„Harul și puterea lui Dumnezeu”, capitolul 6 din Sfinții: Relatări despre Biserica lui Isus Hristos în zilele din urmă, volumul 1, Standardul adevărului 1815-1846 (2018)
Capitolul 6: „Harul și puterea lui Dumnezeu”
Capitolul 6
Harul și puterea lui Dumnezeu
Când Joseph s-a întors în Harmony, în vara anului 1828, Moroni i s-a arătat din nou și i-a luat plăcile. Îngerul a spus: „Dacă ești destul de umil și de pocăit, le vei primi din nou în data de douăzeci și doi septembrie”1.
Sentimentul de vinovăție l-a tulburat pe Joseph.2 El știa că greșise când a ignorat voința lui Dumnezeu și i-a încredințat lui Martin manuscrisul. Acum, Dumnezeu nu mai avea încredere să-i dea plăcile sau tălmăcitoarele. Simțea că merită orice pedeapsă Dumnezeu i-ar fi dat.3
Copleșit de vinovăție și regret, a îngenuncheat în rugăciune, și-a mărturisit păcatele și a implorat iertare. El s-a gândit la ce făcuse greșit și la ce putea face mai bine dacă Domnul l-ar lăsa să traducă din nou.4
Într-o zi de iulie, în timp ce Joseph se plimba aproape de casa lui, Moroni i s-a arătat. Îngerul i-a înmânat tălmăcitoarele, iar Joseph a văzut în ele un mesaj divin: „Lucrările, planurile și intențiile lui Dumnezeu nu pot fi împiedicate de a fi împlinite, și nici nu pot să fie nimicite”.5
Cuvintele erau liniștitoare dar, imediat, au fost urmate de mustrări. Domnul a spus: „Ce stricte au fost poruncile ce ți-au fost date… Nu trebuia să-ți fie frică mai mult de om, decât de Dumnezeu”. El i-a poruncit lui Joseph să fie mai atent cu lucrurile sacre. Cronica de pe plăcile de aur era mai importantă decât reputația lui Martin sau dorința lui Joseph de a fi pe placul oamenilor. Dumnezeu o pregătise pentru a reînnoi vechiul Său legământ și pentru a-i învăța pe toți oamenii să-și pună încrederea în Isus Hristos pentru salvare.
Domnul l-a îndemnat pe Joseph să-și aducă aminte de îndurarea Lui. El i-a poruncit: „Pocăiește-te de ceea ce ai făcut… și, atunci, tu mai ești încă ales”. Din nou, El l-a chemat pe Joseph pentru a fi profetul și văzătorul Său. Cu toate acestea, El l-a avertizat să asculte de cuvântul Său.
El a declarat: „Dacă nu faci aceasta, vei fi părăsit și vei deveni ca ceilalți oameni și nu vei mai avea darul de a traduce”.6
În acea toamnă, părinții lui Joseph au călătorit spre sud în Harmony. Trecuseră aproape două luni de când Joseph părăsise căminul lor din Manchester și ei nu primiseră nicio veste de la el. Erau îngrijorați că tragediile care avuseseră loc în timpul verii îl devastaseră. În doar câteva săptămâni, își pierduse primul copil, aproape că-și pierduse soția și pierduse paginile manuscrisului. Ei doreau să se asigure că el și Emma erau bine.
La mai puțin de doi kilometri de destinația lor, Joseph sr. și Lucy au fost copleșiți de bucurie când l-au văzut pe Joseph pe drumul din fața lor, arătând liniștit și fericit. El le-a spus despre cum pierduse încrederea lui Dumnezeu, se pocăise de păcatele sale și primise revelație. Mustrarea Domnului îl îndurerase, dar, asemenea profeților din vechime, el scrisese revelația pentru ca alții să o citească. Era pentru prima dată când consemnase cuvântul pe care Domnul i l-a adresat.
De asemenea, Joseph le-a spus părinților săi că Moroni îi înapoiase plăcile și tălmăcitoarele. Joseph a spus că îngerul părea mulțumit. „Mi-a spus că Domnul mă iubește datorită credinței și umilinței mele”.
