Bizuirea pe forțele proprii
1: Învață


„Pregătirea mea pentru succesul afacerii” – Învață”, Cum să-mi încep și să-mi dezvolt afacerea – pentru bizuirea pe forțele proprii (2017)

„Pregătirea mea pentru succesul afacerii – Învață”

Învață

Durată maximă: 55 de minute

1. Acționez potrivit principiilor corecte

Citește.

Multe principii contribuie la succesul afacerii. Unele dintre acestea sunt enumerate mai jos.

  • Viziune. „Dumneavoastră și cu mine avem responsabilitatea de a avea acel tip de viziune care nu se va mulțumi cu un pas sau doi înainte; ci cu faptul de a vedea sfârșitul de la început, de a avea o vedere panoramică a ocaziilor noastre” (Teachings of Thomas S. Monson, compilație realizată de Lynne F. Cannegieter [2011], p. 36).

  • Muncă. „Să se angajeze cu sârguință într-o cauză bună… pentru că ei au în ei puterea de a acționa prin ei înșiși.” (D&L 58:27-28)

  • Inspirație. „Implorați-L pe [Dumnezeu] asupra recoltelor câmpurilor voastre pentru ca voi să puteți prospera prin acestea. Implorați asupra turmelor din câmpurile voastre pentru ca ele să se înmulțească.” (Alma 34:24-25)

  • Perseverență. „Nu ne vom duce… până când nu vom îndeplini [aceasta].” (1 Nefi 3:15)

  • Răspundere. „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri.” (Matei 25:21; vezi versetele 14-30)

  • Mentalitate optimistă. „Pentru că pământul este plin și este suficient și chiar din belșug.” (D&L 104:17)

  • Gestionarea timpului. „Timpul tău este valoros.” (Thomas S. Monson, „Guideposts for Life’s Journey” [adunare de devoțiune desfășurată în cadrul Universității Brigham Young, 13 nov. 2007], p. 1, speeches.byu.edu)

  • Puterea lucrurilor mici și simple: „Prin lucruri mici și simple lucruri mari sunt înfăptuite.” (Alma 37:6)

  • Angajament. „Cine dintre voi… nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor?” (Luca 14:28; vezi, de asemenea, versetele 29-30)

Discută.

Care dintre aceste principii îți atrage atenția ca fiind cel care ți se aplică cel mai bine în timp ce îți începi sau îți dezvolți afacerea?

2. De ce doresc să încep sau să dezvolt o afacere?

Citește.

Sunt multe motive întemeiate pentru care ai începe sau ai dezvolta o afacere:

  • calitate de proprietar;

  • venit suplimentar;

  • pasiune personală;

  • a doua carieră;

  • provocarea oferită de experiență;

  • necesitate (puține opțiuni de angajare sau niciuna);

  • libertate și control personal;

  • siguranță financiară mai mare.

Există o diversitate de căi pe care le poți alege pentru afacerea ta. Exemplele care urmează arată modul în care au procedat câțiva oameni.

Imagine
Patru exemple de moduri în care unii oameni și-au început sau dezvoltat afacerea.

Citește.

Noi am fost binecuvântați cu resurse, cum ar fi timpul, energia și banii. Noi hotărâm în fiecare zi cum alocăm aceste resurse membrilor familiei, muncii, slujirii și altor interese.

Deținerea unei afaceri creează beneficii, dar aceste beneficii sunt însoțite deseori de costuri. Toți trebuie să căutăm inspirație și să ne folosim libertatea de a alege pentru a hotărî cum să ne folosim de resursele pentru familie și viață.

3. Îmi evaluez pregătirea personală pentru a deține o afacere

4. Îndemânări necesare în afaceri pe care le voi dezvolta în cadrul acestui curs

Citește.

Unul dintre scopurile acestui curs este să te ajute să dezvolți obiceiurile unui proprietar de afaceri de succes. Proprietarii de afaceri de succes sunt atenți, curioși și dornici să învețe idei noi în fiecare zi. Ei recunosc că tipul lor de afacere este o lucrare în desfășurare. Ei înțeleg că vor trebui să aducă multe îmbunătățiri afacerii lor pentru a putea să înceapă cu succes.

Pentru a deveni acest tip de proprietar de afacere, trebuie să exerciți credință și să-ți părăsești zona de confort. Va trebui să ieși din casă sau birou și să vorbești, cu regularitate, cu potențialii clienți despre nevoile și preferințele lor. Va trebui să cauți noi informații și sugestii care te vor ajuta să-ți îmbunătățești afacerea. Proprietarii de afaceri care nu sunt dornici să interacționeze cu clienții lor, să învețe continuu și să facă schimbări în afacerea lor vor întâmpina greutăți în a avea succes pe termen lung.

