Conferința generală
Prezentare video – „Dumneavoastră sunteți femeile despre care dânsul a vorbit”
Conferința Generală, aprilie 2022


Prezentare video – „Dumneavoastră sunteți femeile despre care dânsul a vorbit”

În anul 1979, președintele Spencer W. Kimball era în spital și a rugat-o pe soția sa, Camilla, să citească cuvântarea sa în cadrul unei adunări generale a femeilor.

Sora Camilla Kimball: „O mare parte din creșterea care va avea loc în Biserică în ultimele zile se va datora faptului că multe dintre femeile bune din lume (care, deseori, sunt profund spirituale) vor fi atrase către Biserică în număr mare. Aceasta se va întâmpla în măsura în care femeile din Biserică vor reflecta neprihănirea, își vor face auzit glasul și în măsura în care vor fi privite ca fiind diferite și aparte – în sensuri bune – față de restul femeilor.”1

Președintele Russell M. Nelson: „Dumneavoastră sunteți partenerele noastre de nădejde în această ultimă dispensație. Ziua pe care președintele Kimball a prevăzut-o este astăzi. Dumneavoastră sunteți femeile despre care dânsul a vorbit! Virtutea, lumina, dragostea, cunoașterea, curajul, caracterul, credința și neprihănirea din viața dumneavoastră vor atrage femei bune din lume, împreună cu familiile lor, către Biserică, într-un număr mai mare ca oricând!

Noi avem nevoie de puterea, convertirea, convingerea, abilitatea de a conduce, înțelepciunea și glasurile dumneavoastră. Împărăția lui Dumnezeu nu este și nu poate fi completă fără femeile care fac și țin legăminte sacre, femei care pot vorbi cu puterea și autoritatea lui Dumnezeu!

Indiferent de chemarea dumneavoastră sau circumstanțele în care vă aflați, avem nevoie de gândurile, înțelegerea și inspirația dumneavoastră. Avem nevoie să vorbiți cu încredere în cadrul consiliilor la nivel de episcopie și țăruș. Avem nevoie ca dumneavoastră, fiecare soră căsătorită, să vorbiți ca «partener deplin» și, în unitate cu soțul dumneavoastră, să conduceți familia. Căsătorite sau nu, dumneavoastră aveți aptitudini aparte și o intuiție specială pe care le-ați primit ca daruri de la Dumnezeu. Noi, frații, nu putem să înlocuim influența dumneavoastră unică.

Știm că actul culminant al creației a fost crearea femeii! Avem nevoie de tăria dumneavoastră!

Vă mulțumesc și vă binecuvântez să puteți să vă atingeți întregul potențial, să vă împliniți scopul creării în timp ce pășim împreună în această lucrare sacră. Împreună, vom ajuta la pregătirea lumii pentru cea de-a Doua Venire a Domnului.”2

Note

  1. Teachings of Presidents of the Church: Spencer W. Kimball (2006), p. 222-223.

  2. Russell M. Nelson, „O rugăciune adresată surorilor mele”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 96, 97.