Conferința generală
Să avem încredere din nou
Conferința Generală, octombrie 2021


Să avem încredere din nou

Încrederea în Dumnezeu și unul în altul aduce binecuvântări ale cerului.

Odată, când eram foarte tânăr, o scurtă perioadă, m-am gândit să fug de acasă. Cu gândirea mea de băiețel, simțeam că nu mă iubește nimeni.

Mama mea atentă m-a ascultat și m-a asigurat că mă iubește. Eram în siguranță acasă.

Ați simțit vreodată că vreți să fugiți de acasă? Adesea, a fugi de acasă înseamnă că încrederea s-a diminuat sau a fost distrusă – încrederea în noi înșine, unii în alții, în Dumnezeu. Când încrederea este pusă la îndoială, ne întrebăm cum să avem încredere din nou.

Mesajul meu de astăzi este că, fie că venim acasă sau că ne ducem acasă, Dumnezeu vine să ne întâmpine.1 În El putem găsi credință și curaj, înțelepciune și discernământ pentru a avea încredere din nou. De asemenea, El ne cere să ne luminăm calea unul altuia, să fim mai iertători și mai puțin critici cu noi înșine și alții, pentru ca Biserica Sa să poată fi un loc în care să ne simțim acasă, fie că venim pentru prima oară, fie că ne întoarcem.

Încrederea este un act de credință. Dumnezeu ne ajută să rămânem credincioși. Totuși, încrederea umană poate fi subminată sau distrusă când:

  • un prieten, un asociat într-o afacere sau cineva în care avem încredere nu este onest, ne rănește sau profită de noi;2

  • partenerul de căsătorie nu este fidel;

  • poate, pe neașteptate, cineva dintre cei dragi decedează, suferă un accident sau se îmbolnăvește;

  • ne confruntăm cu o întrebare neașteptată legată de Evanghelie, poate ceva privind istoria Bisericii sau regulile Bisericii și cineva spune că biserica noastră a ascuns sau nu a spus adevărul.

Alte situații pot fi mai puțin concrete, dar la fel de importante.

Poate că noi nu considerăm că Biserica este un loc pentru noi, nu simțim că i-am putea aparține, ne simțim judecați de alții.

Sau, deși am făcut tot ce era necesar, rezultatul nu a fost cel dorit. În pofida experiențelor personale cu Duhul Sfânt, este posibil ca încă să nu simțim că știm că Dumnezeu trăiește sau că Evanghelia este adevărată.

Astăzi, mulți simt o mare nevoie de a restaura încrederea în relațiile umane și societatea modernă.3

Pe măsură ce cugetăm asupra încrederii, știm că Dumnezeu este un Dumnezeu al adevărului și „nu [poate] să [mintă]”4. Noi știm că adevărul este o cunoaștere a lucrurilor așa cum sunt, așa cum au fost și așa cum vor fi.5 Noi știm că revelația continuă și inspirația integrează adevărul neschimbător în circumstanțele schimbătoare.

Știm că legămintele încălcate frâng inimi. „Am făcut lucruri prostești”, spune el. „Vei putea să mă ierți vreodată?” Poate soțul și soția se țin de mână sperând că vor avea încredere din nou. Într-un alt loc, o închisoare, cineva aflat în închisoare gândește: „Dacă aș fi ținut Cuvântul de înțelepciune, nu aș fi aici”.

Noi cunoaștem că bucuria pe cărarea legămintelor Domnului și chemările de a sluji în Biserica Sa sunt o invitație de a simți încrederea lui Dumnezeu în noi și dragostea Sa pentru noi și a unuia față de altul. Membrii Bisericii, inclusiv adulții necăsătoriți, slujesc, cu regularitate, în întreaga Biserică și în comunitățile noastre.

Prin inspirație, un episcopat cheamă un cuplu tânăr să slujească în cadrul creșei din episcopie. La început, soțul stă într-un colț, detașat și distant. Treptat, el începe să zâmbească acelor copii. Mai târziu, cuplul își exprimă recunoștința. Înainte, spun membrii episcopatului, soția își dorea copii, soțul nu. Acum, slujirea i-a schimbat și unit. A adus, de asemenea, bucuria copiilor în căsnicia și casa lor.

