Conferința generală
Credința de a acționa și de a deveni
Conferința Generală, octombrie 2021


Credința de a acționa și de a deveni

Prin faptul de a ne ruga, a studia din scripturi și a acționa putem accesa binecuvântările cerului și putem deveni ucenici mai buni ai Salvatorului Isus Hristos.

La scurt timp după ce am fost chemat să slujesc în calitate autoritate generală-Cei Șaptezeci, am avut ocazia de a mă întâlni pentru câteva minute cu președintele Russell M. Nelson. A fost o întâlnire neplanificată în cantină, iar dânsul a fost atât de amabil să ne invite pe mine și vârstnicul S. Mark Palmer să stăm și să luăm prânzul alături de dânsul.

„Despre ce vorbim în timpul prânzului cu profetul?”, a fost gândul care mi-a venit în minte. Așa că am hotărât să-l întreb pe președintele Nelson dacă avea vreun sfat sau vreo îndrumare pentru mine, deoarece abia îmi începusem chemarea. Răspunsul dânsului a fost foarte simplu și direct; s-a uitat la mine și a spus: „Vârstnice Schmeil, ești chemat pentru ceea ce poți deveni”. Am plecat de la acea experiență cugetând la ceea ce dorește Domnul să devin. În timp ce mă gândeam la aceasta, mi-am dat seama că El vrea să devin un soț, un tată și un fiu mai bun și un slujitor mai bun. Apoi, mi-am dat seama că toate acestea puteau fi realizate în timp ce mă străduiam să devin un ucenic mai bun al Salvatorului Isus Hristos.

În cadrul ultimei conferințe generale, președintele Nelson a spus: „Pentru a face orice lucru bine este nevoie de efort. A deveni un ucenic adevărat al lui Isus Hristos nu face excepție”1. Președintele Nelson ne invită să muncim din greu pentru a deveni ucenici mai buni ai lui Isus Hristos. Dânsul ne-a spus că, pentru a deveni mai asemănători Salvatorului, trebuie, printre alte lucruri, să ne întărim credința prin a cere, a acționa și a studia.

1. Cereți

Dânsul a spus: „Rugați-L pe Tatăl dumneavoastră Ceresc, în numele lui Isus Hristos, să vă ofere ajutor”2. A cere, prin rugăciune, este una dintre cheile pentru a ști cum să devenim ucenici mai buni ai lui Isus Hristos.

Spre sfârșitul slujirii Sale printre nefiții de pe meleagurile americane, Isus Hristos S-a înălțat la cer. Mai târziu, ucenicii Săi s-au adunat împreună și „s-au unit în rugăciune puternică și în postire. Și Isus iarăși li s-a arătat lor, căci ei se rugau Tatălui în numele Lui”3. De ce S-a arătat Isus din nou ucenicilor Săi? Deoarece ei se rugau; ei cereau.

Apoi, El a spus:

„Și acum, Eu Mă duc la Tatăl. Și adevărat vă spun Eu vouă că tot ceea ce veți cere Tatălui în numele Meu vă va fi dat vouă.

De aceea, cereți și veți primi; bateți și vi se va deschide; căci acela care cere primește; iar aceluia care bate i se va deschide”4.

Trebuie să cerem, având credință, să cunoaștem voia Domnului și să acceptăm că Domnul știe ce este mai bine pentru noi.

2. Acționați

A acționa este o altă cheie esențială pentru a deveni un ucenic mai bun al lui Isus Hristos. Pe măsură ce acționăm, El ne va ghida și ne va îndruma de-a lungul drumului. Sunt sigur că Nefi a căutat îndrumare de la Domnul pentru a ști cum să obțină plăcile de alamă de la Laban, totuși, el și frații săi au încercat de două ori fără a avea succes. Dar ei acționau, iar Domnul îi îndruma de-a lungul drumului. În cele din urmă, Nefi a avut succes a treia oară. El a spus: „Și am fost condus de Spirit, neștiind dinainte lucrurile pe care trebuia să le fac”5.

Așa lucrează Domnul atunci când depunem efort și acționăm chiar dacă nu avem o înțelegere clară a ceea ce trebuie făcut. Domnul i-a spus lui Nefi ce să facă: du-te și ia plăcile. Dar El nu i-a spus lui Nefi cum să facă aceasta. L-a lăsat pe Nefi să-și dea seama și să caute ajutorul Domnului – și așa lucrează adesea Domnul în viața noastră. Pe măsură ce acționăm având credință, Domnul ne ghidează și ne îndrumă.

