Fiji roadele credinţei
O familie descoperă adevărul, o altă familie măreşte cercul celor pe care îi iubeşte şi o tânără fată se încrede în credinţă.
Odată, Fiji era considerat rupt de restul lumii – un loc în care să te retragi departe de problemele unui stil de viaţă mai alert, mai urban. Dar nu mai este aşa. Avionul, satelitul şi comerţul global aduc acum la ţărmurile Fiji-ului toate provocările vieţii moderne, care se găsesc oriunde în lume. Pentru a face faţă cu succes acestor provocări, membrii Bisericii din Fiji trebuie să se comporte la fel ca membrii din oricare altă parte a lumii: să se supună cu credinţă principiilor Evangheliei.
Trei exemple din Fiji arată cum modelează vieţi aceste principii.
Familia Kumar
George Kumar căuta o modalitate de a se asigura că fiul lui mai mare, Ryan, va trăi o viaţă productivă, un stil de viaţă moral. Familia Kumar a găsit mai mult de atât: adevărurile Evangheliei veşnice care le-a adus tuturor un mod de viaţă nou, mai fericit.
Evanghelia a revitalizat familia lor, spune fratele Kumar. „Petrecem mai mult timp împreună – timp în care facem lucruri mai interesante şi vorbim mult mai deschis.” Se roagă zilnic în familie iar seara în familie, ţinută cu regularitate, este „un lucru ce «trebuie»”, spune Ryan.
Ryan este cel care a arătat calea spre Biserică.
Când Ryan era la vârsta adolescenţei, George Kumar era preocupat de calea pe care ar putea-o urma fiul său în viaţă. Îngrijorat de faptul că Ryan şi prietenii lui nu-şi petreceau timpul în mod productiv, George a găsit o modalitate de a aduce în jurul fiului său oameni tineri care se comportau diferit. George a aflat dintr-o discuţie cu un văr care lucrează la Colegiul Fiji al Bisericii SZU, din Suva, că Ryan îndeplinea condiţiile pentru a se înscrie. (Colegiul Bisericii este o instituţie de învăţământ secundar echivalentă cu liceul din alte zone.)
După ce a intrat la Colegiul Bisericii, comportamentul lui Ryan a început să se îmbunătăţească. „A fost datorită exemplului celorlalţi elevi”, spune el. Înainte, el petrecuse mult timp cu prietenii în activităţi inutile. Dar, după ce a văzut cât era de diferită viaţa elevilor de la şcoala Bisericii, „mi-a pierit dorinţa de a face acele lucruri”, explică el.
Ryan a dobândit o mărturie despre Evanghelie, iar părinţii lui erau atât de încântaţi de schimbările din viaţa lui, încât, când le-a cerut permisiunea de a se boteza şi a fi confirmat, ei i-au spus imediat da. Ryan a renunţat la vechiul său grup de prieteni. Şi-a făcut prieteni noi.
Totuşi, când i-a rugat pe părinţii lui să-i asculte pe misionari, „noi am ezitat”, îşi aminteşte George. Totuşi, văzuseră schimbările pe care Evanghelia le adusese în viaţa lui Ryan, deci ştiau că Biserica era un lucru bun. Schimbarea radicală a comportamentului lui Ryan a fost aşa de evidentă încât, în al treilea şi ultimul an de studiu la colegiul Bisericii, a fost numit elev model, o cinste rezervată, de obicei, unui elev care îşi petrecea întreaga perioadă de instruire la şcoală.
Pentru părinţii lui, unele schimbări în comportamentul lui Ryan au părut stranii la început. De ce, de exemplu, nu puteau să-l convingă să mănânce în prima zi de duminică a lunii? Dar, când Ryan a explicat scopul postului, părinţii lui au înţeles că schimbările din viaţa lui erau mai profunde decât considerau ei.
Fratele mai mic al lui Ryan, Michael, a observat şi el schimbarea fratelui său, iar Michael a ascultat Evanghelia. „Ryan a început să meargă la activităţile Bisericii iar lucrul care m-a atras a fost că, de fiecare dată când se întorcea, era fericit”, spune Michael. „M-am recomandat singur misionarilor. Voiam să particip la lecţii. Voiam să fiu botezat şi confirmat.”
Când, după botezul său, misionarii i-au prezentau lui Michael lecţiile pentru membrii noi, mama lui, Alitiana, a început să asculte. Acest lucru l-a influenţat pe soţul ei şi, în scurt timp, atât George, cât şi soţia lui aveau propriile mărturii.
