Nori sau senin, Doamne, rămâi cu mine!
Depun mărturie că, indiferent dacă sunt nori sau este senin, Domnul va fi cu noi, că „suferințele [noastre pot fi absorbite] în bucuria [lui] Hristos”.
Unul dintre imnurile noastre dragi exprimă următoarea rugă: „Nori sau senin, Doamne, rămâi cu mine!”1. Mă aflam odată în avion în timp ce se apropia o furtună mare. Privind pe fereastră, am putut vedea sub noi o pătură densă de nori. Razele soarelui care apunea se reflectau în nori, făcându-i să strălucească foarte tare. La scurt timp, avionul a coborât printre norii denși și am fost înconjurați brusc de un întuneric dens, care a eclipsat complet lumina intensă la care fusesem martori cu doar câteva momente mai devreme.2
Și în viața noastră se pot forma nori negri care ne pot orbi pentru a nu vedea lumina lui Dumnezeu și chiar ne pot determina să ne întrebăm dacă acea lumină mai există pentru noi. Unii dintre acei nori sunt nori de depresie, de anxietate și alte forme de afecțiune mintală și emoțională. Ei pot denatura modul în care ne percepem pe noi înșine, pe ceilalți și chiar pe Dumnezeu. Afectează femei și bărbați de toate vârstele din toate colțurile lumii.
La fel de dăunător este norul desensibilizant al scepticismului care-i poate afecta pe alții care nu au întâmpinat aceste provocări. Ca orice parte a trupului, creierul este predispus la boli, traume și dezechilibre chimice. Când mințile noastre suferă, este potrivit să cerem ajutor de la Dumnezeu, de la cei din jurul nostru și de la specialiștii în domeniul sănătății mintale.
„Toate ființele umane – bărbați și femei – sunt făcute după chipul lui Dumnezeu. Fiecare este în spirit un fiu sau o fiică iubită ai unor părinți cerești și… fiecare are o natură și un destin divin.”3 Asemenea Părinților noștri Cerești și Salvatorului nostru, noi avem un trup fizic4 și avem parte de emoții5.
Dragile mele surori, este normal să fim triste sau îngrijorate din când în când. Tristețea și anxietatea sunt emoții umane firești.6 Cu toate acestea, dacă suntem mereu triste și dacă durerea noastră ne blochează capacitatea de a simți iubirea Tatălui nostru Ceresc și a Fiului Său și influența Duhului Sfânt, atunci probabil suferim de depresie, anxietate sau altă afecțiune emoțională.
Fiica mea a scris odată: „Am trecut printr-o perioadă… [în care] am fost extrem de tristă tot timpul. Întotdeauna am crezut că tristețea era ceva de care să-mi fie rușine și că era un semn de slăbiciune. Așadar, nu am spus nimănui despre tristețea mea… M-am simțit complet lipsită de valoare”7.
O prietenă a descris acest lucru astfel: „Încă din fragedă copilărie, am dus o luptă cu sentimente de deznădejde, obscuritate, singurătate și teamă și am avut sentimentul că sunt instabilă sau imperfectă. Am făcut totul pentru a-mi ascunde durerea și pentru a nu da niciodată impresia că sunt altceva decât înfloritoare și puternică”8.
Dragile mele prietene, se poate întâmpla fiecăreia dintre noi – mai ales atunci când, deoarece credem în planul fericirii, ne punem pe umeri poveri inutile crezând că trebuie să fim perfecte acum. Astfel de gânduri pot fi copleșitoare. Atingerea perfecțiunii este un proces care se desfășoară pe parcursul vieții noastre muritoare și dincolo de aceasta – și numai prin harul lui Isus Hristos.9
Pe de altă parte, când vorbim deschis despre provocările noastre emoționale, recunoscând că nu suntem perfecte, oferim altora ocazia de a-și împărtăși dificultățile. Împreună ne dăm seama că există speranță și nu trebuie să suferim singure.10
În calitate de ucenice ale lui Isus Hristos, am făcut legământ cu Dumnezeu că „[suntem dornice să purtăm] greutățile [una alteia]” și „să [jelim] împreună cu cei care jelesc”11. Aceasta poate include informarea despre bolile emoționale, găsirea resurselor care pot ajuta la rezolvarea acestor dificultăți și, în cele din urmă, faptul de a ne aduce pe noi și pe ceilalți la Hristos, care este Tămăduitorul Suprem.12 Chiar dacă nu știm să ne raportăm la ceea ce trăiesc alții, faptul de a le spune că înțelegem că durerea lor este reală poate fi un prim pas important în găsirea înțelegerii și vindecării.13
În unele cazuri, cauza depresiei sau a anxietății poate fi identificată, în timp ce în alte cazuri poate fi mai greu de deslușit.14 Creierul nostru poate suferi din cauza stresului15 sau a oboselii intense, 16 care pot fi uneori reduse prin modificări în alimentație, somn și exerciții fizice. În alte cazuri, poate fi nevoie de terapie sau medicație sub îndrumarea unor persoane specializate.
