Cea mai bună zi de lucru din viața mea!
Vârstnicul Joni L. Koch
din Cei Șaptezeci
Când învățați să iubiți și să prețuiți munca, găsiți, de asemenea, o sursă minunată de bucurie.
Fotografii de la Getty Images
Cu mulți ani în urmă, mă găseam în sala de conferințe a Facultății Churchill de la Universitatea Cambridge, în Anglia, pentru o întâlnire anuală a companiei pentru care lucram. Cu acea ocazie, am avut privilegiul de a primi din partea președintelui general și director executiv al companiei un premiu în numele echipei mele pentru munca excelentă depusă în acel an.
Când conducători din întreaga lume ai companiei, reprezentând 80.000 de angajați, au aplaudat și au lăudat echipa noastră pentru realizările ei, m-am gândit: „Aceasta trebuie să fie cea mai bună zi de lucru din viața mea!”. Sentimentul din acel moment a fost însuflețitor.
Pâinea împărțită
Dar, apoi, mi-am amintit de prima mea zi de lucru, care fusese cu aproape 40 de ani în urmă. Tatăl meu deținea o brutărie și cocea pâine care era distribuită în multe piețe mici din orașul nostru situat în sudul Braziliei. Când eram copil mic, insistam ca tatăl meu să mă ia la lucru cu el. Într-o zi, a fost în sfârșit de acord!
Mama mea a cusut un șorț mic, alb și o bonetă de brutar pentru mine și tatăl meu și cu mine ne-am dus la brutărie. Împreună, am amestecat și preparat aluatul, l-am modelat manual în formă de franzele și am pus franzelele în cuptorul de cărămizi. Când pâinea a fost coaptă, am folosit o paletă lungă de lemn pentru a scoate, cu grijă, pâinea. Am așteptat câteva secunde, apoi am împărțit o franzelă care era caldă încă. Avea un gust minunat!
După ce am reflectat, am hotărât că primirea unui premiu la Cambridge era a doua cea mai bună zi de lucru din viața mea. Cea mai bună și mai fericită zi de lucru a fost într-un loc mult mai umil: o mică brutărie fără public sau aplauze în picioare. Am fost doar eu și tatăl meu. În acea zi, el m-a învățat să iubesc și să prețuiesc munca și m-a ajutat să simt bucuria de a face ceva de la zero cu propriile mâini. Am învățat că munca asiduă este satisfăcătoare atât pentru trup, cât și pentru suflet.
Munca este o binecuvântare
Când Domnul le-a spus lui Adam și Evei: „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea” (Genesa 3:19), a părut că îi pedepsea. În realitate, El le dădea ocazia de a trăi sentimentul de bucurie și împlinire al faptului de a se putea bizui pe forțele proprii sau de a-și asigura cele necesare.
Mulți dintre noi privesc munca doar ca pe un mijloc de a asigura cele necesare din punct de vedere temporal pentru noi și familiile noastre sau, poate, doar ca pe un mod de a obține o poziție socială prin intermediul unui nume de post la modă. Dar mult mai important, Dumnezeu dorește ca noi să muncim pentru a dobândi un sentiment puternic de împlinire când ne îndeplinim sarcina, creăm ceva nou, inovăm și îmbunătățim ceea ce există deja și adăugăm valoare lumii în care trăim.
Vorbind din punct de vedere spiritual, o viață concentrată asupra Evangheliei include întotdeauna muncă. Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „O viață consacrată este plină de muncă, uneori repetitivă, alteori umilă, uneori neapreciată, dar întotdeauna este o muncă ce îmbunătățește, ordonează, menține, ridică, slujește, năzuiește”1.
Când ați fost copii, ați fost probabil întrebați: „Ce vrei să fii când vei crește mare?”. În anii adolescenței, acea întrebare se va schimba probabil în: „Ce vei studia la facultate?”.
Pasiune, onoare și scop
Indiferent ce profesie veți alege, indiferent în ce tip de muncă veți fi implicați, fie că ați ales-o sau nu, căutați să o faceți cu pasiune, onoare și scop. Trebuie să munciți din greu și să încercați întotdeauna să realizați cele mai bune rezultate. Faptul de a avea această atitudine față de muncă vă va ajuta să fiți stabili din punct de vedere temporal, emoțional și spiritual. Ocazia de a munci este o binecuvântare de la Domnul. Când învățați să apreciați și să iubiți munca, veți găsi fericirea și scopul care vin datorită bizuirii pe forțele proprii.
Pot încă să aud aplauzele și cuvintele de încurajare venind de la acel public la Universitatea Cambridge, dar mult mai dragă îmi este memoria acelei zile petrecute la brutărie cu tatăl meu și mirosul acelor franzele proaspăt ieșite din cuptor.