Ryan a avut privilegiul de a-şi boteza în Biserică ambii părinţi în 2006, cu puţin timp înainte de a pleca să slujească în misiunea Wellington, Noua Zeelandă. Ulterior, înainte ca Michael să plece în misiune, el a avut privilegiul de a-şi însoţi părinţii când au intrat în templu. Vârstnicul Michael Kumar a devenit misionar în Misiunea Sud din Salt Lake City, Utah în august 2008, cu puţin timp înainte ca Ryan să se întoarcă din Noua Zeelandă.
Plătirea zeciuielii şi sprijinirea financiară a unui fiu în misiune s-au dovedit a fi lucruri grele pentru familia Kumar. Venitul fratelui Kumar era folosit pentru achitarea ipotecii şi efectuarea altor plăţi. Dar familia a făcut sacrificiile necesare; întreaga familie a înţeles această necesitate. De exemplu, ori de câte ori fratele Kumar spunea vesel că se vor bucura de dieta „obişnuită” în seara respectivă, toţi membrii familiei înţelegeau că nu vor avea carne la cină. „Erau zile când aveam doar pâine şi cacao”, îşi aminteşte Michael.
Ryan spune că e recunoscător pentru sacrificiul făcut de părinţii săi. „Am văzut că ei respectă, cu adevărat, legămintele pe care le-au făcut.”
Fratele mai mic al lui Ryan spune că, după convertirea lor, „am trecut mai uşor prin încercări ca o familie. Tatăl Ceresc ne-a ajutat să reuşim”.
Convertirea familiei a influenţat, în scurt timp, şi alte vieţi. Doi dintre verii lui Ryan şi Michael, care au venit să locuiască împreună cu familia Kumar, au ales şi ei să asculte lecţiile misionare şi s-au alăturat Bisericii.
Aceste binecuvântări datorate sacrificiilor familiei Kumar au fost atât de natura temporală, cât şi de natură spirituală, spune fratele Kumar. Ei au putut să facă astfel încât banii să le ajungă pentru tot ce aveau nevoie. Iar, după ce Michael a plecat în misiune, fratele Kumar a putut să obţină un nou loc de muncă; el speră că acesta îi va permite să-şi plătească ipoteca mai repede.
Dar binecuvântările spirituale primite de familia Kumar au fost mai importante pentru viaţa lor. George şi Alitiana şi-au îndeplinit cu credinţă şi sârguinţă chemărilor lor – el, preşedinte al Cvorumului vârstnicilor în episcopia Doi, Lami, ţăruşul Nod din Suva, Fiji, iar ea, a doua consilieră la nivel de episcopie la Societatea Primară.
Ryan spune că perspectiva sa asupra vieţii este acum mult diferită de a multora dintre tinerii de seama lui: „Întotdeauna am ceva de făcut – ceva pentru a clădi împărăţia”. Evanghelia îi determină pe credincioşi, spune el, ca, atunci când fac planuri de viitor, „să privească lucrurile dintr-o perspectivă veşnică”.
George şi Alitiana Kumar au predat amândoi doctrine creştine, înainte de a auzi Evanghelia. Dar nu au găsit alinare în ceea ce li se propovăduise. „În alte religii”, spune fratele Kumar, „eşti învăţat să te temi de mânia lui Dumnezeu – să fii speriat. Dar ispăşirea lui Isus Hristos îţi oferă o altă şansă”.
Familia Kumar încearcă să profite din plin de această a doua şansă.
Familia Naivaluvou
Peni şi Jieni Naivaluvou şi-au mărit familia când au luat în gazdă patru fete din Vanuatu, care urmau Colegiul Fiji al Bisericii SZU. Dar membrii familiei Naivaluvous nu consideră că acesta este un sacrificiu. Ei simt că sunt binecuvântaţi din belşug pentru că fac acest lucru. Una dintre aceste binecuvântări, cred ei, este noul membru al familiei, bebeluşul Hagoth, născut în ianuarie 2009.