Netratarea bolilor mintale sau emoționale poate duce la izolare prelungită, neînțelegeri, relații distruse, auto-vătămare și chiar sinucidere. Știu acest lucru din proprie experiență, deoarece tatăl meu s-a sinucis în urmă cu mulți ani. Moartea lui a fost șocantă și sfâșietoare pentru familia mea și pentru mine. Mi-a luat ani buni să-mi potolesc durerea și abia de curând am învățat că faptul de a vorbi despre sinucidere în moduri adecvate ajută, de fapt, la prevenirea acesteia, nu la încurajarea ei.17 Am discutat deschis despre moartea tatălui meu cu copiii mei și am fost martoră la vindecarea pe care Salvatorul o poate oferi de ambele părți ale vălului.18
Din păcate, mulți care suferă de depresie severă se izolează de semenii lor sfinți pentru că simt că nu se încadrează într-un tipar imaginar. Îi putem ajuta să știe și să simtă că într-adevăr locul lor este alături de noi. Este important să recunoaștem că depresia nu este rezultatul slăbiciunii și, de regulă, nici nu este rezultatul păcatului.19 „Se dezvoltă în secret, dar scade prin empatie.”20 Împreună, putem pătrunde printre norii izolării și stigmatului, astfel încât povara rușinii să fie ridicată și să poată avea loc miracolul tămăduirii.
În timpul slujirii Sale în viața muritoare, Isus Hristos i-a tămăduit pe cei bolnavi și suferinzi, însă fiecare persoană a trebuit să-și exercite credința în El și să acționeze pentru a primi tămăduirea Sa. Unii au mers distanțe lungi, alții au întins mâna pentru a atinge veșmântul Său, iar alții au trebuit să fie duși la El pentru a fi tămăduiți.21 Când vine vorba de tămăduire, nu avem cu toții nevoie disperată de El? „Nu suntem noi cu toții cerșetori?”22
Vă invit să urmăm calea Salvatorului și să dăm dovadă de mai multă compasiune, să renunțăm la tendința de a judeca și să nu mai fim inspectorii spiritualității celorlalți. Ascultarea cu dragoste este unul dintre cele mai mari daruri pe care le putem oferi și poate vom putea împrăștia sau ridica norii denși care îi sufocă pe prietenii și cei dragi ai noștri 23 astfel încât, prin dragostea noastră, să poată simți din nou Duhul Sfânt și să vadă lumina care vine de la Isus Hristos.
Dacă sunteți înconjurate în mod constant de o „negură de întuneric”, 24 îndreptați-vă spre Tatăl Ceresc. Nimic din ceea ce ați trăit nu poate schimba adevărul etern, acela că sunteți copilul Său și că El vă iubește.25 Amintiți-vă că Hristos este Salvatorul și Mântuitorul dumneavoastră, iar Dumnezeu este Tatăl dumneavoastră. Ei înțeleg. Imaginați-vă că sunt aproape de dumneavoastră, ascultându-vă și sprijinindu-vă.26 „[Ei vă vor] consola în suferințele [dumneavoastră].”27 Faceți tot ce puteți și încredeți-vă în harul ispășitor al Domnului.
Dificultățile dumneavoastră nu vă definesc, dar vă pot perfecționa.28 Din cauza unui „țepuș în carne”, 29 este posibil să fiți capabile de a simți mai multă compasiune față de alții. Așa cum sunteți îndrumate de Duhul Sfânt, împărtășiți-vă povestea pentru „[a-i ajuta] pe slabi, [a înălța] mâinile obosite și [a întări] genunchii care se clatină”30.
Pentru acelea dintre noi care avem dificultăți în prezent sau sprijinim pe cineva care are dificultăți, să fim dornice să ținem poruncile lui Dumnezeu, astfel încât să putem avea întotdeauna Spiritul Său cu noi.31 Să facem „lucrurile mici și simple”32 care ne vor da tărie spirituală. După cum a spus vârstnicul Russell M. Nelson: „Nimic nu deschide cerurile cum o face combinația dintre puritatea sporită, supunerea întocmai, căutarea cu sinceritate, ospătarea zilnică din cuvintele lui Hristos din Cartea lui Mormon și timpul alocat cu consecvență templului și lucrării de întocmire a istoriei familiei”33.
Să ne amintim că Salvatorul nostru, Isus Hristos, „[a luat] asupra Lui infirmitățile [noastre], ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce privește trupul, ca el să știe… cum să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor”34. El a venit să „[vindece] pe cei cu inima zdrobită… să [mângâie] pe toți cei întristați;… să le [dea] o cunună împărătească, în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit”35.
Vă depun mărturie că, indiferent dacă sunt nori sau este senin, Domnul va fi cu noi, „suferințele [noastre pot fi absorbite] în bucuria [lui] Hristos” 36 și, „după ce am făcut tot posibilul, numai prin har suntem salvați”37. Depun mărturie că Isus Hristos Se va întoarce pe pământ „și tămăduirea va fi sub aripile Lui”38. În cele din urmă, El „va șterge orice lacrimă din ochii [noștri]. Și [durerea] nu va mai fi”39. Pentru toți cei care vor „[veni] la Hristos și [se vor perfecționa] în El”40, „soarele… nu va mai asfinți… căci Domnul va fi lumina [noastră] pe vecie și zilele suferinței [noastre] se vor sfârși”41. În numele lui Isus Hristos, amin.