O promisiune făcută unei fetițe
Lluvia Paredes Cabrera
Yucatán, Mexic
Ilustrație de Pascal Campion
Cu câțiva ani în urmă, eram extrem de deprimată. Singurele persoane pentru care puteam găsi puțină motivare erau prietena mea cea mai bună și copiii ei. Mergeam la plimbare în weekenduri, ceea ce îmi plăcea. Totuși, cu timpul am început să mergem la plimbare din ce în ce mai rar. Au început să-mi lipsească prietena mea și familia ei. Mai târziu, am aflat că plimbările noastre au devenit din ce în ce mai rare deoarece prietena mea și familia ei au reluat un obicei la care renunțaseră cu mulți ani înainte – acela de a merge la biserică.
Într-o zi, m-au invitat la prânz. Faptul de a-i revedea m-a făcut să mă simt foarte fericită. Le-am spus cât de mult mi-au lipsit. Fiica în vârstă de șase ani a prietenei mele a sugerat să rezolvăm această problemă mergând împreună la biserică. Așa că, fără să se gândească de două ori, m-a invitat să merg.
Oh, nu! Cum puteam să fac această familie să înțeleagă că a merge la biserică era bine pentru ei, dar prea plictisitor pentru mine? Nu mersesem la biserică de ani de zile, dar cum puteam să-i spun nu unei fetițe? Am spus că voi merge, dar adevărul era că nu aveam nici cea mai mică intenție să-mi țin acea promisiune.
În acea duminică, m-am dus să iau micul dejun cu tatăl meu. Telefonul meu mobil a sunat încontinuu, amintindu-mi că îi promisesem unei fetițe că voi merge la biserică cu ea. Am ignorat telefonul mobil până când tatăl meu m-a întrebat de ce nu răspundeam. Am recunoscut că fusesem invitată să merg la o adunare a bisericii, dar nu doream să merg. El a zâmbit și a spus: „Lluvia, să nu faci niciodată o promisiune unui copil dacă nu dorești s-o îndeplinești”. Am hotărât să-mi țin promisiunea.
Când am ajuns la biserică, am simțit ceva diferit, ceva ce nu pot descrie. Încă nu pot explica de ce s-a întâmplat, dar, duminica următoare, m-am aflat din nou acolo, și următoarea și următoarea, până când am înțeles ce simțeam: pe Duhul Sfânt.
Membrii Bisericii au început să mă facă să mă simt ca acasă. Fără nicio îndoială, eram curioasă să știu mai multe despre Biserică. Am început să mă întâlnesc cu misionarii și am început să dobândesc o mărturie. Vizitele misionarilor au devenit mai frecvente și înțelegerea mea despre Evanghelie a crescut până când am simțit o mare dorință să fiu botezată. Am fost botezată la scurt timp după aceea și acum mă bucur de binecuvântările Evangheliei. Datorită acestui lucru, sunt foarte recunoscătoare pentru că mi-am ținut promisiunea făcută unei fetițe de șase ani.