La începutul lui 2008, episcopul şi sora Naivaluvou din episcopia Tamavua, ţăruşul Nord, Suva, Fiji, au auzit că două eleve din Vanuatu aveau nevoie de găzduire, aşa că membrii familiei Naivaluvou şi-au verificat situaţia. Fiii lor, Soane, de 18 ani, şi Ross, de 16 ani, erau departe de casă, la şcoala Bisericii din Tonga, pământul strămoşilor lor din partea tatălui. Cele două fete din Vanuatu erau găzduite, cu mari sacrificii financiare din partea părinţilor lor, la o familie din Suva, care nu era membră a Bisericii. Cele două fete urmau a fi o companie plăcută pentru Andrea Naivaluvou, în vârstă de 13 ani; Andrea urma şi ea colegiul Bisericii şi venea acasă după-amiaza, înainte ca părinţii ei să iasă de la muncă. Aşadar, fratele şi sora Naivaluvou au hotărât să le invite pe cele două fete din Vanuatu să locuiască la ei fără să plătească.
Fetele au insistat să contribuie la cheltuieli, totuşi cheltuielile lor erau mai puţin de jumătate din cât plătiseră înainte – o binecuvântare pentru familiile lor.
În luna aprilie, alte două fete din Vanuatu au venit în vizită şi s-au bucurat de atmosfera din casa Naivaluvou. După o scurtă vreme, aceste două fete au întrebat dacă puteau veni şi ele să locuiască acolo. Familia Naivaluvou le-a primit bucuroasă.
Cum a fost să aibă patru tinere în plus în casa lor? „Avem o relaţie aşa de strânsă, pare mai degrabă că sunt fiicele noastre”, spune episcopul Naivaluvou. Familia Naivaluvou a arătat limpede de la început că fetele vor fi considerate parte din familie. De fapt, cele patru fete din Vanuatu sunt înrudite dar, în casa familiei Naivaluvou, se comportau ca surori născute din aceeaşi părinţi. Andrea Naivaluvou a ajuns să le accepte „ca pe surorile mele”, a spus ea; fetele mai mari aveau grijă de ea şi o ajutau şi la teme când avea nevoie. Cele patru fete au început să le zică episcopului şi surorii Naivaluvou ta şi na – „tati” şi „mami” în limba fiji.
Aceasta pare a fi prima dată, spune sora Naivaluvou, când fete din Vanuatu, care urmează colegiul Bisericii, au fost găzduite de o familie de membri. Când a venit în vizită, tatăl uneia dintre fete şi-a exprimat profunda recunoştinţă faţă de familia Naivaluvou pentru dragostea pe care au arătat-o fiicei lui.
Sora Naivaluvou evidenţiază faptul că una dintre fete, fiica unui preşedinte de district din Vanuatu, a fost un exemplu bun pentru familia sa datorită credinţei ei; episcopul Naivaluvou spune că exemplul ei i-a ajutat familia să se concentreze mai mult asupra studiului scripturilor şi a rugăciunii în familie.
Soţii Naivaluvou spun că sunt binecuvântaţi din punct de vedere temporal fiindcă au împărţit cu alţii. Resursele lor s-au extins mult. Iar sora Naivaluvou crede că binecuvântarea de a putea rămâne iar însărcinată după 13 ani este datorată disponibilităţii de a arăta dragoste altora.
Când cei doi fii ai familiei Naivaluvou au revenit acasă la sfârşitul anului şcolar în Tonga, şi ei le-au acceptat pe tinerele fete ca făcând parte din familie. Dar, poate, Soane poate fi scuzat că nu le-a privit pe fete exact ca pe nişte surori. S-a trezit în postura de a fi partener de bal şcolar al uneia dintre tinerele fete. Şi-a îndeplinit rolul ca un adevărat gentilom.
Când cele patru fete au terminat anul şcolar şi s-au întors acasă, în Vanuatu, la sfârşitul lui 2008, despărţirile au fost emoţionante, îşi aminteşte episcopul Naivaluvou. A fost de parcă el şi soţia sa îşi luau rămas bun de la patru fiice. Şi, când noul an şcolar a început în 2009, familia Naivaluvou şi-a întâmpinat cu bucurie cele patru „fiice” – plus alte două.
Având doar patru dormitoare, unii se mirau cum de puteau face loc altor şase tinere fete, pe lângă fiica lor şi un bebeluş. Dar, familia Naivaluvou a rezolvat imediat această situaţie fără nicio problemă.
La urma urmei, nu era o problemă de spaţiu personal. Era, simplu, o problemă legată de mărire a cercului de dragoste.
Asenaca Ramasima
În 2008, Asenaca Ramasima a câştigat două dintre cele mai prestigioase premii pentru elevii Colegiului Fiji al Bisericii SZU. În primul rând, ea a fost aleasă premiantă sau elevă eminentă pe şcoală. Acest premiu aduce cu sine o bursă şcolară. Dar a primit, de asemenea, premiul Leul Domnului, oferit elevilor exemplari de la seminar. Ea preţuieşte acest al doilea premiu chiar mai mult decât pe primul, deoarece îi aminteşte cum s-a străduit să pună în practică, în viaţa sa de zi cu zi, credinţa în Tatăl ei Ceresc.
