Pacea lui Hristos înlătură vrăjmășia
Când dragostea pentru Hristos ne învăluie viața, abordăm neînțelegerile cu blândețe, răbdare și bunătate.
Dragii mei frați și dragile mele surori, în timpul unui test de efort fizic, volumul de muncă al inimii se mărește. Inimile care pot suporta mersul ar putea să întâmpine greutăți în a suporta solicitările alergării în pantă. În acest mod, testul de efort poate să dezvăluie o boală ascunsă care nu poate fi detectată altfel. Toate problemele identificate pot, apoi, să fie tratate înainte ca ele să provoace probleme grave în viața de zi cu zi.
Pandemia COVID-19 a fost, cu siguranță, un test de efort la nivel mondial! Testul a indicat rezultate combinate. Au fost create vaccinuri sigure și eficiente.1 Experți din domeniul medical, învățători, îngrijitori și alții s-au sacrificat în mod eroic – și continuă s-o facă. Mulți oameni au dat dovadă de generozitate și bunătate – și continuă s-o facă. Dar, au fost indicate și dezavantaje ascunse. Persoanele vulnerabile au suferit – și continuă s-o facă. Cei care lucrează pentru a rezolva aceste inegalități ascunse trebuie să fie încurajați și să li se mulțumească.
Pandemia este, de asemenea, un test de efort spiritual pentru Biserica Salvatorului și membrii ei. Rezultatele sunt, de asemenea, combinate. Viața noastră a fost binecuvântată de slujirea „într-un mod mai bun și mai sfânt”2, de programa Vino și urmează-Mă și de învățarea Evangheliei concentrată asupra căminului și susținută de Biserică. Mulți au oferit ajutor și alinare pline de compasiune în aceste perioade dificile și continuă să facă astfel.3
Dar, în unele situații, testul de efort spiritual a indicat tendințe de ceartă și divizare. Aceasta indică faptul că trebuie să lucrăm pentru a face o schimbare în inima noastră și a deveni uniți în calitatea de ucenici adevărați ai Salvatorului. Aceasta nu este o provocare nouă, însă este una vitală.4
Când Salvatorul i-a vizitat pe nefiți, El a propovăduit: „Nu vor fi niciun fel de certuri printre voi… Cel care are spiritul de ceartă nu este de-al Meu, ci este de-al diavolului, care este tatăl certurilor; și el agită inimile oamenilor ca să se certe cu mânie unul cu altul”5. Când ne certăm cu mânie unul cu altul, Satana râde, iar Dumnezeul din Cer plânge.6
Satana râde și Dumnezeu plânge din cel puțin două motive. Primul, cearta ne slăbește mărturia colectivă către lume despre Isus Hristos și mântuirea care vine prin „meritele… mila și harul”7 Său. Salvatorul a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții… Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”8. Opusul este, de asemenea, adevărat – toată lumea știe că nu suntem ucenicii Săi când nu dăm dovadă de dragoste unul față de altul. Lucrarea Sa din zilele din urmă este pusă în primejdie când cearta sau vrăjmășia9 există printre ucenicii Săi10. Al doilea, cearta este nesănătoasă din punct de vedere spiritual pentru noi, ca persoane. Suntem privați de pace, bucurie și odihnă, iar capacitatea noastră de a simți Spiritul este pusă în primejdie.
Isus Hristos a explicat că doctrina Sa nu este „să ațâțe inimile oamenilor la mânie unul împotriva altuia; ci doctrina [Sa] este ca asemenea lucruri să se termine”11. Dacă mă simt repede jignit sau dacă răspund la diferențele de opinie fiind mânios și judecând, „pic” testul de efort spiritual. Acest test picat nu înseamnă că nu mai am nicio speranță. Mai degrabă, indică faptul că trebuie să mă schimb. Și, acest lucru este bine de știut.
