2015
Eliberarea din capcana pornografiei
octombrie 2015


Eliberarea din capcana pornografiei

Cu toţii trebuie să învăţăm cum să reacţionăm în mod adecvat în faţa mass-mediei cu conţinut sexual.

Imagine
Silhouette of a man kneeling in prayer. Rays of light are around him.

Când o persoană se întoarce la Domnul cu umilinţă, acest lucru o conduce spre acceptarea anumitor adevăruri care, atunci când sunt înţelese pe deplin, îi oferă tărie şi elimină ruşinea.

IMAGINE DE DOMI8NIC/ISTOCK/THINKSTOCK

În urmă cu un deceniu, în cadrul conferinţei generale, am vorbit despre pornografie. Mi-am alăturat glasul celorlalţi conducători care au avertizat împotriva efectelor spirituale devastatoare ale pornografiei. Am ridicat un semnal de alarmă cu privire la faptul că mulţi bărbaţi şi băieţi erau răniţi de aşa zisele „materiale care promovează sau încurajează relaţiile sexuale improprii sau imorale”1. Vizionarea pornografiei de orice fel este un lucru rău – distruge sensibilitatea spirituală, slăbeşte abilitatea de a exercita puterea preoţiei şi dăunează relaţiilor preţioase.

Acum, după mai bine de zece ani, sunt recunoscător că mulţi oameni, auzind şi urmând avertizările profetice, au evitat pornografia şi au rămas curaţi şi neîntinaţi de petele pornografiei. De asemenea, sunt recunoscător că mulţi oameni au acceptat invitaţiile profeţilor de a renunţa la pornografie, au reparat inimi şi relaţii rănite şi au continuat pe cărarea uceniciei. Însă sunt mai îngrijorat ca niciodată din cauza faptului că există alţii printre noi care continuă să cadă pradă pornografiei, în special tinerii noştri şi chiar un număr tot mai mare de tinere.

Un motiv principal pentru problema tot mai mare a pornografiei este că, în lumea de astăzi, există cuvinte şi imagini cu conţinut sexual peste tot: se găsesc în filme, în emisiunile de la televizor, în mediile de socializare, SMS-uri, aplicaţiile de pe telefon, reclame, cărţi, muzică şi în conversaţiile de zi cu zi. Prin urmare, este inevitabil să nu fim expuşi toţi, cu regularitate, la mesaje cu caracter sexual.

I. Niveluri de implicare

Pentru a ne ajuta să ţinem piept acestui rău din ce în ce mai mare, doresc să identific câteva niveluri diferite de implicare în pornografie şi să sugerez modalităţi de a reacţiona la fiecare dintre acestea.

Cu ocaziile şi în împrejurările trecute, sfaturile noastre cu privire la pornografie s-au axat, în principal, pe ajutarea persoanelor să evite prima expunere sau să-şi revină din dependenţă. În timp ce acele eforturi sunt încă importante, experienţele trecute şi împrejurările actuale au demonstrat nevoia de sfaturi pe niveluri ale vizionării pornografiei, între extremele evitării şi dependenţei. Este util să ne concentrăm pe patru niveluri diferite ale implicării în pornografie: (1) expunere accidentală, (2) vizionare ocazională, (3) vizionare intensivă şi (4) vizionare obsesivă (dependenţă).

  1. Expunere accidentală. Eu cred că toţi oamenii au fost expuşi în mod accidental la pornografie. În acest caz, noi nu păcătuim dacă ne întoarcem privirea şi nu o urmărim. Este asemenea unei greşeli pe care mai bine o corectăm decât să trebuiască să ne pocăim pentru ea.2

  2. Vizionare ocazională. Această utilizare a pornografiei poate fi ocazională sau chiar frecventă, dar este întotdeauna intenţionată, ceea ce este rău.

    Pornografia stârneşte şi intensifică sentimente sexuale puternice. Creatorul ne-a dat aceste sentimente pentru scopurile Sale înţelepte, însă El a dat, de asemenea, porunci care limitează exprimarea lor numai la un bărbat şi o femeie care sunt căsătoriţi. Pornografia devalorizează exprimarea sexuală potrivită şi încurajează exprimarea sentimentelor sexuale din afara graniţelor căsătoriei. Persoanele care vizionează materiale pornografice se joacă cu forţe atât de puternice, încât pot crea viaţă sau o pot distruge. Nu faceţi asta!

    Pericolul la care se expun, de fiecare dată când vizionează pornografie în mod intenţionat, indiferent cât de ocazional sau rar, este acela că vor fi îndemnate întotdeauna să vizioneze mai multe materiale pornografice, ceea ce, inevitabil, va face ca preocuparea lor în ceea ce priveşte sentimentele şi comportamentul sexual să crească. Oamenii de ştiinţă au descoperit că imaginile cu caracter pornografic produc, la nivelul creierului, nişte substanţe chimice care hrănesc sentimente sexuale şi care, mai apoi, instigă la oferirea unei atenţii sporite comportamentului sexual.3 Comportamentul sexual imoral de orice natură sau intensitate produce sentimente de ruşine care, cu timpul, pot rămâne adânc înrădăcinate în sufletul unei persoane.

