2010-2019
Modificări pentru întărirea tinerilor
Conferința Generală, octombrie 2019


Modificări pentru întărirea tinerilor

Mai mulți tineri băieți și mai multe tinere fete se vor ridica la nivelul acestei provocări și vor rămâne pe cărarea legămintelor datorită acestei concentrări profunde asupra tinerilor noștri.

Vă mulțumim, stimate președinte Nelson, pentru acea îndrumare revelatoare plină de bucurie privind martorii la botezuri și pentru direcția pe care ne-ați rugat s-o urmăm pentru a ajuta la întărirea tinerilor și la dezvoltarea potențialului lor sacru.

Înainte de a împărtăși acele modificări, ne exprimăm aprecierea sinceră pentru modul excepțional în care membrii au reacționat față de evoluțiile privind restaurarea în curs a Evangheliei. Așa cum a sugerat președintele Nelson anul trecut, v-ați luat vitaminele!1

Studiați, cu bucurie acasă, Vino și urmează-Mă.2 Ați implementat, de asemenea, modificările la biserică. Membrii cvorumului vârstnicilor și surorile din cadrul Societății de Alinare fac, uniți, lucrarea de salvare.3

Recunoștința noastră este debordantă.4 Suntem în mod deosebit recunoscători că tinerii noștri continuă să rămână puternici și credincioși.

Tinerii noștri trăiesc într-o perioadă entuziasmantă, dar și provocatoare. Alegerile disponibile nu au fost niciodată mai extreme. Un exemplu: modernul telefon inteligent oferă acces la informații incredibil de importante și de înălțătoare, inclusiv la istoria familiei și la scripturile sfinte. Pe de altă parte, oferă acces la absurdități, imoralitate și lucruri dăunătoare care nu erau ușor accesibile în trecut.

Imagine
Programa concentrată asupra căminului
Imagine
Activitate a tinerilor

Pentru a vă ajuta să parcurgeți acest labirint de alegeri, Biserica a pregătit trei inițiative profunde și cuprinzătoare. Prima, programa de învățământ a fost îmbunătățită și extinsă către cămin. A doua, un program pentru copii și pentru tineri care include activități entuziasmante și dezvoltare personală a fost prezentat duminica trecută de președintele Russell M. Nelson, președintele M. Russell Ballard și de alți oficianți generali. A treia inițiativă o reprezintă modificările organizatorice menite să-i ajute pe episcopii și pe ceilalți conducători ai noștri să se concentreze cu mai multă atenție asupra tinerilor noștri. Această concentrare trebuie să fie puternică spiritual și să-i ajute pe tinerii noștri să devină batalionul tinerilor care i-a rugat președintele Nelson să devină.

Tipare corelate

Aceste acțiuni, alături de cele anunțate în ultimii câțiva ani, nu sunt modificări izolate. Fiecare modificare este o parte integrantă a unui tipar corelat menit să binecuvânteze sfinții și să-i pregătească pentru a-L întâlni pe Dumnezeu.

O parte a tiparului are legătură cu generația care se ridică. Tinerii noștri sunt rugați să-și asume mai multă responsabilitate individuală la o vârstă mai fragedă – fără ca părinții și conducătorii să facă pentru ei ceea ce tinerii pot face singuri.5

Anunț

Astăzi, anunțăm modificări organizatorice în ceea ce-i privește pe tineri, la nivel de episcopie și de țăruș. Așa cum a explicat președintele Nelson, sora Bonnie H. Cordon va vorbi în această seară despre modificările care privesc tinerele fete. Unul dintre scopurile modificărilor despre care voi vorbi în continuare este acela de a întări deținătorii Preoției aaronice, cvorumurile acesteia și președințiile cvorumurilor. Aceste modificări ne aliniază practica la Doctrină și legăminte 107:15, în care se spune: „Episcopatul este președinția acestei preoții și deține cheile sau autoritatea acesteia”.

