Conferința generală
Hristos a înviat; credința în El va muta munții
Conferința Generală, aprilie 2021


Hristos a înviat; credința în El va muta munții

Credința în Isus Hristos este cea mai mare putere disponibilă pentru noi în această viață. Toate lucrurile sunt cu putință celor care cred.

Dragi frați și surori, sunt recunoscător pentru privilegiul de a vă vorbi în această duminică de Paște.1 Sacrificiul ispășitor și învierea lui Isus Hristos au schimbat viața fiecăruia dintre noi pentru totdeauna. Îl iubim și Îl preamărim cu recunoștință pe El și pe Tatăl nostru Ceresc.

În ultimele șase luni, am continuat să ne confruntăm cu o pandemie mondială. Sunt uimit de tăria și puterea dumneavoastră spirituală în fața bolii, pierderii și izolării. Mă rog în mod constant ca, trecând prin toate acestea, să simțiți dragostea statornică a Domnului pentru dumneavoastră. Dacă ați răspuns încercărilor dumneavoastră dovedind că sunteți un ucenic mai puternic, acest an care a trecut nu a fost în zadar.

În această dimineață, am ascultat conducători ai Bisericii care provin de pe fiecare continent locuit de pe pământ. Cu adevărat, binecuvântările Evangheliei sunt pentru fiecare neam, limbă și popor. Biserica lui Isus Hristos este o biserică mondială. Isus Hristos este conducătorul nostru.

Din fericire, nici măcar o pandemie nu a reușit să încetinească înaintarea continuă a adevărului Său. Evanghelia lui Isus Hristos este exact ceea ce avem nevoie în această lume tulburată, conflictuală și obosită.

Fiecare copil al lui Dumnezeu merită ocazia să audă și să accepte mesajul care vindecă și care mântuiește al lui Isus Hristos. Niciun alt mesaj nu este mai important pentru fericirea noastră – acum și pentru totdeauna.2 Niciun alt mesaj nu este mai plin de speranță. Niciun alt mesaj nu poate elimina conflictele din societatea noastră.

Credința în Isus Hristos este temelia tuturor crezurilor și metodelor de accesare a puterii divine. Potrivit apostolului Pavel, „fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută”3.

Tot ce este bun în viață – orice posibilă binecuvântare de importanță eternă – începe cu credința. A-i permite lui Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră începe cu credința că El dorește să ne călăuzească. Pocăința adevărată începe cu credința că Isus Hristos are puterea de a ne curăța, vindeca și întări.4

„Nu tăgăduiți puterea lui Dumnezeu”, a spus profetul Moroni „căci El lucrează prin puterea Sa, potrivit cu credința copiilor oamenilor”5. Credința noastră este cea care aduce puterea lui Dumnezeu în viețile noastre.

Și totuși, a exercita credință poate părea copleșitor. Uneori, ne putem întreba dacă putem obține suficientă credință pentru a primi binecuvântările de care avem atât de mare nevoie. Totuși, Domnul a pus capăt acelor temeri prin cuvintele profetului Alma din Cartea lui Mormon.

Imagine
Grăunte de muștar

Alma ne cere, pur și simplu, să punem la încercare cuvântul și să dăm dovadă de „un pic de credință, chiar dacă [noi] nu [facem] nimic mai mult decât să [dorim] să [credem]”6. Expresia „un pic de credință” îmi amintește de promisiunea Domnului din Biblie că, „dacă [am] avea credință cât un grăunte de muștar”, am putea „zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo», și s-ar muta; nimic nu [ne-ar] fi cu neputință7.

Imagine
Pasăre printre semințe de muștar

Domnul înțelege slăbiciunea noastră de oameni muritori. Cu toții șovăim uneori. Dar El cunoaște, de asemenea, și marele nostru potențial. Sămânța de muștar începe fiind mică, dar crește și se face un copac suficient de mare, încât păsările să se cuibărească în ramurile sale. Sămânța de muștar simbolizează o credință mică, dar care crește tot mai mare.8

Domnul nu cere să avem o credință perfectă pentru ca noi să avem acces la puterea Sa perfectă. Dar El ne cere să credem.

Dragii mei frați și surori, chemarea mea pentru dumneavoastră în această dimineață de Paște este ca, începând de azi, să vă măriți credința. Prin credința dumneavoastră, Isus Hristos vă va mări capacitatea de a muta munții din viața dumneavoastră9, chiar dacă încercările personale pot părea la fel de mari precum Muntele Everest.

Munții dumneavoastră pot fi singurătatea, îndoiala, boala sau alte probleme personale. Munții dumneavoastră vor fi diferiți, dar, totuși, răspunsul la fiecare dintre încercările dumneavoastră este să vă măriți credința. Aceasta necesită muncă. Învățătorilor leneși și ucenicilor neglijenți le va fi greu întotdeauna să adune chiar și un pic de credință.