3. Studiați

În 3 Nefi, ucenicii i-au spus Salvatorului că existau dispute între oameni cu privire la numele Bisericii. Drept răspuns, Salvatorul ne-a învățat un principiu important când a întrebat: „N-au citit ei scripturile?”6. Studiul este, așadar, o altă cheie esențială pentru a deveni un ucenic mai bun al lui Isus Hristos. Rugăciunea și studiul din scripturi merg mână în mână. Ele lucrează împreună în beneficiul nostru. Acesta este procesul pe care Domnul l-a stabilit. „Ospătați-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceți”7.

Salvatorul ne-a învățat, de asemenea, că nu trebuie doar să studiem din scripturi, ci și să învățăm din ele, așa cum El le-a arătat nefiților: „Și acum s-a întâmplat că atunci când Isus a prezentat toate scripturile într-una singură, pe care ei au scris-o, El le-a poruncit lor ca să propovăduiască lucrurile pe care El le prezentase lor”8.

Acesta este unul dintre motivele pentru care a fost atât de important pentru Nefi să se întoarcă și să ia plăcile de alamă: familia sa avea nevoie de scripturi nu numai pentru a-i ajuta să călătorească spre pământul făgăduit, ci și pentru a-i ajuta să-și învețe copiii. Și noi trebuie să căutăm îndrumare în scripturi pentru călătoria noastră și trebuie să predăm din ele în căminele noastre și în chemările din Biserică.

4. Acționați pentru a deveni

De multe ori, răspunsurile la rugăciuni nu vor veni imediat. Dar trebuie să avem credință pentru a continua, a acționa în neprihănire și a fi perseverenți la fel ca Nefi atunci când a încercat să obțină plăcile de alamă. Domnul ne va arăta puțin câte puțin; pe măsură ce studiem scripturile, Domnul ne va da răspunsurile sau tăria necesară nouă pentru a trece peste încă o zi, încă o săptămână și pentru a încerca încă o dată. Vârstnicul Richard G. Scott a spus: „Fiți recunoscători că, uneori, Dumnezeu permite să treceți prin încercări multă vreme înainte de primirea unui răspuns. Aceasta vă va face credința să se mărească și caracterul să se formeze”9.

Prin rugăciune și studiu din scripturi, Domnul mi-a dat întotdeauna tăria de a acționa și de a rezista încă o zi, încă o săptămână și de a încerca încă o dată. De multe ori, răspunsurile nu au venit imediat. Am întrebări la care nu am primit încă răspuns, dar continui să întreb și să studiez și mă bucur că Domnul continuă să-mi dea tăria să acționez în timp ce aștept răspunsuri.

Vârstnicul Scott a spus, de asemenea: „Pe măsură ce mergeți spre limitele înțelegerii dumneavoastră prin amurgul incertitudinii, exercitându-vă credința, veți fi conduși spre găsirea de soluții pe care altfel nu le-ați obține”10.

A deveni un ucenic mai bun al Salvatorului Isus Hristos este o călătorie care durează o viață întreagă, iar noi, toți, ne aflăm în etape diferite și ne mișcăm în ritmuri diferite. Trebuie să ne amintim că aceasta nu este o competiție și că suntem aici pentru a ne iubi și a ne ajuta reciproc. Trebuie să acționăm pentru a permite Salvatorului să lucreze cu noi în viața noastră.

Vorbindu-i lui Sidney Rigdon, Domnul a spus următoarele: „Te-am observat pe tine și lucrările tale. Am auzit rugăciunile tale și te-am pregătit pentru o lucrare mai mare”11. Depun mărturie că Domnul ne ascultă și ne răspunde la rugăciuni, că ne cunoaște și că are o lucrare măreață pentru fiecare dintre noi. Prin faptul de a ne ruga, a studia din scripturi și a acționa putem accesa binecuvântările cerului și putem deveni ucenici mai buni ai Salvatorului Isus Hristos.

Vârstnicul Dallin H. Oaks ne-a învățat: „Judecata din urmă nu este numai o evaluare a totalului faptelor bune și rele – a ceea ce am făcut. Este o recunoaștere a efectului final al faptelor și gândurilor noastre – a ceea ce am devenit12.

Sunt recunoscător pentru profeți, văzători și revelatori; ei sunt păzitorii din turn. Ei văd lucruri pe care noi nu le vedem. Depun mărturie că, prin cuvintele lor, putem deveni ucenici mai buni ai Salvatorului Isus Hristos și ne putem atinge potențialul. Depun mărturie că Hristos trăiește și ne cunoaște pe fiecare dintre noi în parte. Aceasta este Biserica Sa. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.