Într-un alt oraș, o tânără mamă cu copii mici și soțul ei sunt surprinși și copleșiți, dar acceptă, când ea este chemată să slujească în calitate de președintă a Societății de Alinare din episcopie. La scurt timp după aceea, o furtună de gheață întrerupe curentul electric, lăsând rafturile magazinelor goale și casele la fel de friguroase precum congelatoarele. Pentru că are curent electric și căldură, această familie tânără primește în casa ei mai multe familii și persoane până când furtuna trece.

Încrederea devine reală când facem lucruri grele cu credință. Slujirea și sacrificiul măresc capacitatea și perfecționează inimi. Încrederea în Dumnezeu și unul în altul aduce binecuvântări ale cerului.

După ce a supraviețuit cancerului, un frate credincios este lovit de o mașină. În loc să se autocompătimească, el întreabă rugându-se: „Ce pot învăța din această experiență?”. În secția de terapie intensivă, el se simte îndemnat să discute cu o asistentă care se îngrijorează pentru soțul și copii ei. Un pacient în dureri află răspunsuri având încredere în Dumnezeu și ajutându-i pe alții.

Un președinte de țăruș se roagă pentru a ști cum să ajute în timp ce un frate cu probleme legate de pornografie așteaptă să intre în biroul său. Un gând limpede îl îndeamnă: „Deschide ușa și primește-l pe frate”. Cu credință și încredere că Dumnezeu va ajuta, conducătorul preoției deschide ușa și îl îmbrățișează pe frate. Fiecare simte dragostea care transformă și încrederea în Dumnezeu și unul în celălalt. Întărit, fratele poate începe să se pocăiască și să se schimbe.

În timp ce circumstanțele individuale sunt personale, principiile Evangheliei și Duhul Sfânt ne pot ajuta să știm dacă, cum și când să avem, din nou, încredere în alții. Când încrederea este distrusă sau trădată, dezamăgirea și deziluzia sunt reale; la fel este și necesitatea de a discerne pentru a ști când merită să ai credință și curaj pentru a te încrede din nou în relațiile umane.

Totuși, cu privire la Dumnezeu și revelația personală, președintele Russell M. Nelson ne asigură: „Nu trebuie să vă întrebați în cine puteți să aveți încredere neclintită”6. Putem întotdeauna să avem încredere în Dumnezeu. Domnul ne cunoaște mai bine și ne iubește mai mult decât ne cunoaștem și ne iubim noi. Dragostea Sa infinită și cunoașterea Sa perfectă a trecutului, prezentului și viitorului fac legămintele și promisiunile Sale constante și sigure.

Aveți încredere în ceea ce scripturile numesc „în decursul timpului”7. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în decursul timpului și cu credință și supunere continue, putem găsi rezolvare și pace.

Domnul alină spunând:

„Seara vine plânsul, iar dimineața veselia”8;

„Lasă povara-n-seama Lui/Și vei fi-n grija Sa”9;

„Pământul n-are tristeți pe care cerul să nu le poată vindeca.”10.

Aveți încredere în Dumnezeu11 și în miracolele Sale. Noi și relațiile noastre ne putem schimba. Prin ispășirea lui Hristos Domnul, noi putem înlătura omul firesc egoist și deveni un copil al lui Dumnezeu blând, umil,12 plin de credință și încrederea cuvenită. Când ne pocăim, când ne mărturisim și ne abandonăm păcatele, Domnul spune că El nu-Și mai amintește de ele13. Nu înseamnă că El uită, ci, în mod remarcabil, se pare că El alege să nu-Și amintească de ele și nici noi nu avem nevoie s-o facem.

Aveți încredere în inspirația lui Dumnezeu pentru a discerne cu înțelepciune. Noi îi putem ierta pe alții la momentul și în modul potrivite, așa cum spune Domnul că trebuie s-o facem14, în timp ce suntem „înțelepți ca șerpii, și fără răutate ca porumbeii”15.

