Loc în casa de poposire
În această perioadă de Paște, Isus Hristos ne invită să devenim un bun samaritean, ca El, să facem din casa Sa de poposire (Biserica Sa) un refugiu pentru toți.
Dragi frați și surori, deși a decedat în urmă cu 20 de ani, sunt momente în care mi-e dor de tatăl meu. Paștele promite că-l voi vedea din nou.
În timpul studiilor mele postuniversitare din Anglia, tata m-a vizitat. Inima lui de tată știa că îmi era dor de casă.
Tatăl meu avea spiritul de aventură în toate, cu excepția mâncării. Chiar și în Franța, cunoscută pentru bucătăria ei, el spunea: „Hai să mâncăm mâncare chinezească”. Tatăl meu, care, timp îndelungat, a slujit în calitate de patriarh în Biserică, a fost un om spiritual și plin de compasiune. Într-o noapte, în timp ce vehicule de urgență cu sirene puternice treceau în grabă prin Paris, el a spus: „Gerrit, acele «strigăte» sunt rănile unui oraș”.
În timpul acelei călătorii, eu am simțit alte strigăte și răni. O tânără vindea înghețată dintr-o tonetă ambulantă mică. Cornetele ei erau exact mărimea potrivită pentru o singură cupă de înghețată. Dintr-un oarecare motiv, un om de statură mare a început să se certe cu tânăra. Strigând și împingând, i-a răsturnat toneta, împrăștiindu-i cornetele. Nu puteam face nimic în timp ce el zdrobea cornetele cu bocancii. Încă o mai văd pe tânără căzută în genunchi pe stradă, încercând să recupereze bucăți de vafă spartă, cu lacrimi de durere șiroindu-i pe obraji. Imaginea ei mă bântuie, ca un memento al răutății, nepăsării și neînțelegerii de care dăm dovadă mult prea des unul față de altul.
Într-o altă după-amiază, tatăl meu și cu mine am vizitat maiestuoasa catedrală din Chartres, în apropierea Parisului. Malcolm Miller1, expert mondial în această catedrală, ne-a atras atenția asupra a trei seturi de vitralii Chartres. Ne-a spus că ele relatează o poveste.
Primul set îi arată pe Adam și Eva părăsind Grădina Edenului.
Al doilea, povestește pilda bunului samaritean.
Al treilea, ilustrează cea de-a Doua Venire a Domnului.
Împreună, aceste vitralii pot descrie călătoria noastră eternă. Ele ne invită să îi primim pe toți, oferindu-le un loc în casa Sa de poposire.2
iStock.com/digitalimagination
La fel ca Adam și Eva, noi venim într-o lume plină de spini și pălămidă.3
iStock.com/digitalimagination
Pe drumurile noastre prăfuite către Ierihon, suntem atacați, răniți și lăsați în durere.4
Deși ar trebui să ne ajutăm unii pe alții, prea des trecem pe partea cealaltă a drumului, dintr-un motiv sau altul.
Totuși, Bunul Samaritean plin de compasiune Se oprește și ne leagă rănile și toarnă vin și untdelemn peste ele. Simboluri ale împărtășaniei și ale altor rânduieli, vinul și untdelemnul, ne îndreaptă către vindecarea spirituală care se găsește în Isus Hristos.5 Bunul Samaritean ne pune pe măgarul Său sau, așa cum este prezentat pe unele dintre vitralii, ne poartă pe umerii Săi. El ne duce la casa de poposire, care poate reprezenta Biserica Sa. La casa de poposire, Bunul Samaritean spune: „Ai grijă de el… îți voi da înapoi la întoarcere”6. Bunul Samaritean, simbol al Salvatorului nostru, promite că Se va întoarce și, de această dată, va veni în măreție și slavă.
iStock.com/digitalimagination
În această perioadă de Paște, Isus Hristos ne invită să devenim un bun samaritean, ca El, să facem din casa Sa de poposire (Biserica Sa) un refugiu pentru toți împotriva vânătăilor și furtunilor vieții.7 Noi ne pregătim pentru a Doua Sa Venire promisă făcându-le zilnic celor „foarte neînsemnați”8 ceea ce I-am face Lui. Cei „foarte neînsemnați” suntem noi, fiecare în parte.
Când venim la casa de poposire cu Bunul Samaritean, învățăm cinci lucruri despre Isus Hristos și despre noi înșine.
Primul, venim la casa de poposire așa cum suntem, cu slăbiciunile și imperfecțiunile pe care fiecare le avem. Cu toate acestea, fiecare avem ceva de care este nevoie, prin care ne putem aduce aportul. Drumul către Dumnezeu, adesea, îl găsim împreună. Locul nostru este într-o comunitate unită – fie că ne confruntăm cu pandemii, furtuni, incendii, secete sau împlinirea, în tăcere, a nevoilor zilnice. Primim inspirație când ne sfătuim împreună, ascultând fiecare persoană, inclusiv fiecare soră, și ascultând Spiritul.