Una dintre îndatoririle episcopului descrise în scripturi este de a prezida asupra preoților și de a ține consilii cu ei învățându-i îndatoririle oficiului lor.6 Mai mult, primul consilier din episcopat va răspunde direct de învățători, iar al doilea consilier de diaconi.

În consecință, pentru a ne alinia la această revelație din Doctrină și legăminte, președinția Tinerilor Băieți la nivel de episcopie va fi desființată. Acești frați credincioși au făcut mult bine și ne exprimăm aprecierea față de ei.

Sperăm ca episcopatele să accentueze și să se concentreze asupra responsabilităților în cadrul preoției ale tinerilor băieți și să-i ajute în îndeplinirea îndatoririlor lor din cadrul cvorumului. Vor fi chemați consultanți adulți și capabili pentru Tinerii Băieți care să ajute președințiile cvorumurilor Preoției aaronice și episcopatul în îndeplinirea îndatoririlor lor.7 Avem încredere că mai mulți tineri băieți și mai multe tinere fete se vor ridica la nivelul acestei provocări și vor rămâne pe cărarea legămintelor datorită acestei concentrări profunde asupra tinerilor noștri.

În tiparul inspirat al Domnului, episcopul răspunde de toată lumea din episcopie. El binecuvântează atât tinerii, cât și pe părinții tinerilor. Un episcop și-a dat seama, în timp ce sfătuia un tânăr băiat care întâmpina probleme cu pornografia, că-l putea ajuta pe acel tânăr să se pocăiască doar dacă îi ajuta, în același timp, pe părinții lui să reacționeze dând dovadă de dragoste și înțelegere. Vindecarea tânărului băiat era o vindecare pentru familia lui și era posibilă prin intermediul episcopului care lucra pentru întreaga familie. Tânărul băiat este acum deținător demn al Preoției lui Melhisedec și misionar cu timp deplin.

Potrivit acestui exemplu, aceste modificări:

  • vor ajuta episcopii și pe consilierii lor să se concentreze asupra responsabilităților lor cele mai importante față de tineri și de copiii de la Societatea Primară;

  • vor face ca puterea și îndatoririle Preoției aaronice să fie elementele principale în viața fiecărui tânăr băiat și obiectivele personale ale acestuia.

De asemenea, aceste modificări:

  • pun accent pe responsabilitățile președințiilor cvorumurilor Preoției aaronice și pe faptul că ele raportează direct episcopatului;

  • motivează conducătorii adulți să ajute și să îndrume președințiile cvorumurilor Preoției aaronice să amplifice puterea și autoritatea oficiului lor.

După cum se observă, aceste modificări nu micșorează responsabilitatea episcopatului față de tinerele fete. Președintele Nelson tocmai ne-a învățat: „Prima [responsabilitate] și cea mai importantă [a episcopului] este de a avea grijă de tinerii băieți și de tinerele fete din episcopia sa”8.

Cum vor îndeplini această responsabilitate preaiubiții noștri episcopi care muncesc din greu? După cum vă aduceți aminte, în anul 2018, cvorumurile Preoției lui Melhisedec au fost adaptate pentru a conlucra și mai îndeaproape cu Societatea de Alinare, astfel încât cvorumurile vârstnicilor și Societatea de Alinare să poată, sub îndrumarea episcopului, să preia responsabilități importante care, înainte, îi ocupau foarte mult timp. Aceste responsabilități includ munca misionară și munca din templu și de întocmire a istoriei familiei în episcopie9 – precum și mare parte din slujirea oferită membrilor episcopiei.

