Un apel telefonic oportun
Autoarea articolului locuieşte în Taichung, Taiwan.
În copilărie, nu am crezut că Dumnezeu există. Viaţa mi-a fost plină de nelinişte şi în zilele cele mai întunecate am vrut să-mi pun capăt zilelor. Chiar atunci misionarii au bătut la uşa mea. Evanghelia a fost exact ceea ce aveam nevoie; am fost atrasă ca un magnet.
După ce m-am alăturat Bisericii, problemele mele nu s-au terminat, dar am ştiut cum să rezist influenţei duşmanului. Pentru prima oară, am aflat ce însemna să fii fericit.
Totuşi, depresia nu m-a părăsit cu una cu două. La un moment dat, am vrut să renunţ din nou. Chiar în acel moment, sora Ting, soţia episcopului, m-a sunat. Mi-a spus că a simţit că trebuia să mă sune. M-a întrebat ce mai fac. Mi-am descărcat sufletul în faţa ei. Pentru mine, ea a fost un înger trimis de Dumnezeu.
Acel moment mi-a dat tărie. Credinţa mea a fost întărită. Am simţit că puteam învinge moartea. M-am simţit eliberată, cum se spune în Alma 36:2–3:
„Ei au fost în sclavie; şi nimeni n-a putut să-i elibereze pe ei în afară de [Dumnezeu] …
oricine îşi va pune nădejdea în Dumnezeu va fi sprijinit în încercările şi în necazurile sale şi în suferinţele sale; şi va fi înălţat în ultima zi”.
Încă mai am parte de încercări, dar nu voi mai putea fi învinsă aşa uşor. Dumnezeu m-a sprijinit în toate încercările şi grijile mele. El m-a salvat de la închisoarea spirituală şi sclavie, chiar de la moarte. El este Salvatorul meu.