Pe măsură ce în inima noastră se produce o schimbare și primim imaginea Sa în înfățișarea noastră9, înțelegem rolul Său și rolul nostru în Biserica Sa. În El, găsim claritate, nu disonanță. În El, găsim motiv să facem bine, motiv să fim buni și o capacitate sporită să devenim mai buni. În El, descoperim credință trainică, altruism eliberator, schimbare plină de compasiune și încredere în Dumnezeu. În casa Sa de poposire ne găsim și ne aprofundăm relația personală cu Dumnezeu, Tatăl nostru, și cu Isus Hristos.
El are încredere în noi că vom ajuta să facem din casa de poposire locul de care El are nevoie ca aceasta să fie. Pe măsură ce noi ne oferim talentele și cele mai bune eforturi, darurile Sale spirituale, de asemenea, întăresc și binecuvântează.10
Un interpret de limba spaniolă mi-a spus: „Stimate vârstnic Gong, știam prin Spirit ce urma să spuneți, așadar am putut traduce”, a spus acest frate credincios, „prin darul de a vorbi în alte limbi”.
Darurile credinței și asigurării vin, manifestându-se diferit în situații diferite. O soră dragă a primit alinare spirituală când soțul ei a decedat de COVID-19. Ea a spus: „Știu că soțul meu drag și cu mine vom fi împreună din nou”. Într-o altă situație legată de COVID, o altă soră dragă a spus: „Am simțit că trebuie să-L implor pe Domnul și să-i implor pe medici să-i mai dea un pic de timp soțului meu”.
Al doilea, El ne invită să facem din casa Sa de poposire un loc al harului și spațiului, în care toți se pot aduna, în care este loc pentru toți. În calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, toți sunt egali, nu există grupuri de rangul doi.
Toți sunt bineveniți să participe la adunările de împărtășanie, la alte adunări de duminica și la evenimente sociale.11 Îl preaslăvim pe Salvatorul nostru cu pioșenie și suntem atenți și grijulii unii cu alții. Vedem și recunoaștem prezența fiecărei persoane. Zâmbim, ne așezăm lângă cei care stau singuri, le învățăm numele, inclusiv numele noilor convertiți, numele fraților și surorilor care se întorc, numele tinerelor fete și tinerilor băieți și numele fiecărui copil drag de la Societatea Primară.
Imaginându-ne în locul lor, urăm bun venit prietenilor, vizitatorilor, celor care tocmai s-au mutat în zonă, persoanelor ocupate care trebuie să se împartă în prea multe direcții. Jelim, ne bucurăm și suntem alături unii de alții. Când nu ne ridicăm la nivelul așteptărilor noastre și suntem grăbiți, când ignorăm, suntem critici și plini de prejudecăți, căutăm iertarea unul altuia și căutăm să facem mai bine.
O familie din Africa, ce trăiește acum în Statele Unite, a spus: „Chiar din prima zi, membrii Bisericii au fost prietenoși și primitori. Toți ne-au făcut să ne simțim ca acasă. Nimeni nu ne-a privit de sus”. Tatăl a spus: „Biblia sfântă ne învață că roadele Evangheliei vin din rădăcinile Evangheliei”. „Iar misionarii…”, au spus tatăl și mama, „dorim ca fiul și fiica noastră să crească și să devină ca acei misionari”. Frați și surori, fie ca noi să-i primim pe toți cu căldură în casa Sa de poposire!
Al treilea, în casa Sa de poposire învățăm că perfecțiunea este în Isus Hristos și nu în perfecționismul lumii. Ireal și nerealist, perfecționismul filtrat „insta-perfect” al lumii ne poate face să ne simțim nepotriviți, captivi ai glisărilor, aprecierilor sau dublelor apăsări. În contrast, Salvatorul nostru Isus Hristos cunoaște despre noi tot ce nu vrem ca altcineva să știe și tot ne iubește. A Sa este o Evanghelie a celei de-a doua și a celei de-a treia șanse, făcute posibile prin sacrificiul Său ispășitor.12 El ne invită pe fiecare să fim un bun samaritean, mai puțin critici și mai iertători, atât cu noi înșine, cât și unul față de altul, chiar în timp ce ne străduim să ținem mai pe deplin poruncile Sale.
Ne ajutăm pe noi înșine pe măsură ce ne ajutăm unii pe alții. O familie pe care o cunosc locuia lângă un drum circulat. Călătorii se opreau adesea să ceară ajutor. Într-o dimineață devreme, familia a auzit cum cineva bătea foarte tare la ușă. Obosiți și îngrijorați cine putea fi la două dimineața, s-au întrebat, dacă, doar de această dată, nu ar putea să ajute altcineva. Pe măsură ce ciocănitul insistent a continuat, ei au auzit: „Foc! – Este un incendiu în spatele casei voastre!”. Bunii samariteni se ajută unii pe alții.