Cronica era acum depozitată în siguranță în casă, ascunsă într-un cufăr. Joseph le-a spus: „Emma scrie pentru mine acum, dar îngerul a spus că Domnul va trimite pe cineva să scrie pentru mine și am încredere că așa va fi”.7
În primăvara următoare, Martin Harris a călătorit în Harmony aducând vești rele. Soția lui făcuse o plângere în instanță, susținând că Joseph era un escroc care pretindea că traduce plăci de aur. Acum, Martin aștepta o citație pentru a depune mărturie în instanță. Ar fi trebuit să declare că Joseph l-ar fi păcălit sau Lucy urma să-l acuze și pe el de înșelătorie.8
Martin l-a presat pe Joseph să-i dea mai multe dovezi că plăcile erau reale. El dorea să spună instanței totul despre traducere, dar era îngrijorat că oamenii nu-l vor crede. De fapt, Lucy căutase în casa familiei Smith și nu găsise niciodată cronica. Și, deși slujise timp de două luni în calitate de copist al lui Joseph, Martin nu văzuse niciodată plăcile și nu putea să depună mărturie că le văzuse.9
Joseph l-a întrebat pe Domnul despre acest lucru și a primit un răspuns pentru prietenul său. Domnul nu avea de gând să-i spună lui Martin ce să declare în instanță, și nici să-i dea mai multe dovezi până când el nu alegea să fie umil și să-și exercite credința. El a spus: „Dacă ei nu vor crede cuvintele Mele, ei nu te vor crede pe tine, slujitorul Meu, Joseph, chiar dacă ar fi posibil ca tu să le arăți lor toate aceste lucruri pe care Eu ți le-am încredințat ție”.
Domnul a promis că va avea milă de Martin, doar dacă el va face așa cum făcuse Joseph în acea vară și se va umili, va crede în Dumnezeu și va învăța din greșelile sale. Domnul a spus că, la timpul potrivit, trei martori credincioși urmau să vadă plăcile, iar Martin ar putea fi unul dintre aceștia dacă încetează să caute aprobarea altora.10
Înainte de a încheia mesajul Său, Domnul a făcut o declarație. El a spus: „Dacă generația aceasta nu-și împietrește inima, Eu voi întemeia Biserica Mea printre ei”.11
Joseph a reflectat asupra acestor cuvinte, în timp ce Martin a scris revelația. El și Emma l-au ascultat apoi pe Martin citindu-le ce scrisese, pentru a verifica dacă este corect. În timp ce citeau, tatăl Emmei a intrat în cameră și a ascultat. Când au terminat, el a întrebat ale cui erau cuvintele.
Joseph și Emma au spus: „Sunt cuvintele lui Isus Hristos”.
Isaac a spus: „Cred că totul este o înșelătorie. Renunțați la acest lucru”.12
Ignorându-l pe tatăl Emmei, Martin a luat exemplarul scris al revelației și a plecat cu diligența spre casă. El venise in Harmony să caute dovezi despre plăci și a plecat cu o revelație care depunea mărturie despre realitatea lor. El nu putea să o folosească în instanță, dar s-a întors în Palmyra știind că Domnul îl cunoștea.
Ulterior, când Martin era în fața judecătorului, a oferit o mărturie simplă și puternică. Cu o mână ridicată la cer, el a depus mărturie despre adevărul plăcilor de aur și a declarat că, de bunăvoie, i-a oferit lui Joseph cincizeci de dolari pentru a face lucrarea Domnului. Neavând nicio dovadă care să demonstreze acuzațiile lui Lucy, instanța a respins cazul.13
Între timp, Joseph a continuat traducerea, rugându-se ca Domnul să-i trimită cât mai repede un alt copist.14
În Manchester, un tânăr băiat pe nume Oliver Cowdery locuia cu părinții lui Joseph. Oliver era cu un an mai tânăr decât Joseph, iar în toamna anului 1828 începuse să predea la o școală care se afla la aproximativ doi kilometri, la sud de ferma familiei Smith.