Pentru a face orice lucru bine este nevoie de efort. A deveni un ucenic adevărat al lui Isus Hristos nu face excepție. Mărirea credinței și încrederii în El necesită efort. Permiteți-mi să vă ofer cinci sugestii pentru a vă ajuta să măriți această credință și încredere.

În primul rând, studiați. Deveniți un elev implicat. Studiați scripturile în profunzime, pentru a înțelege mai bine misiunea și slujirea lui Hristos. Cunoașteți doctrina lui Hristos astfel, încât să înțelegeți puterea ei în viața dumneavoastră. Asimilați adevărul că ispășirea lui Isus Hristos este pentru dumneavoastră. El a luat asupra Sa suferințele dumneavoastră, greșelile dumneavoastră, slăbiciunile dumneavoastră și păcatele dumneavoastră. El a plătit prețul și v-a oferit puterea de a muta fiecare munte cu care vă veți confrunta vreodată. Dumneavoastră obțineți această putere având credință, încredere și dorința de a-L urma.

Pentru a vă muta munții ar pute fi nevoie de un miracol. Învățați despre miracole. Miracolele vin în acord cu credința dumneavoastră în Domnul. Esențială pentru această credință este încrederea în voia Sa și timpul Său – cum și când El vă va binecuvânta cu ajutorul miraculos pe care vi-l doriți. Numai necredința dumneavoastră îl va împiedica pe Dumnezeu să vă binecuvânteze cu miracole pentru a muta munții din viața dumneavoastră.10

Cu cât veți învăța mai multe despre Salvator, cu atât va fi mai ușor să vă încredeți în mila Sa, în iubirea Sa infinită și în puterea Sa care întărește, vindecă și mântuiește. Salvatorul nu este niciodată mai aproape de dumneavoastră decât atunci când vă confruntați cu un munte sau îl urcați cu credință.

În al doilea rând, alegeți să credeți în Isus Hristos. Dacă aveți îndoieli cu privire la Dumnezeu Tatăl și Fiul Său Preaiubit sau la validitatea restaurării ori la veridicitatea chemării divine a lui Joseph Smith în calitate de profet, alegeți să credeți11 și să rămâneți credincioși. Adresați întrebările dumneavoastră Domnului și altor surse de încredere. Studiați cu dorința de a crede, nu cu speranța că puteți găsi un defect în țesătura vieții unui profet sau o discrepanță în scripturi. Nu vă adânciți îndoielile discutându-le în mod repetat cu alte persoane care se îndoiesc. Permiteți Domnului să vă conducă în călătoria dumneavoastră de descoperire spirituală.

În al treilea rând, acționați având credință. Ce ați face dacă ați avea mai multă credință? Gândiți-vă la aceasta. Scrieți despre aceasta. Apoi, primiți mai multă credință făcând ceva ce necesită mai multă credință.

În al patrulea rând, luați parte la rânduielile sacre fiind demni. Rânduielile aduc puterea lui Dumnezeu în viața dumneavoastră.12

Și, în al cincilea rând, rugați-L pe Tatăl dumneavoastră Ceresc, în numele lui Isus Hristos, să vă ofere ajutor.

Credința necesită muncă. Primirea revelației necesită muncă. Dar „oricine cere, capătă; cine caută, găsește; și celui ce bate, i se deschide”13. Dumnezeu știe ce anume vă va ajuta să vă măriți credința. Întrebați, apoi întrebați din nou.

Un necredincios ar putea spune că credința este pentru cei slabi. Dar această afirmație ignoră puterea credinței. Ar fi continuat apostolii Salvatorului să predice doctrina Sa, după moartea Sa, punându-și în pericol viața, dacă ei s-ar fi îndoit de El?14 Ar fi suferit Joseph și Hyrum Smith o moarte de martiri apărând restaurarea Bisericii Domnului, dacă nu aveau o mărturie sigură că era adevărată? Ar fi murit aproape 2.000 de sfinți pe drumul urmat de pionieri15, dacă nu ar fi avut credința că Evanghelia lui Isus Hristos a fost restaurată? Într-adevăr, credința este puterea care dă tărie pentru ca lucrurile puțin probabile să devină realitate.

Nu minimalizați credința pe care o aveți deja. Este nevoie de credință pentru a vă alătura Bisericii și a rămâne credincioși. Este nevoie de credință pentru a urma profeții în loc de a urma experții și opiniile care beneficiază de popularitate. Este nevoie de credință pentru a sluji în misiune în timpul unei pandemii. Este nevoie de credință pentru a trăi o viață castă când lumea strigă că legea castității dată de Dumnezeu nu mai este la modă acum. Este nevoie de credință pentru a-i învăța pe copii Evanghelia într-o lume laică. Este nevoie de credință pentru a implora pentru viața unei persoane dragi și chiar mai multă credință pentru a accepta un răspuns dezamăgitor.