Viaţa i-a oferit deja Asenacăi multe greutăţi, chiar dacă ea are numai 19 ani. Şi, totuşi, ea pare să radieze de bucurie – bucuria cunoaşterii că ea are o familie veşnică fiindcă au fost pecetluiţi în templul Suva, Fiji, în 2001, cât şi bucuria cunoaşterii că ea este cunoscută şi iubită de Tatăl ei Ceresc.
Asenaca este cea mai mică dintre cei cinci copii, după patru băieţi. Când a murit tatăl lor, îşi aminteşte ea, fratele lor mai mare, care slujea ca misionar pe atunci, i-a implorat pe toţi să-şi amintească faptul că ei nu-şi pierduseră tatăl; că el avea să le fie mereu aproape.
Fraţii ei au devenit întreţinătorii familiei, în timp ce mama lor a devenit păstrătoarea legăturii spirituale care să-i ţină pe ei împreună. Copiii au avut de câştigat din faptul că au urmat exemplele părinţilor lor.
„Tatăl meu a fost o sursă de inspiraţie pentru mine. El ne învăţa mereu: „Munceşte din greu, munceşte din greu”, spune Asenaca cu glasul ei blând. Munca din greu la şcoală a fost modul ei de a-şi onora tatăl şi de a-şi ajuta mama. Bursa şcolară primită odată cu premiului de elevă eminentă reprezintă contribuţia preţioasă a Asenacăi la achitarea costurilor propriei sale educaţii.
Exemplul părinţilor i-a oferit şi o temelie pentru educaţia ei spirituală. „Am fost învăţaţi în fiecare zi acasă citind din scripturi în familie şi din învăţăturile propriilor noştri părinţi”, spune Asenaca. Mama sa, adaugă ea, continuă să clădească această temelie pentru familia ei.
Studierea cu regularitate a scripturilor o ajută pe Asenaca să-şi păstreze şi să-şi întărească credinţa în Isus Hristos. Îşi face timp pentru studierea scripturilor indiferent de ce program are.
Credinţa în Isus Hristos a ajutat-o să fie mai aproape de Tatăl ei Ceresc, astfel încât să poată să ceară îndrumarea Sa. „Ştiu că El e întotdeauna acolo”, spune ea. „Dacă fac ceea ce doreşte El ca eu să fac, El va fi alături de mine, iar Spiritul Său va confirma ce este drept.”
Această îndrumare este importantă când unele tinere fete de vârsta ei încearcă s-o convingă să „se distreze” aşa ca ele – bând, fumând, delăsătoare în privinţa castităţii. Dar „aceste lucruri sunt împotriva conştiinţei mele”, spune Asenaca, iar datorită credinţei ei şi a protecţiei pe care ea simte că i-o aduce îndrumarea Tatălui Ceresc, „eu pot spune nu”.
Slujirea în Biserică, spune ea, a ajutat-o să fie mai încrezătoare decât ar fi putut fi altfel. Acest lucru va fi important când va încheia anii de studiu la colegiul Bisericii, fiindcă ea speră ca apoi să poată urma Universitatea Brigham Young din Provo, Utah sau UBY–Hawaii pentru a studia contabilitatea.
Aceste locuri sunt departe de casa familiei sale aflată într-o zonă rurală la periferia Suvei. Nu va fi un pic înspăimântător să pleci aşa departe de casă? Asenaca se gândeşte, o clipă, la această întrebare, apoi zâmbeşte larg. Da, răspunde ea – dar va face aceasta pentru a-şi realiza ţelurile.
Este uşor de crezut că Asenaca va face ce spune. Până acum, s-a descurcat foarte bine în ceea ce priveşte atingerea ţelurilor ei. Şi, asemenea altor membri credincioşi din Fiji, ea a găsit atât creşterea spirituală, cât şi progresul temporal exercitându-şi credinţa şi ţinând poruncile.
Fotografii de Don L. Searle
George, Alitiana şi Ryan Kumar.
Vârstnicul Michael Kumar în timp ce slujea în Misiunea Sud, Salt Lake City, Utah.
Rândul din faţă: Peni, Jieni şi Andrea Naivaluvou. Rândul din spate: Soane şi Ross Naivaluvou.
Templul Suva, Fiji.