Adesea, profesorii erau cazați la familiile elevilor lor, iar când Oliver a auzit zvonuri despre Joseph și plăcile de aur, el a întrebat dacă ar putea să stea la familia Smith. La început, a reușit să afle doar câteva detalii de la familie. Manuscrisul furat și bârfa locală îi făcuseră să fie atât de prudenți, încât să nu spună nimic.15
Însă, în timpul iernii dintre anii 1828-1829, deoarece Oliver preda copiilor familiei Smith, a câștigat încrederea gazdelor sale. În acest timp, Joseph sr. se întorsese dintr-o călătorie în Harmony cu o revelație în care era declarat că Domnul urma să înceapă o lucrare minunată.16 Oliver se dovedise a fi un căutător sincer al adevărului, iar părinții lui Joseph i-au vorbit despre chemarea divină a fiului lor.17
Ceea ce au spus l-a captivat pe Oliver, iar el și-a dorit să ajute la traducere. Precum Joseph, Oliver era nemulțumit de bisericile moderne și credea într-un Dumnezeu al miracolelor, care încă revela oamenilor voința Lui.18 Însă Joseph și plăcile de aur erau departe, iar Oliver nu știa cum ar fi putut să ajute la această lucrare dacă ar fi rămas în Manchester.
Într-o zi de primăvară, când ploaia cădea cu putere pe acoperișul familiei Smith, Oliver le-a spus membrilor familiei că, după încheierea anului școlar, dorea să meargă în Harmony pentru a-l ajuta pe Joseph. Lucy și Joseph sr. l-au îndemnat să-L întrebe pe Domnul dacă dorințele lui erau drepte.19
Ducându-se la patul său, Oliver s-a rugat pentru a afla dacă ceea ce auzise despre plăcile de aur era adevărat. Domnul i-a arătat o viziune despre plăcile de aur și efortul lui Joseph de a le traduce. Un sentiment de pace l-a cuprins, iar el a știut atunci că trebuie să se ofere voluntar pentru a fi copistul lui Joseph.20
Oliver nu a spus nimănui despre rugăciunea lui. Însă, de îndată ce anul școlar s-a încheiat, el și fratele lui Joseph, Samuel, au pornit, pe jos, spre Harmony, care se afla la mai bine de o sută șaizeci de kilometri depărtare. Drumul era rece și noroios din cauza ploii de primăvară, iar Oliver avea un deget de la picior degerat când el și Samuel au ajuns la ușa lui Joseph și a Emmei. Cu toate acestea, el era dornic să-i întâlnească și să vadă cum a lucrat Domnul prin intermediul tânărului profet.21
Când Oliver a ajuns în Harmony a simțit ca și cum ar fi fost dintotdeauna acolo. Joseph a vorbit cu el până târziu în noapte, i-a ascultat povestea și i-a răspuns la întrebări. Era evident că Oliver avea o educație bună, iar Joseph a acceptat de îndată oferta sa de a-i fi copist.
După sosirea lui Oliver, prima sarcină a lui Joseph a fost aceea de găsi un loc în care să lucreze. El i-a cerut lui Oliver să întocmească un contract în care Joseph se angaja să plătească socrului său pentru casa mică din lemn în care locuia împreună cu Emma, precum și pentru hambar, terenul agricol și izvorul din apropiere.22 Pentru că țineau la bunăstarea fiicei lor, părinții Emmei au fost de acord cu contractul și au promis că vor ajuta în a potoli temerile vecinilor cu privire la Joseph.23
Între timp, Joseph și Oliver au început să traducă. Ei au lucrat bine împreună, săptămâni la rând, de multe ori cu Emma în aceeași cameră făcându-și munca ei de zi cu zi.24 Uneori, Joseph traducea privind prin tălmăcitoare și citind în limba engleză caracterele de pe plăci.
De multe ori considera că este mai ușor cu o singură piatră a văzătorului. Punea piatra văzătorului în pălăria sa, își băga fața în pălărie pentru a acoperi lumina și privea piatra. Lumina din piatră strălucea în întuneric, revelând cuvinte pe care Joseph le dicta, în timp ce Oliver le copia repede.25
Sub îndrumarea Domnului, Joseph nu a încercat să traducă din nou ceea ce pierduse. În schimb, el și Oliver au continuat traducerea cronicii. Domnul a revelat că Satana a îndemnat oameni răi să ia paginile, să le modifice și să le folosească pentru a pune la îndoială traducerea. Însă, Domnul l-a asigurat pe Joseph că El i-a inspirat pe profeții din vechime, care au pregătit plăcile, să includă o altă relatare, mai detaliată, despre materialul pierdut.26
Domnul i-a spus lui Joseph: „Îi voi învinge pe cei care au schimbat cuvintele Mele. Eu le voi arăta că înțelepciunea Mea este mai mare decât viclenia diavolului”.27
Oliver a fost încântat să fie copistul lui Joseph. Zi de zi, el asculta în timp ce prietenul său dicta istoria complexă a două mari civilizații, nefiții și lamaniții. El a învățat despre regi neprihăniți și regi ticăloși, despre oameni care au fost luați captivi și care au fost eliberați, despre un profet din vechime care a folosit pietre ale văzătorului pentru a traduce înregistrări recuperate de pe câmpuri pline de oase. Precum Joseph, acel profet a fost un revelator și un văzător binecuvântat cu darul și puterea lui Dumnezeu.28
Cronica mărturisea din nou și din nou despre Isus Hristos, iar Oliver a văzut cum profeții au condus o biserică din vechime și cum bărbați și femei obișnuiți înfăptuiau lucrarea lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, Oliver avea încă multe întrebări despre lucrarea Domnului și era nerăbdător să primească răspunsuri. Joseph a căutat să primească o revelație prin Urim și Tumim, iar Domnul i-a răspuns. El i-a spus: „Dacă Îmi vei cere, vei primi. Dacă Mă vei întreba, vei cunoaște tainele care sunt mari și minunate”.
