Conferința generală
Amintește-Ți de sfinții Tăi suferinzi, O, Dumnezeul nostru
Conferința Generală, octombrie 2021


Amintește-Ți de sfinții Tăi suferinzi, O, Dumnezeul nostru

Ținerea legămintelor descătușează puterea sacrificiului ispășitor al lui Isus Hristos pentru a vă oferi tărie și chiar bucurie celor care suferiți.

Planul fericirii întocmit de Tatăl Ceresc include o experiență în viața muritoare în care toți copiii Săi vor fi testați și se vor confrunta cu încercări.1 În urmă cu cinci ani am fost diagnosticat cu cancer. Am simțit și încă mai simt durerile fizice cauzate de operații, radioterapii și efectele secundare ale medicamentelor. Am avut parte de încercări emoționale în timpul unor nopți chinuitoare de nesomn. Statisticile medicale indică faptul că, probabil, voi părăsi viața muritoare mai devreme decât m-am așteptat vreodată, lăsând în urmă, pentru o perioadă, o familie care înseamnă totul pentru mine.

Indiferent unde locuiți, suferința fizică sau emoțională cauzată de o varietate de încercări și slăbiciuni din viața muritoare a făcut, face acum sau va face parte din viața dumneavoastră într-o zi.

Suferința fizică poate fi rezultatul îmbătrânirii, al bolilor neașteptate și al accidentelor întâmplătoare, al foametei, al lipsei de adăpost sau al abuzului, al actelor de violență și război.

Suferința emoțională poate apărea din cauza anxietății sau a depresiei; trădării din partea soțului sau soției, a unui părinte sau a unui conducător de încredere; eșecurilor la locul de muncă sau celor financiare; judecății nedrepte din partea altora; alegerilor prietenilor, copiilor sau ale altor membri ai familiei; abuzului în numeroasele sale forme; viselor neîmplinite despre căsătorie sau copii; bolii grave sau morții premature a celor dragi; sau multe alte surse.

Cum puteți îndura suferința unică și uneori istovitoare de care avem parte fiecare dintre noi?

Din fericire, speranța se găsește în Evanghelia lui Isus Hristos, iar speranța poate face parte și din viața dumneavoastră. Astăzi vă împărtășesc patru principii privind speranța extrase din scripturi, din învățături ale profeților, din multe vizite de slujire și din actuala mea încercare privind sănătatea. Aceste principii nu sunt aplicabile doar la scară largă, ci sunt și profund personale.

În primul rând, suferința nu înseamnă că Dumnezeu este nemulțumit de viața dumneavoastră. Cu două mii de ani în urmă, ucenicii lui Isus au văzut un orb la templu și au întrebat: „Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”.

Ucenicii săi păreau să creadă în mod greșit, așa cum cred prea mulți oameni astăzi, că toate greutățile și suferințele din viață sunt rezultatul păcatului. Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”2.

Lucrarea lui Dumnezeu este să realizeze nemurirea și viața noastră veșnică.3 Dar cum pot încercările și suferința – în special suferința cauzată de folosirea în mod păcătos a libertății de a alege a altei persoane 4 – să avanseze, în cele din urmă, lucrarea lui Dumnezeu?

Domnul a spus poporului Său de legământ: „Te-am pus în cuptor… te-am lămurit în cuptorul urgiei”5. Oricare ar fi cauza suferințelor dumneavoastră, Tatăl dumneavoastră Ceresc iubitor le poate orienta astfel, încât să vă purifice sufletul.6 Sufletele purificate pot purta poverile altora având adevărată empatie și compasiune.7 Sufletele purificate care au ieșit „din necazul cel mare” sunt pregătite să trăiască cu bucurie în prezența lui Dumnezeu pentru totdeauna, iar „Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor”8.

În al doilea rând, Tatăl Ceresc este foarte conștient de suferința dumneavoastră. În timp ce ne aflăm în mijlocul încercărilor, putem crede, în mod greșit, că Dumnezeu este departe și este nepăsător față de durerea noastră. Chiar și profetul Joseph Smith a exprimat acest sentiment într-o perioadă dificilă a vieții sale. Când a fost întemnițat în închisoarea Liberty, în timp ce mii de sfinți din ultimele zile erau alungați din casele lor, Joseph a căutat înțelegere prin rugăciune: „O, Dumnezeule, unde ești Tu? Și unde este cortul care acoperă locul Tău ascuns?”. El a încheiat cu această rugăminte: „Amintește-Ți de sfinții Tăi suferinzi, O, Dumnezeul nostru”9.

Răspunsul Domnului l-a liniștit pe Joseph și pe toți cei care suferă:

„Fiul Meu, pacea să fie în sufletul tău; adversitățile și suferințele tale vor fi numai pentru un scurt timp;

Și, după aceea, dacă înduri bine, Dumnezeu te va exalta în cer”10.

Mulți sfinți aflați în suferință mi-au împărtășit cum au simțit dragostea lui Dumnezeu în timpul încercărilor lor. Îmi amintesc foarte bine experiența trăită când, la un moment dat, în lupta mea împotriva cancerului, medicii nu au reușit să diagnosticheze cauza unor dureri puternice. M-am așezat cu soția mea, intenționând să ofer o binecuvântare obișnuită pentru prânzul nostru. În schimb, tot ce am putut face a fost să spun plângând: „Tată Ceresc, te rog ajută-mă. Sunt foarte bolnav”. În următoarele 20-30 de secunde, am fost înconjurat de dragostea Sa. Nu mi s-a oferit niciun motiv pentru boala mea, niciun indiciu cu privire la rezultatul final și nicio ușurare a durerii. Am simțit doar dragostea Sa pură, iar aceasta a fost și este suficientă.