Imagine
Responsabilitățile episcopului

Episcopul nu poate delega unele responsabilități, cum ar fi întărirea tinerilor, faptul de a fi judecător general, faptul de a se îngriji de cei în nevoie și cel de a supraveghea finanțele și treburile temporale. Acum, acestea sunt mai puține decât au fost în trecut. Vârstnicul Jeffrey R. Holland a explicat anul trecut, când au fost anunțate modificările privind cvorumurile Preoției lui Melhisedec: „Episcopul rămâne, bineînțeles, înaltul preot care prezidează în episcopie. Dar această nouă aliniere [a cvorumurilor vârstnicilor și a Societății de Alinare] îi va permite să prezideze asupra lucrărilor Preoției lui Melhisedec și Societății de Alinare fără să i se ceară să îndeplinească îndatoririle acestor organizații10.

De exemplu, o președintă a Societății de Alinare și un președinte al cvorumului vârstnicilor, când sunt desemnați, pot avea un rol mai mare în a sfătui adulți – tot așa cum poate avea o președintă a Tinerelor Fete în a sfătui tinere fete. Deși doar episcopul poate sluji ca judecător general, acești alți conducători sunt, de asemenea, îndreptățiți să primească revelație din cer pentru a ajuta cu provocări care nu necesită un judecător general sau care nu au legătură cu niciun fel de abuz.11

Aceasta nu înseamnă că o tânără fată nu poate sau nu trebuie să discute cu episcopul sau cu părinții ei. Concentrarea lor este asupra tinerilor! Dar înseamnă că o conducătoare a Tinerelor Fete poate îndeplini cel mai bine nevoile unei anumite tinere fete. Episcopatul este la fel de preocupat de tinerele fete cum este și de tinerii băieți, dar noi observăm tăria care rezultă din faptul de a avea conducătoare puternice, implicate și concentrate ale Tinerelor Fete care iubesc și îndrumă, fără să preia rolurile președințiilor claselor, ci ajutând tinerele să reușească în aceste roluri.

Sora Cordon va împărtăși în această seară mai multe modificări entuziasmante care le privesc pe tinerele fete. Cu toate acestea, eu anunț că, începând de acum, președinta Tinerelor Fete la nivel de episcopie va raporta direct episcopului episcopiei și se va sfătui direct cu el. În trecut, această însărcinare putea fi delegată unui consilier, dar începând de acum, tinerele fete vor fi responsabilitatea directă a celui care deține cheile de a prezida asupra episcopiei. Președinta Societății de Alinare va continua să raporteze direct episcopului.12

La nivel general și la cel de țăruș, vom continua să avem președinții ale Tinerilor Băieți. La nivel de țăruș, un înalt consilier va fi președintele Tinerilor Băieți13 și, alături de înalții consilieri desemnați Tinerelor Fete și Societății Primare, va face parte din Comitetul Preoției aaronice – Tinerelor Fete la nivel de țăruș. Acești frați vor conlucra, în acest comitet, cu președinția Tinerelor Fete la nivel de țăruș. Având ca președinte un consilier al președintelui de țăruș, acest comitet va avea o importanță sporită, deoarece multe dintre programele și activitățile din noua inițiativă Copiii și tinerii vor fi la nivel de țăruș.

Acești înalți consilieri, sub îndrumarea președinției țărușului, pot sluji drept resursă pentru episcop și pentru cvorumurile Preoției aaronice într-un mod asemănător slujirii oferite de înalții consilieri cvorumurilor vârstnicilor din episcopii.

În același mod, un alt înalt consilier va sluji ca președinte al Școlii de duminica la nivel de țăruș și, dacă este nevoie, va putea sluji în cadrul comitetului Preoției aaronice – Tinerelor Fete la nivel de țăruș.14

Mai multe modificări organizatorice vor fi explicate în informații care vor fi trimise conducătorilor. Printre aceste modificări se numără:

  • adunarea comitetului pentru tineri a episcopatului va fi înlocuită cu un consiliu al tinerilor la nivel de episcopie;

  • expresia „activitate comună a Tinerilor Băieți și Tinerelor Fete” nu va mai fi folosită și se vor folosi expresiile „activități ale Tinerelor Fete”, „activități ale cvorumului Preoției aaronice” sau „activități ale tinerilor” care se vor desfășura săptămânal, acolo unde este posibil;