După vizita Salvatorului pe meleagurile americane, oamenii au fost uniți; „nu a fost niciun conflict… în toată țara”12. Credeți că oamenii au fost uniți pentru că erau toți la fel sau pentru că nu existau diferențe de opinie între ei? Mă îndoiesc. Însă, cearta și vrăjmășia au dispărut pentru că ei au pus calitatea lor de ucenici ai Salvatorului mai presus de orice. Diferențele dintre ei au pălit în fața dragostei lor împărtășite pentru Salvator și erau uniți în calitate de „[moștenitori ai] împărăției lui Dumnezeu”13. Rezultatul a fost acela că „nu a putut să fie niciun popor mai fericit… care [a fost făcut] de către mâna lui Dumnezeu”14.
Unitatea necesită efort.15 Se dezvoltă când cultivăm dragostea lui Dumnezeu în inima noastră16 și ne concentrăm asupra destinului nostru etern17. Suntem uniți prin identitatea noastră principală comună de copii ai lui Dumnezeu18 și de devotamentul nostru față de adevărurile Evangheliei restaurate. În schimb, dragostea noastră față de Dumnezeu și calitatea noastră de ucenici ai lui Isus Hristos generează preocupare sinceră pentru ceilalți. Prețuim caleidoscopul de caracteristici, perspective și talente ale celorlalți.19 Dacă nu putem să ne punem calitatea de ucenici ai lui Isus Hristos mai presus de interesele și punctele de vedere personale, ar trebui să ne reexaminăm prioritățile și să ne schimbăm.
Am putea fi înclinați să spunem: „Bineînțeles că putem avea unitate – doar dacă sunteți de acord cu mine!”. O abordare mai bună este să întrebăm: „Ce pot face pentru a înlesni unitatea? Cum pot răspunde pentru a ajuta această persoană să se apropie mai mult de Hristos? Ce pot face pentru a minimaliza cearta și a clădi o comunitate a Bisericii plină de compasiune și de grijă?”.
Când dragostea pentru Hristos ne învăluie viața20, abordăm neînțelegerile cu blândețe, răbdare și bunătate21. Ne îngrijorăm mai puțin în legătură cu propriile sensibilități și mai mult în legătură cu aproapele nostru. „Căutăm să moderăm și să unificăm.”22 Nu ne implicăm în „[păreri] îndoielnice”, nu-i judecăm pe cei cu care nu suntem de acord și nici nu încercăm să-i facem să se poticnească.23 În schimb, presupunem că cei cu care nu suntem de acord fac tot ce pot în legătură cu experiențele vieții pe care le trăiesc.
Soția mea a practicat avocatura mai mult de 20 de ani. În calitate de avocată, ea a lucrat adesea cu alții care au susținut, în mod explicit, puncte de vedere contrare. Dar, ea a învățat să nu fie de acord fără a fi nepoliticoasă sau mânioasă. Ea i-ar spune avocatului celeilalte părți: „Văd că nu vom cădea de acord în această privință. Îmi place de dumneavoastră ca om. Vă respect opinia. Sper că îmi puteți oferi aceeași curtoazie”. Deseori, acest lucru a făcut loc respectului reciproc și, chiar, prieteniei, în pofida diferențelor.
Chiar și foștii dușmani pot deveni uniți în calitatea lor de ucenici ai Salvatorului.24 În anul 2006, am participat la dedicarea Templului Helsinki, Finlanda, pentru a-i cinsti pe tata și pe bunicii mei, care s-au numărat printre convertiții de la începuturile Bisericii în Finlanda. Finlandezii, inclusiv tatăl meu, au visat decenii la rând să aibă un templu în Finlanda. La acea vreme, districtul templului urma să cuprindă Finlanda. Estonia, Letonia, Lituania, Belarus și Rusia.