  3. Vizionare intensivă. Vizionarea repetată şi cu intenţie a pornografiei se poate transforma într-un obicei, „un tipar comportamental urmat cu regularitate până când devine aproape involuntar”4. În cazul vizionării uzuale, persoanele simt nevoia de mai multă stimulare pentru a obţine aceeaşi reacţie de satisfacţie.

  4. Vizionare obsesivă (dependenţă). Comportamentul unei persoane este dependent când îi creează o „dependenţă” (termen medical folosit în legătură cu utilizarea de droguri, alcool, jocuri de noroc etc.), ajungând să fie să fie o „dorinţă nestăpânită” care „devine mai importantă decât aproape orice altceva din viaţă”5.

II. Importanţa înţelegerii acestor niveluri

Odată ce recunoaştem aceste niveluri diferite, ne dăm seama că nu toate persoanele care vizionează pornografie în mod voit sunt dependente de ea. De fapt, majoritatea tinerilor şi tinerelor care se confruntă cu pornografia nu sunt dependenţi. Aceasta este o deosebire foarte importantă pe care trebuie să o facă – nu doar părinţii, partenerii de viaţă sau conducătorii care doresc să ajute, ci şi cei care se confruntă cu această problemă. Iată de ce!

În primul rând, cu cât nivelul de implicare al unei persoane este mai mare – de la expunerea accidentală, la vizionarea intenţionată ocazională sau repetată, la vizionarea intensivă şi până la vizionarea obsesivă (dependenţa) – cu atât este mai greu să se elibereze. Dacă acel comportament este incorect clasificat ca dependenţă, persoana respectivă poate crede că şi-a pierdut libertatea de a alege şi capacitatea de a depăşi problema. Acest lucru poate îngreuna soluţionarea problemei şi pocăinţa. Pe de altă parte, faptul de a înţelege mai bine profunzimea unei probleme – că s-ar putea să nu fie atât de adânc înrădăcinată sau extremă precum pare – poate oferi speranţă şi o capacitate mărită de a exercita libertatea de a alege pentru a nu mai continua şi a se pocăi.

În al doilea rând, la fel cum se întâmplă cu orice comportament păcătos, vizionarea voită a pornografiei îndepărtează Duhul Sfânt. Unii oameni care au trecut prin aceasta vor simţi îndemnul de a se pocăi. Totuşi, alţii se pot simţi ruşinaţi şi pot căuta să-şi ascundă vina amăgindu-se. Pot, de asemenea, să înceapă să simtă ruşine, fapt ce poate duce la ură faţă de propria persoană. În cazul în care acest lucru se întâmplă, persoanele care vizionează pornografie pot începe să creadă una dintre cele mai mari minciuni ale lui Satana: că ceea ce au făcut sau ceea ce continuă să facă le cataloghează ca fiind rele, nedemne de harul Salvatorului şi incapabile să se pocăiască. Acest lucru, pur şi simplu, nu este adevărat. Nu suntem niciodată prea departe pentru a avea acces la Salvator şi la ispăşirea Sa.

În ultimul rând, este important să nu catalogăm chiar şi vizionarea intensivă sau uzuală a pornografiei ca fiind o dependenţă, deoarece aceasta nu descrie cu exactitate împrejurările sau natura completă a pocăinţei şi recuperării cerute. O mai bună înţelegere a treptei pe care se află o persoană pe scara implicării va aduce cu sine o mai bună înţelegere a acţiunii necesare pentru recuperarea acesteia.

III. Evadarea din pornografie

Acum, să ne gândim la modul în care persoanele pot scăpa şi se pot elibera din capcana pornografiei. Aceste lucruri vor veni nu doar în sprijinul persoanelor care se luptă pentru a depăşi problema pornografiei ci, de asemenea, părinţilor şi conducătorilor care le ajută. Persoanele vor avea mai mult succes atât în evitarea pornografiei, cât şi în eliberarea din capcana pe care o reprezintă, pe măsură ce discută despre aceste subiecte cu părinţii şi conducătorii lor.6

Indiferent de nivelul de implicare în vizionarea intenţionată a pornografiei, drumul spre recuperare, puritate şi pocăinţă urmează şi necesită aceleaşi principii de bază: umilinţa, ucenicia, angajamentul de a întocmi un plan personal de schimbare, răspunderea şi sprijinul şi îndurarea cu credinţă.