  • bugetul episcopiei pentru activitățile tinerilor va fi împărțit, în mod echitabil, între tinerii băieți și tinerele fete în funcție de numărul de tineri din fiecare organizație. O sumă suficientă va fi alocată activităților Societății Primare;

  • la toate nivelurile – episcopie, țăruș și general – vom folosi termenul „organizație” în locul expresiei „organizație auxiliară”; cei care conduc organizațiile Societatea de Alinare, Tinerele Fete, Tinerii Băieți, Societatea Primară și Școala de duminica la nivel general vor fi cunoscuți ca „oficianți generali”; cei care conduc organizații la nivel de episcopie și la nivel de țăruș vor fi cunoscuți ca „oficianți la nivel de episcopie” și „oficianți la nivel de țăruș”.15

Modificările anunțate astăzi pot fi puse în practică imediat ce ramurile, episcopiile, districtele și țărușii sunt pregătiți, însă înainte de 1 ianuarie 2020. Aceste modificări, combinate și integrate cu modificările anterioare, reprezintă o acțiune spirituală și organizațională conformă cu doctrina și menită să binecuvânteze și să întărească fiecare bărbat, fiecare femeie și fiecare copil ajutând pe fiecare să urmeze exemplul Salvatorului nostru, Isus Hristos, pe măsură ce înaintăm pe cărarea legămintelor.

Dragi frați și surori, vă promit și depun mărturie că aceste modificări cuprinzătoare, sub îndrumarea unui președinte și profet inspirat, Russell M. Nelson, vor da putere fiecărui membru al Bisericii și-l vor întări. Tinerii noștri vor dezvolta o credință mai mare în Salvator, vor fi protejați împotriva ispitelor dușmanului și vor fi pregătiți să înfrunte provocările vieții. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Vedeți Russell M. Nelson, în „Latter-day Saint Prophet, Wife and Apostle Share Insights of Global Ministry”, Newsroom, 30 oct. 2018, newsroom.ChurchofJesusChrist.org.

  2. Mai mult, ați făcut lucruri concrete pentru a folosi denumirea corectă a Bisericii, așa cum ne-a învățat președintele Russell M. Nelson, și a vă aduce aminte de Salvatorul nostru cu dragoste și pioșenie când faceți acest lucru.

  3. „Membrii Bisericii lui Isus Hristos sunt trimiși «să muncească în via Sa pentru salvarea sufletelor oamenilor» (Doctrină și legăminte 138:56). Această lucrare de salvare include munca misionară făcută de membri, păstrarea convertiților, activarea membrilor mai puțin activi, munca din templu și de întocmire a istoriei familiei și predarea Evangheliei. Episcopatul coordonează această lucrare în episcopie, ajutat de către ceilalți membri ai consiliului episcopiei” (Handbook 2: Administering the Church, 5.0, ChurchofJesusChrist.org).

  4. În calitate de conducători, vă iubim, membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, pentru bunătatea și calitatea dumneavoastră de ucenici. Ne arătăm respectul față de persoanele, mamele, tații, tinerii și copiii care pășesc pe cărarea legămintelor – făcând acest lucru cu devotament și bucurie.

  5. În anul 2019, diaconii în vârstă de 11 ani au început să dea împărtășania, iar tinerele fete și tinerii băieți în vârstă de 11 ani au primit recomandări pentru templu cu utilizare limitată. Anul trecut, președintele Nelson i-a invitat pe tinerii noștri băieți și pe tinerele noastre fete să facă parte din batalionul tinerilor pentru a-l aduna, de ambele părți ale vălului, pe Israel care a fost împrăștiat (vedeți „Speranța lui Israel” [adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iunie 2018], HopeofIsrael.ChurchofJesusChrist.org). Reacția a fost extraordinară.

