

Fie ca noi „să [înaintăm] cu fermitate în Hristos”, știind că putem avea „o strălucire perfectă a speranței”²⁰ prin Salvatorul nostru iubitor!

Depun mărturie că El este mereu răspunsul. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.