Imagine
Silhouettes of a man and woman sitting with their backs together. They are reading scriptures.

Cei care acţionează în conformitate cu aceste adevăruri trebuie să îşi ia, din nou, angajamentul de a trăi ca ucenici ai Domnului Isus Hristos şi de a face acele lucruri care îi va purifica şi întări pentru a face faţă ispitelor care vor veni.

IMAGINE DE MAJIVECKA/ISTOCK/THINKSTOCK

A. Umilinţa

Pentru a învinge cu adevărat pornografia şi comportamentele asociate ei, persoanele care vizionează pornografie trebuie să fie umile (vezi Eter 12:27). Întoarcerea cu umilinţă la Domnul duce la acceptarea anumitor adevăruri care, atunci când sunt pe deplin înţelese, oferă tărie şi elimină ruşinea. Unele dintre aceste adevăruri sunt următoarele:

  • fiecare dintre noi este un copil preaiubit al unui Tată Ceresc iubitor;

  • Salvatorul nostru, Isus Hristos, ne iubeşte şi ne cunoaşte personal pe fiecare dintre noi;

  • ispăşirea Salvatorului nostru se aplică tuturor copiilor lui Dumnezeu;

  • prin harul lui Isus Hristos, toţi oamenii pot fi iertaţi şi pot primi puterea de a se schimba;

  • fiecare dintre noi are darul nepreţuit al libertăţii de a alege, care ne permite să facem apel la puterea şi sprijinul ispăşirii;

  • persoanele care se confruntă cu pornografia pot avea speranţă în faptul că şi alţii au câştigat această bătălie;

  • pornografia este un lucru rău, dar aceasta nu înseamnă că persoana prinsă în capcana ei este rea;

  • oricine se poate elibera din capcana pornografiei şi se poate recupera pe deplin, însă acest lucru este posibil numai dacă face apel la puterea ispăşirii;

  • adevărata pocăinţă de pornografie necesită mai mult decât oprirea propriu-zisă a vizionării ei. O astfel de pocăinţă necesită o schimbare a inimii prin ispăşirea lui Hristos.

Acceptarea acestor adevăruri pregăteşte persoana să acţioneze, fapt care deschide uşa spre primirea ajutorului Domnului pentru a face schimbările necesare pocăinţei şi recuperării.

B. Ucenicie

Acţionarea în acord cu aceste adevăruri necesită, de asemenea, ca persoanele care vizionează pornografie să îşi ia din nou angajamentul de a trăi precum un ucenic al Domnului Isus Hristos şi de a face acele lucruri care le purifică şi le întăresc pentru a se împotrivi ispitelor care vor veni. Aceasta înseamnă că îşi vor lua angajamentul de a participa la activităţi religioase: rugăciune profundă zilnică şi studiu din scripturi, prezenţă la adunările bisericii, slujire, post şi (când episcopul oferă aprobare) luarea din împărtăşanie şi preaslăvirea în templu.

C. Angajamentul de a întocmi un plan personal

Ucenicii umili ai lui Isus Hristos vor dobândi sensibilitatea de a recunoaşte sentimentele adânci, situaţiile sociale şi împrejurările care atrag cu ele ispita de a viziona pornografie. Analizând aceşti factori, ei îşi vor întocmi un plan personal de evadare care să-i ajute la:

  • recunoaşterea factorilor declanşatori şi a poftelor exact atunci când apar;

  • stabilirea de acţiuni specifice care să-i ajute să se îndepărteze de ispită;

  • redirecţionarea gândurilor şi a energiei către Domnul;

  • planificarea acţiunilor specifice pe care să le facă zilnic pentru a le întări dedicarea personală de a trăi în neprihănire.

Când întocmesc un plan personal, persoanele implicate în pornografie trebuie să folosească resursele excelente oferite de Biserică. De exemplu, site-ul Bisericii OvercomingPornography.org conţine materiale atât pentru persoanele care vizionează pornografie, cât şi pentru membrii familiei lor sau conducătorii preoţiei care le sprijină. Pe lângă acesta, există Programul Bisericii de Recuperare din Dependenţă, disponibil tuturor membrilor care se confruntă cu orice fel de comportament care creează dependenţă şi va fi de folos, de asemenea, membrilor familiei lor.