La dedicare, am aflat ceva surprinzător. Prima zi de funcționare completă fusese rezervată membrilor din Rusia pentru ca ei să înfăptuiască rânduieli în templu. Este greu să explic cât de uimit am fost. Rusia și Finlanda au purtat multe războaie între ele de-a lungul secolelor. Tata avea sentimente de lipsă de încredere și antipatie atât față de Rusia, cât și față de toți rușii. El își exprimase aceste sentimente foarte vehement, iar sentimentele sale corespundeau vrăjmășiei finlandeze față de Rusia. El a memorat poeme epice care relatau luptele din secolul al XIX-lea dintre finlandezi și ruși. Experiențele pe care le-a trăit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Finlanda și Rusia au fost, din nou, în opoziție, nu au putut să-i schimbe opiniile.
Cu un an înainte de dedicarea Templului Helsinki, Finlanda, comitetul pentru templu, format în exclusivitate din membri finlandezi, s-a întrunit pentru a discuta planurile pentru dedicare. În timpul adunării, cineva a remarcat că sfinții ruși aveau să călătorească mai multe zile pentru a participa la dedicare și poate că sperau să-și primească binecuvântările din templu înainte să se întoarcă acasă. Președintele comitetului, fratele Sven Eklund, a sugerat că finlandezii puteau să mai aștepte puțin și că rușii puteau să fie primii membri care să înfăptuiască rânduieli în acel templu. Toți membrii comitetului au fost de acord. Sfinții din zilele din urmă finlandezi credincioși și-au amânat primirea binecuvântărilor din templu în favoarea sfinților ruși.
Președintele zonei, care a fost prezent la acea adunare a comitetului pentru templu, vârstnicul Dennis B. Neuenschwander, a scris ulterior: „Nu am fost niciodată mai mândru de finlandezi decât am fost în acel moment. Istoria complicată a Finlandei cu vecina ei de la est… și entuziasmul finlandezilor de a avea, în cele din urmă, [un templu] construit pe propriul pământ au fost puse deoparte. Faptul de a le permite rușilor să intre primii în templu [a fost] o declarație de dragoste și de sacrificiu”25.
Când i-am spus tatălui meu despre acest gest de bunătate, inima lui s-a înmuiat și a plâns, lucru văzut foarte rar la acel finlandez neclintit. De atunci și până la moartea sa, trei ani mai târziu, el nu a mai exprimat niciodată vreun sentiment negativ față de Rusia. Inspirat de exemplul semenilor săi finlandezi, tata a ales să-și pună calitatea de ucenic al lui Isus Hristos mai presus de toate celelalte considerente. Finlandezii nu erau mai puțin finlandezi; rușii nu erau mai puțin ruși; niciunul dintre grupuri nu și-a abandonat cultura, istoria sau experiențele trăite pentru a alunga vrăjmășia. Nu au trebuit s-o facă. În schimb, au ales să facă din calitatea lor de ucenici ai lui Isus Hristos principalul lor considerent.26
Dacă ei o pot face, și noi putem. Ne putem aduce moștenirea, cultura și experiențele trăite la Biserica lui Isus Hristos. Samuel nu s-a rușinat cu moștenirea sa în calitate de lamanit27, nici Mormon cu a sa în calitate de nefit28. Dar, fiecare și-a pus pe primul loc calitatea de ucenic al Salvatorului.
Dacă nu suntem una, nu suntem ai Săi.29 Invitația mea este să fim curajoși în a ne pune dragostea față de Dumnezeu și calitatea de ucenici ai Salvatorului mai presus de toate celelalte considerente.30 Fie ca noi să ținem legământul inerent calității noastre de ucenici – legământul de a fi una!
Fie ca noi să urmăm exemplul sfinților din întreaga lume care devin, cu succes, ucenici ai lui Hristos! Ne putem bizui pe Isus Hristos, care „este pacea noastră, care… a surpat zidul de la mijloc care [ne] despărțea, și, [prin sacrificiul Său ispășitor], a înlăturat vrăjmășia”31. Mărturia noastră despre Isus Hristos către lume va fi întărită și va rămâne sănătoasă din punct de vedere spiritual.32 Depun mărturie că, dacă „înăbușim cearta” și ajungem să „gândim ca Domnul în dragoste și să fim uniți cu El în credință”, pacea Sa va fi a noastră.33 În numele lui Isus Hristos, amin.