Scripturi
Eter 2


Capitolul 2

Iarediţii se pregătesc pentru călătoria lor către ţara făgăduită—Aceasta este o ţară aleasă în care oamenii trebuie să-L slujească pe Hristos sau să fie distruşi—Domnul îi vorbeşte fratelui lui Iared timp de trei ore—Iarediţii construiesc corăbii—Domnul îi cere fratelui lui Iared să propună cum să fie luminate corăbiile.

1 Şi s-a întâmplat că Iared şi fratele lui şi familiile lor şi, de asemenea, prietenii lui Iared şi ai fratelui lui şi familiile lor s-au dus jos în valea care era la miazănoapte (iar numele văii era aNimrod, fiind numită după vânătorul cel puternic) împreună cu turmele lor de tot felul pe care ei le adunaseră laolaltă, atât de parte bărbătească, cât şi de parte femeiască.

2 Şi ei, de asemenea, au întins capcane şi au prins păsările cerului; şi ei, de asemenea, au pregătit un vas în care au luat cu ei peştii apelor.

3 Şi ei, de asemenea, au luat cu ei deseret, care tălmăcit înseamnă un fel de albină care face miere; şi astfel ei au luat cu ei roiuri de albine şi tot felul de lucruri care erau pe faţa pământului adică, seminţe de tot felul.

4 Şi s-a întâmplat că atunci când ei au ajuns în valea lui Nimrod, Domnul S-a pogorât şi a spus către fratele lui Iared; şi El era într-un anor, iar fratele lui Iared nu L-a văzut pe El.

5 Şi s-a întâmplat că Domnul le-a poruncit lor să se ducă în pustiu, da, în partea aceea în care nici un om nu mai fusese niciodată. Şi s-a întâmplat că Domnul a mers în fruntea lor şi a spus către ei, aşa cum era El într-un anor, şi le-a dat îndrumări încotro să călătorească.

6 Şi s-a întâmplat că ei au călătorit în pustiu şi au construit corăbii cu care ei au trecut multe ape, fiind îndrumaţi tot timpul de mâna Domnului.

7 Iar Domnul nu suferea ca ei să se oprească dincolo de mare, în pustiu, ci dorea ca ei să meargă înainte chiar până în aţara făgăduinţei, care era mai aleasă decât toate celelalte ţări pe care Domnul Dumnezeu o păstrase pentru un popor drept.

8 Şi El a jurat, în mânia Sa, către fratele lui Iared, că acela care va avea stăpânire peste această ţară a făgăduinţei de la acel timp încolo şi până în vecii vecilor va trebui să-L aslujească pe El, Dumnezeul cel adevărat şi unic sau, dacă nu, atunci el va fi bdistrus când întreaga Sa mânie va veni asupra lui.

9 Şi acum, noi putem să vedem hotărârile lui Dumnezeu în legătură cu această ţară, cum că este o ţară a făgăduinţei; şi orice neam va avea stăpânire asupra ei va trebui să-L slujească pe Dumnezeu sau, dacă nu, atunci ei vor fi distruşi când întreaga mânie a lui Dumnezeu va veni asupra lor. Şi întreaga Sa mânie vine, atunci când ei vor fi copţi în nedreptate.

10 Căci iată, aceasta este o ţară care este aleasă mai presus decât toate celelalte ţări; de aceea, cel care va avea stăpânire asupra ei va trebui să-L slujească pe Dumnezeu sau va fi distrus; căci aceasta este hotărârea veşnică a lui Dumnezeu. Şi numai atunci când nedreptatea printre copiii ţării va fi adeplină ei vor fi bdistruşi.

11 Şi astfel vă este vouă dat, o, voi aneamurilor, ca voi să puteţi cunoaşte hotărârile lui Dumnezeu—pentru ca voi să vă puteţi pocăi şi să nu continuaţi în nedreptăţile voastre până când toată plenitudinea se va înfăptui, pentru ca voi să nu puteţi să aduceţi întreaga mânie a lui Dumnezeu asupra voastră, aşa cum locuitorii ţării au făcut până acum.

12 Iată, aceasta este o ţară aleasă şi orice neam care va avea stăpânire asupra ei va fi aliber de sclavie şi de robie şi de orice alte neamuri de sub cer, dacă ei Îl vor bsluji pe Dumnezeul ţării, care este Isus Hristos, care S-a manifestat prin lucrurile pe care noi le-am scris.

13 Şi acum, eu îmi continui cronica; căci iată, s-a întâmplat că Domnul l-a adus pe Iared şi pe fraţii lui chiar până la marea aceea mare care desparte pământurile. Iar când ei au ajuns la mare, ei şi-au pus corturile; şi ei au pus numele acelui loc Moriancumer; şi ei au locuit în corturi şi au locuit în corturile de la malul mării timp de patru ani.