Pe măsură ce lucrăm să începem sau să ne dezvoltăm afacerea, ne vom încuraja unul pe altul să ne gândim și să acționăm precum proprietarii de afaceri de succes. Multe dintre angajamentele săptămânale pe care le vom îndeplini în afara întâlnirilor noastre de grup ne vor ajuta să dezvoltăm obiceiurile de care vom avea nevoie pentru a avea succes.

În fiecare săptămână vom exersa lucrurile de mai jos.

  1. Observăm clienții și vorbim cu ei: pentru a aduna idei, a înțelege nevoile clienților, a testa și ajusta ideile pentru afacerea noastră și a strânge sugestii.

  2. Ne scriem gândurile: pentru a nota observații, idei de la alții și îndemnuri de la Duhul Sfânt.

  3. Vindem: pentru a învăța să ascultăm nevoile celorlalți și a identifica soluții potrivite.

  4. Consemnăm detaliile financiare ale afacerilor noastre: pentru a ține evidența factorilor de succes cheie ai afacerilor noastre și a anticipa viitorul.

În această săptămână, vei fi invitat să exersezi aceste îndemânări și să raportezi grupului. Vei începe, de asemenea, să vorbești cu potențiali clienți. Vei raporta rezultatul săptămâna viitoare.

5. Ce vom învăța și vom face ca grup?

Citește.

Vom lucra împreună și ne vom ajuta reciproc să începem și să ne dezvoltăm afacerile. Obiectivul nostru principal este să ajungem să ne bizuim pe forțele proprii. Atunci când putem să ne purtăm singuri de grijă, este mai ușor să-i ajutăm pe alții.

Pe parcursul următoarelor 12 săptămâni, vom lucra împreună folosind capitolele menționate mai jos.

6. Organizarea planificării afacerii mele – Agenda personală a afacerii

Citește.

Unii oameni fac greșeala de a încerca să-și clădească afacerile pe presupuneri sau intuiția că ideile lor vor funcționa. De obicei, aceste afaceri nu au succes. Acest curs te va încuraja să-ți observi clienții și să interacționezi cu ei în fiecare săptămână și să-ți îmbunătățești ideile potrivit lucrurilor pe care le afli. Vom învăța să „[organizăm]… tot ce este necesar” și să ne îmbunătățim în continuu afacerile și alte aspecte ale vieții (D&L 88:119).

În cadrul acestui grup, vei folosi o agendă personală a afacerii pentru a putea crea, treptat, un plan pentru afacerea ta. Agenda te va ajuta să organizezi detaliile și să evaluezi viabilitatea tipului tău de afaceri. Agenda ta va fi, de asemenea, utilă când vei prezenta afacerea ta grupului, în săptămâna 12. După ce vei termina cursul, te va ajuta să-ți continui planul de a-ți dezvolta afacerea.

Detaliile cuprinse în planul tău de afaceri, la început, trebuie să fie temporare, deoarece se vor schimba pe măsură ce afli mai multe vorbind cu clienții, furnizorii și alți proprietari de afaceri. Folosește un creion când scrii în agenda ta personală a afacerii, deoarece vei dori să faci actualizări pe măsură ce îți îmbunătățești afacerea. Deschide la Anexă pentru a vedea Agenda personală a afacerii pe care o vei folosi.

7. Exersez zilnic și respect angajamentele

Vizionează.

„Keeping Commitments Leads to Growth (Respectarea angajamentelor duce la progres)”, disponibilă la srs.lds.org. (Nu ai acces la prezentarea video? Citește textul care se găsește la sfârșitul acestei secțiuni.)

Discută.

Cum ne putem ajuta unii pe alții să exersăm îndemânările și să respectăm angajamentele?

Cutia cu instrumente ale succesului în afaceri

În Anexă găsim Cutia cu instrumente ale succesului în afaceri. Această cutie cu instrumente rezumă unele dintre principiile cheie pe care le vom învăța în cadrul acestui curs și poate fi folosită drept referință.

Certificat de absolvire a cursului

Citește.

Membrii grupului care vin la adunări și își respectă angajamentele pot primi un certificat de bizuire pe forțele proprii din partea Colegiului de Afaceri SZU. Vezi capitolul 12.