Al patrulea, în casa Sa de poposire, devenim parte a unei comunități a Evangheliei care-L are pe Isus Hristos drept personaj principal, care este ancorată de adevărul restaurat, de profeți și apostoli în viață și de un alt testament al lui Isus Hristos – Cartea lui Mormon. El ne aduce la casa Sa de poposire și, de asemenea, la casa Sa – templul sfânt. Casa Domnului este un loc în care, ca în cazul omului rănit din drumul spre Ierihon, Bunul Samaritean poate să ne curețe și să ne îmbrace, să ne pregătească să ne întoarcem în prezența lui Dumnezeu și să ne unească pentru eternitate în familia lui Dumnezeu. Templele Sale sunt deschise pentru toți cei care trăiesc potrivit Evangheliei Sale cu credință și supunere.
Bucuria preaslăvirii în templu include unitatea în Evanghelie în mijlocul diverselor tradiții, culturi, limbi și generații. La ceremonia prilejuită de primele săpături pentru Templul Taylorsville, Utah, Max Harker, în vârstă de 17 ani, a împărtășit o moștenire a credinței în familie, începută în urmă cu șase generații de către stră-stră-străbunicul său, Joseph Harker, și soția lui, Susannah Sneath. În Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos, fiecare putem deveni o verigă puternică în generațiile familiei noastre.
Ultimul, al cincilea, ne bucurăm că Dumnezeu Își iubește copiii în mediile și circumstanțele noastre diferite, în fiecare națiune, seminție și limbă, având loc pentru toți în casa Sa de poposire.
În ultimii 40 de ani, membrii Bisericii au început să provină, într-un număr din ce în ce mai mare, din întreaga lume. Începând din anul 1998, numărul membrilor care locuiesc în afara Statelor Unite și Canadei este mai mare decât numărul celor care trăiesc în aceste țări. Până în anul 2025, se anticipează că numărul membrilor din America Latină va egala numărul membrilor din Statele Unite și Canada. Adunarea descendenților credincioși ai tatălui Lehi împlinește profeția. Sfinții credincioși, inclusiv cei de pe traseul pionierilor, rămân un rezervor de devotament și slujire pentru Biserica din întreaga lume.
De asemenea, majoritatea membrilor adulți ai Bisericii sunt în acest moment necăsătoriți, văduvi sau divorțați. Aceasta este o schimbare semnificativă. Aici sunt incluși peste jumătate dintre surorile noastre din Societatea de Alinare și peste jumătate dintre frații noștri adulți deținători ai preoției. Acest tipar demografic a apărut în Biserica din întreaga lume încă din anul 1992 iar, în Statele Unite și Canada, din anul 2019.
Poziția noastră înaintea Domnului și în Biserica Sa nu este condiționată de statutul nostru marital, ci de faptul ca noi să devenim ucenici credincioși și curajoși ai lui Isus Hristos.13 Adulții vor să fie văzuți ca adulți, să fie responsabili și să contribuie ca adulți. Ucenicii lui Isus Hristos vin de pretutindeni, în diverse forme, mărimi, nuanțe și vârste, fiecare cu talente, dorințe neprihănite și capacități imense de a binecuvânta și a sluji. Căutăm zilnic să Îl urmăm pe Isus Hristos având credință întru pocăință14 și bucurie trainică.
Pe parcursul acestei vieți, din când în când, Îl așteptăm pe Domnul. S-ar putea să nu fim încă acolo unde sperăm și ne dorim să fim în viitor. O soră devotată spune: „Să-L așteptăm pe Domnul cu credință pentru a primi binecuvântările Sale sacre este o situație sacră în care putem fi. Nu trebuie privită cu compătimire, atitudine de superioritate sau judecată, ci cu cinste sacră”15. Între timp, noi trăim acum și nu așteptăm ca viața să înceapă.
Isaia a promis: „Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc”16.
Bunul nostru Samaritean promite să Se întoarcă. Miracole au loc când ne îngrijim unii de alții așa cum ar face El. Când venim cu inima frântă și cu spiritul smerit17, ne putem găsi glasul în Isus Hristos și putem fi cuprinși în brațele Sale înțelegătoare care oferă siguranță18. Rânduielile sacre oferă apartenență la El prin legământ și „puterea divinității”19 pentru a sfinți intenția interioară și acțiunea exterioară. Cu dragostea Sa plină de bunătate și îndelunga Sa răbdare, Biserica Sa devine casa noastră de poposire.
Pe măsură ce facem loc în casa Sa de poposire, primindu-i pe toți cu căldură, Bunul nostru Samaritean ne poate vindeca pe drumurile noastre prăfuite ale vieții muritoare. Cu dragoste perfectă, Tatăl nostru și Fiul Său, Isus Hristos, ne promit „pace în această lume și viață veșnică în lumea care va veni”20 – „pentru că acolo unde sunt Eu, voi veți fi, de asemenea”21. Cu recunoștință depun mărturie astfel, în numele sacru și sfânt al lui Isus Hristos, amin.