D. Răspundere şi sprijin

Cei care Îl urmează pe Isus Hristos cu umilinţă şi care realizează că au nevoie de Salvator, vor căuta, de asemenea, ajutorul episcopului lor, care a fost chemat de Domnul să fie conducătorul lor şi care deţine cheile necesare pentru a-i ajuta să se pocăiască. Cu acordul persoanelor implicate în pornografie şi dacă episcopul se simte inspirat să facă acest lucru, el poate să cheme, de asemenea, o altă persoană care să lucreze cu aceste persoane şi să le ajute. Oricare ar fi împrejurările, următorul sfat dat de preşedintele Gordon B. Hinckley (1910–2008) este foarte potrivit:

„Vă rog să imploraţi pe Domnul din adâncul sufletului dumneavoastră ca El să înlăture din voi slăbiciunea care vă înrobeşte. Şi fie ca să aveţi curajul de a căuta îndrumarea plină de dragoste a episcopului dumneavoastră şi, dacă este necesar, sfatul unor specialişti atenţi”.7

Ţinând cont de gravitatea problemei, persoanele care vizionează pornografie pot solicita sprijinul unei persoane de încredere, cu experienţă, sau unui consilier profesional la care să poată apela la orice oră pentru a fi întărite în momente de slăbiciune şi care le poate trage la răspundere când nu-şi duc planul la îndeplinire.

E. Îndurarea cu credinţă

Persoanele care s-au pocăit şi au fost binecuvântate să depăşească dorinţa de a viziona pornografia trebuie să fie în continuare vigilente, deoarece duşmanul va căuta să le exploateze slăbiciunile omeneşti. Expunerea accidentală mai poate avea loc în pofida tuturor eforturilor de a evita acest lucru. De-a lungul vieţii lor, persoanele care au vizionat pornografie trebuie să înveţe să-şi controleze sentimentele sexuale pe care Dumnezeu li le-a dat şi să depună eforturi să rămână curate.

IV. Compasiune pentru toţi

Şi acum, doresc să vorbesc puţin despre modul în care îi tratăm pe cei care au fost prinşi în capcana pornografiei. Cu toţii avem nevoie de ispăşirea lui Isus Hristos. Persoanele care se confruntă cu pornografia au nevoie de compasiunea şi dragostea noastră pe măsură ce urmează principiile şi paşii necesari recuperării. Vă rog, nu le condamnaţi! Nu sunt persoane rele, lipsite de speranţă. Sunt fiice şi fii ai Tatălui nostru Ceresc. Printr-o pocăinţă potrivită şi completă, ele pot deveni curate, pure şi demne de fiecare binecuvântare promisă de Dumnezeu prin legământ şi în templu.

Când vine vremea căsătoriei, îi încurajez pe tineri şi pe tinere să fie atenţi(e) să aleagă un(o) partener(ă) curat(ă) şi pur(ă) înaintea Domnului, demn(ă) de a intra în templu, care să le fie pereche pentru eternitate. Persoanele care se pocăiesc în totalitate de pornografie sunt demne de aceste binecuvântări.

V. Concluzie

De-a lungul vieţii noastre, cu toţii ne vom lovi de materiale cu conţinut sexual. Prin îndrumarea Salvatorului nostru iubitor, care include asigurarea oferită prin legămintele împărtăşaniei ca noi să putem avea totdeauna Spiritul Său cu noi (vezi D&L 20:77), avem capacitatea de a reacţiona mereu aşa cum trebuie. Depun mărturie că acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem pentru a ne bucura de binecuvântările Aceluia pe care Îl preaslăvim. Pe măsură ce facem aceste lucruri, vom primi mai din plin pacea Salvatorului şi vom rămâne pe cărarea care duce la destinul nostru etern, exaltarea.

Note

  1. Vezi Dallin H. Oaks, „Pornografia”, Liahona, mai 2005, p. 87–90.

  2. Vezi Dallin H. Oaks, „Sins and Mistakes”, Ensign, oct. 1996, p. 62–67.

  3. Vezi Donald L. Hilton Jr., Doctor în Medicină, „Pornography Addiction – a Supranormal Stimulus Considered in the Context of Neuroplasticity (Dependenţa de pornografie – un stimul supranatural studiat în contextul neuroplasticităţii)”, Socioaffective Neuroscience and Psychology (Neurologie şi psihologie socioafectivă), vol. 3 (2013), socioaffectiveneuroscipsychol.net/index.php/snp/article/view/20767; vezi, de asemenea, „Porn Changes the Brain (Pornografia modifică creierul)”, fightthenewdrug.org.

  4. Webster’s Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Language (1989), „habit (obicei)”.

  5. American College of Physicians Complete Home Medical Guide (1999), p. 564.

  6. În plus, tinerii trebuie să poarte conversaţii directe despre reproducerea umană cu părinţii lor. Tinerii care află despre sexualitatea umană de la prieteni, nu de la părinţi, sunt mai înclinaţi să caute informaţii despre acest subiect în pornografie.

  7. Gordon B. Hinckley, „Un rău imens printre noi”, Liahona, nov. 2004, p. 62.

În funcţie de gravitatea problemei, se poate cere ajutorul unei persoane de încredere, cu experienţă, sau unui consilier profesional.

ILUSTRAŢIE FOTO DE INGRAM PUBLISHING/ISTOCK/THINKSTOCK