Acum doi ani, eu și sora Nelson, am vizitat Samoa, Tonga, Fiji și Tahiti. Fiecare dintre acele națiuni insulare a avut parte de ploi abundente timp de zile întregi. Membrii au ținut post și s-au rugat ca adunările lor în aer liber să fie protejate de ploaie.

În Samoa, Fiji și Tahiti, fix când adunările au început, ploaia s-a oprit. Dar, în Tonga, ploaia nu s-a oprit. Cu toate acestea, 13.000 de sfinți credincioși au venit cu câteva ore mai devreme pentru a prinde un loc, au așteptat cu răbdare într-o ploaie neîntreruptă și, apoi, au stat, așa uzi, la adunare timp de două ore.

Imagine
Sfinți din Tonga stând în ploaie

Am văzut o credință puternică lucrând în fiecare dintre acei locuitori ai insulelor – credință suficientă pentru a opri ploaia și credință pentru a persevera când ploaia nu s-a oprit.

Munții din viața noastră nu se mișcă întotdeauna cum sau când ne-am dori. Dar credința noastră ne va propulsa întotdeauna înainte. Credința ne mărește întotdeauna accesul la puterea divină.

Vă rog să rețineți acest lucru: dacă totul și toți ceilalți în care aveți încredere din lume v-ar uita, Isus Hristos și Biserica Sa nu vă vor uita niciodată. Domnul nu dormitează, nici nu doarme.16 El „este același ieri, astăzi și [mâine]”17. El nu va uita legămintele Sale18, promisiunile Sale sau dragostea Sa pentru poporul Său. El face miracole astăzi și El va face miracole mâine.19

Credința în Isus Hristos este cea mai mare putere disponibilă pentru noi în această viață. Toate lucrurile sunt cu putință celor care cred.20

Credința dumneavoastră crescândă în El va muta munții – nu munții de stâncă, aceia care înfrumusețează pământul, ci munții de suferință din viața dumneavoastră. Credința dumneavoastră înfloritoare vă va ajuta să transformați încercările într-o creștere și ocazii fără de egal.

În această duminică de Paște, cu sentimentele mele profunde de dragoste și recunoștință, depun mărturia mea că Isus Hristos a înviat cu adevărat. El a înviat pentru a-Și conduce Biserica. El a înviat pentru a binecuvânta viața tuturor copiilor lui Dumnezeu, oriunde trăiesc. Cu credință în El, putem muta munții din viața noastră. Astfel depun mărturie, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. În unele părți ale lumii, oamenii folosesc un mod unic și special pentru a se saluta în dimineața de Paște. În limba lor locală, cel care salută spune: „Hristos a înviat!”. Persoana salutată răspunde apoi: „Adevărat a înviat!”. De exemplu, salutul de Paști spus de către vorbitorii de limbă rusă începe cu „Христос воскрес” (Hristos a [înviat]!), răspunsul fiind „Воистину! воскрес!” (Adevărat a înviat!).

  2. Vedeți Mosia 2:41.

  3. Evrei 11:6. Lectures on Faith afirmă că credința „este primul mare principiu de guvernare care are putere, stăpânire și autoritate asupra tuturor lucrurilor” ([1985], p. 5).

  4. Vedeți Matei 11:28-30; Alma 7:12-13; Eter 12:27.

  5. Moroni 10:7; subliniere adăugată.

  6. Alma 32:27; subliniere adăugată.

  7. Matei 17:20; subliniere adăugată; vedeți, de asemenea, Helaman 12:9, 13.

  8. Vedeți Doctrină și legăminte 78:17-18. Răsplata pentru înlăturarea omului firesc este să devenim „un sfânt prin ispășirea lui Hristos Domnul” (Mosia 3:19).

  9. Vedeți 1 Nefi 7:12.

  10. Vedeți Mormon 9:19-21; Eter 12:30.

  11. Vedeți 2 Nefi 33:10-11.

  12. Vedeți Doctrină și legăminte 84:20.

  13. Matei 7:8.

  14. Fără puterea credinței, ar fi suferit Abinadi moartea prin foc pentru că a refuzat să nege ceea ce știa că este adevărat (vedeți Mosia 17:7-20)? Fără această putere, s-ar fi ascuns Eter în peștera unei stânci (vedeți Eter 13:13-14) sau ar fi îndurat Moroni anii de singurătate (vedeți Moroni 1:1-3), mai ales că viața lor ar fi putut fi mult mai confortabilă dacă doar ar fi renunțat la ceea ce credeau?

  15. Vedeți Melvin L. Bashore, H. Dennis Tolley și BYU Pioneer Mortality Team, „Mortality on the Mormon Trail, 1847-1868”, BYU Studies, vol. 53, nr. 4 (2014), p. 115.

  16. Vedeți Psalmii 121:4.

  17. Mormon 9:9.

  18. Vedeți Isaia 54:10; 3 Nefi 22:10.

  19. Vedeți Mormon 9:10-11, 15.

  20. Vedeți Marcu 9:23.