14 Şi s-a întâmplat că la sfârşitul celor patru ani, Domnul a venit iarăşi la fratele lui Iared şi a stat într-un nor şi a vorbit cu el. Şi timp de trei ore a vorbit Domnul cu fratele lui Iared şi l-a adojenit pe el pentru că el nu şi-a adus aminte să bcheme numele Domnului.

15 Iar fratele lui Iared s-a pocăit de răul pe care-l făcuse şi a chemat numele Domnului pentru fraţii lui care erau cu el. Iar Domnul i-a spus: Eu vă voi ierta pe tine şi pe fraţii tăi de păcatele voastre; dar voi nu trebuie să mai păcătuiţi, căci voi trebuie să vă aduceţi aminte că aSpiritul Meu nu se va bstrădui întotdeauna cu omul; de aceea, dacă voi veţi păcătui până când veţi fi copţi, atunci voi veţi fi alungaţi din prezenţa Domnului. Şi acestea sunt gândurile Mele despre ţara pe care Eu vă voi da vouă ca moştenire; căci va fi o ţară caleasă mai presus de toate celelalte ţări.

16 Iar Domnul a spus: Duceţi-vă la lucru şi construiţi după felul corăbiilor pe care voi le-aţi construit până acum. Şi s-a întâmplat că fratele lui Iared s-a dus la lucru, precum şi fraţii lui; şi ei au construit corăbii după felul în care ei construiseră mai înainte, după aîndrumările Domnului. Şi ele erau mici şi uşoare pe apă, la fel ca uşurimea unei păsări pe apă.

17 Şi ele erau construite în aşa fel încât erau foarte aetanşe, şi anume rezistau la apă ca o farfurie şi fundul lor era etanş ca o farfurie, iar capetele lor erau ascuţite; iar marginea lor era etanşă ca a unei farfurii; iar lungimea lor era cât lungimea unui copac; iar uşa lor, atunci când era închisă, era etanşă la fel ca o farfurie.

18 Şi s-a întâmplat că fratele lui Iared L-a implorat pe Domnul, zicând: O, Doamne, eu am făcut lucrarea pe care Tu mi-ai poruncit-o şi am construit corăbiile aşa cum Tu mi-ai indicat.

19 Şi iată, o, Doamne, în ele nu este nici o lumină; încotro trebuie noi să cârmim? Şi, de asemenea, noi vom pieri, căci în ele noi nu putem să respirăm, în afară de aerul care este în ele; de aceea, vom pieri.

20 Iar Domnul a spus către fratele lui Iared: Iată, tu să faci o gaură în partea de sus, precum şi una în partea de jos; iar atunci când voi veţi suferi din cauza aerului, atunci tu să desfunzi gaura şi voi veţi primi aer. Şi dacă va fi ca apa să vină peste voi, iată, tu să astupi gaura, pentru ca voi să nu pieriţi din cauza inundaţiei.

21 Şi s-a întâmplat că fratele lui Iared a făcut aşa după cum Domnul i-a poruncit lui.

22 Şi el iarăşi L-a implorat pe Domnul, zicând: O, Doamne, iată eu am făcut aşa după cum Tu mi-ai poruncit mie; şi eu am pregătit corăbiile pentru poporul meu şi, iată, nu este nici o lumină în ele. Iată, o, Doamne, ne vei lăsa Tu ca să trecem această apă în întuneric?

23 Iar Domnul a spus către Iared: Ce vrei tu să fac Eu pentru ca voi să aveţi lumină în corăbiile voastre? Căci iată, voi nu puteţi să aveţi ferestre, căci ele ar fi sfărâmate în bucăţi; şi nici nu trebuie să luaţi foc cu voi, căci voi nu trebuie să călătoriţi după lumina focului.

24 Căci iată, voi veţi fi la fel ca o balenă în mijlocul mării; căci valuri ca muntele vor veni peste voi. Cu toate acestea, Eu vă voi aduce pe voi iarăşi afară din adâncurile mării; căci avânturile au fost suflate din gura Mea şi, de asemenea, bploile şi inundaţiile tot Eu le-am trimis.

25 Şi iată, Eu vă pregătesc pe voi împotriva acestor lucruri; căci voi nu puteţi să treceţi peste aceste adâncuri mari dacă Eu nu vă pregătesc împotriva valurilor mării şi a vânturilor care s-au înteţit şi a inundaţiilor care vor veni. De aceea, ce vreţi voi să pregătesc Eu pentru voi pentru ca voi să aveţi lumină atunci când sunteţi înghiţiţi în adâncurile mării?