Uneori, când inimile noastre sunt foarte frânte și smerite, suntem mai pregătiți pentru a primi alinarea și îndrumarea Duhului Sfânt.16 Condamnarea și iertarea încep, amândouă, cu recunoașterea greșelii. Deseori, condamnarea se concentrează asupra trecutului. Iertarea privește, în mod eliberator, spre viitor. „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”17

Apostolul Pavel întreabă: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?”. El răspunde: „Nici moartea, nici viața… nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru”18. Totuși, există cineva care ne poate despărți de Dumnezeu și de Isus Hristos – acel cineva suntem noi înșine. Așa cum spune Isaia: „Păcatele voastre vă ascund Fața Lui”19.

Prin dragoste divină și lege divină, noi suntem răspunzători pentru alegerile noastre și consecințele lor. Dar dragostea ispășitoare a Salvatorului nostru este „nesfârșită și veșnică”20 Când suntem pregătiți să venim acasă, chiar dacă suntem „încă departe”21, Dumnezeu este pregătit să ne ureze bun venit cu multă compasiune oferindu-ne bucuros tot ce are mai bun22.

Președintele J. Reuben Clark a spus: „Eu cred că Tatăl nostru Ceresc dorește să salveze pe fiecare dintre copiii Săi… că, în dreptatea și mila Sa, El ne va da recompensa maximă pentru faptele noastre, ne va da tot ce El ne poate da și, pe de altă parte, eu cred că El ne va impune pedeapsa minimă pe care are posibilitatea să ne-o dea”23.

Pe cruce, chiar și rugămintea plină de milă făcută de Salvator Tatălui Său nu a fost una necondiționată, „Tată, iartă-i”, ci „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”24. Liberul arbitru și libertatea noastră au un înțeles, pentru că noi suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu și a noastră pentru cine suntem, pentru ce știm și pentru ce facem. Din fericire, putem avea încredere că dreptatea perfectă a lui Dumnezeu și mila Sa perfectă ne vor judeca perfect intențiile și faptele.

Încheiem așa cum am început – având compasiunea lui Dumnezeu pe măsură ce venim acasă la El și unul la altul.

Vă amintiți pilda lui Isus Hristos despre un anumit om care avea doi fii?25 Un fiu a plecat de acasă și și-a irosit moștenirea. Când și-a venit în fire, acest fiu s-a gândit să vină acasă. Celălalt fiu, gândind că el ținuse poruncile „atâția ani”, nu a vrut să ureze bun venit acasă fratelui său.26

Frați și surori, vreți, vă rog, să vă gândiți că Isus ne cere să ne deschidem inimile, să arătăm înțelegere, compasiune și umilință și să ne vedem pe noi în ambele roluri?

În calitate de primul fiu sau prima fiică, am putea rătăci și, mai târziu, am căuta să revenim acasă. Dumnezeu așteaptă să ne spună bun venit.

Și, în calitate de celălalt fiu sau cealaltă fiică, suntem rugați cu blândețe de Dumnezeu să ne bucurăm împreună pe măsură ce noi, fiecare în parte, venim acasă la El. El ne invită să facem din congregațiile, cvorumurile, clasele și activitățile noastre o casă deschisă, adevărată, sigură – unul pentru altul. Cu blândețe, înțelegere și respect reciproc, noi, fiecare, Îl căutăm umili pe Domnul și ne rugăm și ne bucurăm de binecuvântările Evangheliei Sale restaurate destinate nouă, tuturor.

Călătoria noastră în această viață este individuală, dar putem veni din nou la Dumnezeu, Tatăl nostru, și la Fiul Său Preaiubit prin încredere în Dumnezeu, unul în altul și în noi înșine.27 Isus spune: „Nu te teme, crede numai”28. Așa cum a făcut profetul Joseph, noi, neînfricați, putem avea încredere în grija Tatălui nostru Ceresc.29 Dragă frați, dragă soră, dragă prietene, te rog să cauți din nou credința și încrederea – un miracol pe care El vi-l promite astăzi. În numele sacru și sfânt al lui Isus Hristos, amin.