    Misionarii cu timp deplin slujesc acum într-un mod excepțional la vârste mai fragede. Începând din data de 6 octombrie 2012, tinerii băieți sunt eligibili să slujească la vârsta de 18 ani și tinerele fete la vârsta de 19 ani.

  6. „De asemenea, datoria președintelui asupra Preoției lui Aaron este de a prezida peste… preoți și de a ține consilii cu ei pentru a-i învăța îndatoririle oficiului lor… Acest președinte trebuie să fie un episcop; pentru că aceasta este una dintre îndatoririle acestei preoții” (Doctrină și legăminte 107:87-88).

  7. Conducători adulți vor fi, de asemenea, chemați ca specialiști pentru cvorumurile Preoției aaronice pentru a ajuta cu programe și activități și pentru a participa la adunări ale cvorumurilor, astfel încât episcopatul să se poată duce, cu regularitate, la clasele și activitățile Tinerelor Fete și, ocazional, la Societatea Primară. Unii dintre specialiști pot fi chemați să ajute la desfășurarea unui anumit eveniment, cum ar fi o tabără; alții pot fi chemați pe termen mai lung pentru a ajuta consultanții cvorumurilor. La fiecare adunare, program sau activitate a cvorumului, vor fi întotdeauna prezenți cel puțin doi bărbați adulți. Deși rolurile și denumirile se vor modifica, nu anticipăm o scădere a numărului de bărbați adulți care slujesc în cvorumurile Preoției aaronice și care le sprijină.

  8. Russell M. Nelson, „Martori, cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete”, Liahona, nov. 2019, p. 39, subliniere adăugată; vedeți, de asemenea, Ezra Taft Benson, „To the Young Women of the Church”, Ensign, nov. 1986, p. 85.

  9. Îi sfătuim, de asemenea, pe episcopi să petreacă mai mult timp cu membrii tineri adulți necăsătoriți și cu propriile familii.

  10. Jeffrey R. Holland, adunare pentru conducători a conferinței generale, apr. 2018; vedeți, de asemenea, „Effective Ministering (Slujirea eficientă)”, ministering.ChurchofJesusChrist.org. Vârstnicul Holland ne-a învățat că responsabilitățile pe care episcopul nu le poate delega sunt: prezidarea asupra cvorumurilor Preoției aaronice și asupra tinerelor fete, faptul de a fi judecător general, faptul de a veghea asupra finanțelor și treburilor temporale ale Bisericii și îngrijirea de cei săraci și nevoiași. Președinția cvorumului vârstnicilor și cea a Societății de Alinare și celelalte pot prelua responsabilitatea pentru munca misionară, munca din templu și de întocmire a istoriei familiei, calitatea predării în cadrul episcopiei și vegherea asupra membrilor Bisericii și slujirea oferită lor.

  11. Pe lângă circumstanțele care necesită cheile unui judecător general, aspectele legate de orice abuz trebuie gestionate de episcopi în acord cu regulile Bisericii.

  12. Președinta Societății de Alinare la nivel de țăruș va continua, de asemenea, să raporteze direct președintelui de țăruș.

  13. Consilierii președintelui Tinerilor Băieți la nivel de țăruș pot fi chemați dintre membrii țărușului sau, după cum este nevoie, pot fi înaltul consilier desemnat Tinerelor Fete și înaltul consilier desemnat Societății Primare.

  14. Fratelui care slujește ca președinte al Școlii de duminica îi revine importanta responsabilitate de a se ocupa de programa de învățământ pentru tineri în cele două duminici pe lună.

  15. Membrele președinției Societății de Alinare, ale celei ale Tinerelor Fete, membrii președinției Tinerilor Băieți, ai celei a Școlii de duminica și cele ale președinției Societății Primare la nivel general și la nivel de țăruș sunt oficianți generali sau oficianți la nivel de țăruș. La nivel de episcopie, episcopatul conduce tinerii băieți, prin urmare consultanții cvorumurilor Preoției aaronice nu sunt oficianți la nivel de episcopie.