Depun mărturie că Tatăl nostru Ceresc, care observă chiar și căderea unei singure vrăbii, este conștient de suferința dumneavoastră.11

În al treilea rând, Isus Hristos vă oferă puterea Sa care întărește pentru a vă ajuta să aveți tăria de a îndura bine suferința dumneavoastră. Această putere care vă întărește este posibilă prin ispășirea Sa.12 Mă tem că prea mulți membri ai Bisericii cred că, dacă sunt puțin mai duri, pot trece singuri peste orice suferință. Acesta este un mod greu de a trăi. Momentul dumneavoastră temporar de putere nu se poate compara niciodată cu sursa infinită de putere a Salvatorului care vă poate întări sufletul.13

Cartea lui Mormon ne învață că Isus Hristos va „lua asupra Lui” durerile, bolile și infirmitățile noastre, astfel încât să ne poată ajuta.14 Cum puteți să apelați la puterea pe care Isus Hristos v-o oferă pentru a vă ajuta și a vă întări în momentele de suferință? Cheia este să vă legați de Salvator ținând legămintele pe care le-ați făcut cu El. Noi facem aceste legăminte atunci când primim rânduielile preoției.15

Poporul lui Alma a intrat în legământul botezului. Mai târziu, au suferit fiind rob și i s-a interzis să se preaslăvească în public sau chiar să se roage cu glas tare. Cu toate acestea, oamenii au ținut legămintele cât au putut de bine, implorând în tăcere în inima lor. Ca urmare, puterea divină a venit. „Domnul i-a întărit pe ei pentru ca să-și poată purta poverile cu ușurință”16.

În zilele noastre, Salvatorul ne invită: „întoarce-te către Mine în fiecare gând; nu te îndoi, nu te teme”17. Când ținem legământul împărtășaniei de a ne aminti întotdeauna de El, El promite că Spiritul Său va fi cu noi. Duhul Sfânt ne dă puterea de a îndura încercările și de a face ceea ce nu putem face singuri. Spiritul ne poate vindeca, deși, după cum ne-a învățat președintele James E. Faust, „unele vindecări pot avea loc în lumea care va veni”18.

De asemenea, suntem binecuvântați de legămintele și rânduielile din templu, unde „se manifestă [puterea divinității]”.19 Am vizitat o femeie care își pierduse fiica adolescentă într-un accident teribil, iar mai târziu, soțul din cauza cancerului. Am întrebat-o cum a putut îndura o asemenea pierdere și suferință. Ea a răspuns că puterea venea din asigurările spirituale cu privire la o familie eternă, primite în timpul preaslăvirii cu regularitate în templu. Așa cum a fost promis, rânduielile din casa Domnului o înarmaseră cu puterea lui Dumnezeu.20

În al patrulea rând, alegeți să găsiți bucurie în fiecare zi. Cei care suferă au deseori impresia că noaptea nu se mai termină, iar lumina zilei nu va veni niciodată. Este în regulă să plângeți.21 Totuși, dacă aveți nopți întunecate de suferință, alegând credința, vă puteți trezi în dimineți luminoase de bucurie.22

De exemplu, am vizitat o tânără mamă care era tratată pentru cancer, care zâmbea maiestuos în scaunul ei, în pofida durerii și a lipsei de păr. Am întâlnit un cuplu de vârstă mijlocie care slujeau cu plăcere în calitate de conducători ai tinerilor, deși nu puteau avea copii. Am stat alături de o femeie dragă – tânără bunică, mamă și soție – care urma să se stingă din viață în câteva zile; totuși, printre lacrimile familiei erau râsete și amintiri fericite.

Acești sfinți care suferă exemplifică ceea ce președintele Russell M. Nelson ne-a învățat:

„Bucuria pe care o simțim nu are nimic de-a face cu împrejurările din viața noastră, ci are de-a face în totalitate cu țelul principal al vieții noastre.

Când obiectivul principal al vieții noastre este să trăim potrivit planului salvării… și să-L urmăm pe Isus Hristos și Evanghelia Sa, putem simți bucurie indiferent de ceea ce ni se întâmplă – sau nu ni se întâmplă – în viață”23.

Depun mărturie24 că Tatăl nostru Ceresc își amintește de Sfinții Săi care suferă, vă iubește și vă cunoaște personal. Isus Hristos știe cum vă simțiți. „Cu siguranță, El ne-a purtat supărările noastre și a luat asupra Sa durerile noastre.”25 Știu – în calitate de beneficiar zilnic26 – că ținerea legămintelor descătușează puterea sacrificiului ispășitor al lui Isus Hristos de a vă oferi tărie și chiar bucurie celor care suferiți.

Pentru toți cei care suferă, mă rog: „Să dea Dumnezeu ca greutățile voastre să fie ușoare prin bucuria Fiului Său”27. În numele lui Isus Hristos, amin.