De asemenea, Domnul l-a îndemnat pe Oliver să-și aducă aminte de mărturia pe care o primise înainte de a veni în Harmony, pe care el nu o împărtășise nimănui. Domnul l-a întrebat: „Nu ți-am transmis Eu pace în sufletul tău cu privire la acest subiect? Ce mărturie mai mare decât aceea poți avea de la Dumnezeu? Dacă Eu ți-am spus lucruri pe care niciun om nu le cunoaște, nu ai primit tu o mărturie?”29
Oliver era uimit. El i-a spus imediat lui Joseph despre rugăciunea sa secretă și despre mărturia divină pe care o primise. El a spus că nimeni nu putea să știe despre aceasta decât Dumnezeu, iar acum știa că lucrarea era adevărată.
Ei s-au întors la lucru și Oliver a început să se întrebe dacă poate traduce și el.30 El credea că Dumnezeu poate lucra prin intermediul instrumentelor precum pietrele văzătorului și, uneori, folosise o vergea divină pentru a găsi apă și minerale. Cu toate acestea, el nu era sigur dacă vergeaua sa lucra prin puterea lui Dumnezeu. Procesul revelației era încă un mister pentru el.31
Din nou, Joseph a adresat Domnului întrebările lui Oliver, iar Domnul i-a spus lui Oliver că el avea puterea de a dobândi cunoaștere dacă cerea cu credință. Domnul a confirmat faptul că vergeaua lui Oliver lucra prin puterea lui Dumnezeu, la fel ca toiagul lui Aaron din Vechiul Testament. Apoi, El l-a învățat pe Oliver mai multe lucruri despre revelație. El a spus: „Eu îți voi spune ție, în inima și în mintea ta, prin Duhul Sfânt. Iată, acesta este spiritul revelației”.
De asemenea, El i-a spus lui Oliver că poate să traducă cronica la fel ca Joseph, dacă se bazează pe credință. Domnul a spus: „Amintește-ți că fără credință tu nu poți să faci nimic”.32
După ce a primit revelația, Oliver era încântat să traducă. El a urmat exemplul lui Joseph, dar când nu găsea cuvintele ușor, el devenea frustrat și confuz.
Joseph a observat efortul prietenului său și a fost înduioșat. Lui îi luase timp să-și îndrepte inima și mintea spre munca de traducere, dar Oliver părea să creadă că putea să învețe repede. Nu era suficient să aibă un dar spiritual. El trebuia să-l cultive și să-l dezvolte în timp pentru a fi folosit în lucrarea lui Dumnezeu.
La scurt timp, Oliver a renunțat să traducă și l-a întrebat pe Joseph de ce nu reușise.
Joseph l-a întrebat pe Domnul. Domnul i-a spus: „Ai crezut că Eu îți voi da ție aceasta, deși tu nu te-ai gândit decât să ceri. Tu trebuie să studiezi aceasta profund în mintea ta; apoi trebuie să Mă întrebi dacă este drept”.
Domnul l-a instruit pe Oliver să fie răbdător. El a spus: „Nu mai este necesar ca tu să traduci acum. Lucrarea care ești chemat s-o faci este să scrii pentru slujitorul Meu Joseph”. El i-a promis lui Oliver că va avea alte ocazii de a traduce, dar, în acel moment, el era copistul, iar Joseph era văzătorul.33