2010-2019
Martori, cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete
Conferința Generală, octombrie 2019


Martori, cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete

Modificările pe care le vom anunța acum sunt menite să ajute tinerii băieți și tinerele fete să-și dezvolte propriul potențial sacru.

Dragi frați și surori, este minunat să fiu din nou alături de dumneavoastră în cadrul conferinței generale. La începutul acestei săptămâni, membrii Bisericii au fost anunțați despre modificările regulilor privindu-i pe cei care pot sluji ca martori la botez și la rânduielile de pecetluire. Doresc să subliniez aceste trei aspecte.

  1. La botezul pentru o persoană decedată, poate fi martor orice persoană care deține o recomandare pentru templu valabilă, inclusiv o recomandare cu utilizare limitată.

  2. Orice membru înzestrat care deține o recomandare pentru templu valabilă poate sluji ca martor la rânduieli de pecetluire, fie ale celor în viață, fie ale celor morți.

  3. Orice membru botezat al Bisericii poate sluji ca martor al botezului unei persoane în viață. Această modificare este valabilă pentru toate botezurile înfăptuite în afara templului.

Aceste modificări ale regulilor sunt procedurale. Doctrina fundamentală și legămintele sunt nemodificate. Sunt la fel de eficiente în privința tuturor rânduielilor. Aceste modificări trebuie să sporească semnificativ participarea familiilor la aceste rânduieli.

Doresc, de asemenea, să vă prezint acum modificări care au legătură cu tinerii noștri și conducătorii lor.

Vă aduceți aminte că am invitat tinerii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă să se înroleze în batalionul tinerilor Domnului pentru a se implica în cea mai măreață cauză de pe pământ din zilele noastre – adunarea lui Israel.1 Am făcut această invitație tinerilor noștri, deoarece ei sunt extrem de talentați în a stabili legături cu alții și a împărtăși ceea ce cred într-un mod convingător. Cauza adunării este o parte esențială în a ajuta la pregătirea lumii și a oamenilor ei pentru a Doua Venire a Domnului.

În fiecare episcopie, batalionul tinerilor Domnului este condus de un episcop, un slujitor devotat al lui Dumnezeu. Prima lui responsabilitatea și cea mai importantă este de a avea grijă de tinerii băieți și de tinerele fete din episcopia sa. Episcopul și consilierii săi conduc lucrarea cvorumurilor Preoției aaronice și pe cea a claselor Tinerelor Fete din episcopie.

Modificările pe care le vom anunța acum sunt menite să ajute tinerii băieți și tinerele fete să-și dezvolte propriul potențial sacru. Dorim, de asemenea, să întărim cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete și să asigurăm sprijin episcopilor și altor conducători adulți în timp ce ei slujesc acestei generații care se ridică.

Vârstnicul Quentin L. Cook va vorbi acum despre modificările care-i privesc pe tinerii băieți. Și, în această seară, în cadrul sesiunii generale a femeilor, sora Bonnie H. Cordon, președinta generală a Tinerelor Fete, va vorbi despre modificările care le privesc pe tinerele fete.

Membrii Primei Președinții și cei ai Cvorumului celor Doisprezece susțin, la unison, implementarea acestor acțiuni de a-i întări pe tinerii noștri. O, cât de mult îi iubim și cât de mult ne rugăm pentru ei! Ei sunt „speranța lui Israel, a Sionului armată, [copiii zilei promise]”2. Ne exprimăm încrederea deplină în tinerii noștri și recunoștința în ceea ce-i privește. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Vedeți Russell M. Nelson, „Speranța lui Isarel” (adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iun. 2018), HopeofIsrael.ChurchofJesusChrist.org.

  2. „Speranța lui Israel”, Imnuri, nr. 166.